Revendicare imobiliară. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1639/308/2007*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 142
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte E. O.
Judecător A. B.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta N. L., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură I. A. R., cu sediul în București, ..3, etaj 3, . și pârâții Primăria Municipiului Sighișoara, C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ambele cu sediul în Sighișoara, ., jud.M., B. Z., cu domiciliul în Sighișoara, ..104, jud.M., B. M. – S., cu domiciliul în Sighișoara, ., . și B. H. N., cu domiciliul în Sighișoara, ..104, jud.M., împotriva sentinței civile nr. 2246/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în apel ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 iunie 2013, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2246/23.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighișoara, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. județului M. și a Comisiei județene de fond funciar a județului M., invocate de pârâta Instituția P. jud. M..
Pe fond, a fost respinsă acțiunea precizată a reclamantei N. L. formulată în contradictoriu cu pârâții B. Z., B. S. M., B. H. N., B. V., B. E.-R. și M. SIGHIȘOARA pentru revendicare, constatare drept de accesiune, stabilirea liniei de graniță.
Totodată, a fost admisă acțiunea reconvențională a pârâților reclamanți reconvenționali B. Z., B. S. M., B. H. N., precum și acțiunea reconvențională a pârâților reclamanți reconvenționali B. V. și B. E. R. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională N. L. și pârâții C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. Județeană M. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, Instituția P. Jud. M., A.-OCPI M., fiind constatată nulitatea Ordinului nr.120/29 mai 1996 a P. jud. M. privind reconstituirea în beneficiul pârâtei reconvenționale N. L. a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 915 mp înscris în CF nr. 5403 Sighișoara ,top. 2391/1/3/1, 2391/1/3/2, 2391/1/3/3.
Pe cale de consecință s-a dispus revenirea la situația anterioară de CF cu privire la terenul menționat, prin radierea dreptului de proprietate al reclamantei pârâte reconvenționale din CF.
Prin aceeași hotărâre, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii conexe din dosarul nr._ invocată de Instituția P. jud. M., fiind respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții B. Z., B. S. M. și B. H. N. în contradictoriu cu pârâții M. Sighișoara, C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. Județeană M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Prefectul Județului M. pentru obligare la (re)constituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan,emiterea ordinului prefectului ș.a.
Pârâții reconvenționali N. L., C. locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. județeană M. de stabilire a dreptului de proprietate, Instituția P. jud. M. au fost obligați la plata sumei de 3.700 lei cheltuieli de judecată parțiale,reprezentând onorariu de avocat parțial, către reclamanții reconvenționali B. Z., B. S. M., B. H. N..
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește aspectele apelate, prima instanță a reținut că :
1)
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 915 mp de sub nr. top. 2391/1/3 prin emiterea Ordinului P. județului M. nr. 120/29.05.1996 în baza art.37 din L.nr.18/1991, s-a făcut cu încălcarea legii.
În acest sens, s-a apreciat că în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. art. 37 din Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, care formează grădina casei de locuit, cu nr. adm. 104, ca și curtea și casa de locuit lângă care se află. Dispozițiile art.37 din L.18/1991 se referă la terenuri agricole, altele decât în înțelesul de grădină aferentă casei de locuit, gospodăriei.
A mai reținut prima instanță că terenul nu putea fi atribuit reclamantei care a înstrăinat construcțiile, iar terenul a trecut în proprietatea Statului în temeiul art. 30 din Legii nr. 58/1974. Au fost invocate inclusiv considerentele Deciziei nr. 5/1993 a Curții Constituționale (publicate în MO al României, Partea I nr.129/17.06.1993) din care rezultă că în cazul înstrăinării construcțiilor sub imperiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cel care înstrăina știa că pierde dreptul de proprietate asupra terenului, primind și o despăgubire (prețul), actul fiind încheiat în cunoștință de cauză, iar Legea nr. 18/1991 și D-L 42/1990 nu au făcut altceva decât să înlăture situația nefirească în care proprietarul locuinței, care de cele mai multe ori o achiziționa în vederea terenului, plătind și un preț, în cazul vânzării cumpărării, preț care reflecta de regulă existența terenului, să fie doar titularul unui drept de folosință, și au transformat acest drept în drept de proprietate
S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că fostul proprietar al terenului trecut în proprietatea statului în momentul vânzării locuinței, conform art. 30 din Legea 58/1974, nu are dreptul la măsuri reparatorii, regimul juridic al bunului fiind reglementat de art. 36 al L.18/1991, în beneficiul cumpărătorului locuinței și nu în beneficiul vânzătorului.
