Acţiune în constatare. Decizia nr. 540/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 540/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 540/2015
Ședința publică din data de 01 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. T.
Grefier: S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul M. B. cu domiciliul în comuna Băgaciu, ., jud. M. și cu CNP_, împotriva sentinței civile nr. 171 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 01 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 171 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. B., în contradictoriu cu pârâții M. S. I. și M. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târnăveni la data de 06.05.2014, sub numărul_, reclamantul M. B. a chemat în judecată parata M. S. I., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea de moștenitor a reclamantului in calitate de fiu si nepot si a paratei in calitate de soție si cumnata după defuncții M. A. si M. A., sa se constate ca masa succesorala după defuncți se compune din teren extravilan in suprafață de_ mp, înscris in CF_-Băgaciu, partajarea masei succesorale prin atribuirea acesteia in natura reclamantului cu plata unei sulte.
La data de 22.09.2014 prin intermediul judecătorului de serviciu, reclamantul a depus la dosar proces-verbal de mediere.
La data de 14.11.2014 prin intermediul judecătorului de serviciu, reclamantul a depus la dosar completare de acțiune, prin care a înțeles sa cheme in judecata in calitate de parat si pe numitul M. A., completare pentru care parata si-a exprimat acordul așa cum rezulta din înscrisul depus la fila 55 dosar.
Pentru a se putea lua act de acordul de mediere, instanța de fond a pus in vedere părților sa se prezinte personal in fata instanței de judecata, însă acestea nu s-au conformat.
Conform art. 61 alin.1 din Legea 192/2006 „In cazul in care conflictul a fost dedus judecății, soluționarea acestuia prin mediere poate avea loc din inițiativa părților sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanței, cu privire la drepturi asupra cărora părțile pot dispune potrivit legii. [...]”, iar art. 63 alin. 1 prevede ca „În cazul in care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre, dispozițiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificările si completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător”.
Potrivit art. 438 C. „(1) Partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca tranzactia lor. (2) Daca partile se infatiseaza la ziua stabilita pentru judecata, cererea pentru darea hotararii va putea fi primita chiar de un singur judecator. (3) Daca partile se infatiseaza ., instanta va da hotararea in camera de consiliu”, iar potrivit art. 441 C. „Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si in cazul in care invoiala partilor este urmarea procedurii de mediere.”.
Din textele de lege menționate anterior, rezultă ca părțile trebuie sa se prezinte in fața instanței de judecată pentru a se putea lua act de acordul de mediere.
La data de 22.09.2014, prin intermediul judecătorului de serviciu, reclamantul a depus la dosar proces-verbal de mediere. Instanța a pus in vedere părților, prin adresă, să se prezinte in fata instanței de judecată pentru a se putea lua act de acordul de mediere, însă acestea nu s-au conformat.
Pentru acest motiv, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul M. B., solicitând admiterea căii de atac.
În motivarea acestei căi de atac, apelantul a arătat că s-a depus la dosar procesul-verbal de mediere, pârâta nu a făcut opoziție și nici nu a depus întâmpinare. A învederat apelantul, că el a considerat că litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța urmând a pronunța o hotărâre conform învoielii părților. De asemenea, a mai susținut că era plecat din țară în ziua procesului și nu știa că este obligatoriu să se prezinte. A apreciat apelantul, că acțiunea sa a fost respinsă în mod nejustificat.
Intimații M. S. I. și M. A. nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezenta pentru a-și expune punctul de vedere în legătură cu prezentul apel.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al aceste căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamantul M. B. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul a sesizat inițial instanța de judecată cu o pricină prin care urmărea, în esență, realizarea unei dezbateri succesorale.
Întrucât demersurile reclamantului și ale pârâților au continuat și în afara cadrului jurisdicțional, se pare că părțile împricinate au ajuns la o soluționare amiabilă a diferendului intervenit între ele, convenția lor materializându-se într-un acord de mediere depus la dosarul cauzei pentru a fi consfințit de instanță într-o hotărâre de expedient.
Pe cale de consecință, instanței de judecată i-a rămas obligația de a face aplicarea prevederilor legale din materia încuviințării acordului de mediere și din materia hotărârii de expedient, incidente în speță.
