Sechestru asigurător. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 6139/320/2012/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 153
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte C. M.
Judecător E. O.
Judecător R. I.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea recursului formulat de creditorii M. S. I. și M. Zsuszanna T. domiciliați în mun.Tg.M., ., . împotriva Încheierii din 15 octombrie 2012 pronunțată în dosar nr._ 12 a Judecătoriei Tg.M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosar, prin registratura instanței la 22 februarie 2013, din partea intimatei pârâte B. I., concluzii scrise, într-un singur exemplar, având anexate înscrisuri doveditoare.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în recurs ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 februarie 2013, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă din 15 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureși în dosar nr._ 12 s-a respins cererea formulată de reclamanții M. S. I. și M. Z. T. cu sediul în Tîrgu-M., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. I. (cu dom. în Cristești, ., jud. M.), ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că analizând actele și lucrările dosarului, potrivit dispozițiilor art.591 alin.1 Cod proc. civilă, sechestrul asigurător se poate înființa la solicitarea creditorului, care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris, și este exigibilă.
Rezultă așadar, din acest text de lege, că de esența sechestrului asigurător, este absența titlului executoriu, măsura asiguratorie urmând a fi luată, pentru a proteja drepturile creditorului, până la momentul obținerii titlului executoriu.
În cauză, creanța pretinsă de creditori, nu este constatată printr-un act scris. Astfel, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.03.2009 încheiat între Banca Comercială Română și pârâta B. I., în care reclamanții M. S. I. și M. Szuszanna au calitatea de garanți ipotecari, în baza contractului de ipotecă_.1/2009, nu reprezintă un act scris în sensul dispozițiilor procedurale, care au în vedere un înscris care să constate creanța pretinsă în cauză, respectiv suma de 83.400 lei cu titlu de prejudiciu.
Mai mult, creanța reclamanților nu este nici exigibilă, din cuprinsul contractului sus-menționat nerezultând obligația debitoarei-pârâte de a plăti reclamanților suma ce face obiectul cauzei.
Din această perspectivă, cererea creditorilor nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.591 Cod procedură civilă, pentru a fi admisă.
În ceea ce privește bunul imobil asupra căruia se solicită instituirea sechestrului asigurător, instanța de fond a reținut că, creditorii doresc instituirea măsurii asigurătorii asupra cotei de ½ din dreptul de proprietate, asupra apartamentului nr., din imobilul situat în Tg M., .. Din cuprinsul extrasului de carte funciară numărul_ Tg-M., rezultă că, acest imobil este proprietatea codevălmașă a debitoarei B. I. și a soțului acesteia, B. L..
De esența proprietății comune în devălmășie este faptul că, bunul aparține coproprietarilor, fără ca aceștia să aibă precizată vreo cotă parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Instituirea sechestrului asigurător, asupra cotei de ½ din imobil, nu este posibilă, din moment ce anterior efectuării partajului, nu sunt determinate în nici un fel astfel de cote.
Mai mult, reclamanții nu au făcut nici dovada caracterului necesar al măsurii asigurătorii solicitate, respectiv pericolul ca pârâta să-și creeze o stare de insolvabilitate sau să o mărească, prin înstrăinarea imobilului.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea de înființare a sechestrului asigurător dedusă judecății, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, reclamanții solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de înființare a sechestrului asigurator; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică deoarece sunt întrunite toate condițiile prevăzute de Cod prod.civ., respectiv nu este necesar ca pentru sechestru asigurator să existe un înscris și nici ca această creanță să fie exigibilă. Prin însăși faptul că s-a executat silit proprietatea reclamanților s-a făcut dovada creanței acestora.
Măsura solicitată este de natură a garanta reclamantului posibilitatea de a-și realiza creanța. Așadar, măsura solicitată este una vremelnică, grefată pe acțiunea de fond, de natură a indisponibiliza bunurile pârâtului în scopul realizării creanței, nefiind de natură a încălca dreptul de proprietate al codevălmașului, nefiind necesar a-i fi opozabilă datoria.
Intimata B. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. S-a susținut că nu există un act scris de constatare a creanței. De asemenea suma nu este exigibilă deoarece nu reiese obligația debitoarei pârâte de plată către reclamanți a vreunei sume de bani.
S-a mai susținut că recurenții nu au făcut dovada necesității luării măsurii asiguratorii. Totodată s-a mai susținut că bunul este unul codevălmaș fără ca părțile să aibă instituită vreo cotă de proprietate și o eventuală instituire a sechestrului asigurator ar aduce atingere dreptului pârâtei.
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304, ind. 1 Cod proc.civ., Tribunalul apreciază că recursul este fondat, hotărârea atacată fiind nelegală, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat instanței de fond, în contradictoriu cu pârâtul-intimat, înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâtei B. I..
Potrivit art. 591, alin. 1 Cod proc.civ., „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune”.
Așadar, cele trei condiții care trebuie a fi întrunite pentru admisibilitatea unei cereri de înființare a sechestrului asigurator sunt: creanța să fie constatată prin act scris; creanța să fie exigibilă; creditorul să facă dovada intentării acțiunii.
