Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 324/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 354/321/2014
Dosar nr._ - exercitarea autorității părintești -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 01.10.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 324/AC
Instanța constituită din:
Președinte: V. B. – judecător
D. M. - judecător
D. L. – grefier
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-pârâtă D. V., domiciliată în comuna Dărmănești, ., împotriva sentinței civile nr.814 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. B., domiciliat în Târgu N., .. 21, județul N., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant H. B. asistat de avocat D. M., lipsă fiind apelanta-pârâtă D. V..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul pricinii: exercitarea autorității părintești;
- stadiul judecății: apel; primul termen de judecată; procedura de citare cu apelanta D. V. nu este legal îndeplinită;
- alte aspecte procesuale: în urma verificărilor efectuate în sistemul informatizat ECRIS pentru primul termen de judecată de astăzi, s-a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.11 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești;
Constatând că, termenul de astăzi reprezintă primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, tribunalul procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, conform art.131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilind că este competent să judece pricina sub toate aspectele în raport și de dispozițiile O.G. nr.2/2001.
S-a procedat la identificarea intimatului-reclamant H. B., care se legitimează cu C.I . nr._, eliberată la data de 07.03.2013 de către S.P.C.L.EP. Târgu N..
A. D. M. susține că procedura de citare cu apelanta-pârâtă D. V. este îndeplinită, întrucât la fila 51 dosar apel citația comunicată apelantei în . a fost semnată personal de către aceasta.
Instanța constată îndeplinită procedura de citare cu apelanta-pârâtă D. V. și pune în discuție probele solicitate de aceasta prin cererea de apel.
Față de solicitarea apelantei din cererea de apel, având cuvântul avocat D. M. solicită respingerea acestor probe, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă.
Instanța respinge cererea formulată de apelanta-pârâtă D. V. prin motivele de apel privind refacerea anchetelor psiho-sociale, considerând că nu se mai impune a se reveni cu adrese la primăriile de domiciliu ale părților, având în vedere că aceste demersuri au fost întocmite destul de recent, respectiv în lunile aprilie - mai 2014. De asemenea, cu privire la celeltae probe solicitate, instanța constată că la termenul din data de 03.06.2014 apelanta Dumnbrăveanu V. a arătat că nu solicită administrarea altor probe, motiv pentru care în apel părțile se pot folosi doar de probele invocat la fond.
Apărătorul prezent arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată terminată cercetarea dosarului și deschide dezbaterile.
A. D. M., pentru intimatul-reclamant H. B., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 814/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 814 din 03.06.2014 a Judecătoriei Târgu N., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 814 din 3 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul H. B., în contradictoriu cu pârâta D. V. și în consecință:
S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului H. A., născut la data 21.09.2010, să se exercite în comun de către ambii părinți.
S-a stabilit ca locuința minorului H. A., născut la data 21.09.2010 să fie la locuința actuală a reclamantului din Târgu N., .. 21, județul N..
A fost obligată pârâta la plata unei contribuții lunare de întreținere în favoarea minorului H. A., născut la data 21.09.2010, în cuantum de 25 % din venitul minim net lunar pe economie existent în România la data plății, de la data introducerii acțiunii (19.02.2014) și până la majoratul minorului, urmând ca reclamantul să execute obligația de întreținere în natură.
S-a stabilit ca termen de plată a contribuției de întreținere de către pârât data de 10 a fiecărei luni.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.014 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, proporțional gradului de admitere al cererii formulate.
