Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 146/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 974/279/2013
DOSAR NR._ exercitarea autorității părintești
Cod operator 3074
confidențial – date cu caracter personal
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 146 AC
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6 MAI 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. B. - judecător
A. M. U. - judecător
M. Ț. - grefier
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta D. L., cu domiciliul în Piatra N., ., ..C, ., împotriva sentinței civile nr.3428/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat A. S., cu sediul social în Piatra N., B.dul 9 Mai, ., ..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ora 9:25, au răspuns apelanta-reclamantă D. L. și intimatul-pârât M. A., lipsind apărătorul intimatului, avocat A. S.-I..
Cauza s-a reluat la a doua strigare, la ora 10:12, când la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelanta-reclamantă D. L. și intimatul-pârât M. A. personal și asistat de avocat A. F., în substituirea titularului, avocat A. S.-I..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul pricinii: exercitarea autorității părintești;
- stadiul judecății: apel, al treilea termen de judecată, procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită;
- alte aspecte procesuale: la data de 05.05.2014 Judecătoria Piatra N. a restituit dosarul de fond nr._ la care s-a atașat motivarea încheierii de ședință din data de 01.04.2014 prin care s-a soluționat cererea de lămurire dispozitiv formulată de pârâtul M. A..
După referatul grefierului:
Avocat A. F., pentru intimatul-pârât M. A., depune, la dosar, răspunsul la precizările formulate de apelantă.
În vederea respectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, instanța comunică apelantei memoriul – răspunsul la precizările sale formulate de către intimat.
Apelanta – reclamantă D. L. solicită termen pentru studierea memoriului – răspunsul la precizări formulat de intimat.
Avocat A. F., pentru intimatul-pârât M. A., arată că nu are de formulat cereri.
Având în vedere că în cauză nu sunt alte cereri de formulat, instanța dispune lăsarea cauzei la a treia strigare pentru a da posibilitatea apelantei să ia cunoștință de răspunsul la precizări – memoriul formulat de intimat.
Cauza s-a reluat la a treia strigare, la ora 10:41, când la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelanta-reclamantă D. L. și intimatul-pârât M. A. personal și asistat de avocat A. F., în substituirea titularului, avocat A. S.-I..
Apelanta – reclamantă D. L. face cunoscut instanței că a lua cunoștință de memoriul formulat de intimat, nu are de formulat alte cereri și solicită judecarea cauzei astăzi.
Avocat A. F., pentru intimatul-pârât M. A., este de acord cu judecarea cauzei astăzi.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apelanta – reclamantă D. L. pune concluzii pentru admiterea apelului așa cum a fost formulat și precizat, cu obligarea intimatului – pârât la plata pensiei de întreținere, în favoarea minorei M. M. – Giulia, de la data introducerii acțiunii deduse judecății, în cotă legală procentuală raportat la venitul minim pe economia din Italia; exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorei și stabilirea unui program de vizită care să profite exclusiv și în totalitate minorei. Nu insistă în obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Instanța face cunoscut apelantei că, așa cum rezultă din dosarul instanței de fond, programului de vizitare a minorei nu constituie motiv de apel în prezenta cauză, aceasta făcând obiectul cererii formulate de pârâtul – reclamant privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.3428 din 17.09.2013 pronunțate de Judecătoria Piatra N., cerere soluționată prin încheierea din data de 01.04.2014, tehnoredactată la data de 30.04.2014 și comunicată părților la data de 05.05.2014. Astfel, orice nemulțumire cu privire la programul de vizitare poate fi formulată în termen de 15 zile de la data primirii sus menționatei încheieri.
Avocat A. F., pentru intimatul-pârât M. A., pune concluzii pentru respingerea apelului declarat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.3428 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ au fost admise în parte atât cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă D. L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. A. cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. L. și, în consecință, s-a dispus exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei M. M.-Giulia, născută la data de 6 martie 2007; stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei-pârâte, respectiv în Piatra N., Bulevardul D., nr. 35, ., .; obligarea pârâtului-reclamant la plata în favoarea minorei M. M.-Giulia a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 150 lei, începând cu data pronunțării hotărârii și până la data de 6 martie 2025; stabilirea în favoarea pârâtului-reclamant M. A. a următorului program de vizită a minorei M. M.-Giulia: primul și al treilea weekend din lună pentru fiecare lună din an; cu ocazia sărbătorii de P. pentru anii pari, primele 3 zile din vacanța dedicată acestei sărbători; cu ocazia sărbătorii de C., pentru anii impari, în perioada 20.12 – 27.12; cu ocazia sărbătorii de Revelion, pentru anii pari, în perioada 27.12 – 04.01; în vacanța de vară în perioada 15.07 – 15.08 și compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în același dosar a fost admisă cererea formulată și completată de pârâtul-reclamant M. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. L. în sensul lămuririi dispozitivului sentinței civile nr.3428/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._, după cum urmează: prin week-end se înțelege sfârșitul de săptămână cuprinzând zilele de sâmbătă și duminică iar programul de vizită presupune preluarea minorei la locuința tatălui.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Piatra N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 4 februarie 2013 sub nr._, reclamanta D. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. A., solicitând ca prin hotărâre să se dispună încredințarea către ea spre creștere și educare a minorei M. M. Giulia, cu obligarea pârâtului la plata unei contribuții de întreținere pentru minoră și la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței, reclamanta și-a precizat cererea prin raportare la dispozițiile noului Cod civil, filele 25-28. Astfel, reclamanta a solicitat ca instanța să dispună exercitarea autorității părintești de către ea asupra minorei M. M. Giulia, născută la data de 06.03.2007; stabilirea locuinței minorei la adresa din Piatra N., ., ., . modalității de plată a pensiei de întreținere.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, de la data de 01.06.2005, relație din care a rezultat minora M. M. Giulia, născută la data de 06.03.2007. A precizat că datorită unor neînțelegeri apărute pe parcursul relației, pârâtul a devenit violent, abuzând-o emoțional. A mai arătat că, la data de 29.07.2012, pârâtul a părăsit domiciliul comun și a plecat în Italia la părinții săi, nemaifiind preocupat și interesat de creșterea și educarea minorei, iar atunci când i-a explicat problemele legate de necesitatea de a merge la locul de muncă, pârâtul nu i-a oferit nici un ajutor. Reclamanta a susținut că, la data de 24.11.2012, pârâtul a venit la domiciliul său, unde reclamanta se afla cu minora și cu fiul său dintr-o căsătorie anterioară, în vârstă de 17 ani, iar pe fondul unor discuții mai vechi pârâtul a avut un comportament violent, în prezența copiilor, adoptând un limbaj vulgar și indecent, până la punctul de violență fizică asupra sa, părăsind apoi din nou domiciliul. Reclamanta a mai afirmat că pârâtul a abuzat emoțional de fiica sa, încercând să o contacteze telefonic și să împiedice relația caldă pe care o are cu ea. A mai susținut că pârâtul a împiedicat de nenumărate ori relațiile personale ale minorei atât cu bunicii materni, cât și cu bunicii paterni care nu și-au vizitat nepoata de la vârsta de 1 an. Reclamanta a precizat că ea s-a ocupat îndeaproape de creșterea și educarea minorei până în prezent, că minora îi este puternic atașată, având în vedere și vârsta acesteia și că are condiții materiale mai bune decât ale pârâtului, acesta aflându-se în prezent și la o distanță geografică mare față de domiciliul minorei.
