Obligaţie de a face. Decizia nr. 423/2014. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 423/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 6687/279/2012

Dosar nr._ - revendicare imobiliară –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 423/RC

Ședința publică din data de 11 iunie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: V. B. - judecător

C. B. – judecător

D. M. – judecător

D. L. – grefier

Pe rol se află în curs de soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă . prin reprezentant C. G., cu sediul în comuna Girov, . sentinței civile nr. 2478 din 28.05.2013 a Judecătoriei Piatra N., pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. L., domiciliată în Girov, . și intimata-reclamantă T. M., domiciliată în Piatra N., .. 2, .. 11, județul N., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al treilea termen de judecată;

- procedura de citare este completă;

- obiectul cauzei este revendicare imobiliară;

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2478 din 28.05.2013 și a încheierii de ședință din1405.2013 pronunțate de Judecătoriei Piatra N., tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2478 din 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., a fost admisă excepția lipsei de interes și a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamant T. M., în contradictoriu cu pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L..

A fost admisă cererea având ca obiect „obligație de a face”, formulată de reclamant T. M., în contradictoriu cu pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L., și în consecință, au fost obligați pârâții să ridice bunurile ce le aparțin, depozitate în imobilul ce face obiectul „actului de adjudecare” nr. 167/2010 din 24.01.2012 întocmit de B. N. T., imobil format din o construcție compusă din o cameră de 5,60 X 4,50 m.p. și terasă acoperită gen „pătulă” de 4,80 X 4,50 m.p., imobil situat în ., învecinat cu T. M., terenul satului, ulița satului.

Au fost obligați pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L., în solidar, să plătească reclamantei T. M. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din data de 04 septembrie 2012 reclamant T. M. a solicitat (filele 2 - 3 dosar):

- obligarea pârâților S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din o cameră de 5,60 X 4,50 m.p. și terasă acoperită gen „pătulă” de 4,80 X 4,50 m.p., imobil situat în comuna Girov, ., învecinat cu T. M., terenul satului, ulița satului;

- obligarea pârâților S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L. să ridice bunurile mobile depozitate în construcțiile indicate, sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, sau autorizarea sa la mutarea acestor bunuri mobile pe cheltuiala pârâților;

- obligarea pârâților S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L. la plata cheltuielilor ocazionate de formularea prezentei cereri;

În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că în ianuarie 2012, în urma unei licitații organizate de B. Nenceci T., a adjudecat imobilul descris în petitul acțiunii, imobil ce a aparținut lui C. G. M., care a fost executat silit pentru o creanță stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Arată totodată reclamanta că, în ciuda solicitărilor sale de a evacua clădirile adjudecate, C. G. M. continuă să le folosească împreună cu soția sa, fie în interes personal, fie ca sediu al S.C. L. M. S.R.L. Girov, societate administrată de pârât Ciofoia L. (aspect ce justifică formularea cererii de față și în contradictoriu cu pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov și C. L.). Susține reclamanta că executorul judecătoresc a încercat punerea sa în posesie asupra imobilului indicat, în baza actului de adjudecare nr. 167/24.01.2012, constatându-se cu această ocazie că fostul debitor C. G. M. refuză să se supună executării, să îi predea imobilul și să își ridice bunurile depozitate aici. Prin acțiunea civilă formulată reclamanta a indicat valoarea imobilului revendicat ca fiind 1.200 lei.

În drept, reclamanta și-a fundamentat cererea formulată pe dispozițiile art. 563 și următoarele NCC.

Cererea ce face obiectul cauzei fost legal timbrată, conform prevederilor art. 3 lit. i - art. 13 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 3 din OG nr. 32/ 1995, cu suma de 126 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în sumă de 0,30 lei (fila 30 dosar).

În susținerea cererii formulate reclamanta a depus la dosar, în copie, actul de adjudecare emis de B. N. T. sub nr. 167/2010 din 24.01.2012 și procesul verbal de punere în posesie întocmit de către B. N. T. la data de 14.08.2012 în dosar nr. 117/2012 (filele 4 - 6 dosar).

Procedând la verificarea competenței de soluționare a cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă atât material cât și teritorial de a soluționa prezenta cauză în raport de prevederile art. 5 - art. 7 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 13 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece atât terenul ce face obiectul cauzei cât și domiciliul (sediul) pârâților se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Piatra N. (., județul N.).