Apreciind că reclamanta-pârâtă reconvențională N. L. nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului prin Ordinul nr. 120/29.05.1996 al P. Județului M., în temeiul art. art. III al 1 lit. a) din Legea nr.169/1997, prima instanță a constatat că titlul reclamantei pârâte reconvenționale este lovit de nulitate absolută, fiind emis cu încălcarea legii. Prin urmare au fost respinse ca neîntemeiate acțiunea ei în revendicarea suprafeței de 915 mp teren intravilan, constatarea dobândirii prin accesiune a construcțiilor edificate de pârâții reclamanți reconvenționali B. V. și B. E. R., acțiunea în stabilirea liniei de graniță. S-a dispus și revenirea la situația anterioară de CF cu privire la terenul obiect al litigiului.
2)
A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții B. Z., B. S. M. și B. H. N. în contradictoriu cu pârâții M. Sighișoara, C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. Județeană M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Prefectul Județului M. pentru obligare la (re)constituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, emiterea ordinului prefectului ș.a., în dosarul conex nr._ .
S-a reținut că, prin prisma caracterului special al procedurii de constituire a dreptului de proprietate și raportat la împrejurarea că situația juridică a terenului, în prezent, parte din teren fiind dezmembrat, atribuit în folosință de către stat altor persoane, instanța de judecată nu are în competență soluționarea în mod direct a cererilor de constituire a dreptului de proprietate, în materie de fond funciar, competența ei fiind determinată strict de dispozițiile art. 53-54 din Legea nr. 18/1991 rep. și se limitează la a exercita un control judecătoresc de legalitate și temeinicie a măsurilor luate de organele administrative cu atribuții de soluționare a cererilor de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate.
Prin urmarea, a considerat prima instanță că, obligarea comisiilor de fond funciar, a prefectului, să emită ordin cu privire la terenul aferent casei de locuit nu s-ar putea face decât cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin subrogarea acesteia în atribuțiile exclusive ale unui organ administrativ, prin eludarea procedurii speciale și obligatorii de constituire a dreptului de proprietate.
A mai precizat prima instanță că dreptul de acces la instanțe nu interzice instituirea unor proceduri administrative prealabile și obligatorii, cât timp decizia organului administrativ este supusă controlului unei instanțe judecătorești, iar în speță, refuzul propunerii de atribuire a terenului reclamanților din dosarul conex, ca și emiterea titlului (ordinului prefectului) putând fi supuse controlului judecătoresc în condițiile art.53-54 din L.18/1991 republicată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamanta N. L., PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA și C. LOCALĂ SIGHIȘOARA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, respectiv B. Z.,, B. M. – S. și B. H. N..
1)
Reclamanta N. L.
A solicitat anularea în parte a hotărârii atacate în sensul menținerii dispozițiilor referitoare la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii din dosarul conex nr._, a respingerii cererilor reconvenționale ale ambelor categorii de reclamanți ca lipsite de interes și admiterea acțiunii introductive. Au fost invocate următoarele considerente:
- admiterea cererii reconvenționale a reclamanților reconvenționali B. Z., B. H. N. și B. M. S. „ a fost pronunțată cu încălcarea obligației legale imperative și prealabile a instanței de a analiza existența unui interes legal, actual și legitim în promovarea cererii” . A precizat apelanta că prin modul de soluționare a cererii reconvenționale, prima instanță a încălcat atât principiul neretroactivității legii civile, cât și principiul securității circuitului civil și prin urmare, s-a creat o stare de incertitudine și de insecuritate a drepturilor protejate de lege, fără măcar ca prin aceasta să se poată de satisfacție părții adverse prin dobândirea unui folos practic.