În drept, reclamanta a indicat art.398, art.496 alin.3 și art.530 alin. 1 Cod civil.
În dovedire, reclamanta nu a solicitat probe, indicând numai ancheta socială efectuată în cauză.
La solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosar certificatul de naștere al minorei, fila 21.
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 6 lei.
La data de 16.04.2013, pârâtul M. A., prin avocat, a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, filele 31-32, solicitând respingerea în parte a cererii precizate; exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei; stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei, fixarea obligației de întreținere în sarcina sa în favoarea minorei în sumă de 150 lei precum și stabilirea unui program de vizită a minorei, în favoarea sa, cu preluarea minorei la domiciliul său, după cum urmează: primul și al treilea weekend din lună pentru fiecare lună din an; cu ocazia sărbătorii de P. pentru anii pari, primele 3 zile din vacanța dedicată acestei sărbători; cu ocazia sărbătorii de C., pentru anii impari, în perioada 20.12 – 27.12, alternativ cu opusul pentru anii pari; cu ocazia sărbătorii de Revelion, pentru anii pari, în perioada 27.12 – 04.01, alternativ cu opusul în anii impari; luna august în vacanța de vară pentru a putea pleca cu fetița în concedii. Pârâtul a mai solicitat și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, pârâtul a arătat că a avut cu reclamanta o relație de concubinaj în perioada 2004-2013, că s-a botezat ortodox pentru a putea oficializa ceremonia religioasă de căsătorie, a purtat și verighetă, însă nu s-au căsătorit civil deoarece între ei au mai existat disensiuni cauzate de părinții reclamantei, de stilul de viață costisitor al reclamantei, de modul imatur al acesteia de a cheltui banii, fără a-și dori să aibă un loc de muncă stabil. Pârâtul a mai arătat că a convenit împreună cu reclamanta să plece în Italia pentru a aduce veniturile necesare pentru familie, întorcându-se în august 2012. În perioada în care a fost detașat în interes de serviciu la Oradea, reclamanta nu era de găsit la telefon și a fost plecată în Italia timp de o săptămână lăsând fetița în grija unei prietene, fără a-i explica această călătorie, susținând că a mers la un curs. Pârâtul a mai susținut că, la sărbătorirea zilei de naștere a fetiței, pe 6 martie, aceasta i-a comunicat că în perioada în care a fost plecat reclamanta a avut în compania sa alți doi bărbați. În ce privește incidentul din 24 noiembrie, pârâtul a arătat că a fost șantajat de reclamantă să semneze un document notarial în sensul că este de acord ca reclamanta să plece oriunde cu fetița și că nu a abuzat-o nici pe fetiță și nici pe fiul reclamantei. Pârâtul a mai afirmat că este un tată bun, că și-a făcut mereu griji despre modul în care este crescută fetița sa și că a încercat să-i acorde timpul necesar, deși a fost nevoit să plece o vreme în Italia. A mai arătat că a achitat sume de bani atunci când a fost plecat de la domiciliu și că în prezent obține venituri în sumă de 1000 lei lunar, având mijloacele necesare să-și întrețină fetița. A mai explicat că în prezent nu are o reședință stabilă, fiind nevoit să facă deplasări în interes de serviciu, acesta fiind motivul pentru care nu a solicitat stabilirea locuinței la domiciliul său. În fine, pârâtul a susținut că îi este teamă că reclamanta dorește să plece cu fetița în Italia la un alt bărbat, aspect cu care nu este de acord deoarece fetița nu cunoaște limba italiană, i-ar fi greu să se acomodeze acolo, iar starea financiară a reclamantei nu i-ar da posibilitatea să se îngrijească de minoră acolo.
În drept, au fost indicate prevederile art.397, art.496 alin.3 și art.530 alin. 3 Cod civil.
În dovedire, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Pârâtul-reclamant a achitat o taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Au fost anexate întâmpinării, în copie, un certificat de înregistrare și chitanțe de la CEC Bank.
La termenul din 11 iunie 2013, reclamanta a depus la dosar un raport întocmit de un profesor titular de la Grădinița „V. F.”, fila 67, iar la 03.09.2013 a depus copii ale convorbirilor purtate pe facebook cu pârâtul. De asemenea, la 17.09.2013, a mai depus fotografii, alte extrase de pe facebook și copie a unui articol din ziarul de Iași.
La data de 29 iunie 2013, pârâtul a depus la dosar adeverința nr.1935/18.06.2013 referitoare la frecvența minorei la grădiniță în luna iunie 2013, iar la data de 03.09.2013 a depus contractul de închiriere din 15.06.2013, filele 87-88. La termenul din 17.09.2013, pârâtul a depus la dosar și copia sentinței civile nr.3199 din 31.07.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție, cu mențiunea irevocabilă, și o chitanță din luna iulie 2013.
În temeiul art.505 alin.2 coroborat cu art.396 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, instanța a dispus efectuarea unor anchete psihosociale la domiciliile ambelor părți, rapoartele de anchetă fiind depuse la dosar, la filele 9-10 și 81-82.
Instanța a administrat, la cererea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, fiind audiați în cauză martorii M. C. C., propusă de reclamantă, și Alkabour V., propusă de pârât, depozițiile acestora aflându-se la filele 68-69.
Analizând probele administrate în cauză, Judecătoria Piatra N. a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta D. L. a avut o relație de concubinaj cu pârâtul M. A., din această relație rezultând o fiică, respectiv minora M. M. Giulia, născută la data de 6 martie 2007, potrivit certificatului de naștere depus la fila 21. Pârâtul a recunoscut paternitatea minorei, fiind trecut la rubrica „Tatăl” din certificatul de naștere.
Potrivit susținerilor reclamantei relația de concubinaj dintre părți s-a derulat în perioada anilor 2004-2012, iar potrivit versiunii pârâtului perioada în care părțile au avut o relație de concubinaj este cuprinsă între anii 2005-2013.
Așa cum rezultă din pozițiile exprimate de ambele părți, neînțelegerile au apărut pe fondul neajunsurilor financiare, fiecare aducând reproșuri celuilalt partener sub acest aspect. În plus, instanța a sesizat în atitudinea reclamantei o frustrare legată de eșecul acestei relații, fiindu-i înșelată așteptarea referitoare la încheierea unei căsătorii. De asemenea, pârâtul i-a adus acuze de infidelitate reclamantei. În acest context, instanța reține că reclamanta l-a împiedicat pe pârât să aibă relațiile personale firești între un tată și fiica sa, în mod continuu, implicând minora în „războiul psihologic” dintre foștii parteneri și folosind-o ca armă împotriva pârâtului, oscilând între a-i permite pârâtului să vadă fetița și a-i interzice categoric acest lucru.
