Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 09-04-2014, Tribunalul NEAMŢ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 2535/321/2013

Dosar nr._ plângere împotriva încheierii de carte funciară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 aprilie 2014

Î N C H E I E R E

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. B. - judecător

M. C. - judecător

N. U. - grefier

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta . ONE SRL R., cu sediul în R., . A, jud. N., prin Cabinet avocat P. E. C., cu sediul profesional în R., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.1472 din 06.11.2013, pronunțată de Judecătoria Tg. N., în contradictoriu cu intimatul-pârât O. DE C. și PUBLICITATE IMOBILIARĂ Târgu N., cu sediul în Tg. N., . nr.54, jud. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. P. M.-M. (cu delegația de substituire . nr._/2013) în substituirea av. titular P. E.-C., având împuternicirea avocațială . nr._/2014, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței:

- obiectul cauzei – plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.2 din legea nr.7/1996);

- stadiul procesual – apel;

- dosarul se află la al doilea termen de judecată;

- procedura de citare, legal îndeplinită;

- alte aspectele procesuale: - la data de 25.03.2014 s-a atașat spre consultare dosarul nr._ al Tribunalului N. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, iar la data de 27.03.2014 s-a înaintat la dosar adresa nr.7395/20.03.2014 emisă de OCPI – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Tg. N., prin care intimatul-pârât a înaintat la dosar înscrisurile solicitate, respectiv – copii după încheierile nr.7815 din 01.05.2013 și nr._ din 21.06.201, însoțite de întreaga documentație, precum și cererea de intabulare pentru . R. – toate în copii conforme cu originalul.

Apărătorul apelantei arată că nu mai de formulat alte cereri și solicită judecarea dosarului la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, tribunalul – în temeiul art.244 alin. 1 și 4 din Noul Cod de procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Apărătorul apelantei-reclamante susține oral motivele de apel depuse la dosarul cauzei. Arată că partea pe care o reprezintă a solicitat în data de 17 mai 2013 intabularea dreptului de proprietate în favoarea sa a imobilului cu numărul cadastral 1321, constând în teren curți construcții în suprafață de 906 m.p., situat în intravilanul satului Humulești, . Tg. N., înscris în cartea funciară nr.2576/N Tg. N., proprietatea ., și că . ONE SRL, cu sediul în R., ., înregistrată la ORC N. sub nr. J_, a fuzionat cu ., cu sediul în mun. R., . A, societate ce a fost înregistrată la ORC N. sub nr.J_ . Totodată, susține că urmare a aprobării Proiectului de fuziune prin absorbție din data de 12.12.2011, . ONE SRL R., a absorbit . R., neschimbându-și forma juridică, după cum în mod greșit s-a menționat în încheierea de respingere nr.7815, iar prin încheierea de reexaminare s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat mai sus, motivat de faptul că proiectul de fuziune prin absorbție a celor două societăți nu este încheiat în formă autentică, așa cum prevăd dispozițiile art.20 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. Mai susține că împotriva acestei ultime încheieri reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Tg. N., considerând că O. de C. Tg. N. a dat o interpretare greșită dispozițiilor art.20 din legea sus arătată. Astfel, arată că dispozițiile acelui articol reglementează situațiile în care transferul dreptului de proprietate asupra unui teren se realizează prin acte de dispoziție, iar această interpretare nu poate fi extinsă asupra transferurilor drepturilor de proprietate ce au loc de drept, ca efect al legii, așa cum este cazul fuziunii prin absorbție – dar și în condițiile această fuziune s-a realizat în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii nr.31/1990 republicată, fiind îndeplinite toate condițiile de fond și de formă prevăzute pentru această materie, motiv pentru care aceasta a și fost aprobată prin Sentința civilă nr.280/. N., definitivă și irevocabilă. Totodată, susține că încheierea în formă autentică a Proiectului de fuziune nu este prevăzută de nici un act normativ, Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale, precum și Ordinul MJ 2594/C din 10 oct. 2008 privind modul de ținere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, legislație specială în materia societăților comerciale nu prevede obligativitatea încheierii Proiectului de fuziune în formă autentică. Pentru toate aspectele invocate, solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței criticate și pe fond admiterea plângerii formulată împotriva încheierii de reexaminare, anularea încheierii de respingere nr.7815 și admiterea cererii de intabulare a imobilului ce a făcut obiectul cererii nr.7815 din 17.05.2013, ca fiind proprietatea . ONE SRL cu sediul în R., ., județul N., fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

În vederea deliberării, și pentru a da posibilitate părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise,

DISPUNE

Amână pronunțarea la 9 aprilie 2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. B. M. C. N. U.

