Uzucapiune. Decizia nr. 680/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 6812/279/2009
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02.12.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 680/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- E. O. | - judecător | |
- M. D. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de pârâtul Municipiul P. N. – prin primar, cu sediul în P. N., . nr. 6-8, județul N. și de reclamanții C. C. S. și C. N., ambii domiciliați în P. N., .. 5, ., împotriva sentinței civile nr. 345 din data de 05.02.2014, pronunțată de Judecătoria P.-N., în contradictoriu cu intimații-pârâți G. N., G. C., C. A., S. E., G. I. C., A. E., G. V. V., C. E., L. M., S. I., S. I. I., U. M. și G. D..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 25.11.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 02.12.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 345 din 05.02.2014 a Judecătoriei P.-N., a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată de reclamanții C. C. S., C. N. în contradictoriu cu pârâții G. N., G. C., C. A., S. E., G. I. C., A. E., G. V. V., Crusitu E., L. M., Sucala I. și Municipiul P. N., prin primar, cu sediul în P. N. și, în consecință:
- s-a constatat că reclamanții au dobândit un drept de proprietate comună în devălmășie asupra terenului în suprafață de 189mp, categoria de folosință pășune împădurită, situat in municipiul P. N., pct Anexa Doamna, teren învecinat la N cu T. E., la S- teren deținut fără acte de G. C. C., la E- cu proprietate C. C. S. si la V- cu Ocolul Silvic Vaduri, prin uzucapiune;
- s-a respins cererea privitoare la terenul de 139 mp, situat în municipiul P. N., pct Anexa Doamna, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate dreptul de proprietate dobândit prin prescripția achizitiva de 30 de ani asupra suprafețelor de 139 m.p. si 189 m.p. teren care completează proprietatea reclamanților, ca efect al uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor utile.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin actul sub semnătura privata încheiat la data de 5.03.2008 cu G. N., au cumpărat de la acesta suprafața de 1000 m.p. (din măsurători 1013 m.p) teren situat in P. N., .. 14, anexa Batca Doamnei, jud. N., teren învecinat la N cu T. E., la S cu restul proprietarii lui G. N., la E cu cale de acces si la V cu Ocol Silvic Vaduri.
Terenul a fost primit cu titlu de înzestrare de către G. N. în 1965 de la G. D. I., decedat la 25.06.1977, tatăl primului, și făcea parte din suprafețele menționate în actul de veșnica vânzare din 1.04.1937, reprezentând în fapt jumătate din trupul de teren situat în .. 14.
Pentru acest teren, ca și pentru celelalte suprafețe cuprinse în actul de veșnica vânzare, moștenitorii acceptanți ai lui G. D. I. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind emis titlul de proprietate nr. 7503/2.12.2008.
Prin dispozițiile sentinței civile nr. 1376/2009 s-a efectuat ieșirea din indiviziunea succesorala cu privire la suprafețele cuprinse în acest titlu de proprietate. Acceptanți ai moștenirii sunt pârâții din prezenta cauză, iar în lotul lui G. N. a fost inclusă și suprafața de 1370 m.p. teren arabil și curți construcții (. 5 si . 5 din titlul de proprietate) din care face parte terenul cumpărat de reclamanți.
Cu ocazia perfectării notariale a actului de vânzare cumpărare pentru terenul din actul sub semnătura privata si întocmirii documentației necesare autorizației de construcție pentru imobilul pe care îl ridică pe acest teren, au aflat că, la data emiterii titlului de proprietate, în titlu a fost înscrisă numai în parte suprafața de teren aflata I punctul "Doamna", respectiv numai 1370 m.p. teren din suprafața reala de 1988 m.p.
Astfel, în titlu nu au fost incluse două suprafețe de teren, după cum urmează:
- 139 m.p. teren învecinat la N cu T. E., la S cu teren deținut fără acte de G. C. C., la E cu Calea de acces si la V cu restul proprietății noastre;
- 189 m.p. teren învecinat la N cu T. E., la S cu teren deținut fără acte de G. C. C., la E cu restul proprietății noastră si la V cu Ocolul Silvic Vaduri.