Pentru a pronunța sentința prima instanță de fond a reținut următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu N. la data de 19.02.2014, sub nr._, reclamantul H. B. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D. V., să se dispună exercitarea de către tată a autorității părintești asupra minorului H. A., născut la data de 21.09.2010, stabilirea locuinței minorilor la locuința sa și obligarea pârâtei la plata contribuției de întreținere, în favoarea minorului, conform dispozițiilor legale, de la data promovării prezentei acțiuni și până la majoratul minorului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că în urma relației de concubinaj pe care a avut-o cu pârâta s-a născut minorul H. A. în Italia, iar în anul 2013 s-a hotărât să se întoarcă în România împreună cu pârâta și minorul rezultat din relația părților, stabilindu-se toți trei la locuința reclamantului din Târgu N.. A mai arătat reclamantul că pârâta este o fire violentă și are un comportament iresponsabil față de minor, că în decembrie 2013 acesta împreună cu minorul au părăsit domiciliul comun stabilindu-se în județul Suceava. A mai menționat că pârâta nu are un serviciu, că nu poate să aibă grijă de minor, și că minorul ar avea condiții de creștere și educare mai bune la reclamant, precum și o stabilitate.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 496,505,398, 529, 530 cod civil și 453 Cod procedură civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.
În susținerea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor acte: certificat naștere minor și acte stare civilă părți (f.10-14).
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat nicio probă în apărare, însă la termenul de astăzi a solicitat respingerea cererii formulate.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți și proba testimonială, considerându-le pertinente, concludente și utile cauzei.
Conform dispozițiilor articolului 396 din noul Cod civil, instanța a solicitat opinia serviciului specializat de la adresele actuale ale părților, concretizată în raportul de anchetă psihosocială anexat la dosar.
În cauză au fost audiate martorele – M. G. și H. A. propuse de către reclamant, declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei.
De asemenea, a fost audiată de către instanță pârâta D. V..
Analizând și coroborând probele administrate în cauză, prima instanța a reținut următoarele motive:
Minorul H. A. s-a născut la data de 21.09.2010 în loc. Castrovillari, Italia, în cadrul relației de concubinaj a părților.
Potrivit art. 496 Cod civil – „Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.”
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 2 coroborat cu art. 398 Cod civil. „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”, respectiv “Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.”
Dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.
Totodată, interesul superior al minorului, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană. În acest sens, jurisprudența europeană (cauza Poego împotriva Italiei, Johansen împotriva Norvegiei, Frette împotriva Franței), a statuat că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui.
În ce privește modul de exercitare a autorității părintești, se reține ca expresie a egalității în drepturi dintre un bărbat și o femeie, că autoritatea părintească se exercită împreună și în mod egal de către părinți, care iau de comun acord toate măsurile de ocrotire a copilului și toate deciziile importante cu privire la creșterea, educarea și pregătirea profesională a acestuia.
Însă, art. 398 din noul Cod civil prevede că pentru motive întemeiate, se poate dispune exercitarea autorității părintești de către unul dintre părinți, dar textul sus evocat nu lămurește însă sfera de aplicare a motivelor temeinice.
Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menționate la art. 507 noul Cod civil. În practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de către unul dintre părinți sau stabilirea unuia dintre părinți în străinătate, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declarații de martori, chiar recunoașterea părintelui care a exercitat violențele etc.
Se reține că art. 507 din noul cod civil nu stabilește o simplă excepție de la exercitarea în comun a autorității părintești, ci veritabile situații excepționale în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, de interpretare restrictivă, situații care ar trebui să intervină foarte rar și care pot fi subsumate ipotezei în care unul dintre părinți se află în imposibilitate de a-și exprima voința.
Când vorbim de autoritate părintească ne referim la orientarea generală a copilului și la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viața de zi cu zi (de exemplu, chiar dacă unul din părinți este plecat, celălalt îl consultă în permanență), iar aceasta trebuie să se exercite în comun și după divorț, pentru că divorțul este al părinților, nu al copilului de unul dintre părinți.
Prin urmare, în prezent, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Pornind de la dispozițiile legale invocate mai sus și având în vedere prevalența principiului interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, instanța a considerat că, în speță, se impune ca autoritatea părintească asupra minorului H. A., născut la data de 21.09.2010, să fie exercitată în comun de către ambii părinți, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, în mod special, din declarațiile martorilor audiați nu reiese cele menționate de către reclamant, din care să rezulte că dezvoltarea fizică și psihică a minorului este pusă în pericol și astfel reclamantul este îndreptățit să exercite exclusiv autoritatea părintească asupra minorului rezultat din relația părților.