Or, în cauză se reține că cele trei condiții sunt întrunite în mod cumulativ. Astfel din contractul de garanție ipotecară nr._.1/2009, încheiat între subsemnați și Banca Comercială Română S.A. și din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2009 rezultă că urmare a neîndeplinirii obligației de către debitoarea B. I. s-a scos la vânzare imobilul proprietatea reclamanților. Această situație este constată printr-un act scris.
Susținerea intimatei că nu ar exista vreun act scris cu privire la obligația expresă a pârâtei de plată către reclamanți a vreunei sume de bani nu ține de existența vreunui înscris ci de existența unui titlu executoriu. Obligațiile părților față de bancă și reciproce între ele derivă din actele scrise întocmite deja și depuse la dosar. Reclamanți au promovat acțiune tocmai pentru obținerea unui titlu executoriu or instituirea sechestrului asigurator nu depinde de existența titlului executoriu.
În ceea ce privește exigibilitatea creanței acesta a devenit exigibilă din momentul în care debitoarea pârâtă nu a mai plătit ratele și banca a procedat la executarea silită a garanților ipotecari reclamanți.
Așadar, din analiza celor două contracte reiese că cele două condiții cerute de art. 591, alin. 1 Cod proc.civ. sunt întrunite: creanța este constatată prin înscris (contractul de credit și de ipotecă) și aceasta este exigibilă (data scadenței restituirii împrumuturilor fiind depășită).
De asemenea, tribunalul reține că reclamanții au formulat o acțiune înregistrată la Judecătoria Târgu M. sub nr._ 12 prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei B. I. la plata sumei de 83.400 lei reprezentând prejudiciul cauzat reclamanților ca urmare a vânzării imobilului proprietatea acestora în mai 2012.
Așadar, și cea de-a treia condiție cerută de art. 591, alin. 1 Cod proc.civ. este îndeplinită.
Prin urmare în mod greșit a apreciat judecătoria că cererea de înființare a sechestrului asigurator se impune a fi respins.
În ceea ce privește susținerea intimatei că bunul se află în codevălmășie nefiind indicate cotele părți instanța de control subliniază faptul că sechestrul asiguratoriu reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunurilor debitorului, până la finalizarea procesului, în scopul de a garanta creditorului posibilitatea de a-și realiza creanța ce se va constata prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța.
Așadar, această măsură este doar una de indisponibilizare a bunurilor imobile și nu afectează dreptul de proprietate al codevălmașului (soțul pârâtei-intimate). Măsura notării sechestrului asigurator imobiliar are doar rolul de indisponibilizare a bunului, în vederea asigurării unei eventuale executări silite, prin împiedicarea înstrăinării acestuia, în dauna creditorului. Înființarea sechestrului și notarea acestuia în cartea funciară nu a aduce atingere în nici un fel dreptului soțului nedebitor întrucât aceasta oricum nu putea dispune de bunul imobil comun sechestrat decât împreună cu soțul debitor conform art.346 alin.1 din Noul Cod Civil. Art. 353 alin.1 din Noul cod civil interzice doar urmărirea bunurilor comune de către creditorii personali ai unuia dintre soți, iar nu și indisponibilizarea acestora, cum este situația în cauză.
De asemenea, nici cele reținute de instanța de fond în că nu rezultă necesitatea instituirii sechestrului asigurator datorită faptului că nu există vreo probă în sensul distrugerii sau sustragerii bunurilor nu este una care să conducă la respingerea cererii de înființare se sechestrului asigurator. În acest sens, instanța de control reține că prin însăși faptul că pârâta nu poate să mai plătească datoria există pericolul ca reclamanții să nu mai aibă vreo posibilitate de a-și recupera prejudiciului.
Pentru toate motivele expuse ținând seama de prevederile legale amintite, tribunalul apreciază că recursul este fondat, urmând ca în baza art. 312, alin. 1 Cod proc.civ. să-l admită, iar în baza art. 312, alin. 2 raportat la art. 312, alin. 3, teza I Cod proc.civ. va admite cererea formulată de reclamanții M. S. I. și M. Z. T. și va dispune înființarea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în Cristești nr.492 jud.M. înscris în CF nr._ Cristești nr.cad .166/1, top.388/4/1/1.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditorii M. S. I. și M. Zsuszanna T. domiciliați în mun.Tg.M., ., ., jud.M. împotriva Încheierii din 15 octombrie 2012 pronunțată în dosar nr._ 12 a Judecătoriei Tg.M..
Modifică integral încheierea atacată în sensul că admite cererea creditorilor M. S. și M. Zsusanna – tunde împotriva debitoarei intimate B. I. și în consecință dispune înființarea sechestrului asigurător asupra imobilului situat administrativ în ., jud.M., înscris în CF nr._ Cristești, nr.cad.166/1, top 388/4/1/1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 Februarie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, E. O. | Judecător, R. I. |
Grefier, C. S. |
Red.R.I./29.02.2013
Tehnored.C.S./01.03.2013
5 pag/ 2 ex.
Jud.fond.I.A.N.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 19/2013.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
