Pretenţii. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 1338/102/2009/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8031/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. B.-I.
Judecător: C. B. B.
Grefier: M. T.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanții Asociatia P. a Minorite Crestin Democrat M. România, cu sediul în R., ., jud. M. și V. R. R., cu domiciliul în R., .,jud. M., împotriva sentinței civile nr.957/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ 09.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 957/18 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ 09 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții ASOCIAȚIA P. A MINORITE C. DEMOCRAT M. ROMÂNIA și V. R. R., împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI R., R.A.G.C.L. R., S. P. F. și M. E. ȘI FINANȚELOR; s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P. A., prin curator V. R., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI R., R.A.G.C.L. R., S. P. F. și M. E. ȘI FINANȚELOR.
La data de 16 iulie 2012 reclamanții Asociația P. A Minorite C. Democrat, V. R. și intervenienta P. A. prin curator V. R. au formulat recurs împotriva încheierii din 11 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ 09 (încheierea prin care s-a amânat pronunțarea asupra cauzei), arătând că motivele de recurs le vor depune separat.
Ulterior, împotriva sentinței civile nr. 957/18 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ 09 au formulat apel reclamanții Asociația P. A Minorite C. Democrat, V. R. și intervenienta P. A. prin curator V. R., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate. În motivarea căii de atac s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că dreptul material la acțiune s-a prescris. Au susținut că termenul de prescripție s-a întrerupt conform art. 16, lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prin recunoașterea dreptului la acțiune, amintind în acest sens decizia nr. 682/2004 a Curții de Apel Tîrgu-M.. De asemenea, au arătat că termenul de prescripție s-a întrerupt și prin cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința civilă nr. 1036/2005 a Tribunalului M., prin decizia civilă nr. 687/2008 a Tribunalului M. și prin sentința civilă nr. 235/2009 a Tribunalului M.. Totodată, au amintit și sentința civilă nr. 2477/2002 a Judecătoriei R..
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 26 februarie 2013 instanța a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel reținând că împotriva hotărârii ce a statuat asupra pretenției reclamantei în cuantum de_ lei este incidentă calea de atac a apelului, în conformitate cu dispozițiile art.2821 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac reglementat de art. 295, alin. 1 Cod proc.civ., Tribunalul apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, trebuie precizat că recursul (apel, urmare a recalificării) formulat la data de 16 iulie 2012 de reclamanți și de intervenientă vizează încheierea de amânare a pronunțării de la instanța fond din data de 11 iulie 2012. Or, această încheiere este una premergătoare, fiind susceptibilă de a fi atacată doar odată cu fondul conform art. 282, alin. 2 Cod proc.civ. Ca o consecință, instanța va respinge apelul formulat împotriva acestei încheieri, apreciind că este inadmisibil.
Analizând în continuare apelul formulat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, Tribunalul reține următoarele:
Astfel cum a reținut judecătoria, prin sentința civilă nr. 2477/23 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoriei R. în dosar nr. 919/2002 s-a admis în parte acțiunea precizată de numiții S. F. A. și S. P. F., în contradictoriu cu V. R. R., V. R. și P. A., dispunându-se evacuarea necondiționată a lui V. R. R., V. R. și P. A. din apartamentul nr.4 al imobilului situat în R., ..68, jud. M., respingându-se totodată acțiunea reconvențională formulată de pârâții V. R. R. și V. R. având ca obiect obligarea reclamanților S. la plata contravalorii sporului de valoare adus apartamentului. Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 151/2004 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr.2294/2003, devenind irevocabilă prin decizia nr. 682/R/8 octombrie 2004 a Curții de Apel Tîrgu-M. (filele 89-96 dosar fond). Din considerentele deciziei civile nr. 151/2004 a Tribunalului M. rezultă că apartamentul a fost predat în proprietate numiților S. F. A. și S. P. F. în data de 07.02.2000 de către R.A.G.C.L. R., iar apelantul V. R. R. a fost somat să încheie un nou contract de închiriere cu privire la imobil, sub sancțiunea evacuării în caz de refuz.
În speță, reclamanții și intervenienta au formulat la instanța de fond o acțiune întemeiată pe prevederile art. 48, alin. 2 din Legea nr. 10/2001, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de bani care afirmativ reprezintă investiții efectuate la imobilul proprietatea pârâtului S. P. F., în mod corect reținând instanța de fond că în cauză se invocă o îmbogățire fără justă cauză.
Față de această stare de fapt corect reținută de prima instanță, Tribunalul apreciază că într-adevăr, termenul de prescripție s-a împlinit anterior promovării acțiunii deduse judecății la instanța de fond, în cauză fiind incidente prevederile art.1, alin. și art.3, alin. 1, coroborat cu art. 8, alin. 2 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, în cauză termenul de prescripție al dreptului material la acțiune a început să curgă de la data de 7 februarie 2000, dată la care apelantului V. R. R. i s-a adus la cunoștință că imobilul a fost predat foștilor proprietari și a fost somat să încheie un nou contract de închiriere cu privire la acest apartament (acesta a fost momentul la care apelanților li s-a negat îndreptățirea la folosința apartamentului). Este evident că la acel moment apelanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba și pe cel care răspunde de aceasta. Așadar, raportat la acest moment, instanța de control reține că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit anterior promovării acțiunii deduse judecății la instanța de fond. De altfel, tribunalul subliniază că aceeași ar fi situația și dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție a dreptului la acțiune în despăgubiri pentru afirmativele investiții efectuate la imobil a început să curgă la data 27 martie 2002, (data la care proprietarii imobilului, intimatul S. P. F. și numita S. F. A., au formulat acțiunea având ca obiect evacuarea reclamanților V. R. R., V. R. și P. A.).