Astfel, martorii propuși de către reclamant au relatat instanței de judecată că pârâta are grijă de minor în sensul prevăzut de art. 507 cod civil, iar, față de noile reglementări stipulate în noul cod civil, reclamantul nu a putut demonstra situația excepțională în care se regăsește pârâta și care îl îndreptățește să exercite singur autoritatea părintească asupra minorului H. A., născut la data de 21.09.2010.
Pe de altă parte, având în vedere vârsta minorului, faptul că acesta se află în plin proces de dezvoltare afectivă, emoțională și psihică și de formare a personalității sale, instanța apreciază că primordială în această perioadă este prezența efectivă și directă a părinților în viața sa, în vederea satisfacerii nevoilor de ordin afectiv care presupune asigurarea unui mediu familial și social stabil, fără modificarea reperelor umane și morale care constituie fundamentul formării ca adolescent și, ulterior, ca adult.
Or, această exigență poate fi satisfăcută prin exercitarea autorității părintești de către ambii părinți.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorului la reclamant, instanța a avut în vedere dispozițiile noului Cod civil, dar și concluziile raportului de anchetă psihosocială și de depozițiile martorilor audiați în cauză.
Condiția esențială în funcție de care instanța de judecata are îndatorirea să hotărască aceasta constă în interesul minorului, care urmează să fie stabilit prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere: vârsta copilului, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o buna dezvoltare morală, intelectuală și fizică, atașamentul său față de copil, precum și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți fata de minor, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.
Așa fiind, instanța reține din referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul pârâtei (f.35), că aceasta locuiește la numitul M. D., într-o locuință compusă din 6 camere și anexe în care stau 5 persoane, iar veniturile familiei se limitează la cele obținute de către numitul M. D. din munci ocazionale. Pe de altă parte, din probele administrate a rezultat că pârâta întreține relații de concubinaj și locuiește cu concubinul său, care este divorțat și are un copil în vârstă de 7 ani care locuiește cu acesta.
Din ancheta socială întocmită la domiciliul reclamantului, rezultă că acesta locuiește împreună cu mama sa (bunica paternă a minorului) într-un apartament format din 3 camere proprietatea acesteia din urmă, că are un venit în sumă de peste 6000 lei pe lună și că se poate ocupa de creșterea fiului său.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că înainte de despărțirea părților, minorul a locuit cu ambii părinți în apartamentul cu 3 camere proprietatea bunicii paterne, întreținut în mod corespunzător.
De asemenea, martorii audiați în cauză au relatat un eveniment, confirmat de pârâtă, din care rezultă că în prezent minorul nu crește într-un climat liniștit și lipsit de tensiuni.
Cât privește susținerile pârâtei cu ocazia interogatoriului administrat, instanța reține că aceasta nu a putut proba cele susținute, menționând la termenul de astăzi că nu dorește nicio probă în apărare, astfel încât relatările sale nu au fost luate în seamă de către instanța de judecată, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Instanța de judecată apreciază că este în interesul minorului să fie crescut și educat într-un mediu stabil, unde beneficiază de condiții superioare de locuit și se bucură de grija manifestată de către tată și bunica paternă.
De asemenea, Judecătoria este convinsă de sentimentele, afecțiunea și preocuparea pe care pârâta le manifestă față de creșterea și educarea celor minorului, dar condițiile materiale și morale de care reclamantul beneficiază în prezent justifică stabilirea domiciliului minorului H. A., născut la data de 21.09.2010, la tată.
Constând că reclamantul își execută în natură obligația de întreținere a minorului și cum ambii părinți datorează întreținere copiilor lor minori în condițiile art.402, art.499 și art.525 al.1 Cod civil, instanța a obligat pârâta la plata unei contribuții lunare de întreținere în favoarea minorului rezultat din relația părților în cuantum procentual de 25 % raportat la venitul minim net pe economie existent în România, pe care pârâta nefiind în incapacitate de a munci este presupus că îl poate realiza, de la data promovării prezentei cereri și până la majoratul copilului.