Au fost citați la judecarea cauzei reclamant T. M. și pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L.. Reclamanta a fost reprezentată în prezentul proces civil de apărător ales (delegații depuse la filele 28 - 29 dosar).

Pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov și C. G. M. au formulat „întâmpinare”, solicitând respingerea acțiunii civile formulate de reclamant T. M. (filele 13 - 15, dosar). Pârâtul C. G. M. a arătat, în esență, că:

- nu el, ci Societatea Agricolă 1 Decembrie 1918 S.A. Căciulești este proprietarul imobilului revendicat de către T. M., aspect adus la cunoștință atât B. N. T. cât și Primăriei Girov;

- a formulat mai multe cereri în justiție vizând fie actele întocmite în dosarul de executare nr. 117/2012, fie alte acte având legătură cu executarea silită ce face obiectul dosarului indicat;

C. G. M. a depus la dosar, în dovedirea susținerilor exprimate prin „întâmpinarea” formulată în cauză, înscrisuri (cereri adresate fie executorului judecătoresc, fie unor instanțe de judecată; documentația cadastrală a unui bun imobil situat în intravilan ., județul N.; contract de vânzare - cumpărare încheiat la 18.05.2010 între S.A. 1 Decembrie 1918 S.A. Căciulești și C. G. M.; diferite hotărâri pronunțate de Judecătoria Piatra N., rezoluții ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N.; contract de comodat încheiat la data de 15.01.2010 între C. G. M.; Hotărârea nr. 7 din 16.01.2012 a Consiliului Local Girov - filele 16 - 27 și 53 - 85 dosar).

C. G. M., prin „întâmpinarea” formulată în cauză, și C. L., oral în ședința publică de la 05.03.2013, au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în privința capătului de cerere având ca obiect revendicare, susținând că nu sânt proprietarii imobilului revendicat de T. M. (filele 13 - 15 și 50 dosar).

În ședința publică de la 16 noiembrie 2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect revendicare, excepție ce a fost pusă în discuție în ședința publică de la 05 martie 2013, fiind unită cu fondul cauzei (filele 31 și 50 dosar). În ceea ce privește această excepție reclamanta a solicitat respingerea sa, arătând că executorul judecătoresc a efectuat o punere formală a sa în posesie asupra imobilului revendicat, în temeiul actului de adjudecare ce constituie titlu executoriu sub aspectul proprietății imobilului adjudecat, conform prevederilor art. 516 alin. 8 Cod procedură civilă, fără însă ca ea să intre efectiv în posesia bunului imobil indicat (filele 35 - 36 dosar). În condițiile în care actul de adjudecare a fost deja valorificat iar executorul judecătoresc pretinde că nu poate proceda la o nouă executare în baza aceluiași titlu, se justifică promovarea cererii având ca obiect revendicare pentru a putea intra în posesia imobilului adjudecat. Susține totodată reclamanta că se impune a se verifica, în urma probatoriului administrat în cauză, dacă pârâta S.C. L. M. S.R.L. Girov posedă imobilul proprietatea sa în baza vreunui titlu, astfel încât să se poată stabili dacă se încadrează în ipoteza art. 516 alin. 8 teza finală Cod procedură civilă.

În susținerea concluziilor formulate cu privire la excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect revendicare reclamanta a depus la dosar jurisprudență în materie, respectiv decizia nr. 134/AC di 09.06.2011 a Tribunalului N. - Secția Civilă (filele 37 - 39 dosar).

Instanța a încuviințat părților, în baza prevederilor art. 167 alin. 1 - art. 168 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse de acestea la dosar precum și proba testimonială (în ședința publică de la 05 martie 2013 a fost audiat martorul S. M. - fila 49 dosar).

În cursul judecării cauzei s-a cerut B. N. T. copie certificată a dosarului de executare nr. 167/2010, aceasta fiind înaintată la data de 23 aprilie 2013 (fila 89 dosar).