- apelanta a apreciat că dezlegarea dată de prima instanță fondului cauzei este rezultatul unei greșite interpretări a legii. S-a arătat că la data emiterii Ordinului P. nr. 120/1996, pentru a fi susceptibile de a fi restituite, terenurile menționate în art. 37 din Legea 18/1991 trebuiau să îndeplinească doar două condiții: să fie vorba de terenuri fără construcții, adică libere de orice fel de afectațiune și acestea să fi intrat în proprietatea statului, fiind în administrarea primăriilor. În acest context, apelanta a mai subliniat lipsa interesului reclamanților-reconvenționali în formularea unei cereri de anulare a ordinului prefectului în condițiile în care aceștia nu depuseseră diligențele necesare pentru a li se atribui terenul în litigiu.
- sesizând caracterul „îndoielnic” al admisibilității în al doilea ciclu procesual a cererii reconvenționale a reclamanților reconvenționali B. V. și B. E. R., apelanta a relevat lipsa interesului acestora „legat de dobândirea unui titlu de proprietate asupra terenului construit”, sens în care s-a apreciat că „cererea reconvențională nu poate fi primită, în caz contrar ar însemna că orice constructor ar deveni, prin simplul fapt al edificării pe terenul statului, deținător fără titlu al terenului, în detrimentul celor îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate. S-a invocat totodată „totala lipsă a motivării hotărârii față de admiterea cererii reconvenționale a pârâților reclamanți B. V. și B. E. R., precum și totala lipsă a considerentelor în ceea ce privește respingerea pretențiilor și înlăturarea apărărilor” apelantei.
- apelanta a opinat că cererea formulată în dosarul conex nr._, a fost „analizată cu întârziere” prin raportare la faptul că s-ar fi impus soluționarea acesteia cu prioritate având în vedere faptul că neapelarea la procedurile instituite de Legea 18/1991 „determină în mod direct și esențial constatarea inexistenței interesului „ pe care aceeași reclamanți îl aveau la data promovării cererii reconvenționale”.
2)
Apelanții B. Z., B. M.-S. și B. H. N.,
au criticat hotărârea primei instanțe prin prisma faptului că, având în vedere că au dovedit efectivitatea demersurilor administrative legate de emiterea titlului de proprietate pentru terenurile în litigiu, în mod eronat prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea formulată în dosarul conex nr._ .
Au arătat apelanții că au făcut dovada că s-au adresat atât Comisiei locale cu cererea înregistrată sub numărul 726/18.III.1991 la primăria Sighișoara, cât și Comisiei județene M. care prin adresa nr. 2474/29.06.1993 le-a comunicat că în baza art. 35 și 22 din Legea 18/1991, comisia locală a propus spre aprobare atribuirea în favoarea acestora a terenului aferent construcțiilor în suprafață de 406 m2. Ulterior C. județeană a comunicat „exact contrariul”, iar în prezent ambele comisii au lăsat nesoluționată cererea de constituire a dreptului de proprietate, fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la filele 90 – 107 din dosarul de fond.
3)
Apelanții Primăria Municipiului Sighișoara și C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de obligare a acestora, în solidar, la plata în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali a sumei de 3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că, prin raportare la soluția pronunțată de prima instanță, în sarcina celor două apelante nu s-a reținut nici o culpă procesuală și nu a fost stabilită nici o obligație. Prin urmare, au apreciat apelantele, obligarea acestora la plata în solidar a cheltuielilor de judecată apare ca fiind nelegală și netemeinică.
Procedând la examinarea apelurilor declarate, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 – 296 Cod procedură civilă, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare, tribunalul apreciază că acestea nu sunt întemeiate:
I)
În privința apelului formulat de N. L.:
Interesul, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, poate fi definit ca fiind folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă în oricare dintre formele ce intră în conținutul acesteia. În mod unanim este admis faptul că interesul poate fi în egală măsură atât de natură materială cât și morală.
Prin prisma acestor considerente, apar ca neîntemeiate susținerile apelantei N. L. referitoare la lipsa interesului reclamanților reconvenționali B. Z., B. H. N. și B. M. S., respectiv a pârâților B. V. și B. E. R..
Urmărind constatarea nulității absolute a Ordinului P. nr. 120/29 mai 1996 – în condițiile în care s-a solicitat constituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul acestui ordin, interesul reclamanților reconvenționali este conturat de „înlăturarea” titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâților.