În considerarea prevederilor art. 533 alin. 1 din noul Cod civil, potrivit căruia pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite de părți sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească, instanța a stabilit ca termen de plată a contribuției de întreținere de către tată data de 10 a fiecărei luni.
În temeiul articolului 453 Cod procedură civilă din 2010, instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1.014 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, proporțional gradului de admitere al cererii formulate.
Împotriva primei instanțe de fond a declarat apel pârâta D. V., aceasta solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, respingerea acțiunii reclamantului, să se dispună ca locuința minorului, H. A., născut la data de 21 septembrie 2010, să fie stabilită la apelanta-pârâtă, autoritatea părinteasca asupra minorului să fie exercitată în comun, de către ambii părinți; obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere, în favoarea minorului, în raport de venitul pe care îl realizează, respectiv cel de 6000 lei; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului declarat, apelanta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:
În fapt, din relația de concubinaj pe care a avut-o cu reclamantul, a rezultat minorul, H. A., născut la data de 21 septembrie 2010, în Italia. A locuit împreuna cu reclamantul și minorul, în Italia și apoi în Franța, unde, până la începutul anului 2013, perioadă în care s-a ocupat exclusivitate de creșterea și educarea acestuia. Pârâtul nu a fost un exemplu de tată pozitiv pentru minor, întrucât o bătea în mod frecvent, o înșela, îi adresa cuvinte jicnitoare și umilitoare, juca jocuri de noroc și consuma băuturi alcoolice. Toate scenele de violență fizică și verbală pe care pârâtul le exercita asupra sa, se petreceau în casă, de față cu minorul, care în prezent are frica de acesta, amintindu-și de bătăile pe care i le aplica pârâtul de fața cu el. Banii pe care îi câștiga pârâtul îi folosea mai mult în scop personal, fiind foarte reținut când era vorba să participe la cheltuieli pentru întreținerea minorului.
Arată apelanta că ea a muncit în Italia, pe perioada sarcinii, fără forme legale, făcea curățenie, îngrijea bătrâni și ascundea o parte din banii câștigați pentru a-i putea cumpăra minorului haine și jucării, întrucât pârâtul nu era de acord. Aproximativ în luna februarie 2013, pârâtul a plecat la muncă, în Franța, unde lucrează și în prezent, iar apelanta împreună cu minorul au rămas să locuiască în România, în Târgu N., în casa acestuia. În acea perioadă s-a nimerit să fie acasă și mama pârâtului, care muncea în străinătate, în Italia. A trăit o perioada plină de restricții, atât ea cât și minorul, întrucât banii îi gestiona mama pârâtului. Nu avea voie să-i cumpere jucării copilului, pe motiv că nu are rost că oricum le va strica, nu avea voie să îi cumpere suc și alte alimente pe care acesta le considera nesănătoase, minorul nu trebuia să se joace în casă pentru a nu face dezordine și gălăgie, etc.
În ziua de 25 decembrie 2013, în urma unei bătăi crunte pe care i-a aplicat-o pârâtul, a fost dată afară din casă la ora 12 noaptea împreuna cu minorul. Ulterior acestui eveniment, pârâtul a promovat acțiune în vederea exercitării autorității părintești, stabilirii locuinței minorului și obligării sale la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, ea fiind total nepregătită pentru un asemenea proces. A rămas singură, având în întreținere un minor, nu a avut bani la cel moment să plătească un avocat și a fost nevoită să se reprezinte singură, necunoscând dispozițiile legale aplicabile unui asemenea proces.
În momentul de fata situația s-a modificat, în sensul că locuiește cu forme legale în ., jud. Suceava, la viitorul său soț, are un loc de munca stabil, iar minorul locuiește împreună cu ei bucurându-se de toata atenția, afecțiunea și grija de care are nevoie. De curând, minorul a fost și înscris la grădinița, potrivit adeverinței pe care urmează să o depună.
