Contestaţie la executare. Decizia nr. 333/2013. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 333/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 8047/320/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 333/2013

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013

Completul constituit din:

Președinte A. A.-B.

Judecător M. M.

Judecător C. S.

Grefier S. D.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea . cu sediul în Târgu-M., ., nr. 20, ., împotriva sentinței civile nr. 7885 din data de 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentanților legali ai părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la strigarea cauzei.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentanților legali ai părților.

Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 22 aprilie 2013 din partea contestatoarei ., chitanța ._ reprezentând taxa judiciară de timbru în valoarea de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

Instanța constată că, prezentul recurs este declarat și motivat în termen în conformitate cu prevederile art. 301 și art. 303 Cod procedură civilă și este legal taxat și timbrat. Totodată, în baza actelor și lucrărilor dosarului reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7885/01 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ a fost admisă excepția de netimbrare și s-a dispus anularea ca netimbrată a contestației la executare formulată de contestatoarea M. E. SRL în contradictoriu u intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Publice M. .

A reținut instanța de fond în cauză că prin contestația la executare dedusă judecății s-a solicitat desființarea titlului executoriu nr._ emis în baza procesului – verbal de contravenție nr._/ 02.05.2012, a procesului verbal de contravenție nr._/ 0205.2012 și a procesului verbal de contravenție nr._/ 02.05.2012, invocând faptul că aceste procese verbale de contravenție nu au fost comunicate în termen legal, pentru a putea fi eventual contestate pe calea plângerii contravenționale și pe cale de consecință nefiind apte a devenii titluri executorii.

A mai arătat instanța de fond că în sarcina contestatoarei a fost stabilită prin rezoluție obligația de a achita taxă de timbru judiciar, obligație căreia contestatoarea nu s-a conformat, astfel că în aplicarea prevederilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/997 s-a admis excepția de netimbrare invocată de instanță din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se arată prin memoriul de recurs că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea ca netimbrată a contestației la executare, având în vedere prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, referitoare la faptul că plângerea împotriva procesului –verbal de constatare și sancționare a contravenției precum și orice cereri incidente sunt scutite de taxa de timbru judiciar.

Cum prezenta contestați la executare vizează o executare ce are la bază un titlu executoriu emis în baza unui proces verbal de constatare a unei contravenții, este scutit de plata taxei de timbru judiciar.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă.

Instanța, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și văzând dispozițiile art. 304 1 Cod de procedură civilă constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția de înregistrare a contestației la executare s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a achita taxă de timbru judiciar în cuantum de 77 de lei și timbru judiciar de 1,5 lei (fila 24 dosar fond ), iar contestatoare a fost citată în acest sens, pe procedura de citare îndeplinită la data de 18.09.2012 fiind făcută mențiune atât cu privire la cuantum sumei ce urma a fi achitată cât și cu privire la sarcina atrasă de neexecutarea acestei obligații.

Contestatoarea ,care în calea de atac a susținut că nu datorează taxă de timbru judiciar, avea posibilitatea ca, potrivit art. 18 alin.2 din Legea nr. 146/1997, să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către instanța de fond, posibilitate de care însă nu a uzat .

Totodată, tribunalul reține că cererea dedusă judecății nu este supusă regimului de scutire a taxelor de timbru, nefiind vorba de o cerere incidentală unei plângeri contravenționale.

În cauză, s-a pornit împotriva contestatoarei o executare silită în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală, și chiar dacă titlul executoriu fiind reprezentat de un proces verbal de constatare a contravenție texul de lege permite formularea unor apărări de fond cu privire la acest titlu, nu pot fi extinse prevederile art. 36 din OG nr. 2 /2001 în prezenta procedură .

În consecință, tribunalul reține că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă invocate în calea de atac, instanța de fond interpretând corect actul dedus judecăți și de asemeni, nici cele ale art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, întrucât temeiul legal reținut de instanța de fond a reținut și aplicat corect temeiul legal incident în cauză, respectiv prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul urmează ca în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea . cu sediul în Târgu-M., ., nr. 20, ., împotriva sentinței civile nr. 7885 din data de 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 aprilie 2013.

Președinte,

A. A.-B.

Judecător,

M. M.

Judecător,

C. S.

Grefier,

S. D.

Red./Tehnored./M.M.

Listat/S.D./ 2 ex./24.05.2013 Jud. fond. S. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 333/2013. Tribunalul MUREŞ