Aceeași concluzie rămâne valabilă inclusiv în ipoteza în care cererea de constituire a dreptului de proprietate ce face obiectul dosarului nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă. Astfel, folosul practic realizat de reclamanții reconvenționali constă în „reintrarea” terenului în proprietatea statului și implicit facilitarea procedurii de întemeiate pe dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991.
Fiind vorba de terenul aferent casei de locuit, apare ca deplin conturat interesul moral al reclamanților reconvenționali în obținerea radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate ale unui terț – persoană fizică (chiar în condițiile în care statul ar urma să redevină proprietarul terenului).
Pentru aceleași considerente, apar ca neîntemeiate și susținerile referitoare la „analizarea cu întârziere” de către prima instanță a cererii formulate în dosarul conex nr._ .
Simplele referiri cu privire la „caracterul îndoielnic” al admisibilității formulării cererii reconvenționale în cel de-al doilea ciclu procesual, în condițiile în care tardivitatea nu a fost invocată în mod expres în condițiile art. 119 și 135 Cod procedură civilă, nu poate constitui, în sine, un motiv de admitere a apelului.
Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la încălcarea de către prima instanță a principiilor neretroactivității legii civile și a securității circuitului civil. Astfel, anularea unui act constitutiv de drepturi care a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale nu poate fi considerată a aduce atingere celor două principii. Dimpotrivă, constatând că dreptul de proprietate al reclamantei a avut la bază un act contrar dispozițiilor legale, prima instanță nu a făcut altceva decât să dea eficiență dispozițiilor art. III alin. 1 lit. „a” din Legea 169/1997.
Art. 37 alin. 1 din Legea 18/1991 – în forma în vigoare la data emiterii Ordinului 120/1996, prevedea că: Terenurile agricole fără construcții, instalații, amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului și aflate în administrarea primăriilor la data prezentei legi, se vor restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, fără a se putea depăși suprafața de 10 ha de familie, în echivalent arabil .
În mod evident, acest text de lege face referire expresă la terenurile agricole (astfel cum erau definite de art. 2 lit. a din Legea 18/1991), categorie distinctă de terenurile în intravilan (definite de art. 2 lit. d din același act normativ). Prin urmare, nu pot fi acceptate susținerile referitoare la faptul că în interpretarea dispozițiilor legale, prima instanță ar fi dat dovadă de o „rigurozitate excesivă de ordin lexico-gramatical”. Aceleași considerente își găsesc aplicabilitatea și în ceea ce privește susținerea apelantei în privința celor două condiții pe care, în opinia acesteia, ar fi trebuit să le îndeplinească terenurile menționate în art. 37 din legea 18/1991.
Simpla lecturare cu atenție a hotărârii atacate, este de natură a dovedi faptul că aceasta conține motivele care au condus la respingerea pretențiilor reclamantei N. L..
Fără a relua motivarea primei instanțe, tribunalul constată cu titlu exemplificativ doar faptul că în considerentele hotărârii atacate s-a consemnat că „reclamanta pârâtă reconvențională N. L. nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului prin Ordinul nr. 120/29.05.1996 al P. Județului M. și, în consecință, instanța în temeiul art.III al1 lit.a) din L.nr.169/1997 va constata că titlul reclamantei pârâte reconvenționale este lovit de nulitate absolută, fiind emis cu încălcarea legii, astfel că acțiunea ei în revendicarea suprafeței de 915 mp teren intravilan, constatarea dobândirii prin accesiune a construcțiilor edificate de pârâții reclamanți reconvenționali B. V. și B. E. R., acțiunea în stabilirea liniei de graniță, sunt nefondate, titlul reclamantei pârâtei reconvenționale (ordinul prefectului) fiind nul”.
Reluarea lecturării hotărârii atacate, ar fi de natură a demonta convingerea apelantei în ceea ce privește „totala lipsă a motivării hotărârii față de admiterea cererii reconvenționale a pârâților reclamanți B. V. și B. E. R.”.
Trebuie precizat în acest context că, fiind vorba de cereri cu caracter antagonic, argumentele ce au stat la baza respingerii acțiunii principale sunt, în egală măsură, valabile și pentru admiterea cererii reconvenționale.
II.
