Prestaţie tabulară. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 212/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 212/2015
Ședința publică din data de 27 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.-B.
Judecător M. M.
Judecător V. S.
Grefier S. D.
Pe rol judecarea cereri de revizuire formulată de revizuenții C. I. și C. R., cu domiciliul în Sighișoara, ., ., împotriva Deciziei civile nr. 92 din 17 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de 20 octombrie 2015, iar apoi pentru data de azi, 27 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul M. sub nr. dosar_ / 2015 la data de 4 mai 2015, revizuienții C. I. și C. R. au solicitat schimbarea în parte a decizie nr. 92/17.04.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ - respectiv admiterea recursului declarat de B. E. în sensul respingerii parțiale a acțiunii civile formulate de revizuienții C. I. și C. R. exclusiv față de pârâta B. E., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate; totodată aceștia au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri de revizuire.
Se arată prin cererea că în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, hotărârea a cărei revizuire se solicită este o hotărârea în care s-a evocat fondul situației litigioase, prin urmare se circumscrie prevederilor art. 322 ipoteza a III –a Cod de procedură civilă.
Privitor la fondul cererii de revizuire, se susține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
În argumentarea aceste susțineri, revizuienții au arătat că prin sentința civilă nr. 984/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C. I. și C. R. în contradictoriu cu pârâții B. E. și B. I. G. – prin moștenitori: B. S., B. I. A., H. S. A. și C. M. M., cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de donație autentificat sub nr. 293/ 18.08.2011 la BNP S. I. S. și obligarea pârâților să încheia un act apt pentru intabulare cu privire la suprafața de 1200 mp teren fâneață, extravilan, tarlaua 35, . din titlul de proprietate_/22.05.2009, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act apt pentru intabulare.
Această hotărârea pronunțată de Judecătoria Tg. M. a fost atacată cu recurs doar de către pârâta B. E., în soluționarea căii de atac fiind pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită și prin care, urmare a admiterii recursului, sentința primei instanțe fost modificată în parte în sensul respingerii integrale a petitului privind obligarea pârâtelor la a încheia act apt de intabulare cu privire la terenul în cauză.
Conchid deci revizuienții că, în condițiile în care moștenitorii lui B. I. G. nu au înțeles să ataca hotărârea pronunțată de Judecătoria Sighișoara ( pentru aceștia hotărârea fiind rămasă definitivă și irevocabilă ) iar pe de altă parte că recursul a fost promovat de pârâta B. E. exclusiv prin raportare la apărările acesteia relativ la faptul că nu s-ar fi obligat la încheiere unui contract de vânzare-cumpărare, prin respingerea în tot a acțiunii în calea de atac, instanța de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut.
Susține totodată revizuienta că recursul promovat de B. E. nu putea să profite decât acesteia, întrucât în cauză erau puse în discuție două obligații distincte de a exprimare a consimțământului la înstrăinare: cea a numitului B. I. G. – preluată de moștenitorii acestuia și cea a pârâtei B. E., ori câtă vreme nu exista o obligație solidară, promovarea de o parte a căii de atac nu putea profita celorlalte părți .
În fine, se arată și că prima instanță a încălcat normele procedurale de ordine publică în cea ce privește principiul disponibilității acțiunii, tot prin raportare la faptul că moștenitorii lui B. I. G. au achiesat la hotărârea primei instanțe.
În drept au fost invocate prevederile art. 322 pct. 2 teza I a și a III –a Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata B. E. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată și obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare s-a arătat că aserțiunile revizuienților în susținerea căii de atac extraordinare promovate sunt neîntemeiate, întrucât în cauză există o situație derogatorie de la prevederile art. 48 alin. 1 Cod de procedură civilă, întrucât cererea de chemare în judecată a revizuienților C. I. și C. R. s-a asumat pe asumarea unui obligații indivizibile de a face, rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în cauză, iar doctrina și practica judiciară sunt unanime în a considera că în prezența unei obligații indivize, admiterea căii de atac promovate de către unul dintre coparticipanți la proces va folosii și celorlalți.
Se mai apreciază și că susținerea revizuienților nu poate fi primită nici din punct de vedere al erorilor pe care le are în vedere calea de atac a revizuirii, în condițiile în care revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs, care vizează îndreptarea erorilor de drept.
Revizuienții au depus un memoriu de suplimentare a cererii de revizuire, raportat la faptul că abia ulterior datei la care au formulat cererea de revizuire au luat cunoștință de motivele care au fundamentat soluția dată de instanța de recurs.
Reiterând faptul că înțeleg să susțină toate criticile aduse prin cerere de revizuire, au subliniat și faptul că, reținând prevederile art. 785și art. 786 Cod civil, instanța de recurs în fapt nu a contrazis susținerile revizuienților, cu atât mai mult cu cât problematica înstrăinării unui bun indiviz de către un singur coindivizare, s-a conchis constant că este valabilă vânzare cotei –părți a coindivizarului a întregului bun corelativ, convenția fiind anulabilă în ceea ce privește cotele părți ale celorlalți coindivizari care nu și-au exprimat consimțământul în vedere înstrăinării.
Totodată, prin răspuns la întâmpinare, revizuienții apreciază că nu pot fi primite afirmațiile intimatei referitoare la pretinsa aplicabilitate a prevederilor art. 48 alin.2 Cod de procedură civilă, întrucât în cauză nu se poate pune problema unei indivizibilități a obligației, întrucât caracterul distinct al celor două cote-părți aparținând celor 2 coindivizari diferiți conduce la consecința existenței a 2 obligații de a face separate, aferente fiecărei cote-părți, obligații care sunt divizibile; de altfel principalul efect al indivizibilității fiind faptul că, creditorul ar putea pretinde de la oricare debitor executarea în întregime a prestației, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, revizuienții susțin că prin cererea de revizuire promovată se tinde la îndreptarea unei erori de drept, iar explicațiile care au fost date pe marginea raporturilor juridice au fost efectuate exclusiv pentru a demonstra faptul că instanța de recurs nu putea să admită cale de atac în modalitatea în care a făcut-o.
