Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1939/2013. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 1939/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4845/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6000/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Sentința civilă nr. 1939

Ședința publică din data de 25 septembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: A. B.

Grefier: A. E. C.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin d-l procuror F. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta D.-B. L.-E., cu domiciliul în Tg-M., ., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M., având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa tuturor părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2013 când s-a amânat pronunțarea asupra sentinței pentru data de 19 septembrie 2013 iar apoi pentru data de azi, 25 septembrie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2012 formulată de reclamanta D.-B. L.-E. împotriva pârâtului S. Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul politic al condamnării suferite de bunicul său Holirca A., prin sentința penală nr. 227/27.05.1959 pronunțată de Tribunalul M. Cluj și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale cauzate prin condamnare.

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat doar că nu a fost despăgubită în temeiul Legii nr. 221/2009.

S-a depus la dosarul cauzei copia certificatului de deces a bunicului reclamantei, copia fișei matricole penale, copia certificatului de căsătorie, copii ale actelor de stare civilă.

Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, a depus întâmpinare cerând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că fapta săvârșită de bunicul reclamantei și pentru a fost condamnat nu se circumscrie cadrului legal reglementat de Legea nr. 221/2009.

În subsidiar s-a arătat că în situația în care se apreciază că bunicul reclamantei a suferit o condamnare penală cu caracter politic cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale trebuie respinsă ca neîntemeiată. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 1358/2010 că prevederile art. 5 alin. 1, lit. a ) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.

S-a solicitat de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fotocopii ale documentelor privind pe antecesorul reclamantei.

Analizând cererea formulată și probele administrate în cauză instanța reține că prin sentința penală nr. 227 din 27 mai 1959 a Tribunalului M. Cluj, antecesorul reclamantei a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2, lit. a) și b) alin. II din Codul penal. constând în aceea că a făcut afirmații dușmănoase, calomnioase la adresa regimului, la adresa comuniștilor, a conducătorilor de stat și de partid, a organelor administrației de stat, și-a exprimat dorința de a se schimba regimul democrat popular și a avut manifestări naționalist șovine. De asemenea s-a reținut că acesta a conceput și scris manuscrise cu texte având un conținut profund contrarevoluționar, a deținut asemenea manuscrise până în anul 1952 și apoi le-a dat spre păstrare numitului Holirca P.. Recursul inculpatului Holirca A. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 878 din 1 iulie 1959 a Tribunalului M. al Regiunii a III-a Militare Cluj.

Reclamantul a fost arestat la data de 1 aprilie 1959 și pus în libertate la data de 1 august 1964 în urma grațierii restului de pedeapsă, dispusă prin Decretul Lege nr. 411/1964.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

De asemenea constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:

a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;

b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;

c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;

d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;

e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;

f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;

g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;

h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;

i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;

j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanța va constata caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantei.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului S. Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic, instanța reține că prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, iar pe durata termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.1 din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În consecință, întrucât cererea de acordare de despăgubiri pentru daunele morale este fundamentată pe prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, prevederi care au fost declarate ca fiind neconstituționale, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a statului român la plata de despăgubiri pentru daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta D.-B. L.-E., cu domiciliul în Tg. M., ., ., jud. M. împotriva pârâtului S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în Tg-M., ..1-3, județul M. și în consecință:

Constată caracterul politic al condamnării suferite de bunicul reclamantei, numitul Holirca A., născut la data de 14.12.1911 în localitatea L., județul M., fiul lui I. și M., decedat la data de 26.08.1982 în Reghin, județul M., prin sentința penală nr. 227 din 27.05.1959 a Tribunalului M. Cluj, la pedeapsa de 14 ani muncă zilnică, 10 ani degradare civilă și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea infracțiunii de ”uneltire contra ordinii sociale”, prevăzută de art.209 alin.2 lit.a și b din Codul penal.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru daunele morale cauzate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 25 septembrie 2013.

Președinte,

A. B.

Grefier,

A. E. C.

Red.A.B.

Tehnored.A.E.C.

5 ex./10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1939/2013. Tribunalul MUREŞ