Din declarațiile ambelor martore audiate în cauză rezultă că fetița are o relație apropiată cu tatăl său și că se bucură de compania acestuia. Martora M. C. C. a precizat că „am auzit-o deseori pe fetiță bucurându-se pentru că tatăl său a sunat-o și i-a promis că-i cumpără o jucărie” iar martora Alkabour V. a precizat că pârâtul are o relație apropiată cu fiica sa, reclamanta permițându-i rar să o vadă, fără a-i răspunde nici la telefon.
Instanța a mai reținut că pârâtul a încercat să-și vadă fiica chiar și împotriva dorinței reclamantei, atunci când a venit la locuința acesteia, fostă locuință comună, să se uite pe fereastră, reclamanta solicitând intervenția forțelor de ordine. De asemenea, pârâtul a rugat o prietenă, martora Alkabour V., să obțină relații de la grădinița unde mergea fetița și să îl pună în legătură prin telefon cu minora, el fiind plecat în deplasare la Oradea și interzicându-i-se să vorbească la telefon cu fetița, situație ce a degenerat apelându-se din nou la ajutorul forțelor de ordine publică.
Așadar, a rezultat că pârâtul este un tată dornic să aibă o relație apropiată cu fiica sa și nimic nu îl face nedemn de a fi astfel.
S-a mai reținut că reclamanta a promovat o cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva pârâtului, cerere soluționată prin sentința civilă nr.3199/31.07.2013 de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, instanța respingând această solicitare și reținând că „este evident faptul că pârâtul este o persoană calmă, în general, care își iubește foarte mult fetița, care la rândul ei este foarte atașată de tatăl său, care se simte bine în prezența acestuia, ea fiind îngrijită și întreținută corespunzător de tatăl său, căreia nu îi este frică în preajma lui”. Această sentință civilă a rămas definitivă, prin nerecurare, intrând deci în puterea lucrului judecat.
Din raportul de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul reclamantei a rezultat că minora este atașată de ambii părinți, având o legătură mai apropiată cu mama sa, consemnându-se că reclamanta este de acord ca tatăl să-și viziteze copilul și să mențină legătura cu fiica sa. S-a precizat că mama și fiica ei locuiesc într-un apartament cu 3 camere, locuința fiind mobilată corespunzător, dotată cu toate utilitățile, prezentând condițiile sanogene și spațiul necesar creșterii unui copil. Recomandarea autorității tutelare a fost ca exercitarea autorității părintești să se facă de către mamă, iar domiciliul să fie stabilit tot la mamă.
În raportul de anchetă psihosocială s-a menționat că pârâtul se implică financiar în creșterea fetiței, dorind să se implice în continuare în creșterea și educarea acesteia. S-a mai arătat că pârâtul este nemulțumit pentru că reclamanta nu-i permite să păstreze permanent legătura cu fiica sa precum și faptul că pârâtul locuiește cu chirie într-o garsonieră, mobilată și întreținută corespunzător. Recomandarea autorității tutelare a fost ca minora să mențină legătura cu ambii părinți, deoarece este la o vârstă când se află în plin proces de dezvoltare afectivă, propunând ca tatăl să beneficieze de un program de vizită.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art.505 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, referitor la situația copilului din afara căsătoriei, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț. Potrivit art.397, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art.398, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Aplicând aceste prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța a apreciat că este în interesul minorei M. M. Giulia ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
În speță, nu s-a dovedit niciun motiv întemeiat referitor la raporturile dintre părinte și copil pentru care pârâtul să nu poată exercita autoritatea părintească. Deși pârâtul a fost plecat o perioadă scurtă în Italia, iar apoi la Oradea, fiind detașat în interes de serviciu, din probele administrate în cauză rezultă că acesta s-a interesat de soarta fetiței, i-a trimis sume de bani, după posibilitățile sale materiale, și a încercat să stabilească un contact direct prin intermediul telefonului. Mai mult decât atât, văzând că reclamanta îi interzice să mai comunice prin telefon cu fiica sa, pârâtul și-a stabilit din nou reședința în Piatra N. pentru a fi alături de minoră.
Instanța a apreciat că niciun părinte nu trebuie încurajat să abandoneze obligațiile pe care le are referitor la deciziile care îl privesc pe copil sau să renunțe la drepturile și îndatoririle sale părintești.
În plus, exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți respectă principiul interesului superior al copilului, minora M. M. Giulia având vârsta de 6 ani, vârstă la care are nevoie de îndrumarea ambilor părinți, deci atât de atașamentul afectiv al mamei, cât și de sprijinul moral și material al tatălui.
Prin exercitarea în comun a autorității părintești, părinții trebuie să înțeleagă că deciziile importante care vor organiza viața copilului trebuie luate împreună, cu consultarea ambilor. Este vorba de deciziile care exced actelor curente de zi cu zi, spre exemplu deciziile cu privire la alegerea școlii unde copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare și altele. În ceea ce privește actele referitoare la viața de zi cu zi a minorului, acestea rămân să fie hotărâte numai de părintele cu care copilul locuiește în mod statornic, în speță de către mamă.
Cu privire la locuința minorei, instanța a reținut că, potrivit art. 496 din Codul civil, copilul minor locuiește la părinții săi, iar dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
În speță, ambele părți sunt de acord ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul reclamantei, existând așadar sub acest aspect o înțelegere a părinților.
În ce privește întreținerea minorei, instanța a reținut că, potrivit art. 499 din Codul civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială. Potrivit art.529, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil și o treime pentru 2 copii. Potrivit art.532, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
În speță, pârâtul a fost de acord, în cuprinsul întâmpinării, să achite o pensie de întreținere în cuantum de 150 lei lunar, precizând că realizează venituri de 1000 lei pe lună. Ulterior, cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, reclamanta-pârâtă a solicitat stabilirea pensiei de întreținere prin raportare la venitul minim pe economie, la fel și pârâtul-reclamant, susținând că nu are un loc de muncă stabil. Având în vedere că, așa cum a recunoscut și reclamanta, pârâtul mai are un copil dintr-o căsătorie anterioară și care locuiește în Italia, pensia de întreținere va fi calculată prin raportare la o treime din salariul minim pe economie, care în prezent este de 800 lei brut, respectiv 601 lei net. Întrucât însă pârâtul-reclamant a fost de acord să achite o pensie de întreținere de 150 lei, această sumă reprezentând mai mult decât jumătate dintr-o treime din 601 lei, instanța a reținut această sumă ca și contribuție lunară în sarcina pârâtului-reclamant și în favoarea minorei.
De asemenea, având în vedere că pârâtul a contribuit anterior introducerii cererii de chemare în judecată la întreținerea minorei, oferind sume de bani, în limita posibilităților și cumpărându-i obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, aspecte confirmate de reclamanta-pârâtă, instanța a stabilit ca moment de la care să se achite pensia de întreținere data pronunțării hotărârii.
Stabilind locuința minorei la mamă, s-a dispus ca aceasta să își execute în natură obligația de întreținere a minorei.