Dosar nr._ plângere împotriva încheierii de carte funciară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 09 aprilie 2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 129/AC/2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. B. - judecător

M. C. - judecător

N. U. - grefier

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta . ONE SRL R., cu sediul în R., . A, jud. N., prin Cabinet avocat P. E. C., cu sediul profesional în R., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.1472 din 06.11.2013, pronunțată de Judecătoria Tg. N., în contradictoriu cu intimatul-pârât O. DE C. și PUBLICITATE IMOBILIARĂ Târgu N., cu sediul în Tg. N., . nr.54, jud. N..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 aprilie 2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 09 aprilie 2014, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1472/6 nov. 2013 Judecătoria Tg. N. s-a constatat că O. de C. și Publicitate Imobiliară N. nu are calitate procesuală pasivă în cauză și s-a respins plângerea formulată de petenta . ONE SRL cu sediul în municipiul R., împotriva încheierii de respingere nr._ din 21.06.2013.

Pentru a pronunța sentința instanța a reținut, în fapt, următoarele:

Petenta S.C. S. T. CENTER ONE S.R.L., cu sediul în R., a chemat în judecată O. de C. și Publicitate Imobiliară N. solicitând anularea încheierii de respingere nr._/17.07.2013.

În motivare a arătat că, S.C. S. T. CENTER ONE S.R.L a solicitat la data de 17.05.2013, intabularea dreptului de proprietate în favoarea sa, a imobilului cu număr cadastral 1321, constând în teren curți - construcții în suprafață de 906 m.p. situat în intravilan Humulești, . cartea funciară nr. 2576/N Tg. N., proprietatea S.C. S. T. S.R.L.

Societatea pe numele căreia a fost înscris imobilul, S.C. S. T. S.R.L., a fost reorganizată judiciar, prin fuziune cu S.C S. T. CENTER ONE S.R.L. cu sediul în R., ., înregistrată la O. Registrului Comerțului N. sub nr.J_ .

Urmare a aprobării Proiectului de fuziune prin absorbție din data de 12.12.2011, S.C. S. T. CENTER ONE S.R.L. R. a absorbit S.C. S. T. S.R.L, acesta din urmă a fost radiată din registrul comerțului, iar societatea absorbantă nici nu și-a schimbat forma juridică, pentru că era deja constituită și avea personalitate juridică de sine stătătoare încă din perioada anterioară aprobării fuziunii.

Prin cele două încheieri criticate, s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat mai sus, motivat de faptul ca Proiectul de fuziune prin absorbție a celor doua societăți nu este încheiat în formă autentică, așa cum prevăd dispozițiile art.20 din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 242 al.3 din Noul cod civil care prevăd că „în cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii,dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea ...".

Consideră că s-a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 20 din lege, iar cererea sa a fost respinsă, motiv pentru care a solicitat anularea încheierii și înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului în discuție.

Fuziunea prin absorbție a celor doua societăți comerciale s-a realizat în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii 31/1990 republicată, fiind îndeplinite toate condițiile de fond și de formă prevăzute pentru aceasta materie, motiv pentru care aceasta a și fost aprobată prin Sentința civila nr. 280 /. N., definitivă și irevocabilă; transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor se realizează de drept, prin efectul legi, dispozițiile art.238 al. 1 lit.b din Legea 31/1990 reglementând în mod expres ca esențial efect al procesului de fuziune ­transferul în totalitate a patrimoniului de la o societate la alta.

Proiectul de fuziune îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.241 din Legea 31/1990, republicată. Singura condiție impusă de lege pentru ca Proiectul de fuziune prin absorbție să-și producă efectele este îndeplinirea obligației de publicitate în Monitorul Oficial al României, pentru a da posibilitatea eventualilor creditori ai societății de a formula opoziție.