Analizând cererea ce face obiectul cauzei în raport de susținerile părților și de probatoriul administrat în cauză instanța reține, în fapt, că prin cererea adresată B. N. T. la data de 10.08.2010 creditorul Societatea Agriscolă „General D.”, Girov a solicitat executarea silită a obligației de plată a sumei de 400 lei stabilită în sarcina debitorului C. G. M. prin titlul executoriu sentința civilă nr. 1003 din 01.03.2010 a Judecătoriei Piatra N., formându-se astfel dosarul de executare nr. 167/2010 al executorului judecătoresc menționat. Executarea silită a debitului în cuantum de 400 lei, astfel cum rezultă din copia certificată a dosarului de executare nr. 167/2010 depusă la dosar, a fost finalizată prin actul de adjudecare nr. 167/2010 din 24.01.2012 emis de B. N. T., prin care s-a vândut lui T. M., prin licitație publică, contra sumei de 1.200 lei, achitată integral, imobilul aparținând debitorului C. G. M. compus din o cameră de 5,60 X 4,50 m.p. și terasă acoperită gen „pătulă” de 4,80 X 4,50 m.p., imobil situat în comuna Girov, ., învecinat cu T. M., terenul satului, ulița satului. Astfel cum rezultă din declarația martorului S. M. și din procesul verbal de punere în posesie nr. 117/2012 din 14.08.2012, întocmit de B. N. T., în data indicată s-a încercat punerea în posesie a reclamantei T. M. asupra imobilului adjudecat, fără însă ca C. G. M. permită accesul acesteia în imobil și să ridice bunurile depozitate în imobilul adjudecat, respectiv mai multe mese și scaune aparținând acestuia, lui C. L. și S.C. L. M. S.R.L. Girov (filele 6 - 7 și 49 dosar).

Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă - instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Având în vedere natura juridică a excepției invocate din oficiu, respectiv excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța este obligată să se pronunțe asupra acesteia fără a mai intra în analiza temeiniciei fondului.

Analizând excepția invocată din oficiu în ședința publică de la 16 noiembrie 2012 instanța reține, următoarele:

- interesul, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții (respectiv legitimitate, personalitate, existență și actualitate), este o cerință necesară și obligatorie pentru existența dreptului la acțiune. Interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care-l are o persoană fizică sau juridică pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare și care conferă acesteia calitatea de parte într-o anume cauză civilă.

- conform prevederilor art. 518 alin. 1 Cod procedură civilă, prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar.

- conform prevederilor art. 516 alin. 8 Cod procedură civilă actul de adjudecare, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat;

- în speță, debitorul C. G. M., astfel cum rezultă din adresa nr. 609/19.02.2007 a Inspectoratului Județean în Construcții N. și din adresele nr. 8795/07.09.2010, nr._/01.09.2010 și nr. 3295/16.03.2011 ale Primăriei Girov depuse la dosarul de executare silită nr. 167/2010 al B. N. T., este cu certitudine constructorul clădirilor ce fac obiectul actului de adjudecare nr. 167/2010 din 24.01.2012, construcții ridicate fără autorizație în continuarea unei alte clădiri cu destinația de spațiu comercial în ., județul N., debitorul fiind totodată și cel în posesia căruia se află clădirile indicate.

Raportat la prevederile legale indicate și la situația de fapt expusă, rezultă că T. M., adjudecatarul construcțiilor ce fac obiectul cauzei, deține deja un titlu executoriu împotriva debitorului C. G. M., cel ce a construit aceste clădiri și în posesia căreia se află acestea, cu privire la proprietatea asupra acestor clădiri, și împotriva oricărei persoane cu privire la predarea lor, titlu executoriu ce nu a fost încă pus efectiv în executare (la data de 14.08.2012 a operat o punere în posesie formală a adjudecatarului asupra imobilelor adjudecate).

Față de aspectele expuse, instanța reține că apare ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect revendicarea construcțiilor adjudecate la data de 24.01.2012 formulată în contradictoriu cu S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L., cerere având ca finalitate recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acestor construcții și obligarea pârâților menționați a-i preda posesia acestora. În consecință, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamant T. M., în contradictoriu cu pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L..