Referitor la programul de vizită solicitat de pârât, instanța a reținut că, potrivit art.496 alin.5 din Codul civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. De asemenea, și minora M. M. Giulia are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu tatăl său, potrivit art. 14 alin. 1 și art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța apreciind că programul de vizită solicitat de tatăl său este de natură să respecte interesul superior al minorei. Părțile trebuie să aibă în vedere că, potrivit art.15 din aceeași lege, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
În consecință, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă D. L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. A., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. L., a dispus exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei M. M.-Giulia, născută la data de 6 martie 2007; a stabilit locuința minorei la domiciliul reclamantei-pârâte, respectiv în Piatra N., Bulevardul D., nr. 35, ., .; a obligat pârâtul-reclamant la plata în favoarea minorei M. M.-Giulia a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 150 lei, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la data de 6 martie 2025; a stabilit în favoarea pârâtului-reclamant M. A. următorul program de vizită a minorei M. M.-Giulia: primul și al treilea weekend din lună pentru fiecare lună din an; cu ocazia sărbătorii de P. pentru anii pari, primele 3 zile din vacanța dedicată acestei sărbători; cu ocazia sărbătorii de C., pentru anii impari, în perioada 20.12 – 27.12; cu ocazia sărbătorii de Revelion, pentru anii pari, în perioada 27.12 – 04.01; în vacanța de vară în perioada 15.07 – 15.08.
În temeiul art.276 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate de ambele părți, având în vedere că a admis în parte atât cererea principală a reclamantei-pârâte, cât și cererea reconvențională a pârâtului-reclamant.
Pentru a pronunța încheierea de ședință din data de 01.04.2014, Judecătoria Piatra N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 03.03.2014, în cadrul aceluiași dosar, pârâtul-reclamant M. A. a solicitat lămurirea sentinței civile nr. 6428/17.09.2013, asupra întinderii programului de vizită acordat în sensul de a se stabili ora la care începe programul de vizită acordat în ziua de vineri și la ce oră se termină în ziua de duminică, pentru a-și putea exercita în mod valabil dreptul de vizită.
La data de 13.03.2014, pârâtul-reclamant a depus o cerere de completare a cererii de lămurire a dispozitivului, solicitând a se consemna că programul de vizită este dispus cu preluarea minorei la domiciliul său.
În motivarea cererii, pârâtul-reclamant a arătat că, în opinia sa, week-end-ul începe la ora 16:00, când se termină programul de școală al fetiței, cât și programul de lucru al oricărei persoane, în sens general, iar fără ca instanța să stabilească ora de începere a programului, va avea dificultăți pentru punerea în executare a hotărârii, dată fiind poziția permanent recalcitrantă a reclamantei. A mai adăugat că nu poate aprecia că week-end-ul începe la orele 00:01 în ziua de sâmbătă. Cu privire la terminarea week-end-ului, a apreciat că ora 16:00 trebuie să fie corelativă în ziua de sâmbătă.
În drept, a fost indicat art. 443 din Noul Cod de procedură civilă.
Analizând cererea formulată și susținerile părților, Judecătoria Piatra N. a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.3428 din 17.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Piatra N. a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. A. și a stabilit în favoarea acestuia un program de vizită a minorei M. M. Giulia, născută la data de 06.03.2007, astfel: primul și al treilea week-end din lună pentru fiecare lună din an; cu ocazia sărbătorii de P. pentru anii pari, primele 3 zile din vacanța dedicată acestei sărbători; cu ocazia sărbătorii de C., pentru anii impari, în perioada 20.12 – 27.12; cu ocazia sărbătorii de Revelion, pentru anii pari, în perioada 27.12 – 04.01 și în vacanța de vară în perioada 15.07 – 15.08.
În drept, cererea a fost soluționată potrivit Codului de procedură civilă din 1865, fiind introdusă înainte de . Codului de procedură civilă din 2010. Prin urmare, și cererea de lămurire a dispozitivului sentinței susmenționate va urma Codul de procedură din 1865 care la art. 2811 prevede următoarele: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.”
Instanța a constatat că cererea pârâtului-reclamant privește lămurirea cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr.3428 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Cu privire la înțelesul noțiunii de weekend, instanța a reținut că, atunci când un termen nu este definit în mod expres de un text de lege, el are înțelesul din limbajul obișnuit. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, week-end-ul este definit ca „sfârșit de săptămână (cuprinzând sâmbătă și duminică), destinat odihnei”. Prin urmare, programul de vizită referitor la primul și al treilea weekend din lună se referă la zilele de sâmbătă și duminică. În ceea ce privește ora de începere a week-end-ului, instanța apreciază că aceasta trebuie stabilită de comun acord de către părți, fiind influențată de programul de somn al minorei. La fel și ora de terminare a week-end-ului rămâne a fi stabilită de ambii părinți, de comun acord. Interesul superior al minorei impune efortul din partea părinților de a fi suficient de flexibili în ceea ce privește orele implicate de desfășurarea programului de vizită.
În ceea ce privește modalitatea de desfășurare a programului de vizită, instanța a reținut că, în mod evident, a fost avută în vedere preluarea minorei la domiciliul tatălui. La data pronunțării hotărârii, tatăl avea o locuință în Piatra N., chiar dacă era închiriată chiar în scopul exercitării programului de vizită, fiind efectuată o anchetă socială la această locuință, constatându-se că este mobilată și întreținută corespunzător.
În consecință, instanța a admis cererea formulată de pârâtul-reclamant M. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. L. și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.3428/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, astfel: prin week-end se înțelege sfârșitul de săptămână cuprinzând zilele de sâmbătă și duminică; programul de vizită presupune preluarea minorei la locuința tatălui.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta-pârâtă D. L., solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererilor accesorii având ca obiect exercitare exclusivă autoritate părintească asupra minorei rezultate din căsătoria părților și stabilire pensie de întreținere minoră, respectiv stabilirea contribuției de întreținere datorate de pârâtul-reclamant în cuantum procentual raportat la venitul minim pe economie din Italia și schimbarea datei de la care este datorată pensia de întreținere, respectiv data promovării cererii introductive, în loc de data pronunțării sentinței apelate; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că hotărârea de primă instanță este nelegală pentru că pârâtul-reclamant nu are un domiciliu stabil in România, aspect ce conduce la imposibilitatea efectivă de exercitare a autorității părintești asupra minorei. Totodată, între părinți există animozități ce fac ca cei doi să nu se poată înțelege iar pârâtul-reclamant își schimbă frecvent domiciliul și locul de muncă, necunoscându-se de fapt unde locuiește și unde lucrează, ceea ce ar îngreuna contractul dintre părinți.