Arată apelanta că, în mod greșit, instanța de fond a stabilit locuința minorului la reclamant, urmând ca ea să fie obligata la plata unei pensii ele întreținere. Astfel, hotărârea atacată are la baza o motivare insuficientă, în cauză nu s-a probat faptul că interesul superior al minorului este acela de a locui la reclamant, iar la momentul stabilirii acestei masuri nu s-a avut în vedere legătura de afectivitate dintre mamă și minor și de faptul ca minorul în vârstă de 4 ani, care de la naștere și până în prezent s-a aflat numai în grija și îngrijirea mamei, având mai multa de nevoie de acesta decât de tatăl sau.
Instanța de fond, în virtutea rolului activ, nu a stăruit prin toate mijloacele aflarea adevărului, astfel încât să fie administrate probe necesare în baza cărora să se stabilească locuința minorului, în raport de interesul lui. A făcut o verificare superficială cu privire la interesul minorului și nu a avut în vedere elementele concrete pentru bunăstarea acestuia.
Prin sentința apelată, instanța a stabilit locuința minorului la reclamant, care în prezent este ținut în străinătate, în Franța, de un contract de muncă; deci minorul urmând să locuiască în aceste condiții, în România, cu bunica paternă. Arată că pentru minor, bunica paterna este o străină, întrucât nu a păstrat legături cu acesta, ea fiind plecată la munca în străinătate. Ruptura minorului de mamă, cu care are o relație specială, și inserarea în mod forțat a acestuia într-un mediu care îi este străin, ar putea constitui o trauma ireversibilă.
În ceea ce privește ancheta socială efectuată în cauză, arată că aceasta nu a fost întocmită conform dispozițiilor legale, întrucât nicio persoana din cadrul Primărie Darmanesti nu s-a deplasat sau nu a luat legătura cu ea, apelanta, sau alte persoane din casă, pentru a face constatări obiective. Casa în care locuiește împreuna cu viitorul soț este structurata pe doua nivele, are 7 camere și anexe, minorul având propria sa camera; de asemenea are teren aferent în suprafață 25 de ari, cultivat. Viitorul său soț, nu lucrează ocazional, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci lucrează în mod constant în construcții, urmând să înființeze o societate. Beneficiază de toate cele necesare unui trai decent. Referitor la împrejurarea că viitorul său soț este divorțat și are un copil în vârsta de 7 ani care locuiește împreuna cu ei, precizează că nu corespunde realității. Acesta nu a fost căsătorit, are un copil dintr-o relație de concubinaj, însă locuiește nu locuiește cu ei, ci cu mama sa.
Cu privire la declarațiile martorilor audiați în cauză, având în vedere că martora, H. A. este mama pârâtului, declarația acesteia nu ar trebui cotată în totalitate ca fiind obiectivă; mai mult decât atât, aceasta a fost mult timp plecată în străinătate, nu a locuit cu ei decât o foarte scurtă perioadă de timp și nu are de unde să cunoască atât de bine situația acestora. Cealaltă martora, M. G., cumnata mamei paratului, cunoaște situația sa și a minorului doar prin prisma celor povestite de către H. A. și nu personal.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al minorului, iar în interesul minorului, raportat la prezenta speța, este ca locuința să fie stabilita la ea, apelanta-pârâtă, dată fiind vârsta frageda de numai 4 ani, gradul de atașament mare fata de aceasta, ea fiind cea care s-a ocupat de creșterea, îngrijirea și educarea lui de la naștere și până în prezent, climatul familial stabil, condițiile de care beneficiază la aceasta și nu la bunica paternă și indirect la reclamant, având în vedere ca acesta nu locuiește în țară.
