Pretenţii. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 10658/320/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 322
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. T.
Judecător M. B.-I.
Judecător M. M.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul E. E. domiciliată în mun.Miercurea Nirajului, ., jud.M. împotriva Sentinței civile nr.5177 din 26 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în apel ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2013 când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 5177 pronunțată la data de 26 iunie 2012 de către Judecătoria Tîrgu-M. în dosar nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul E. E. în contradictoriu cu pârâtul N. S. ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, în temeiul răspunderii civile contractuale, să plătească arenda constând în contravaloarea subvenției statale primite pentru suprafața de teren arendată, conform prevederilor contractului de arendă nr. 32 din_ (f. 2-3). Potrivit dispozițiilor art. 8 lit. e) din Legea nr. 16/1994 Legea arendării, "Drepturile și obligațiile arendașului sunt următoarele: […] să plătească arenda la termenul și în condițiile prevăzute la cap. V;". În cauză, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din contract, părțile au stabilit ca arenda să fie în cuantumul subvenției guvernamentale pentru terenul arendat. Astfel, instanța reține că interpretarea acestei prevederi contractuale trebuie făcută în sensul avut în vedere de părțile contractante, în aplicarea principiului valorizării voinței juridice interne a părților, conform căreia părțile au înțeles ca arenda datorată de arendaș să fie echivalentă cu suma de bani pe care acesta o va încasa de la stat cu titlu de subvenție pentru terenul arendat, așa cum rezultă și din răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul pârâtului (f. 25). Așadar, instanța reține că voința internă a părților, astfel reținută, stabilește două chestiuni care țin de obiectul contractului de arendare. În primul rând, stabilește cuantumul lichid al arendei prin raportare la o sumă pe care arendașul o va încasa în viitor, echivalentul subvenției guvernamentale. În al doilea rând, dă naștere la o obligație afectată de modalitate sub forma condiției (obligație sub condiție suspensivă), în sensul că obligația de plată a arendei devine certă la momentul plății - încasării subvenției guvernamentale. Instanța conchide că această interpretare a contractului corespunde voinței juridice interne a părților, aspect care rezultă și din luarea în considerare a aspectelor legate de executarea contractului de arendare și actului adițional pentru perioada 2010 - 2011, când pârâtul și-a îndeplinit în parte obligația și pentru care a recunoscut la interogatoriu faptul că datorează în continuare o parte din arendă, ceea ce reliefează, pe de o parte, buna-credință a acestuia în îndeplinirea obligațiilor izvorâte din contractul de arendare și actul adițional și, pe de altă parte, condițiile subînțelese de părți la încheierea contractului în legătură cu responsabilitatea demersurilor în scopul obținerii subvențiilor guvernamentale pentru terenul arendat, care reveneau și reclamantului. În orice caz, instanța constată că terenul face obiectul și altui contract de arendare încheiat de reclamant cu o altă persoană (terț) pe o durată care se suprapune cu perioada pe care a fost încheiat contractul de arendare nr. 32 din_ și actul adițional. Așadar, atât timp cât reclamantul nu a făcut demersurile necesare pentru plata subvenției pentru perioada 2009 - 2010, aspect invocat de pârât și necontestat de reclamant, condiția suspensivă (plata subvenției) nu s-a realizat și datorită contribuției cauzale a acestuia, așa încât la formularea cererii de chemare în judecată își invocă propria culpă. În concluzie, drepturile sale izvorâte din contractul de arendare aferente perioadei 2009 - 2010 nu pot fi satisfăcute.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare a arătat că pretențiile sale față de pârât sunt justificate și dovedite.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței prin reprezentant convențional și a solicitat respingerea recursului.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Între părțile din dosar s-a încheiat contractul de arendare înregistrat la Consiliul Local al comunei Ernei sub nr. 32 din 13.02.2009, cuantumul arendei fiind stabilit la art. 6 ca fiind în bani și reprezentând „contravaloarea subvenției” (f. 13-14 dosar fond), la data de 10.02.2010 fiind încheiat un act adițional la acest contract de arendare prin care s-a prelungit durata inițială cu încă un an (f. 15).
Prin răspunsul la interogatoriu formulat, respectiv la întrebarea nr. 4, pârâtul a recunoscut că îi datorează reclamantului jumătate din contravaloarea arendei pentru anul 2010 (f. 25 dosar fond), și prin întâmpinare susținând că a achitat suma de 1.500 lei la încheierea actului adițional, rămânând de achitat doar suma de 1.500 lei.
Prin urmare, tribunalul reține că se impunea admiterea acțiunii în privința pretențiilor recunoscute de către pârât potrivit art. 1204, 1206 C. civil, ținând seama și de principiul indivizibilității mărturisirii.
În privința celorlalte pretenții, din modul de redactare a clauzei de la art. 6 din contract, ținând seama și de regula de interpretare a contractului instituită de art. 983 C. civil potrivit cu care clauza îndoielnică se interpretează în folosul celui care s-a obligat, tribunalul reține că în lipsa dovezii privind obținerea subvenției pentru anul 2009, pârâtul nu datorează suma solicitată cu titlu de preț al arendei pentru acest an.
În consecință, se va admite recursul formulat de reclamantul E. E. împotriva Sentinței civile nr.5177 din 26 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._ pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. E. în contradictoriu cu pârâtul N. S. și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei, reprezentând contravaloarea arendei neachitate, aferente anului 2010, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.08.2011.
În temeiul art. 274 C. pr. civ. va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1228 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a onorariului avocațial potrivit înscrisurilor de la dosar (f. 9, 11). În privința cheltuielilor de judecată efectuate la judecarea cauzei în fața primei instanțe, tribunalul reține incidența prevederilor art. 275 C. pr. civ., pârâtul recunoscând la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului în limitele în care a fost și modificată hotărârea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul E. E. domiciliată în mun.Miercurea Nirajului, ., jud.M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. E. în contradictoriu cu pârâtul N. S. domiciliat în mun.Tg.M., ., jud.M..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei, reprezentând contravaloarea arendei neachitate, aferente anului 2010, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.08.2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1228 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 Aprilie 2013.
Președinte, A. T. | Judecător, M. B.-I. | Judecător, M. M. |
Grefier, C. S. |
Red./Tehnored.AT/2ex./22.05.2013.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1376/2013.... → |
|---|