Apreciază apelata că interesul superior al minorului trebuie să primeze în orice acțiune pe care o întreprinde, iar nu animozitățile și tensiunile care s-au instalat între părți, în calitate de părinți ai minorei. Menționează că se consideră unicul părinte, care îi asigură minorei în vârsta de 7 ani, fundamentul afectiv și suportul material și moral de care aceasta are nevoie pentru creștere și educare, dar este împiedicată de nenumărate ori să protejeze interesele fiicei sale de către pârâtul-reclamant, care acționează în detrimentul acesteia, manifestând o neglijență gravă cu privire la aceasta. Este de necontestat faptul că interesul superior al copilului este în sensul de a beneficia de toate drepturile sale, de a-i fi ocrotite toate interesele și de a beneficia măcar de un părinte, care să poată din punct de vedere legal să îi confere siguranța și stabilitatea de care are nevoie.
Solicitarea de stabilire a pensiei de întreținere în favoarea minorei în cotă procentuală din salariul minim pe economie din Italia este motivată de faptul că pârâtul-reclamant este cetățean italian cu domiciliul în Italia.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedire, apelanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în fotocopii: copia carnetului său de muncă, certificat de calificare profesională . nr._ cu supliment descriptiv anexă, adeverință de absolvire a studiilor nr.4710 din 19.09.2013, declarație pe proprie răspundere aparținând numitului D. I. din data de 30._, raport de vizită din 18.12.2013 întocmit de DGASPC N.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 3(trei) lei și timbru judiciar de 0,30.
Intimatul M. A., legal citat, a formulat întâmpinare (f.21,22 ds.) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii de primă instanță ca temeinică și legală; cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
În combaterea motivelor de apel, intimatul a susținut că părțile au avut o relație de concubinaj de durată și s-au despărțit definitiv întrucât relațiile de afectivitate au dispărut complet, însă sentimentele față de fiica minoră rezultată din relație au rămas neschimbate. Își dorește să facă parte din viața fiicei sale, își dorește să-i fie aproape în deciziile pe care le are de luat pe viitor, își dorește să participe la deciziile importante ce trebuiesc luate de către un părinte, spre exemplu vrea să-și exprime opțiunea în privința școlii pe care o va frecventa minora sau la ce medic stomatolog sau de altă specialitate va trebui sa meargă, dacă va fi cazul, etc.
Instanța de fond a observat în mod corect că nu a stat în pasivitate și a încercat în mod activ să-și vadă fetița și să fie în preajma ei. Chiar și când a fost plecat în Oradea, fiind detașat în interes de serviciu, a încercat să țină legătura telefonic cu fiica sa iar atunci când i s-a interzis să mai vorbească cu ea a trimis o persoana la grădinița unde figurează fiica sa pentru a putea vorbi cu directorul și educatoarea despre evoluția ei și implicit cu ea.
Dintotdeauna a simțit nevoia să fie în preajma fetiței sale pentru a se asigura că este în siguranță și datorită faptului că apelanta este o fire dificilă, uneori este calmă și răbdătoare, iar alteori are crize de nervi, fie urla și zbiară fără un motiv serios iar alteori izbucnește în plâns. Instanța trebuia să-i acorde un program de vizită și pentru a avea un control asupra modului în care este crescută și îngrijită minora. Ori de câte ori își va vedea fiica o va întreba dacă mama ei se poartă bine cu ea, dacă o ceartă sau o pedepsește fără motiv și dacă va fi cazul va discuta cu apelanta despre eventualele ei scăpări.
Susține toate acestea și datorită faptului că în timp ce se judecau la fond pe 13.05.2013, a existat un episod în care s-a deplasat în fața blocului unde locuiește apelanta cu fiica lor și a strigat-o pe minoră ca să iasă la geam să o salute și să o întrebe ce face deoarece apelanta nu îi permitea să o vadă iar după ce Giulia a ieșit la geam și l-a salutat, apelanta a intervenit, a pus-o să plece în camera ei, a închis geamurile și a chemat poliția. Când echipajul a ajuns, apelanta a coborât și a început să joace un rol, să îl acuze că a făcut scandal și că le-a amenințat. Spre norocul său, fiica lor Giulia a ieșit la geam din nou și i-a aruncat un trandafir făcut de ea din hârtie. Văzând aceasta, agenții de politie au început să o privească pe apelantă ca fiind de rea-credință, au urcat cu ea în casă și s-au convins că nu există nici o amenințare reală, au vorbit cu minora și au văzut că nimic nu se întâmplase și nu au luat nici o măsură în privința sa. Despre acest episod a fost audiat și martorul S. I. în dosarul de fond, acesta fiind unul din polițiștii care au venit la fața locului în urma apelului apelantei la 112.
Nu dorește să o denigreze pe apelantă însă nu este o femeie și o mamă matură, ea încă își caută un partener de viață, motiv pentru care o perioadă a și fost plecată în Italia, fetița rămânând cu bunica ei maternă; apelanta nu este aptă să ia decizii de una singură în ceea ce o privește pe minoră și instanța de fond, în mod corect, a dispus ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun. În calitate de părinte, are dreptul și vrea să-și îndeplinească obligațiile de părinte și dorește să facă parte din viața minorei iar instanța de fond a observat aceste lucruri și i-a permis să aibă un program de vizită cu preluarea fetiței la domiciliul său.
Din cauză că apelanta nu îi permitea să-ți vadă fetița, a mers inclusiv la Direcția pentru protecția copilului și abia după ce a mers și la politie și a reclamat faptul că apelanta nu respectă hotărârea, aceasta a înțeles să-i permită să-și vadă din nou fiica
Motivele invocate în cererea de apel de către apelantă nu au nici un suport real, întrucât plătește lunar mult peste pensia de întreținere stabilită de instanță și nu numai, îi trimite minorei și pachete, rechizite, dulciuri și îmbrăcăminte. În ceea ce privește pensia de întreținere pe care o cere apelanta, respectiv 25% raportat la venitul minim pe economie din Italia, apreciază că este o cerere inadmisibilă deoarece domiciliază și lucrează în România, nu în Italia, mutându-se cu mulți ani în urma în România datorită apelantei.
În dovedire, intimatul a solicitat audierea minorei și administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus: declarație pe proprie răspundere privind venitul salarial realizat din 08.04.2014, contract de muncă nr._ din 10.10.2013 cu act adițional anexă din 15.01.2014, contract de închiriere locuință din 15.02.2014, inventar bunuri mobile din 05.04.2014, fotocopii planșe fotografice, mandate poștale, facturi și chitanțe plată pensie de întreținere, bonuri fiscale privind achiziționarea de obiecte de îmbrăcăminte și documente transfer monetar.
La termenul de judecată din data de 08.04.2014, apelanta a formulat „precizări” (f.53-56 ds.) prin care a reiterat pe larg susținerile din cererea introductivă și cea de apel și a combătut aprecierile formulate de intimat prin întâmpinare.
În temeiul art.146 Cod procedură civilă, intimatul a formulat concluzii scrise (f.74-78 ds.) ce au fost avute în vedere de către tribunal la pronunțarea asupra cauzei.
