Pretenţii. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 82/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
Decizia civilă nr. 640
Ședința publică din data de 04 iulie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. A.-B.
Judecător A. B.
Judecător R. I.
Grefier A. E. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de F. G. cu domiciliul în Tg. M. . . împotriva Sentinței civile nr.799/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa tuturor părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20 iunie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de 27 iunie 2013 iar apoi pentru data de azi, 04 iulie 2013, încheieri care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 799/1 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamata F. G., în contradictoriu cu pârâtul A. R. C., având ca obiect pretenții-daune morale.
S-a reținut de prima instanță că prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta F. G. a solicitat obligarea pârâtului A. R. C. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat acesteia prin atingeri aduse onoarei și demnității, în urma afirmațiilor făcute în două procese în care a invocat faptul că reclamanta ar fi o persoană fără interes și fără calitate.
Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond a constat ca faptul relatat de către reclamantă este așezat în contextul unei stări conflictuale mai vechi, generată de împrejurări diverse, în care reclamanta face referire si alte persoane sau întâmplări.
Față de această situație, instanța de fond s-a limitat exclusiv la analizarea aspectelor invocate de către reclamantă prin cererea introductivă cu privire la pretinsele afirmații ale pârâtului privind lipsa de interes si lipsa de calitate a reclamantei.
Astfel, instanța de fond a reținut că prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane.
Acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată.
De asemenea, instanța de fond a reținut că temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 998 și 999 din Codul Civil de la 1864, în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte, norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.
Din redactarea art. 998 din Codul Civil, în conformitate cu care „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, rezultă că textul nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului.
Așadar, condițiile răspunderii civile delictuale sunt: producerea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și producerea prejudiciului și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.
În cazul de față, instanța de fond a constatat că reclamanta își întemeiază pretențiile pe dispozițiile Legii nr.51/1995.
Față de motivele invocate de către reclamată pentru obligarea pârâtului la obligarea daunelor morale, instanța de fond a constatat că pretinsele afirmații cu privire la faptul că reclamanta este o persoană fără calitate, respectiv o persoană fără interes, au fost făcute de către pârât, în calitate de avocat reprezentant al uneia dintre părți, în cadrul judecării Dosarului nr._ și al Dosarului nr._, aflate pe rolul Judecătoriei Tg.M..
În mod teoretic, fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.
În cazul de față, instanța de fond a apreciat că susținerile pârâtului, făcute în calitate de avocat, în cadrul judecării a două acțiuni civile aflate pe rolul instanței, nu constituie o faptă ilicita care sa determine antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în sensul prevăzut de art.998-999 C.Civil.
Cu privire la aspectele invocate de către reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a arătat că interesul si calitatea unei persoane în cadrul judecării unei proces, sunt condiții care se apreciază restrictiv și nu vizează ansamblul general calităților și intereselor unei persoane.
De asemenea, s-a mai arătat ca justețea admiterii unei excepții procesuale se verifică în cadrul căilor de atac formulate cu privire la hotărârea prin care s-a admis excepția respectivă.
Prin urmare, instanța de fond a respins cererea formulată de către reclamantă ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ., lipsind prejudiciul caracterul ilicit al faptei, vinovăția pârâtei, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Împotriva respectivei hotărâri a formulat recurs Frâncian G. care a susținut că pretențiile sale sunt întemeiate pe prevederile art.205-206 Cod penal, pe Codul civil și nu pe Legea nr.51/1995. A susținut că i s-a încălcat dreptul la justiție, dreptul de cenzor și moștenitor. În motivarea primei instanțe nu se face referire concretă la dosar și la probe. Se trimite la căi de atac dar se fac aranjamente. I s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2012, sub nr._, reclamanta F. G. a solicitat instanței obligarea pârâtului A. R. C., la daune morale.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâtul s-a implicat în două dosare, respectiv_ și nr._, în care acesta ar fi făcut unele afirmații, în mod public, aducându-i gravă atingere persoanei acesteia, familiei ei, cinstei și corectitudinii ei. De asemenea, reclamanta susține că pârâtul a efectuat și trafic de influență pe lângă judecător pentru a o elimina din ambele procese, afirmând că ar fi o persoană fără calitate, fără a face dovada în acest sens. Astfel, pârâtul a încălcat Legea nr.51/1995, respectiv art. 37 pct. 5, 6, 7.
De asemenea, reclamanta mai arată că pârâtul a acuzat-o de lipsă de interes, în complicitate cu judecătorul pentru a-i încălca dreptul al moștenire, întrucât în statutul Composesoratului s-a stipulat ca în cazul în care în 5 ani de la înființare membrii nu-și cer drepturile, ele rămân în favoarea Composesoratului. Aceleași acuzații le-a făcut pârâtul și la adresa cererii reclamantei, a acțiunii ca fiind „lipsite de obiect”.
Reclamata mai arata ca cererea de suspendare a fost atacată pentru a-i tăia dreptul de moștenire după mama acesteia.