Conform legii, un copii trebuie crescut în condiții care să permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală și morală, pe care la reclamant nu le are. În situația în care se va stabili locuința minorului la reclamant, acesta va rămâne în grija bunicii paterne, care este o femeie în vârsta, este străină pentru minor și nu va putea să substituie rolul unei mame adevărate și să-i ofere atenția și dragostea necesara. Chiar dacă are vârsta de numai 4 ani, minorul este un copil inteligent și nu concepe sa fie luat de lângă mamă. Regula in materie, potrivit art. 397 Cod civil și art. 503 Cod civil este ca autoritatea părinteasca asupra copilului să se exercite de către ambii părinți, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalității părinților.
În cauză, față de apelul declarat de către pârâtă, a formulat întâmpinare intimatul reclamant H. B., acesta solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele motive:
Este adevărat faptul că din relația de concubinaj a părților a rezultat minorul H. A., născut la data de 21.09.2010. Minorul este un copil dorit și iubit atât de tatăl intimat, cât și de bunica paternă. Minorul s-a născut în Italia, iar de anul trecut au decis să se întoarcă acasă, în România, unde s-au stabilit toți trei la locuința sa din Târgu N.. Parata și-a schimbat de la zi la zi comportamentul față de băiat, devenind violentă verbal, chiar și fizic cu acesta.
Pentru a putea oferi copilului tot ceea ce are nevoie, intimatul s-a angajat la . Câmpul L. Moldovenesc, iar din banii pe care îi câștiga trimitea lunar bani acasă pentru ca apelantei și copilului să nu le lipsească nimic. Mama sa, aflată și ea în Italia trimitea lunar pachete cu alimente și haine pentru nepoțel. Întrucât apelanta nu avea nici un loc de muncă și avea suficient timp la dispoziție, aceasta si-a făcut cont pe facebook și probabil așa a ținut legătura cu fostul concubin, pe care îl cunoștea înainte de a se casatori și a avea un copil. Pe data de 24 decembrie, aceasta a postat pe același site de socializare că s-a logodit și profitând de faptul că intimatul nu eram acasă, a luat copilul și a plecat la acel bărbat. Intimatul nu știe să folosească aceste site-uri, însă i-au arătat prietenii după ce au aflat ce a pățit acesta.
Apelanta nu are simțul responsabilității, expunând copilul mai multor pericole. După ce a plecat la acel bărbat, el, intimatul a făcut nenumărate demersuri atât la poliție cât și amiabil pentru a lua în grijă băiatul, realizând că nu este suficient de matura pentru a avea grijă de un copil. Deși era la acel bărbat, aceasta l-a sunat într-o seară pentru că a fost bătută și dată afara din casă cu tot cu copil și nu are unde să meargă. Arată intimatul că a căutat o mașină, de urgență, și a fost să o ia pe apelantă împreună cu copilul. Fiindu-i milă de ea, a luat-o cu acesta. A ajuns acasă și a încercat să aibă o discuție serioasă cu privire la comportamentul ei față de copil și față de relația acestora, nu îl deranjează faptul că aceasta a cunoscut și s-a îndrăgostit de un alt bărbat, însă nu dorește ca singurul său copil să treacă prin situații traumatizante care să îi afecteze dezvoltarea fizică și emoțională, i-a propus acesteia să o ajute să își găsească un loc de munca, să o ajute cu ce are nevoie și să convină împreună asupra interesului minorului, însă i-a spus că ea nu dorește să muncească și a fugit din nou la acel bărbat.
Mai arată intimatul că între acesta și copil există un profund atașament, este singurul său copil și este dispus să muncească și să îi ofere cele mai bune condiții de creștere si educare. Apelanta, dintr-o căsătorie anterioară mai are un copil, de care acesta a aflat după venirea pe lume a băiețelului A., întrucât nici măcar nu a pomenit de el și nu s-a ocupat niciodată de când o cunoaște de copil, fiind încredințat tot tatălui.