Aceste suprafețe reprezintă capetele terenului cumpărat de reclamanți și au format un trup întreg cu suprafața de 685 m.p., pentru care am încheiat actul autentic, fiind stăpânite de G. D.I. din anul 1937, respectiv de la data cumpărării de către acesta a întregului teren, apoi de vânzător de la data înzestrării, respectiv din anul 1965, iar de reclamanți de la data încheierii actului sub semnătură privată.
Au precizat reclamanții că, de peste șaptezeci de ani, acest teren nu a făcut obiectul niciunui litigiu, limitele sale nu au fost modificate si stăpânirea s-a făcut în mod util, continuu și sub nume de proprietar, achitându-se toate taxele si impozitele aferente întregii suprafețe si nu numai celei trecute in titlul de proprietate.
Legal citat, pârâtul Municipiul P. N. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că acțiunea reclamanților în realizarea dreptului a fost respinsă irevocabil, astfel încât calea acțiunii în constatare este inadmisibilă.
Pe fondul cererii, a învederat instanței următoarea situație de fapt:
- în ceea ce privește suprafața de 139 m.p,. terenul face parte din domeniul public, conform H.G. nr. 1356/27.12.2001, anexa 2. Acest amplasament a fost ocupat, înainte de a face obiectul tranzacției dintre părți, de fostul traseu al străzii Pârâul Doamnei, ce a fost deviat cu ocazia regularizării și îndiguirii pârâului Doamna. Pârâții sunt moștenitorii defunctului G. I., fiindu-le eliberat Titlul de Proprietate nr. 7503 din 02.12.2008 pentru suprafața de 1370 m.p. situată pe amplasamentul limitrof celor în litigiu.
- în ceea ce privește suprafața de 189 m.p., teren pășune împădurită, aceasta face parte din proprietatea privată a municipiului P. N., înscrisă în anexa nr.14 - islaz comunal, conform Ordinului Prefectului nr.94 din 05.02.2010, poziția 3 - punct Ursoaia din tabelul anexă la ordin. In dovedire, anexăm O.P. nr.94/05.02.2010.
În cauză, a mai arătat Municipiul, posesia efectivă asupra terenului, de natură, eventual, să poată duce la uzucapiune, se putea exercita abia din anul 1990, perioadă insuficientă pentru constatarea uzucapiunii, anterior terenul având regimul juridic de teren preluat la C.A.P.
Deși legal citați, ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare dar numiții U. M., A. E., Crusitu E., S. E., Gosman D., S. I. I. si S. I. I., G. C., L. M. si G. V. V., au depus declarații simple la dosar, prin care au arătat că terenurile ce fac obiectul cererii si cu privire la care nu au pretenții proprii, au aparținut si au fost stăpânite de peste 50 de ani de G. N., f. 194/213.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Pârâții sunt moștenitorii defunctului G. I., cărora li s-a eliberat Titlul de Proprietate nr.7503 din 02.12.2008 pentru suprafața de 1370 m.p. situată pe amplasamentul limitrof celor în litigiu, împrejurare confirmată și de situația de fapt reținută în dosarul nr._ . Prin dispozițiile sentinței civile nr. 1376/2009 a Judecătoriei P. N., s-a efectuat ieșirea din indiviziunea succesorală cu privire la suprafețele cuprinse în acest titlu de proprietate. Acceptanți ai moștenirii sunt pârâții din prezenta cauză, iar în lotul lui G. N. a fost inclusă si suprafața de 1370 m.p. teren arabil și curți construcții (. 5 si . 5 din titlul de proprietate), din care face parte terenul cumpărat de reclamanti prin contractul de vânzare autentificat cu nr. 1375/14.08.2009.
Pentru ca prescripția achizitivă să-si producă efectele, se cere îndeplinirea condițiilor privind termenul de 30 de ani - în cazul uzucapiunii lungi, invocate în cauza de față, existența unei posesii utile, caracterizată potrivit art. 1847 C.civ., și a unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.
