Pretenţii. Decizia nr. 426/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 2443/308/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 426/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul constituit din:
Președinte A. T.
Judecător L. D.
Judecător E. O.
Grefier M. V.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenții ., cu sediul în ., ./A, jud. M. și A. A. I., cu domiciliul în Sighișoara. .. 69, . împotriva sentinței nr. 2353/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul ales al recurenților și reprezentantul intimatei ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată întocmit și atașat la dosarul cauzei, procesul-verbal din data de azi, 21 mai 2013, privind modificarea componenței completului de judecată CR3, CRf3. De asemenea, se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței la data de 15 mai 2013, din partea intimatei, întâmpinare în dublu exemplar.
Reprezentantul recurenților depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru, în sumă de 986 lei și 5 lei timbru judiciar preia un exemplar din întâmpinare.
Instanța pune în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului M. – Secția civilă în soluționarea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea excepției invocat în raport de prevederile art. 228 și Legea 71/2011 coroborat cu prevederile art. 36 și 37 din Legea de organizare judiciară.
Instanța, asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului M. – Secția civilă în soluționarea recursului, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 2353/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea reclamantei . Sighișoara astfel cum a fost modificată, fiind obligată pârâta . B. la plata sumei de 28.909,53 lei reprezentând contravaloare chirie pe utilaje de construcții și suma de 5100 lei reprezentând penalități facturate cu factura nr. 026/24.07.2012.
Totodată, pârâta . B. a fost obligată la plata sumei de 2471,39 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs .. și A. A. I., solicitând în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar s-a solicitat modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii introductive.
La termenul de judecată din data de 21 mai 2013, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..
Deliberând asupra excepției, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei . B. la plata sumei de 34.009,53 lei reprezentând contravaloare chirie pe utilaje de construcții și penalități facturate prin cele trei facturi emise la 24.07.2012.
Astfel, prin raportate la obiectul contractului și la calitatea de profesioniști a părților, contractul ce face obiectul litigiului este unul ce poate fi încadrat ca și act de comerț obiectiv în accepțiunea fostului art. 3 pct.11 din C. comercial
Așa fiind și cum Tribunalul Specializat M. a preluat competența în această materie a Tribunalului M., conform art. 37 al.3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța urmează să se admită excepția, cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentului recurs în favoarea Tribunalului Specializat M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. – Secția civilă și în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenții ., cu sediul în ., ./A, jud. M. și A. A. I., cu domiciliul în Sighișoara. .. 69, . împotriva sentinței nr. 2353/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului Specializat M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte, A. T. | Judecător, L. D. | Judecător, E. O. |
Grefier, M. V. |
Red Tehnored. /. E.O/ 14.06.2013
Listat: :M.V. /14.06.2013/2 exemplare
← Pretenţii. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1089/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|