Neîncheierea proiectului de fuziune în forma autentică de către cele doua societăți comerciale implicate în procesul de fuziune nu este de natură a împiedica transferul dreptului de proprietate asupra patrimoniului, dispozițiile art. 1244 din Codul nefiind incidente în cauză, deoarece prevăd obligativitatea încheierii actelor în forma autentică atunci când transferul dreptului de proprietate se realizează în urma încheierii unor convenții, dar lasă deschisa posibilitatea realizării transferului dreptului de proprietate „ și în alte cazuri prevăzute de lege " .

Instanța a reținut că art.32 al Legii nr. 7/1996, prevede că: ”Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”, fiind pronunțată în acest sens și Decizia nr.72/2007, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, OCPI nu are calitate procesuală pasivă.

În ce privește fondul cauzei, petenta S.C. S. T. CENTER ONE S.R.L. a formulat plângere împotriva încheierii de respingere a intabulării dreptului de proprietate asupra unui imobil care face parte din patrimoniul său, după reorganizare prin absorbție, în speță, încheierea cu nr._/17.07.2013, pronunțată în dosarul nr._ din 21.06.2013.

Cu privire la motivele de respingere, petenta a arătat în principal că s-a dat o interpretarea greșită a legii, având în vedere temeiul legal invocat de BCPI Tg.N. în încheierea de respingere, motivată de faptul că Proiectul de fuziune prin absorbție a celor două societăți nu este încheiat în formă autentică, așa cum prevăd dispozițiile art.20 din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. A pretins că proiectul de fuziune este actul administrativ în baza căruia se putea face intabularea și a menționat dispozițiile art. 242 al.3 din Noul Cod Civil care prevăd că „în cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea ...".

Actul administrativ invocat de petentă însă nu constituie act administrativ în sensul legii, ci este un act administrativ intern, emis prin voința părților, în cauză a celor două societăți care au fuzionat, el nu poate înlocui forma autentică cerută de legiuitor.

Împotriva sentinței a declarat apel petenta . ONE SRL R., criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Dispozițiile art.20 din Legea nr.7/1996 reglementează situațiile în care transferul dreptului de proprietate asupra unui teren se realizează prin acte de dispoziție. Această interpretare nu poate fi extinsă asupra transferurilor drepturilor de proprietate ce au loc de drept, ca efect al legii, așa cum este cazul fuziunii prin absorbție a două societăți comerciale.

Fuziunea prin absorbție a celor două societăți comerciale s-a realizat în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii nr.31/1990 republicată, fiind îndeplinite toate condițiile de fond și de formă prevăzute pentru această materie, motiv pentru care aceasta a și fost aprobată prin sentința civilă nr.280/CM/CC a Tribunalului N., definitivă și irevocabilă.

Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor se realizează de drept, prin efectul legii, dispozițiile art.238 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 reglementând în mod expres ca esențial efect al procesului de fuziune – transferul în totalitate a patrimoniului de la o societate la alta. De altfel, deși O. de C. și Publicitate Imobiliară, prin Biroul din Târgu N. invocă aceste dispoziții, respinge în mod nejustificat cererea de intabulare.

Încheierea în formă autentică a Proiectului de fuziune nu este prevăzută de nici un act normativ. Legea nr.31/1990 – republicată, privind societățile comerciale, precum și Ordinul Ministrului Justiției 2594/C din 10 octombrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ținere a registrelor și de eliberare a informațiilor, legislație specială în materia societăților comerciale nu prevede obligativitatea încheierii Proiectului de fuziune în formă autentică.

Dacă legiuitorul ar fi considerat că se impune încheierea în formă autentică a proiectului de fuziune pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, cu siguranță ar fi reglementat în mod expres această obligativitate. Soluția de respingere a intabulării dreptului de proprietate nu poate reprezenta o interpretare a legii, ci o adăugare la lege, ceea ce în conformitate cu principiile de drept nu este admis.