Din concluziile raportului de expertiză topometrică întocmit in cadrul dosarului nr._, de care părțile au înțeles să se folosească și în prezentul dosar, a reieșit că G. I. N. deținea în intravilanul municipiului P. N., .. 14, județul N., suprafața de 1988 m.p., reținându-se însă ca argument esențial în respingerea cererii de modificare a titlului său de proprietate împrejurarea că nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile, administrativ – jurisdicționale și pentru diferența de 618 m.p. (250+368) ce nu intră în categoria curți-construcții, de natură a justifica aplicarea art. 23 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Pe de altă parte, in considerentele deciziei pronunțate în recursul declarat împotriva sentinței civile nr.6924 din 22.12.2011 a Judecătoriei P. N., pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul a reținut că dispozițiile legale invocate în materia fondului funciar nu exclud aplicabilitatea prevederilor legale din dreptul comun (Codul civil) referitoare la dobândirea dreptului de proprietate, recurentul-reclamant continuând în acest sens să aibă deschisă calea unei acțiuni separate pentru a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 618 m.p, teren pe care a susținut că l-a stăpânit sub titlu de proprietar, în mod continuu și netulburat un interval de timp mai mare de 30 de ani.
În acest sens, instanța a apreciat că dispozițiile Legii 18/1991 nu exclud - de plano - aplicabilitatea celor reglementate de codul civil, invocate pendinte.
Expertiza tehnică realizată în cadrul dosarului_, constată fără echivoc împrejurarea - necontestată de Municipiul P. N. - că gardurile ce delimitează suprafața totală deținută în prezent de către reclamanți, de 1.988 m.p., astfel cum sunt edificate din anul 1991, marchează exact aceleași vecinătăți ale terenului, care au rămas neschimbate de la data colectivizării, astfel cum sunt înscrise și în actul de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937, aceleași vecinătăți din actul respectiv regăsindu-se și în prezent în teren.
Astfel, în raport cu determinările raportului de expertiză coroborate cu actul de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937 eliberat pe numele autorului reclamanților, reprezentând de fapt un act de proprietate al acestuia, este corectă aserțiunea reclamanților că autorul său a stăpânit până la vânzarea către ei, si suprafețele de teren identificate în expertiză, dar necuprinse în titlul de proprietate.
Instanța a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție de 30 de ani, în raport de art. 1864 pct. 2 C.civ. și art. 1844 C.civ.
Prin art. 30 din Legea 58/1974 și art. 44 din Legea nr. 59/1974 s-a interzis “înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice” a terenurilor, ca atare, aceste dispoziții legale nu au avut ca efect întreruperea naturală a prescripției achizitive, întrucât, prin ele, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ele putând în continuare sa facă obiectul dreptului de proprietate privată. De altfel, uzucapiunea este un fapt juridic, ori legile mai sus arătate nu au prevăzut nimic în privința faptului juridic, referindu-se doar la dobândirea terenurilor numai prin moștenire legală, astfel că instanța reține că nu a intervenit întreruperea naturală a cursului prescripției achizitive
Referitor la susținerea pârâtului în sensul că, termenul de prescripție achizitivă nu a curs anterior anului 1990, deoarece terenul a aparținut numai domeniului public, nefiind făcută distincția între domeniul public și privat al statului, instanța a apreciat aceste susțineri ca neîntemeiate.
Astfel, încă de la adoptarea Codului civil a fost instituită distincția între domeniul public și domeniul privat al statului, iar bunurile proprietatea statului sunt supuse prescripției achizitive chiar și sub imperiul Codului civil, imprescriptibilitatea operând numai în cazul proprietății publice. În concepția Codului civil, bunurile, examinate în raportul lor cu cel ce le posedă, se împart în bunuri ale particularilor și bunuri domeniale, adică cele ce aparțin statului sau diviziunilor administrativ-teritoriale ori administrațiunilor ce emană de la ele (art. 475- 478). Domeniul este alcătuit din domeniul publicși cel privat, deosebite între ele, fie prin afectațiunea dată unui lucru sau serviciu public de a fi deschis folosinței directe a publicului, fie prin lege. Caracterul lor comun este insesizabilitatea, adică nu pot fi urmărite, considerându-se că statul este întotdeauna solvabil. Le deosebesc însă anumite caractere juridice, care sunt proprii numai bunurilor din domeniul public și anume inalienabilitatea, insesizabilitatea și imprescriptibilitatea. Această interpretare a fost dată prevederilor Codului civil atât de doctrina juridică în materie cât și de jurisprudența în materie.