Reclamanta a mai arătat că avocatul A. R. C. intervenit pe lângă judecător să-i ceară acte de succesiune doar ei, știind că nu s-au făcut asemenea acte, iar cu complicitatea judecătorului, reclamantei i s-a respins succesiunea.
Reclamanta a mai arătat că dă publicității acest caz fără precedent și că a anunțat deja și forurile de la București.
Reclamanta a precizat că suma pretinsă de la pârât cu titlu de daune morale este de 50 de milioane de lei (5.000 de lei), la care se adaugă cheltuieli de judecată și cheltuieli de deplasare.
Reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu martori și proba cu înscrisuri.
La termenul de judecata din data de 14 iunie 2012, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, prorogând punerea in discuție a pertinenței si admisibilității probei cu interogatoriul pârâtului și a probei cu martori, după administrarea probei cu înscrisuri. De asemenea, instanța a dispus atașarea la prezentul dosar a dosarelor cu nr._ și a dosarelor cu nr._ aflate pe rolul Judecătoriei Tg.M..
Prin completarea de acțiune depusa la dosar la data de 21 septembrie 2012, reclamanta a arătat că avocatul A. R. C. a încălcat art. 103, 108 și 114 din Legea nr. 51/1995, întrucât i-a cerut nejustificat suma de 30.000 lei.
Instanța de recurs observă că reclamanta F. G. a solicitat obligarea pârâtului A. R. C. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat acesteia prin atingeri aduse onoarei și demnității, în urma afirmațiilor făcute în două procese în care a invocat faptul că reclamanta ar fi o persoană fără interes și fără calitate.
Acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la temeiul legal se observă că în fața primei instanțe aceasta nu a indicat un alt temei în afară de prevederile art.37 din Legea nr.51/1995.
Potrivit art. 129 din Codul de procedură civilă, judecătorii își exercită rolul activ, astfel că președintele de complet este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere, după cum pot ordona orice probă pe care o consideră de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită, în exercitarea rolului activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Instanța de recurs apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 998 și 999 din Codul Civil, în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte, norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.
Din redactarea art. 998 din Codul Civil, în conformitate cu care „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, rezultă că textul nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului.
Așadar, condițiile răspunderii civile delictuale sunt: producerea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și producerea prejudiciului și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.
Pretinsele afirmații cu privire la faptul că reclamanta este o persoană fără calitate, respectiv o persoană fără interes, au fost făcute de către pârât, în calitate de avocat reprezentant al uneia dintre părți, în cadrul judecării Dosarului nr._ și al Dosarului nr._, aflate pe rolul Judecătoriei Tg.M..
Se observă că potrivit art. 40 din Legea nr.51/1995 avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate față de judecători și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată dispune în acest sens.
Totodată conform art.39 alin.6 și 7 „Avocatul este obligat să respecte solemnitatea ședinței de judecată, să nu folosească cuvinte sau expresii de natură a aduce atingere autorității, demnității și onoarei completului de judecată, procurorului, celorlalți avocați și părților ori reprezentanților acestora din proces.
(7) Avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea prevederilor alin. (6), în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.”
Din analiza susținerilor pârâtului în calitate de reprezentant al părții în dosarele atașate rezultă că acesta a invocat mai multe excepții între care și lipsa interesului și a obiectului. Or invocarea de excepții în mod procedural cu respectarea prevederilor legale nu este de natură a se circumscrie unei fapte ilicite.
Interesul si calitatea unei persoane în cadrul judecării unei proces, sunt condiții care se apreciază restrictiv și nu vizează ansamblul general calităților și intereselor unei persoane.
Justețea admiterii unei excepții procesuale se verifică în cadrul căilor de atac formulate cu privire la hotărârea prin care s-a admis excepția respectivă.
Prin urmare, instanța de fond în mod legal a respins cererea formulată de către reclamantă ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ., lipsind caracterul ilicit al faptei.
Referirile recurentei la prevederile art.205-206 Cod penal țin de angajarea răspunderii penale or recurenta prin cererea de chemare în judecată nu a făcut o plângere penală ci o acțiune civilă neputându-și modifica temeiul legal în călea de atac.
În ceea ce privește susținerea că și-a întemeiat acțiunea pe Codul civil și nu pe Legea 51/1995 nici aceasta nu poate fi primită deoarece instanța are obligația de aplica legile incidente, iar legea specială derogă de la dreptul comun. Numai în măsura în care legea specială nu dispune sau face trimitere la dreptul comun se aplică Codul civil ceea ce prima instanță a și făcut.
În consecință în baza art.312 C.pr.civ. se va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de recurenta F. G. cu domiciliul în Tg. M. . . împotriva Sentinței civile nr.799 din 01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi: 04 iulie 2013.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, A. B. | Judecător, R. I. |
Grefier, A. E. C. |
Red.R.I.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./12.07.2013Jud.fond.: G. F. G.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 639/2013. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 426/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