Contrar susținerii apelanților, nu se poate aprecia că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a întrerupt prin formularea acțiunilor civile la care aceștia au făcut referire.
Apelanții au invocat motivul de suspendare prevăzut de art. 16, lit. a) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, făcând referire la decizia civilă nr. 682/R/2004 a Curții de Apel Tîrgu-M..
Instanța reține că într-adevăr, în considerentele deciziei civile nr. 151/2004 a Tribunalului M., decizie menținută prin decizia nr. 682/R/2004 a Curții de Apel Tîrgu-M., s-a reținut că cererea reconvențională pe care au formulat-o apelanții V. R. și V. R. de obligare a proprietarilor imobilului (pârâtul-intimat din prezentul dosar, S. P. F. și numita S. F. A.) la plata despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului se întemeiază pe prevederile art. 49, pct. 2 din legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a reținut că aceștia sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului în care au locuit, însă obligația de despăgubire nu revine proprietarilor imobilului, ci statului ori persoanei deținătoare (fila 95 dosar fond). Ca o consecință, s-a apreciat că soluția instanței de fond de respingere a cererii reconvenționale este corectă, însă pentru aceste motiv. P. decizia civilă nr. 682/R/2004 a Curții de Apel Tîrgu-M. au fost reținute aceleași aspecte, anume faptul că art. 49 din Legea nr. 10/2001 stabilește cine este titularul obligației de despăgubiri cuvenite chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilului, reținându-se că chiriașii de pot îndrepta numai împotriva statului sau unității deținătoare, iar nu împotriva celor cărora li s-a restituit imobilul (fila 89, verso, dosar fond).
Cu toate că instanțele de judecată au reținut aceste aspecte, în cauză nu este incident cazul de suspendare a termenului de prescripție invocat de apelanți. În acest sens, Tribunalul subliniază faptul că pentru a fi în prezența acestui motiv de suspendare, este necesar ca recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția (în speță, de către pârâți). Or, din considerentele hotărârilor judecătorești amintite nu rezultă o astfel de recunoaștere.
Ca o consecință, acest motiv de întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi primit. De altfel, formularea acțiunii din dosarul amintit nu reprezintă nici un al motiv de întrerupere a cursului prescripției dintre cele prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, apelanții au susținut că termenul de prescripție s-a întrerupt și prin cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința civilă nr. 1036/2005 a Tribunalului M. (fila 9 dosar apel), prin decizia civilă nr. 687/2008 a Tribunalului M. (fila 11, dosar apel) și prin sentința civilă nr. 235/2009 a Tribunalului M. (aceasta este sentința civilă pronunțată în prezentul dosar în primul ciclu procesual).
Însă, nici această critică nu poate fi primită. Analizând aceste hotărâri judecătorești, Tribunalul apreciază că în cauză nu este incidentă nici unul dintre cazurile de întrerupere a cursului prescripției prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 (prin sentința civilă nr. 1036/2005 a Tribunalului M. s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de apelantul V. R. R., cerere având ca obiect anularea adresei nr. 345/35/A a Judecătoriei R., adresă prin care reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze valoarea pretențiilor unei acțiuni formulate de acesta în calitate de reclamant; prin decizia nr. 687/2008 a Tribunalului M. s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de apelantul V. R. R. împotriva adresei din data de 21 iulie 2008 emisă de Judecătoriei R. în dosar nr. 2082/2005; sentința civilă nr. 235/2010 a Tribunalului M. s-a declinat competența de soluționare a cauzei care a format obiectul prezentului dosar în favoarea Judecătoriei R.).
Trebuie precizat faptul că la momentul sesizării instanței de fond (11 iunie 2009) vechiul art. 49 din Legea nr. 10/2000 (de la momentul formulării acțiunii reconvenționale din dosarul nr. 919/2002 al Judecătoriei R.) a devenit art. 48 din Legea nr. 10/2001 și prevedea la alin. 1 și 2 că „Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite”.
Însă, acest aspect nu este de natură a conduce la concluzia că dreptul material la acțiune nu este prescris. Tribunalul subliniază că modificarea acestor prevederi legale din Legea nr. 10/2001 (vechiul art. 49, actualul art. 48) a intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripție. Indiferent de modificările legislative intervenite cu privire la persoana căreia îi revine obligația de a suporta contravaloarea sporului de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile, termenul de prescripție în cauză a început să curgă de la același moment: data la care reclamanții și intervenienta au cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea. Or, reclamanții au cunoscut aceste două elemente încă de la data de 2 februarie 2000. Așadar, aceștia au avut posibilitatea de a formula o acțiune în despăgubiri întemeiată pe prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2000 (forma în vigoare la acel moment), în termenul de prescripție calculat astfel cum s-a reținut anterior. Neexercitarea unei astfel de acțiuni la acel moment nu îi repune pe reclamanți și pe intervenientă într-un nou termen de prescripție (termen care ar începe să curgă de la momentul modificărilor legislative).
Pentru aceste motive, apreciind că excepția prescripției a fost în mod corect soluționată de instanța de fond, Tribunalul nu va mai analiza celelalte susțineri ale apelanților, respingând apelul ca nefondat, în baza art. 296 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții Asociatia P. a Minorite Crestin Democrat M. România, cu sediul în R., ., jud. M. și V. R. R., cu domiciliul în R., .,jud. M., împotriva sentinței civile nr.957/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ 09.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.03.2013.
Președinte, M. B.-I. | Judecător, C. B. B. | |
Grefier, M. T. |
Red/C.B.B./05.04.2013
Thred:M.T./12.04.2013/9 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 214/2013. Tribunalul MUREŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 526/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
