Pretenţii. Sentința nr. 728/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 728/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8070/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 728
Ședința publică de la 12 martie 2013
Completul constituit din:
Președinte: A. B.
Grefier: C. S.
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamantul C. D. cu domiciliul în ., jud. M. împotriva pârâtului S. F. domiciliat în mun. Tg-M., ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în soluționarea prezentei acțiuni, având în vedere obiectul cauzei respectiv pretenții în cuantum de 800 Euro care derivă dintr-un litigiu penal și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 formulată de reclamntul C. D. împotriva pârâtului S. F. s-a cerut instanței obligarea acestuia la plata sumei de 800 eur reprezentând despăgubiri pentru daune materiale ( 200 eur ) și daune morale ( 600 eur ).
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost chema în câteva rânduri de către pârât pentru a-i achita cei 200 eur însă până în prezent plata nu s-a făcut. Reclamantul a precizat că a făcut cheltuieli cu deplasările la Târgu M. și a pierdut câteva zile de muncă.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Cu privire la excepția invocată din oficiu de către instanță, a necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Cauza are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral cauzat de pârât, apreciat la suma de 800 eur.
Potrivit art. 2 pct. 1, lit. b) Cod de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară …
De asemenea art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă prevede că judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Urmează astfel ca în baza art. 158 Cod de procedură civilă să se admită excepția invocată și să se dispună declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..
Declină în favoarea Judecătoriei Târgu M. competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul C. D. cu domiciliul în ., jud. M. împotriva pârâtului S. F. domiciliat în mun. Tg-M., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 martie 2013.
Președinte,Grefier,
A. B. C. Șimon
Red.A.B./28.03.2013
Tehnored.C.S/14.04.2013
2 pag/2 ex.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1376/2013.... | Anulare act. Decizia nr. 702/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|