În apel, au fost încuviințate și administrate, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În analizarea hotărârii apelate, sub aspectele criticate dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.295-art.297 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este parțial fondat, sens în care va fi admis în consecință, pentru următoarele considerentele:
Prin sentința civilă apelată în prezenta cauză, respectiv sentința civilă nr.3428 din 17.09.2013 s-a dispus exercitarea în comun de către ambii părinți (părțile în cauză) a autorității părintești asupra minorei M. M.-Giulia, născută la data de 6 martie 2007; stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei-pârâte, respectiv în Piatra N., Bulevardul D., nr. 35, ., .; obligarea pârâtului-reclamant la plata în favoarea minorei M. M.-Giulia a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 150 lei, începând cu data pronunțării hotărârii și până la data de 6 martie 2025; stabilirea în favoarea pârâtului-reclamant M. A. a următorului program de vizită a minorei M. M.-Giulia: primul și al treilea weekend din lună pentru fiecare lună din an; cu ocazia sărbătorii de P. pentru anii pari, primele 3 zile din vacanța dedicată acestei sărbători; cu ocazia sărbătorii de C., pentru anii impari, în perioada 20.12 – 27.12; cu ocazia sărbătorii de Revelion, pentru anii pari, în perioada 27.12 – 04.01; în vacanța de vară în perioada 15.07 – 15.08 și compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în aceeași cauză, dar care nu face obiectul analizei acestei instanțe, a fost admisă cererea formulată și completată de pârâtul-reclamant M. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. L. în sensul lămuririi dispozitivului sentinței civile apelate, după cum urmează: prin week-end se înțelege sfârșitul de săptămână cuprinzând zilele de sâmbătă și duminică iar programul de vizită presupune preluarea minorei la locuința tatălui.
Întrucât criticile aduse de reclamanta-pârâtă D. L. hotărârii judecătorești de primă instanță se referă la modalitatea de soluționare a cererii principale având ca obiect exercitarea autoritate părintească asupra minorei rezultate din relația de concubinaj a părților cât și la modalitatea de soluționare a cererii accesorii având ca obiect stabilire pensie de întreținere minoră, instanța de control judiciar va analiza sentința apelată doar cu privire la aceste aspecte, apreciind că în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică de natură să afecteze legalitatea și temeinicia sentinței supuse controlului judiciar devolutiv.
În analizarea legalității și temeiniciei hotărârii de primă instanță supuse controlului judiciar, trebuie să se aibă în vedere conținutul noțiunii de autoritatea părintească astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art.487 cod civil conform cărora „Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.” și ale art.483 Cod civil ce dispun că „Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți” iar părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului și răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Tot în același sens și spre aceeași finalitate, instituie și dispozițiile art.5 al.2 din Legea nr.272/2004 - privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora „Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”, pentru ca dispozițiile art.31 al.2 și al.3 al aceluiași act normativ, să prevadă că „Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.”
Dacă de principiu (art.503 al.1 Cod civil), părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, atunci când conviețuiesc împreună fiind indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți, legiuitorul a avut în vedere și situația în care părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, ipoteză în care revine instanței de tutelă obligația de a hotărî potrivit interesului superior al copilului, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț (art.486 și art.505 al.2 și al.3 cu raportare la art.397 și art.398 Cod civil).
Pornind de la conținutul autorității părintești, ce presupune printre altele o pază și supraveghere continuă și atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală și morală iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă părintele are o conduita morală corespunzătoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvată normelor de conviețuire socială, tribunalul reține pe baza probatoriului administrat în cauză, atât la fond cât și în apel, că ambii părinți ai minorei M. M.-Giulia prezintă garanțiile morale și materiale necesare să le permită exercitarea în comun și în mod egal a autorității părintești asupra fiicei lor minore iar, în concret, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada pretinselor „motive întemeiate” de natură să determine instanța să dispună ca pe viitor autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în mod exclusiv doar de către mamă.
Aceasta, în condițiile în care, apelanta-reclamantă s-a limitat la a face o . afirmații privind existența unui pretins permanent conflict între părți, cu privire la persoana minorei cât și a unei presupuse influențe negative pe care tatăl ar exercita-o asupra fiicei sale minore, fără însă a le și proba, în condițiile în care dispozițiile art.1169 Cod civil 1864 impun ca cel ce face o afirmație în fața judecății să o și dovedească.
În acest sens, tribunalul apreciază că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să conducă la concluzia că intimatul-pârât nu ar fi capabil să-și asume responsabilitățile părintești și să-și îndeplinească obligațiile de părinte, cu atât mai mult cu cât demersul judiciar al apelantei-reclamante impunea, cu necesitate, dovedirea existenței acelor „motive temeinice” avute în vedere de legiuitor la adoptarea art.398 al.1 din Codul civil, respectiv ipoteza exercitării exclusive a autorității părintești de către unul dintre părinți.
Altfel spus, pentru ca instanța să poată revoca dreptul tatălui de a exercita autoritatea părintească asupra fiicei sale, trebuia susținut și probat, în condițiile legii procesual civile, că aceasta este incapabil, din diverse motive (ex: alcoolism, violență fizică sau verbală extremă, absenteism total din viața minorei, boală gravă, orice altă formă de dependență chimică etc.), să-și îndeplinească îndatoririle de părinte. Or, câtă vreme nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit vreun împrejurare de natură a fi circumscrisă dispozițiilor art.398 al.1 din Codul civil, soluția instanței de fond de admitere a cererii reconvenționale având ca obiect exercitare autoritate părintească în comun este temeinică și legală, susținută pe deplin de probatoriul administrat în cauză.
Tribunalul apreciază că exercitarea pe viitor a autorității părintești asupra minorei M. M.-Giulia, în comun și în mod egal de către ambii părinți, este in interesul acesteia, având în vedere o . factori și anume: posibilitățile materiale ale ambilor părinți, sentimentele de afecțiune pe care ambii părinți le nutresc față de minoră, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care minora le poate găsi atât la mamă cât și la tată, vârsta a minorei și nevoile specifice acestei vârste; împrejurarea că ambii părinți sau dreptul dar și îndatorirea de a se ocupa, în egală măsură, în mod efectiv de creșterea și educarea fiicei lor precum și legăturile de afecțiune stabilite între fetiță și ambii părinți.
De asemenea, trebuie reținut că singurul impediment concret de natură să împiedice exercițiul efectiv al autorității părintești asupra minorei și de către tată, respectiv împrejurarea că acesta ar avea domiciliul legal în afara țării, nu poate fi reținut în cauză întrucât din probele administrate în cauză rezultă, fără nici o urmă de îndoială, că intimatul-pârât este într-adevăr cetățean italian cu domiciliul legal în Italia dar își are reședința în România, unde își desfășoară activitatea profesională și deține cu chirie un spațiu de locuit corespunzător nevoilor specifice vârstei minorei.
În condițiile în care intimatul-pârât și-a exprimat intenția de a locui în România și pe viitor, tocmai pentru a putea fi aproape de fiica sa, tribunalul apreciază că prerogativele autorității părintești pot fi exercitate fără nicio piedică de natură obiectivă iar starea conflictuală dintre părinți, invocată de apelanta-reclamantă în justificarea pretenției de a exercita în mod exclusiv autoritatea părintească asupra minorei, este doar un pretext formal, nesusținut de mijloace probatorii pertinente și concludente.