Din dispozițiile art. 477, 478 al. 2, art. 1844 și 1845 C. civ., rezultă că distincția, și sub imperiul Codului civil, între „domeniul public” și „cel privat” al statului este dată de împrejurarea dacă bunul este deschis sau nu folosinței publice, dacă servește sau nu „uzului public”
În concluzie, constatând că nu s-a dovedit că terenul în litigiu a servit uzului public anterior intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 și a Constituției din 1991, per a contrario, terenul a făcut obiectul domeniului privat al statului, chiar și sub imperiul prevederilor Codului civil, și a făcut obiectul prescripției achizitive, astfel că și anterior anului 1990 a curs termenul de prescripție.
De altfel, potrivit depoziției martorului A. I., audiat în ședința publică din 22.01.2014 (f.35 vol II), instanța a reținut că autorii reclamanților au intrat în posesia imobilului aproximativ din anul 1980, teren pe care l-au îngrădit în aceeași perioadă si l-au stăpânit în mod netulburat, continuu, neîntrerupt, în mod public și sub nume de proprietar.
Instanța a reținut că, în ceea ce privește suprafața de 139 m.p, aceasta face parte din domeniul public al municipalității, conform H.G. nr. 1356/27.12.2001, hotărâre a cărei valabilitate subzistă pe deplin, nefiind contestată pe calea contenciosului administrativ, până la data pronunțării prezentei soluții, în raport de care, reținând dispozițiile art. 1844 cod civil raportat la dispozițiile art. 11 lit c) din Legea 213/1998, în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății (04.09.2009), nu poate face obiectul unei cereri de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, bunul fiind imprescriptibil (achizitiv sau extinctiv).
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâtul Municipiul P.-N., prin primar, cât și reclamanții C. C. S. și C. N..
1.Pârâtul Municipiul P.-N. critică hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:
Acțiunea în constatare are un caracter subsidiar. Ea este admisibilă în situația în care acțiunea în realizare nu este posibilă, nu atunci când a fost respinsă.
Terenul de 189 mp este pășune împădurită, fiind ocupată de reclamanți din proprietatea privată a municipiului, înscrisă în anexa nr. 14 – izlaz comunal, conform Ordinului Prefectului nr. 94 din 5.02.2010. Regimul juridic al islazurilor comunale a fost stabilit prin Legea nr. 165/2013. Acestea se administrează în regim special, deținătorul fiind obligat să mențină suprafața totală ocupată cu pajiști.
Posesia efectivă asupra terenului nu a fost deținută de ascendenții vânzătorilor de dinainte de colectivizare. La baza inventarierii pășunii din aceasta zonă, punct Ursoaia, au stat măsurătorile topografice executate în luna mai 1999, care au respectat împrejmuirile existente la acel moment ale proprietăților limitrofe, inclusiv terenul de 1370 mp. Reclamanții nu au făcut dovada posesiei utile, continue, sub nume de proprietar, chiar dacă nu s-a pierdut niciun moment stăpânirea bunului.
2. În recursul lor, reclamanții C. C. S. și C. N. formulează următoarele critici:
a) Sentința instanței de fond este nulă pentru lipsa motivării în drept.
În aplicarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., simpla indicare a unui act normativ abstract, incomplet, fără referire la norma aplicabilă speței, nu îndeplinește cerința motivării în drept a hotărârii.
În cauză, trebuia indicată în concret hotărârea Consiliului local și a anexei în care se regăsește suprafața de 139 mp teren. Actul normativ indicat de instanță nu mai era în vigoare la data pronunțării sentinței, iar anexele nu erau publicate la momentul introducerii cererii.
b) Pe fond:
Nici în anexele la HCL nr. 146/1999, nici în hotărârile ulterioare ale autorității publice locale nu a fost identificată suprafața de 139 mp teren, lucru confirmat și de expert. În aceste condiții, susținerea instanței privind apartenența bunului în litigiu la domeniul public al statului nu este susținută de probele administrate.