În privința apelului declarat de apelanții B. Z., B. M.-S. și B. H. N.:
Prin cererea înregistrată sub nr._, apelanții i-au chemat în contradictoriu cu pârâții C. locală Sighișoara, C. Județeană, M. Sighișoara și Prefectul Județului M. pentru a fi obligați să le reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1475 mp teren intravilan din CF nr. 5403 Sighișoara, nr. top. 2323/4/2, 2391/1/2, 2391/1/3 în nume propriu pentru reclamanta B. Z. și în calitate de moștenitori ai defunctului B. N. E. pentru B. H.-N. și B. M. S., să emită și să elibereze titlu de proprietate în favoarea lor – ordin al prefectului, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1000 lei pe zi le întârziere de la data chemării în judecată și până la înmânarea titlului de proprietate, iar în caz de refuz, hotărârea instanței să țină loc de act apt de proprietate apt pentru intabularea în CF 5403 Sighișoara a dreptului de proprietate, în baza art.8 al.1 din D-L 42/90 și art.23 din L.18/1991.
Contrar susținerilor apelanților, la dosar nu se regăsesc înscrisuri ce fac dovada faptului că, anterior promovării acestei acțiunii, aceștia ar fi demarat procedura administrativă de constituire a dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 1475 mp teren intravilan din CF nr. 5403 Sighișoara, nr. top. 2323/4/2; 2391/1/2; 2391/1/3.
În cererea înregistrată la data de 18.III.1991 la Primăria municipiului Sighișoara (f. 99) face referire la suprafața de 1000 m2 teren înscris în C.F. 5403, iar nu la suprafața de 1.475 m2, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea ce face obiectul dosarului conexat.
Prin urmare, în privința diferenței de 475 m2 teren, cererea de constituire a dreptului de proprietate a fost formulată pentru prima dată în fața instanței.
După cum a reținut și prima instanță, obligarea comisiilor de fond funciar, a prefectului, să emită ordin cu privire la întreaga suprafață de 1.475 m2 nu s-ar putea face decât cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin subrogarea acesteia în atribuțiile exclusive ale unui organ administrativ și prin eludarea procedurii speciale și obligatorii de constituire a dreptului de proprietate.
III.
În privința apelului formulat de apelanții Primăria Municipiului Sighișoara și C. Locală Sighișoara :
Prima instanță a dispus doar obligarea pârâtei C. locală Sighișoara la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților reconvenționali și nicidecum și a Primăriei municipiului Sighișoara.
Raliindu-se opiniei primei instanțe, tribunalul apreciază că, prin raportare la procedura de constituire a dreptului de proprietate prin Ordinul P. nr. 120/29.05.1996, culpa comisiei locale constă în propunerea făcută prin adresa nr. 1618/1996 (f. 93) coroborată cu atitudinea procesuală adoptată, atitudine prin care s-a opus admiterii cererii reconvenționale și a acțiunii din dosarul conex, solicitând menținerea Ordinului prefectului.
Față de toate cele anterior expuse, având în vedere că motivele invocate în declarațiile de apel nu sunt întemeiate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge toate cele trei apeluri, conform dispozitivului.
Având în vedere și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, instanță nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta N. L., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură I. A. R., cu sediul în București, ..3, etaj 3, ., împotriva sentinței civile nr. 2246/23.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighișoara.
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanții Primăria Municipiului Sighișoara și C. Locală Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ambele cu sediul în Sighișoara, ., jud.M. împotriva sentinței civile nr. 2246/23.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighișoara.
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanții B. Z., cu domiciliul în Sighișoara, ..104, jud.M., B. M. – S., cu domiciliul în Sighișoara, ., . și B. H. N., cu domiciliul în Sighișoara, ..104, jud.M., împotriva sentinței civile nr. 2246/23.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 Iunie 2013
Președinte, E. O., fiind în concediu, semnează judecător delegat - domnul V. O. | Judecător, A. B., fiind în concediu, semnează judecător delegat - domnul V. O. | |
Grefier, C. S., fiind în concediu, semnează prim-grefier C. S. |
Red./Thred:E.O./24.07.2013
M.T./13 ex./07.08.2013
Jud.fond:C. P.
| ← Sechestru asigurător. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul MUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