Din ansamblul probator (înscrisurile administrate, depozițiile martorilor audiați și referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile părților), reiese ca fiind dovedite susținerile ambilor părinți potrivit cărora pot să asigure fiicei lor, un climat benefic și condiții optime pentru educarea, creșterea și pregătirea în cadre de școlarizare necesare pentru dezvoltarea personalității ei în plan psiho-socio-afectiv.
La pronunțarea asupra cauzei, instanța de fond a dat curs criteriului interesului superior al copilului și tocmai în raport de acesta, nu se poate ignora împrejurarea că pentru formarea unui adult responsabil nu este necesar și suficient doar factorul material ci și cel al afecțiunii părintești, care se poate manifesta doar prin contact direct și permanent cu minorul. Din acest punct de vedere, nu se poate considera că programul profesional specific al intimatului-pârât (ce a presupus și absența din localitate pentru anumite intervale de timp) ar fi un factor determinant pentru a-i interzice acestuia exercițiul autorității părintești, câtă vreme în perioadele de posibilă absență a tatălui din localitatea de domiciliu a minorei, aceasta beneficiază de protejarea și îngrijirea corespunzătoare a mamei iar posibilitățile tehnice actuale de comunicare sunt în măsură să formeze instanței convingerea că părțile au la dispoziție suficiente modalități de colaborare și comunicare și că, de fapt, ceea ce în cauză lipsește apelantei-reclamante este lipsa de voință reală în a conlucra cu intimatul-pârât spre binele propriului copil și refuzul de a face compromisuri și de a renunța la orgolii ce nu trebuie să-și găsească loc în nici o relație părinți-copii.
Chiar dacă dificultățile de comunicare ivite între părinți în perioada ulterioară despărțirii faptice sunt aspecte reale, ce nu pot fi ignorate de instanță, nu se poate aprecia că singura modalitate de rezolvare a acestora o reprezintă exercitarea autorității părintești asupra minorei doar de către mamă. Aceasta, în condițiile în care minora M.-Giulia, audiată fiind în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N. având ca obiect emitere ordin de protecție, cerere inițiată de către apelanta-reclamantă – f.219) a arătat că intimatul-pârât se poartă foarte bine cu ea, în sensul că o îngrijește corespunzător, se preocupă de situația sa, nu o ceartă și nu îi adresează cuvinte urâte. De asemenea, minora și-a exprimat dorința ca tatăl să fie prezent în viața sa și nu a înțeles să-i aducă acestuia vreun reproș, ceea ce confirmă afecțiunea și atașamentul ce o leagă de intimatul-pârât.
În acest sens, ar fi lipsit de realism ca, în cazul părinților care au ales să se despartă, să se aleagă soluția cea mai facilă pentru unul dintre ei, aceea a exercitării exclusive a autorității părintești, ce contravine în mod cert interesului superior al minorei, doar pentru că subzistă o oarecare comoditate și dezinteres din partea părinților în a face un minim efort pentru a ajunge la un consens decizional benefic fiicei lor.
Față de toți acești factori, ținând seama de faptul că ambii părinți ai minorei au nu numai dreptul ci și îndatorirea de a se ocupa împreună de creșterea, educarea și îngrijirea fiicei lor minore și sunt datori să îi dea acesteia orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea i le recunoaște iar, în cauză, nu s-a dovedit că intimatul-pârât este incapabil să-și asume și să-și îndeplinească corespunzător îndatoririle și responsabilitățile părintești, tribunalul reține că judecătorul fondului a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.504, art.505 al.2 și al.3 și art.397 Cod civil, atunci când a apreciat oportun ca, pe viitor, autoritatea părintească asupra minorei M.-Giulia, să fie exercitată în comun de către ambii părinți
În cauză, este mai mult decât evident că minora este angajată, fără voia sa, în conflictul dintre părinți care, sub pretextul că urmăresc doar binele acesteia, insistă în a-și acuza fostul partener de viață de incapacitatea asumării responsabilităților părintești, fără însă a se preocupa să și probeze astfel de afirmații. De altfel, nici o referire la viața de familie a fostului cuplu nu poate avea vreo relevanță în prezența pricină pentru că instanța apreciază asupra comportamentului părinților din perioada de referință a judecării cauzei și nu din timpul concubinajului.
Chiar dacă reproșurile aduse de apelanta-reclamantă fostului partener de viață potrivit cărora aceasta nu dispune de o locuință corespunzătoare nevoilor fiicei lor, sunt suficient de serioase pentru a obliga instanța să procedeze la o reevaluare a condițiilor materiale și afective puse la dispoziție minorei de către tată, din probatoriul administrat în cauză nu se confirmă susținerile cu privire la aspectele menționate, respectiv împrejurarea că actualele condiții de locuit de care dispune intimatul-pârât ar fi de natură să-i pună în pericol dezvoltarea fizică, psihică și emoțională.
Pe de altă parte, probele administrate în cauză (la fond și în apel) au confirmat împrejurarea că intimatul-pârât are venituri stabile și o locuință închiriată și mobilată cu tot necesarul cerut de un trai decent, împrejurări ce îi permit să asigure întreținerea curentă a fiicei sale, pentru perioadele de timp în care se va afla la acesta.
Tribunalul consideră că prin adoptarea soluției de exercitare în comun a autorității părintești de către instanța de fond, sunt protejate interesele minorei, avându-se în vedere vârsta și nevoile acesteia, faptul că mama s-a preocupat de nevoile materiale și afective ale fiicei sale și atașamentul existent între mamă și fetiță, interesul superior al minorei fiind în mod cert, în momentul de față, acela de a locui cu mama și de a fi crescută de aceasta, fără ca prin aceasta să se minimizeze importanța dezvoltării unei legături cât mai apropiate cu tatăl, motiv pentru care va înlătura criticile aduse de apelanta-reclamanta cu privire la modul de soluționare a cererii având ca obiect exercitare autoritate părintească
În privința argumentelor invocate în contestarea modului de soluționare a cererii având ca obiect stabilire contribuție de întreținere minor, tribunalul reține că stabilirea nivelului lunar al contribuției de întreținere a minorei datorată de intimatul-pârât s-a făcut cu respectarea doar parțială a dispozițiilor legale în materie, ce au fost statuate în beneficul minorilor și nu al părinților-creditori ai obligației de întreținere.
Astfel, urmează a fi avut în vedere conținutul noțiunii de obligație de întreținere astfel cum acesta este definit de dispozițiile art.499 al.1 și al.2 și art.530 al.1 Cod civil potrivit cărora „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.” și „Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.”
Obligația legală de întreținere a părintelui către copilul său minor reprezintă acea obligație impusă de lege în care părintele care nu locuiește cu copilul său acordă acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale respectiv mijloacele pentru educare, învățătură și pregătirea lor profesională.
Fundamentul obligației de întreținere rezidă în sentimentele de afecțiune ce caracterizează relațiile de familie dar și regulile de conviețuire socială ce impun ca persoanele între care există relații de familie să nu rămână indiferente față de starea de nevoie în care s-ar afla alți membri ai familiei. Cu atât mai mult se impune prin însăși esența rațiunii de a fi părinte, asigurarea de către părinți a tuturor mijloacelor necesare creșterii și educării copilului în cele mai bune condiții.
Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate obiectul obligației de întreținere îl formează mijloacele necesare traiului, adică alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, nevoi spirituale dar mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copiilor.
În stabilirea întinderii pensiei de întreținere se ține seama pe de o parte de nevoile minorului - care se prezintă într-o formă complexă adică cele necesare traiului zilnic dar și cele necesare educării, învățării și pregătirii sale profesionale iar pe de altă parte, de mijloacele debitorului obligației de întreținere.
Chiar dacă normele de drept material conținute de Codul civil nu definesc noțiunea de „mijloace ale debitorului”, totuși oferă suficiente criterii de determinare a mijloacelor celui care datorează întreținere, respectiv art.527 al.2 Cod civil stabilește că „La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.”
Prin urmare, față de fundamentul și acțiunea instituirii obligației legale de întreținere dintre părinți și copiii lor minori, această noțiune se impune a fi interpretată în înțelesul cel mai larg.
Astfel, solicitarea apelantei-reclamante de a se stabili contribuția de întreținere a minorei în cuantum procentual din venitul net lunar realizat de intimatul-pârât în loc de cuantum fix în sumă de 150 lei, cum a apreciat instanța de fond, nu este contrară interesului superior al minorei ci, din contră, o avantajează pe aceasta de vreme ce apelanta-pârâtă, în calitate de părinte care prestează întreținerea minorei în natură, nu va mai fi nevoită ca până la majoratul fiicei sale să se adreseze, mod repetat, instanțelor de judecată competente, pentru a obține majorarea cuantumului contribuției de întreținere a cărei beneficiară este minora, în raport de fluctuațiile la care vor fi supuse, în decursul timpului, veniturile și bunurile intimatului-pârât.
Trebuie remarcat că plafonarea prevăzută de art.529 al.2 Cod civil se referă la venitul lunar net al părintelui ce datorează întreținerea, spre deosebire de textul abrogat al art.94 al.3 din Codul Familiei ce într-adevăr se referea la câștigul din muncă al părintelui. Această modificare de substanță a normei materiale s-a impus în condițiile în care este firesc în a aprecia că întreținerea nu se acordă numai din câștigul din muncă în sensul comun, ci și din alte mijloace ale debitorului obligației de întreținere tocmai în virtutea principiului potrivit căruia, întreținerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere, dar și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
De aceea, în categoria de mijloace ale debitorului intră toate posibilitățile materiale de care dispune acesta, adică atât mijloacele sale cu caracter periodic - salariul dar și orice alte sume plătite de angajator în temeiul raporturilor de muncă și care au caracter de continuitate. De asemenea, trebuie apreciată în concret, în fiecare caz în parte, situația materială a debitorului obligației de întreținere, în sensul că se impune considerarea și valorizarea bunurilor deținute cât și posibilitățile acestuia de a le realiza.
În condițiile în care intimatul-pârât nu a probat că mai are în întreținere și alți minori (recunoașterea apelantei-reclamante cu privire la acest aspect neavând relevanță) iar probele administrate nu au fost în măsură să infirme situația materială reținută de instanța de fond în privința intimatului-pârât, tribunalul apreciază ca justificată nemulțumirea apelantei-reclamante legată de faptul că pensia de întreținere a minorei rezultate din căsătoria părților a fost stabilită în cuantum fix de 150 lei lunar, motiv pentru care va stabili o pensie de întreținere în favoarea minorei M. M.-Giulia în cuantum procentual de 25% din venitul lunar net realizat de intimatul-pârât, dar nu mai puțin de venitul minim net pe economie din România.
Aceasta întrucât apelanta-reclamantă nu a dovedit că intimatul-pârât ar fi beneficiar al sistemului de asigurări sociale a statului italian, nu a făcut dovedit că legislația italiană reglementează instituția salariului minim pe economie iar intimatul-pârât a probat că locuiește și își desfășoară activitatea profesională în România țară, și nu în Italia, unde-și are domiciliul legal.
În acest sens, trebuie menționat că instanța, în virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art.129 al.5 Cod procedură civilă, este îndreptățită să solicite relații instituțiilor abilitate, chiar și din afara țării, cu privire la veniturile realizate de către cei obligați la întreținere prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele române, dar pentru aceasta sunt necesare un minim de date furnizate de cel interesat (în speță apelanta-reclamantă) cu referire fie la adresa domiciliului din străinătate sau la sediul angajatorului debitorului obligației de întreținere.
Numai în măsura în care apelanta-reclamantă va reuși să intre în posesia unor astfel de date, va avea posibilitatea de a se adresa, pe viitor, instanței competente pentru a putea reaprecia asupra cuantumului contribuției de întreținere datorate minorei în raport nu doar de nivelul veniturilor cu caracter de continuitate efectiv realizate de către intimatul-pârât cât și de situația materială concretă a acestuia, indiferent de țara în care locuiește.
În aprecierea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și necesitatea apelicării dispozițiilor art.278 al.1 pct.3 și art.279 Cod procedură civilă, pornind de la caracterul alimentar al pensiei de întreținere și față de necesitatea evitării nu doar a plății cu întârziere a acesteia cât și a stabilirii unilaterale a cuantumului de către intimatul debitor al obligației de întreținere.
În privința solicitării apelantei-reclamante de a dispune modifcarea datei de la care obligația de întreținere se datorează de către intimatul-pârât, tribunalul o apreciază neavenită întrucât din probatoriul administrat în cauză, atât la fond cât și în apel (respectiv înscrisuri) se deduce, astfel cum judicios a reținut și instanța de fond, că intimatul-pârât a prestat întreținere fiicei sale după promovarea cererii introductive (04.02.2013) și pe întreaga durată a procesului, până la pronunțarea hotărîrii apelate.
Față de cele reținute, tribunalul urmează ca, în temeiul art.295-art.297 Cod procedură civilă, să admită apelul și schimbând în parte sentința apelată, va dispune în sensul modificării cuantumului pensiei de întreținere datorate de intimatul-pârât fiicei sale minore în sensul celor anterior detaliate, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
În temeiul art.295 al.1 raportat la art.274 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul va lua act că apelanta-reclamantă D. L. nu a solicitat obligarea intimatului M. A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta-pârâtă D. L. împotriva sentinței civile nr.3428 din 17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă pârâtul-reclamant M. A. să plătească reclamantei-pârâte D. L., în favoarea minorei M. M.-Giulia, o pensie de întreținere lunară în cuantum procentual de 25% din venitul net realizat, dar nu mai puțin de venitul minim net pe economie din România, începând cu data pronunțării sentinței apelate (17.09.2013) și până la majoratul minorei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
Ia act că apelanta D. L. nu a solicitat obligarea intimatului M. A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. B. A. M. U. M. Ț.
Red. și tehnored. U.A.M./06.06.2014
Tehnored. Ț.M./10.06.2014
5 exemplare
Fond – L.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