În verificarea situației terenului de 139 mp, instanța a făcut o apreciere eronată a susținerilor părților și a probatoriului administrat. Această suprafață face parte din terenul de 1988 mp, ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare din 1937. Expertul a arătat că terenul nu se găsește în alte proprietăți și nici nu a fost preluat de stat cu titlu sau fără.
Calea de acces indicată de expert și despre care pârâtul arată că a fost realizată cu ocazia lucrărilor de îndiguire a pârâului Doamna este, în realitate, o cale de acces creată prin acordul proprietarilor, diferită de . se află de cealaltă parte a pârâului.
Prin întâmpinare, intimații C. N. și C. C.-S. au solicitat respingerea recursului declarat de Municipiul P.-N., pentru următoarele motive:
Susținând inadmisibilitatea acțiunii, apelantul își invocă propria turpitudine, întrucât suprafețele în litigiu au făcut și obiectul unei cereri de reconstituire și, ulterior, al unui litigiu de fond funciar.
Terenul de 189 mp face parte din suprafața ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare din 1937, care nu a fost niciodată expropriată sau preluată de sta cu vreun titlu.
III. Soluția instanței de recurs
Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
- Cu privire la recursul M. P.-N.:
a) În primul rând se invocă faptul că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, ea fiind admisibilă numai dacă partea nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului. Faptul respingerii acțiunii în realizare nu deschide calea acțiunii în constatare.
Sub acest aspect, este de analizat mai întâi caracterul acțiunii în constatarea dreptului de proprietare ca efect al uzucapiunii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este o simplă acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în sensul art. 111 C. proc. civ., ci o acțiune cu caracter complex, reprezentând o veritabilă acțiune în realizare, deoarece hotărârea judecătorească are efect constitutiv de drepturi, chiar dacă retroactiv, posesorul devenind titular al dreptului de proprietate al bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Înalta Curte a statuat că o astfel de hotărâre are un caracter mixt, deoarece întrunește atât elemente declarative, cât și elemente constitutive, efectele sale producându-se atât pentru trecut, dând eficiență unei situații juridice anterioare, cât și pentru viitor, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. (Decizia nr. 7086 din 12 octombrie 2011 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În consecință, admisibilitatea acestor acțiuni nu se analizează prin prisma condițiilor restrictive reglementate de art. 111 C.proc.civ.
Anterior, reclamanții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru trupul de teren din care fac parte și suprafețele în litigiu, dar titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 – nr. 7.503 din 2.12.2008 - nu a cuprins și aceste porțiuni. Acțiunea în modificarea titlului, în sensul majorării suprafeței reconstituite, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6924 din 22.12.2011 a Judecătoriei P.-N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 947/RC/14.11.2012 Tribunalului N..
Instanțele au reținut faptul că reclamanții nu au urmat pentru terenul de 618 mp procedura prealabilă, cu caracter administrativ-jurisdicțional prevăzută de art. 51-53 din Legea nr. 18/1991, procedură ce presupunea formularea în termenul legal a cererii de reconstituire, urmată de soluționarea acesteia la nivelul Comisiei locale a municipiului P.-N. printr-o propunere care să fie validată sau invalidată prin hotărâre emisă de Comisia județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în conformitate cu art. 51 din lege.
În același timp, instanța de control a menționat că „dispozițiile invocate din materia fondului funciar nu exclud aplicabilitatea prevederilor legale din dreptul comun referitoare la dobândirea dreptului de proprietate, reclamantul continuând să aibă deschisă calea unei acțiuni separate pentru a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 618 mp (ce include și terenul din prezentul litigiu), teren pe care a susținut că l-a stăpânit sub titlu de proprietar, în mod continuu și netulburat”.