Bărbatul cu care acesta locuiește în prezent, intimatul nu-l cunoaște, însă cunoaște faptul că și acesta are în întreținere un copil rezultat dintr-o altă relație, are și antecedente penale, fiind cunoscut în comunitate ca o persoana cu caracter negativ. Pentru a putea înscrie copilul la grădiniță și pentru a putea să îi ofere o siguranță morală și emoționala copilului, a fost nevoit să introducă acțiunea împotriva căreia s-a declarat apel.
Mai arată intimatul că, pe tot parcursul procesului, apelanta a fost legal citată, nu a solicitat nicio probă în apărarea sa, fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe, deși pe tot parcursul judecații nu a intenționat să formuleze probe în apărarea sa. Cel mai probabil a declarat apel motivat de faptul că s-a stabilit o pensie de întreținere în sarcina sa. Apelanta, prin promovarea apelului, nu dorește decât să obțină pensia alimentară care i s-ar cuveni băiețelului pentru a o folosi în propriile ei scopuri.
Analizând apelul declarat de pârâta D. V. împotriva sentinței primei instanțe, în raport de motivele invocate,Tribunalul reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, Tribunalul constată că apelanta – pârâtă formulează cereri noi direct în calea de atac a apelului, respectiv: să se dispună ca locuința minorului, H. A., născut la data de 21 septembrie 2010, să fie stabilită la apelanta-pârâtă, autoritatea părinteasca asupra minorului să fie exercitată în comun, de către ambii părinți; obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere, în favoarea minorului, în raport de venitul pe care îl realizează, respectiv cel de 6000 lei; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la calea de atac a apelului, se rețin următoarele considerente de drept în soluționarea apelului declarat de pârâta D. V.:
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată a reclamantului. În cauză, prima instanță de fond a fost sesizată cu acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu N. la data de 19.02.2014, sub nr._, prin care reclamantul H. B. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D. V., să se dispună: exercitarea de către tată a autorității părintești asupra minorului H. A., născut la data de 21.09.201; stabilirea locuinței minorilor la locuința sa; obligarea pârâtei la plata contribuției de întreținere, în favoarea minorului, conform dispozițiilor legale, de la data promovării prezentei acțiuni și până la majoratul minorului, cu cheltuieli de judecată. Pârâta, deși a fost legal citată, cu formularul „Comunicare adresă”, prin care i s-a pus în vedere obligația de a depune întâmpinare în termen procedural, nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat nicio probă în apărare, prezentându-se doar la termenul din 03.06.2014, când au avut loc dezbaterile asupra fondului în primă instanță de fond, solicitând doar prin concluzii orale respingerea cererii de chemare în judecată formulată reclamantul H. B..
Ori, conform dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă, „(1) întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. (2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”.
Pe de altă parte, în legătură cu cererile noi, menționate anterior, pe care pârâta-apelantă le formulează direct în apel, se reține conform dispozițiilor art. 209 Cod procedură civilă, privind cererea reconvențională: „(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională. (2) În cazul în care pretențiile formulate prin cerere reconvențională privesc și alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâți. (3) Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. (4) Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată”.
Privind și dispozițiile care reglementează calea de atac a apelului, se mai reține potrivit prevederilor art. 478 că: „(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”.
Față de aceste dispoziții procesuale privind întâmpinarea și cererea reconvențională, precum și limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a spus judecății în primă instanță, rezultă că aceste cereri noi pe care pârâta –apelantă le formulează direct în apel sunt inadmisibile.
În același timp, analizând motivele de apel susținute de pârâta –apelantăprin care aceasta consideră, în esență, că prin soluția pronunțată de prima instanță, care admite acțiunea reclamantului, dispune ca autoritatea părintească asupra minorului H. A., născut la data 21.09.2010, să se exercite în comun de către ambii părinți și stabilește ca locuința minorului H. A., născut la data 21.09.2010 să fie la locuința actuală a reclamantului din Târgu N., .. 21, județul N., cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, nu este legală și temeinică deoarece nu respectă principiul interesului superior al minorului și nu face o analiză corectă a probelor administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă privind efectul devolutiv al apelului: „apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept”.