Pentru a concluziona în acest sens, instanța a reținut că situația juridică dedusă judecății în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N., contrar susținerilor reclamantei, este fundamental diferită de cea care face obiectul prezentei cauze civile, în sensul că în speța indicată se solicita obținerea unui nou titlu pentru evacuarea debitorului din imobilul adjudecat de către reclamant, după ce actul de adjudecare fusese efectiv pus în executare (debitorul fusese îndepărtat din imobil iar reclamantul schimbase încuietorile ușii de acces în acesta), iar debitorul, posterior îndepărtării sale din imobil, reintrase fraudulos în acesta.

Raportat la soluția adoptată în cauză cu privire la excepția lipsei de interes invocată din oficiu în ședința publică de la 16 noiembrie 2012, instanța reține că nu mai este necesară examinarea excepției lipsei calității lor procesuale pasive în cererea având ca obiect revendicare invocată de pârâții C. G. M. și C. L..

Având în vedere situația de fapt expusă, reținând că reclamanta este împiedicată a se bucura deplin de atributele dreptului său de proprietate asupra construcțiilor adjudecate la data de 24.01.2012, ca urmare a atitudinii pârâților ce au refuzat a ridica bunurile ce le aparțin aflate în aceste construcții (aspect confirmat prin depoziția martorului S. M. și prin procesul verbal de punere în posesie nr. 117/2012 din 14.08.2012 întocmit de B. N. T.), instanța admite cererea având ca obiect „obligație de a face” formulată de reclamant T. M. în contradictoriu cu pârâții S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L., și, în consecință, obligă pârâții să ridice bunurile ce le aparțin, depozitate în imobilul ce face obiectul „actului de adjudecare” nr. 167/2010 din 24.01.2012 întocmit de B. N. T., imobil format din o construcție compusă din o cameră de 5,60 X 4,50 m.p. și terasă acoperită gen „pătulă” de 4,80 X 4,50 m.p., imobil situat în comuna Girov, ., învecinat cu T. M., terenul satului, ulița satului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța obligă S.C. L. M. S.R.L. Girov, C. G. M. și C. L., în solidar, ca părți căzute in pretenții, să plătească reclamantei T. M. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales).

În cauză, a declarat recurs pârâtul C. G. M., în nume propriu și ca reprezentant al S.C. L. M. S.R.L. Girov, ., împotriva încheierii din 14.05.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N..

Ulterior, la data de 03.03.2014, recurentul-pârât C. G. M., prin înscrisul denumit ,,completări la recurs”, arată că solicită și anularea sentinței civile nr. 2478 din 28.05.2013.

În motivarea recursului declarat, astfel cum a fost precizat, se arată în esență următoarele:

A invocat recurentul excepția lipsei calității procesuale a SA General D., respectiv a lipsei calității procesuale de folosință a acestei societăți.

În acest sens, Tribunalul reține că societatea menționată nu este parte în prezenta cauză, astfel că excepția invocată este inadmisibilă.

Pe fondul litigiului, recurentul arată că nu C. G. M. este proprietarul imobilului construcție-terasă, compus dintr-o cameră de 5,60m x 4,50m și terasă acoperită de 4,80m x 4,50m, ci proprietar este SA ,,1 decembrie 1918” SA și ca urmare nu pe C. G. M. trebuia să-l dea în judecată T. M..

Mai arată că S.C. L. M. S.R.L. Girov, este proprietarul imobilului cu nr. cadastral 1040, conform documentației anexate; că societatea menționată, potrivit contractului de concesiune nr. 4264/05.07.2013, este proprietara terenului concesionat de sub imobil cu nr. cadastral 1040 din fața și spatele imobilului, ce cuprinde și camera de 5,60m x 4,50m, ceea ce înseamnă că T. M. nu mai este proprietara terenului unde se află ca locație camera și terasa acoperită, deoarece primăria Girov i-a diminuat suprafața de teren concesionată de aceasta, de la 929 mp, la 817 mp, prin act adițional la primăria Girov.

Consideră recurentul că revendicarea nu mai are rost, pentru că nu mai există obiectul cauzei, atâta timp cât reclamanta T. M. nu mai deține terenul de sub construcție.

