Contestaţie la executare. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 249/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 249/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 249/2015

Ședința publică de la 10 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. D.

Judecător C. S.

Judecător R. I.

Grefier M. V.

Pe rol judecarea recursului (contestației la executare) formulat de contestatoarea Ș. G. cu CNP_ și cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., ., împotriva Sentința civilă nr. 3385/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată soluționată, prin încheierea dată în Cameră de consiliu la data de 24.11.2015, declarația de abținere formulată de către domnul judecător R. I., în sensul respingerii ei.

Instanța, având în vedere că potrivit înscrisului de la fila 8 dosar, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, că recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezii de la fila 12 dosar și că nu a făcut dovada achitării acesteia până la termenul de azi, invocă excepția netimbrării și reține cauza asupra excepției pentru azi, ora 15:00.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3385/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosar_ a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea Ș. G. în contradictoriu cu intimații Gzorgz I. Z. și Ș. M. pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că petitul ce vizează constatarea perimării executării silite in dosarul execuțional 130/E/2012 al EJ V. M. A. a făcut obiectul analizei în dosarul_/320/2014 al Judecătoriei Tg M. prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de aceeași contestatoare, soluție rămasă irevocabilă prin Decizia 151/18.06.2015 a Tribunalului M..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea solicitând casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare.

În motivare s-a arătat că a intervenit perimarea executării silite deoarece ultimul act de executare a fost îndeplinit în urma cu doi ani și jumătate. S-a mai arătat că soluția pronunțată în dosar_/320/2014 a constat în constatarea lipsei interesului contestatoarei pentru invocarea excepției perimării astfel că în mod greșit prima instanță a reținut incidența excepției autorității de lucru judecat. S-a mai arătat că prin prezenta contestație se solicită anularea unor acte ulterioare datei de 2.12.2014, acte față de care printr-o hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat s-a apreciat că contestatoarea justifică un interes pentru a invoca perimarea.

Nu s-a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de azi instanța a pus în discuție excepția netimbrării reținând cauza spre soluționare asupra excepției.

Asupra excepției invocate din oficiu instanța constată că este întemeiată având în vedere că deși recurentei i s-a comunicat obligația de a achita taxa de timbru pentru soluționare recurs până la primul termen de judecată stabilit conform dovezii de la fila 12 din dosar, aceasta nu s-a conformat obligației puse în vedere de către instanță, neachitând taxa de timbru stabilită.

Față de acestea, în baza art. 312 raportat la art. 302 indice 1 alin 2 V. C pr civ, va admite excepția netimbrării si va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul formulat de recurenta Ș. G., cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., ., împotriva Sentinței civile nr. 3385 din 30.06.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2015.

Președinte,

L. D.

Judecător,

C. S.

Judecător,

R. I.,

fiind în concediu de odihnă, semnează președintele instanței,

I. D. L.

Grefier,

M. V.

Red. /Tehnored/L.D./22.12.2015

Jud. fond. G.G. C.

Listat: /M.V./22 Decembrie 2015

2 exemplare/2 pagini

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul MUREŞ