În cadrul acestor dispoziții legale, Tribunalul reține că prin efectul prevederilor art. 208 Cod procedură civilă, astfel cum au fost analizate în considerentele ce preced, în cauză a operat decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, inclusiv în calea de atac a apelului.
De asemenea, analizând considerentele sentinței apelate în cauză, în raport cu probele care au fost administrate în primă instanță de fond, se reține că în mod legal prima instanță a reținut dispozițiile legale care configurează cadrul legal aplicabil cauzei, astfel cum au fost reproduse în considerentele sentinței, respectiv dispozițiile art. 398, art. 496, art. 505 alin. 2 din noul Cod civil, privind regimul juridic aplicabil pentru reglementarea situației copilului născut din afara căsătorie, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte și stabilirea locuinței copilului în acest caz.
Privind primul capăt de cerere formulat de reclamantul – intimat H. B., respectiv să se dispună exercitarea de către tată a autorității părintești asupra minorului H. A., născut la data de 21.09.2010, în mod întemeiat, instanța având în vedere vârsta minorului, faptul că acesta se află în plin proces de dezvoltare afectivă, emoțională și psihică și de formare a personalității sale, instanța apreciază că primordială în această perioadă este prezența efectivă și directă a părinților în viața sa, în vederea satisfacerii nevoilor de ordin afectiv care presupune asigurarea unui mediu familial și social stabil, fără modificarea reperelor umane și morale care constituie fundamentul formării ca adolescent și, ulterior, ca adult, a stabilit că se impune exercitarea autorității părintești de către ambii părinți.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorului la reclamant, în fapt, prima instanță, în baza probelor administrate, respectiv declarațiile martorilor, interogatoriul luat pârâtei și anchetele sociale efectuate la domiciliile reclamantului și pârâtei, în mod întemeiat, a reținut că este în interesul minorului să fie crescut și educat într-un mediu stabil, unde beneficiază de condiții superioare de locuit și se bucură de grija manifestată de către tată și bunica paternă.
De asemenea, în baza acestor probe instanța și-a format convingerea de sentimentele, afecțiunea și preocuparea pe care pârâta le manifestă față de creșterea și educarea celor minorului, dar a avut în vedere și condițiile materiale și morale de care reclamantul beneficiază în prezent și a considerat, în mod întemeiat, că aceste condiții justifică stabilirea domiciliului minorului H. A., născut la data de 21.09.2010, la tată.
Cât privește celelalte motive de fapt, invocate de pârâta –apelantă în declarația de apel, acestea nu pot fi reținute în cauză ca fiind întemeiate, deoarece în propria ei cale de atac, acesteia îi revine calitatea de reclamant, astfel având sarcina probei, ori așa cum s-a analizat în considerentele precedente, în condițiile dispozițiile imperative ale art. 208 Cod procedură civilă aceasta a fost decăzută din dreptul de a propune probe în această cauză.
În consecință, pentru considerentele analizate anterior în soluționarea apelului în temeiul art. 480 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, se va respinge ca fiind nefondat apelul declarat de pârâta D. V. împotriva sentinței civile nr. 814 din 03.06.2014 a Judecătoriei Târgu N. și se va menține sentința ca fiind temeinică și legală.
În temeiul art. 453 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, va fi obligată apelanta – pârâtă să plătească intimatului – reclamant H. B. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată suportate în acest apel, ca urmare a culpei procesuale care îi revine prin respingerea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâta D. V., domiciliată în comuna Dărmănești, ., împotriva sentinței civile nr. 814 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. B., domiciliat în Târgu N., .. 21, județul N., ca nefondat.
Obligă apelanta D. V. să plătească intimatului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2014.
Președinte,Judecător,Grefier,
V. BaciuDaniela M. D. L.
Red. și tehnored/D. M./05.11.2014
Tehnored/D.L./07.11.2014
Fond./C.I. U.
Ex. 5
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