Din acest punct de vedere, soluția judecătoriei și modul în care aceasta a interpretat și aplicat prevederile Legii nr. 192/2006 și pe cele ale Codului de procedură civilă, sunt în afară de orice critică.
Într-adevăr, părțile din prezentul proces, care s-au înțeles să stingă litigiul în cadrul unei proceduri de mediere după ce acțiunea în justiție a fost deja introdusă, sunt supuse exigențelor prevăzute de art. 60^1-63 din Legea nr. 192/2006, care reglementează medierea în cazul unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată.
Prima instanță a surprins corect dispozițiile art. 61 alin. 1 și art. 63 alin. 1 din actul normativ menționat, fiind deci necesară, aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 438-441 din Codul de procedură civilă, care reglementează hotărârea prin care se încuviințează învoiala părților.
Așa cum rezultă din cuprinsul art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, hotărârea de soluționare a litigiului prin consfințirea acordului de mediere poate fi pronunțată numai cu respectarea condițiilor legale, iar dispozițiile art. 438-441 din codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.
În continuare, la fel de corect a observat prima instanță utilizarea repetată de către legiuitor a verbului „a se înfățișa” în cuprinsul art. 438 din Codul de procedură civilă, sensul avut în vedere pentru această reglementare fiind acela de prezență personală a părților împricinate.
Astfel, cele care solicită tranzacția sunt părțile personal sau prin reprezentant cu procură specială, referirea textelor de lege la înfățișarea părților neputând fi interpretată în sensul că ar fi suficient ca părțile să depună numai o cerere scrisă în acest scop. Legea procesual civilă face referire la înfățișarea părților la instanța de judecată numai în anumite cazuri, speciale, în care prezența părților, personal sau prin reprezentant este obligatorie și de regulă, este legată de împrejurarea că părțile sunt chemate să facă anumite acte procesuale de dispoziție, ori pur și simplu, acte procesuale de o însemnătate deosebită, fie prin efectele pe care le produc, fie prin caracterul lor strict personal. Dacă am accepta că părțile pot lipsi la toate termenele de judecată la care se dorește a se lua act de tranzacție, atunci am deturna însuși sensul gramatical al termenului de „înfățișare a părților la instanța de judecată”.
Prin urmare, în acord cu cele expuse de judecătorie, apreciem și noi, că indiferent dacă se făcea la termenul de judecată fixat ori la o altă dată, între termenele de judecată, prezența părților împricinate pentru a se lua act de tranzacția lor (implicit pentru a se consfinți acordul lor de mediere), trebuia să se realizeze fie personal, fie printr-un reprezentant convențional cu procură specială. În lipsa îndeplinirii acestei formalități, pronunțarea hotărârii de expedient în conformitate cu prevederile art. 438-441 din Codul de procedură civilă nu a fost posibilă. De altfel, nici măcar prezența exclusivă a reclamantului nu era suficientă, fiind necesară prezența tuturor părților, deci și a pârâților.
Apărarea apelantului, în sensul că la data fixată de instanță ca termen de judecată ar fi fost plecat din țară este irelevantă în acest proces, întrucât eventuala sa plecare din țară nu îl scutește de obligația de a respecta dispozițiile imperative ale Codului procedură civilă.
În aceeași ordine de idei, nici afirmația că nu a avut cunoștință despre obligația de a se prezenta personal în fața instanței nu este de natură să conducă la admiterea apelului, întrucât pe de o parte, nimănui nu îi este permis să se prevaleze de necunoașterea legii pentru a obține un avantaj într-un proces, iar pe de altă parte, instanța de judecată i-a adus la cunoștință, printr-o adresă emisă la data de 26.01.2015, că are obligația de a se prezenta la termenul de judecată fixat, cu buletinul, dacă dorește să se ia act de acordul de mediere.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, văzând și considerentele expuse de prima instanță în hotărârea sa, considerente pe care ni le însușim, vom respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. B., împotriva sentinței civile nr. 171 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. B., cu domiciliul în ., jud. M. și cu CNP_, împotriva sentinței civile nr. 171 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 01 octombrie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | |
Grefier, S. D. |
Red. P.M./Dact. P.M.
20.10.2015/2 ex.
Judecător fond: A. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 541/2015. Tribunalul MUREŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 543/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