Proiectul de fuziune îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.24 din Legea nr.31/1990, republicată. Singura condițiile impusă de lege pentru ca Proiectul de fuziune prin absorbție să-și producă efectele este îndeplinirea obligației de publicitate în Monitorul Oficial al României, pentru a da posibilitate eventualilor creditori ai societății de a formula opoziție. Cum și îndeplinirea acestei obligații a fost realizată de către . ONE SRL, în mod corect Tribunalul N. a admis fuziunea formulată de către subscrisa, fuziune ce a avut ca efect și transmiterea de drept a dreptului de proprietate asupra imobilelor deținute anterior de către Societatea absorbită S. T. SRL R..

De asemenea, Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Tg. N. a invocat ca temei al respingerii cererii petentei de intabulare, dispozițiile Legii nr.54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, art.80 din Legea nr.71/2011, precum și titlul X – din Legea nr.247/2005, ce reglementează circulația juridică a terenurilor, deși tocmai prin Legea nr.71/2011 modificată de OUG 79/2011 aceste dispoziții au fost abrogate.

Judecătoria Tg. N. a respins plângerea de către . ONE SRL R., motivând că „actul administrativ invocat de petentă nu constituie act administrativ în sensul legii, ci este un act administrativ intern, emis prin voința părților, în cauză a celor două societăți care au fuzionat, el neputând înlocui forma autentică”. Consideră că sentința pronunțată de către Judecătoria Tg. N. este nelegală, în sensul că dă o interpretare greșită dispozițiilor legale în materie, menținând modul de interpretare eronat dat de către O. de C. și Publicitate Imobiliară N..

Examinând apelul tribunalul reține, în fapt, următoarele:

Instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, imobilul în suprafață de 906 m.p. pentru care petenta . ONE SRL R. a solicitat intabularea dreptului de proprietate figurează în cartea funciară nr.2576 Tg. N. (CFE nr._ / UAT Tg. N.) cu nr. cadastral 1321 înscris pe numele ..

Prin sentința civilă nr.280/..04.2012 a Tribunalului N. – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ, s-a admis cererea formulată de petenta . ONE SRL cu sediul în R. și în consecință: s-a luat act de fuziunea prin absorbție a . ONE SRL cu sediul în R., . A și . cu sediul în R., . A; s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la fuziunea prin absorbție a . ONE SRL R., în calitate de societate absorbantă și . R., în calitate de societate absorbită și radierea din registru a societății absorbite; s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial Partea a-IV-a a actului modificator – Hotărârea nr.1 din 12 dec. 2011 a Adunării Generale a Asociațiilor . ONE SRL.

Instanța a reținut că fuziunea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.31/1990 întrucât a fost hotărâtă de adunarea generală a asociațiilor nr.1 din 12.12.2011, s-a făcut dovada publicității în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a a proiectului de fuziune și prin Rezoluția nr._/06.04.2012 a Directorului registrului comerțului s-a înregistrat în registrul comerțului.

În proiectul de fuziune întocmit de cele două societăți (nr.2/12.12.2011) se precizează că fuziunea se întemeiază pe dispozițiile art.233 din legea nr.31/1990 republicată și pe decizia asociațiilor și că fuziunea se va realiza prin absorbția Societății Comerciale S. T. SRL R. de către . ONE SRL R., că personalitatea juridică a societății comerciale absorbite va înceta ca urmare a dizolvării anticipate, fără lichidare, operând totodată transmiterea universală a patrimoniului său către Societatea Comercială S. T. CENTER ONE SRL R..

În cuprinsul actului modificator „Hotărârea nr.1 din 12.12.2011 a Adunării Generale a Asociațiilor . ONE SRL R.” se menționează la art.2 „fuziunea se face cu transmiterea integrală a patrimoniului societății absorbite către societatea absorbantă, cu toate drepturile și obligațiile pe care le are la data fuziunii…”.

Prin actul adițional la actul constitutiv al . ONE SRL încheiat între cele două societăți, după publicarea proiectului de fuziune în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr.315/30.01.2012, s-a menționat că fuziunea prin absorbție a . de către . ONE SRL se face prin preluarea activului și pasivului societății și că patrimoniul societății se va transmite pe bază de protocol de predare-primire.

Potrivit protocolului de predare-primire încheiat la 28.03.2012, . a predat . ONE SRL, printre alte active, și imobilul constând în suprafața de 906 m.p. teren situat în intravilan Humulești, . cu nr. cadastral 1321, înscris în C.F. nr.2576/N a localității Tg. N. (care este imobilul în legătură cu care s-a născut litigiul de față).