Mai arată recurentul că în cauză reclamanta nu a dovedit împrejurarea că pârâtul este cel care a ridicat construcțiile, că în realitate acestea au fost edificate de SA ,,1 decembrie 1918” SA; că reclamanta nu mai are suportul politic de care a beneficiat în anul 2008, că aceasta împreună cu soc. General D. a făcut o . fraude, sens în care a formulat sesizări la autoritățile competente.

În cauză a formulat întâmpinare intimata reclamantă T. M., aceasta solicitând respingerea recursului declarat în cauzăîmpotriva încheierii din 14.05.2013, ca inadmisibil.

În esență, arată că aceasta este o încheiere premergătoare, prin care instanța a amânat pronunțarea asupra fondului cauzei și nu poate face obiectul unei căi de atac decât odată cu fondul soluționat prin sentința civilă nr. 2478/28.05.2013.

Cu privire la fondul litigiului, intimata arată că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă atât cu privire la excepția lipsei de interes a cererii de revendicare a imobilului-construcție, cât și cu privire la fondul litigiului, reținând în mod corect din probele administrate, că imobilul ce face obiectul actului de adjudecare nr. 167/2010, a fost edificat de C. G. M. fără a avea autorizație de construcție.

Arată intimata că, în raport de obiectul cauzei, nu sunt relevante în cauză considerațiile pârâtului privind terenul aferent construcției.

La termenul din data de 11.06.2014, Tribunalul a invocat din oficiu și apus în discuție tardivitatea recursului declarat împotriva sentinței civilă nr. 2478/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N..

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul C. G. M., în nume propriu și ca reprezentant al S.C. L. M. S.R.L. Girov, .,împotriva încheierii din 14.05.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N.și excepția tardivității recursului declaratîmpotriva sentinței civilă nr. 2478/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., Tribunalul reține următoarele:

Cu privire la inadmisibilitate:

Încheierea de ședință din 14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. constituie practicaua sentinței pronunțată în cauză și totodată hotărârea de amânare a pronunțării cauzei de către instanță.

Încheierea nu este supusă unei căi de atac separate, întrucât nu sunt dezlegate aspecte de fapt și de drept deduse judecății și nici nu s-a întrerupt cursul judecății. Încheierea poate fi atacată odată cu fondul în condițiile art. 316 Cod procedură civilă, raportat la art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă.

Așadar, în raport de împrejurările de fapt și de drept menționate, tribunalul constată că recursul declarat împotriva încheierii de ședință menționată este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312, coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, raportat la art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă.

Analizând excepția tardivității formulării recursului împotriva sentinței civilă nr. 2478/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., Tribunalul reține următoarele:

Recurentul, în nume propriu și în calitate de reprezentant a precizat că declară recurs împotriva sentinței menționate, prin ,,completările la motivele de recurs”, formulate la data de 03.03.2014.

În condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată recurenților de către instanța de fond, la data de 23.09.2013, iar recursul a fost declarat împotriva acesteia la data de 03.03.2014, în mod evident este depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.

Nu se poate considera că recursul împotriva încheierii de ședință din 14.05.2013 (practicaua), a fost declarat implicit și împotriva sentinței 2478/28.05.2013, întrucât potrivit art. 302 ind. 1 Cod procedură civilă ,,1) Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni….lit. b) indicarea hotărârii care se atacă;..

Dispozițiile legale menționate sunt de strictă interpretare, astfel că o instanța nu se poate substitui disponibilității părților în a indica care este hotărârea pe care înțeleg să o atace într-o anumită cauză.

În consecință, în tem. art. 312 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, Tribunalul va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâți împotriva sentinței 2478/28.05.2013 Judecătoria Piatra N..

Soluționarea acestui recurs pe cale de excepție, face inutilă analizarea fondului litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții C. G.-M. și . prin reprezentant legal împotriva încheierii de ședință din data de 14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., ca inadmisibil.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâții C. G.-M. și ., cu sediul în comuna Girov, . sentinței civile nr. 2478/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M., domiciliată în Piatra N., .. 2, .. 11, județul N. și intimata-pârâtă C. L., domiciliată în Girov, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2014.

Președinte,Judecători,Grefier,

V. BaciuCristian B. D. L.

D. M.

Red. și tehnored/D.M./31.07.2014

Tehnored/D.L./01.08.2044

Fond/M. A.

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 423/2014. Tribunalul NEAMŢ