Intimata a depus concluzii scrise referitoare la respingerea cererii de revizuire, în care a făcut trimiterea la decizia nr.12/ 8 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, referitoarea la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 cod civil, art. 5 alin.2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, cu precizarea că, cererea de chemare în judecată formulată de revizuienți a vizat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare pentru întregul bun și nu doar pentru cota parte ideală din bun aparținând pârâtului B. I. G..
Examinând cererea dedusă judecății prin prisma susținerilor părților și având în vedere prevederile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Invocând în cauză prevederile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, text care reprezintă o aplicare a principiului disponibilității părților și care vizează inadvertența între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a dat, revizuienții au susținut că în cauză, prin pronunțarea decizie nr. 92/17.04.2015 a Tribunalului M., instanța a dat ceea ce nu s-a cerut și de asemenea a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin recursul pe care pârâta B. E. l-a promovat în ceea ce privește sentința civilă nr. 984/3 iulie 2014 a Judecătoriei Sighișoara, criticile au fost circumscrise inopozabilității în ceea ce o privește a obligației asumate prin înscrisul denumit „ proces-verbal” din data de 12.07.2001, încheiat între revizuienții și B. I. G..
Sunt corecte susținerile revizuienților legate de faptul că moștenitorii promitentului vânzător B. I. G. nu au înțeles să atacate hotărârea pronunțată de instanța de fond și în ceea ce-i privește pe aceștia hotărârea a intrat în putere de lucru judecat, însă pentru a aprecia dacă instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut sau a dat mai multe decât s-a cerut, se impun a fi făcute o . precizări.
În practica judecătorească au fost admise acest gen de acțiuni, considerându-se că, în ceea ce privește condiția calității de proprietar a promitentului vânzător, aceasta este îndeplinită și în cazul în care convenția a fost încheiată doar de unul dintre coproprietarii aflați în indiviziune asupra bunului imobil înstrăinat, vânzarea fiind în acest caz afectată de condiție rezolutorie, iar în alte situații au fost admise în parte astfel de cereri, respectiv constatând intervenită vânzarea-cumpărarea în limitele cotelor indivize ce se cuveneau promitenților-vânzători din dreptul de proprietate asupra bunului.
În cauză, prin decizia pronunțată în recurs, s-a făcut referire de instanță, în considerentele hotărârii la prevederile art. 785 și art. 786 Cod civil, fără a se explicita care a fost concluzia instanței decurgând din aplicarea textelor la speța concretă, însă reiese din soluția pronunțată că instanța a avut în vedere faptul că vânzare- cumpărarea fiind un contract translativ de proprietate, pronunțarea unei hotărâri care să suplinească voința promitentului vânzător impune condiția ca acesta să fie proprietarul exclusiv al bunului vândut.
Pe calea unei acțiuni de natura celei deduse judecății ceea ce este necesar a suplinii instanța este refuzul nejustificat al unei din părți de a mai contracta, prin urmare promitentul vânzător trebuie să fie proprietar exclusiv al bunului, iar în lipsa efectuării partajului, nici unul dinte coindivizari nu are calitate de proprietar exclusiv.
Revenind la prevederile mai sus amintite ale art. 785 și art. 786 Cod civil, este real că vânzarea bunului indiviz de către un copărtaș nu este nulă, că este supusă unei condiții rezolutorii, valabilitatea contractului depinzând de soluția partajului, însă, într-o astfel de speță, nu se pune problema desființării sau menținerii unui contract deja încheiat, ci a concursului dat de către autorități în vederea încheierii unui contract.
Această chestiune a posibilității de a se da eficiență obligației asumate de unul dintre coindivizari a fost de altfel tranșată prin decizia nr. 12/8 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că în situația în care promitentul vânzător a promis vânzarea întregului imobil, deși nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărârii judecătorești care să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun ,în lipsa acordului celorlalți coproprietari.
Cererea pe care revizuienții au dedus-o judecății a privit întregul bun imobil, și nu doar cota parte de proprietate care ar fi revenit lui B. I. G., de aceea, respingând integral acțiunea, chiar în lipa exercitării căii de atac de către moștenitorii lui B. I. G., nu se poate concluziona că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerute sau că a dat ceea ce nu s-a cerut.
În acest sens, tribunalul mai arată că susținerile părților referitoare la existența unei obligații solidare sau indivize sunt fără relevanță în cauză, întrucât prin procesul verbal din data de 12.07.2001 a fost asumată o singură obligație de a face, de către B. I. G., privitor nu la cota sa parte de proprietate, ci la întregul bun.
Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 2 teze I și III Cod de procedură civilă, tribunalul urmează a respinge cerere de revizuire formulată de C. I. și C. R. împotriva deciziei nr. 92/17.04.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Totodată instanța va respinge și cererea formulată de intimata B. E. în ceea ce privește obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care deși revizuienții sunt căzuți în pretenții ,intimata nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții C. I. cu domiciliul în Sighișoara, ., . și C. R. cu domiciliul în Sighișoara, ., ., împotriva Deciziei civile nr. 92 din 17.04.2015, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .
Respinge cererea intimatei B. E. cu domiciliul în Albești, .. 18, jud. M., de obligare a revizuienților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, M. M. | Judecător, V. S. |
Grefier, S. D. |
Red./Tehnored./M.M.
Listat/S.D./2 ex./11.11.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 628/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