Dispozițiile art.242 (3) Cod civil prevăd că în cazul bunurilor imobile ce fac obiectul transcrierii dreptului de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică.

Condițiile înscrierii în cartea funciară sunt prevăzute la art.888 Cod civil, care prevăd că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

În același sens sunt și dispozițiile art.24(3) din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare.

Reorganizarea . ONE SRL prin fuziune cu absorbție, s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Legii nr.31/1990, care nu prevăd obligativitatea încheierii actelor de reorganizare în formă autentică. Legiuitorul a prevăzut, în mod expres, la art.204 situațiile în care actele prin care se modifică actele constitutive ale societății trebuie încheiate în formă autentică. Acestea privesc ipoteza în care are loc: majorarea capitalului social prin subscriere ca aport în natură a unui imobil; modificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau comandită simplă; majorarea capitalului prin subscripție publică.

În speță, nu a avut loc majorarea capitalului social prin aport în natură a unui imobil sau subscripție publică și nici modificarea formei juridice în sensul menționat mai sus (așa cum rezultă din cuprinsul actelor constitutive).

Întrucât proiectul de fuziune, precum și celelalte acte de reorganizare ale . ONE SRL au fost autorizate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.280/. N. – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal, înscrierea în cartea funciară a transcrierii dreptului de proprietate asupra terenului de 906 m.p. din patrimoniul . R. în patrimoniul . SRL R., urma a se face în baza acestei hotărâri.

Aceasta întrucât hotărârea judecătorească civilă are ca forță (putere) probantă, valoarea unui act autentic.

Deși prin înscrisuri (acte) autentice se desemnează, în mod obișnuit, înscrierile notariale, hotărârea judecătorească este și ea un înscris autentic.

Astfel, înscrisul autentic este definit, la art.269 (1) Cod procedură civilă, ca fiind înscrisul întocmit sau, după caz, primit sau autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană investită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege.

De asemenea, este act autentic orice înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter.

Întrucât hotărârea judecătorească emană de la o autoritate publică abilitată prin Constituție, legile de organizare judecătorească și legile de procedură să desfășoare activitate judecătorească după rămânerea definitivă, se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind asimilată actului autentic în sensul art.269 Cod procedură civilă.

Față de cele reținute mai sus, tribunalul constată că soluția de respingere a plângerii formulată de petentă împotriva încheierii de reexaminare și de respingere de către OCPI N. a cererii de intabulare în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 1321 în C.F._, este nelegală și netemeinică.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art.480 (1) Cod procedură civilă, apelul urmează a fi admis, sentința schimbată, în parte, în sensul admiterii plângerii, anulării încheierilor nr.7815/17.05.2013 și_/21.06.2013 emise de OCPI N. și dispunerii înscrierii imobilului cu nr. cadastral 1321 înscris în CF_, ca fiind proprietatea . ONE SRL R..

Dispozițiile sentinței referitoare la calitatea procesuală a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară N. urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de către reclamanta . ONE SRL, cu sediul în municipiul R., . A, județul N., prin Cabinet avocat P. E. C., cu sediul profesional în R., ..1, ., împotriva sentinței civile nr.1472/06.11.2013, pronunțată de Judecătoria Tg. N..

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:

Admite plângerea formulată de către reclamantă împotriva încheierilor de respingere nr._/21.06.2013 și nr.7815 / 17.05.2013 emise de către OCPI N. - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară N. și, în consecință:

Anulează încheierile sus arătate.

Dispune înscrierea imobilului cu nr. cadastral 1321 înscris în CF_ (provenită din C.F. de pe hârtie cu nr.2576) UAT Târgu N., ca fiind proprietatea reclamantei . ONE SRL - R..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. B. M. C. N. U.

Red.M.C./15.05.2014

Tehnored.N.U./16.05.2014

Ex.5

Fond: V. A.

Dosar nr._

Din 16 mai 2014

C Ă T R E,

TRIBUNALUL N.

Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal

Vă restituim alăturat dosarul secției dv. cu nr._, șnuruit, parafat și conținând un număr de 58 de file, întrucât nu ne mai este necesar.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. B. N. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 09-04-2014, Tribunalul NEAMŢ