Atâta timp cât, anterior, acțiunea întemeiată pe prevederile legii fondului funciar a fost respinsă pe considerente formale ce țin de neparcurgerea procedurii prealabile, nu se poate susține în prezenta cauză că reclamanții mai au deschisă calea unei acțiuni în realizare (adică cea de fond funciar – deja parcursă), însăși instanța învestită anterior îndrumând partea la recunoașterea dreptului pe calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii. Hotărârea menționată este irevocabilă și se bucură de autoritate de lucru judecat.
Soluția contrară ar echivala, practic, cu negarea dreptului de acces la o instanță, reclamanții neavând șansa unei examinări în fond a pretențiilor deduse judecății.
b) Recurenta mai invocă faptul că suprafața de 189 mp are categoria de folosință de pășune împădurită, fiind ocupată de reclamanți din proprietatea privată a municipiului, iar regimul juridic al islazurilor comunale este reglementat prin lege specială (Legea nr. 165/2013).
În dovedirea acestei susțineri au fost depuse la dosar Hotărârea Consiliului Local nr. 35 din 17.09.2009 prin care a fost propusă Comisiei județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate aprobarea anexei 14 de majorare a islazului comunal și Ordinul Prefectului nr. 94 din 5.02.2010 (poziția 3 – punct Ursoaia).
Însă expertul în specialitatea topografie arată în raportul întocmit (în dosarul nr._, purtat între aceleași părți) că suprafața de 189 mp nu are categoria de folosință de izlaz comunal, așa cum pretind reprezentanții unității administrativ-teritoriale, iar în hotărârile adoptate nu apare denumirea zonei aferentă terenurilor în litigiu, respectiv „Bâtca Doamnei”.
Se mai arată de către expert că gardurile ce delimitează suprafața totală deținută în prezent de către reclamanți, de 1.988 m.p., astfel cum sunt edificate din anul 1991, marchează exact aceleași vecinătăți ale terenului, astfel cum sunt înscrise și în actul de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937, vecinătățile din actul respectiv regăsindu-se și în prezent în teren. Este infirmată, astfel, și susținerea din recurs potrivit cu care suprafețele în litigiu ar excede împrejmuirilor existente la nivelul anului 1999 (luna mai), când au fost realizate măsurători pentru inventarierea pășunii împădurite din zonă.
Cât privește continuitatea posesiei, este de menționat faptul că, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5.03.2008, reclamanții au intrat în stăpânirea suprafețelor în litigiu, ei putând invoca joncțiunea posesiei lor cu cea a promitenților-vânzători, chiar dacă nu s-a încheiat actul autentic (în lipsa titlului de proprietate al autorilor). Este îndeobște cunoscut faptul că antecontractul dă naștere unor obligații de a face, inclusiv cea de predare a bunului, pe lângă obligația de a încheia în viitor contractul promis. Terenul a fost primit de G. N. de la tatăl său, G. I., cu titlu de zestre, încă din 1965, iar, la rândul lui, G. I. l-a stăpânit încă din anul 1937, cânt a fost încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare (fila 7 dosar fond).
Pe de altă parte, faptul că terenul ar constitui proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale nu este un impediment la constatarea uzucapiunii, numai domeniul public fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
Atât din interpretarea art.135 (5) din Constituție, art.5 din Legea nr.18/1991, art.74 din Legea nr.69/1991, cât și art.1844 din C.civ., rezultă că pot fi dobândite prin uzucapiune acele imobile aflate in circuit civil și sunt în proprietatea privată, fără a se mai face vreo diferențiere legată de titular, care poate fi persoană fizică, o regie autonomă, societate comercială indiferent de structura capitalului, statul etc.
Nici instituirea prin lege a unor obligații speciale în sarcina deținătorilor unor astfel de terenuri nu împiedică dobândirea dreptului de proprietate, aceasta fiind o problemă distinctă, ce ține de exercitarea efectivă a prerogativelor conferite de dreptul real titularului.
II. În recursul lor, reclamanții invocă, în prealabil, nulitatea hotărârii primei instanțe decurgând din nemotivarea în drept, în raport de dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.
Se arată că simpla indicare a unui act normativ abstract, incomplet, fără referire la norma aplicabilă speței, nu îndeplinește cerința motivării în drept a hotărârii.
Tribunalul reține caracterul nefondat al acestei critici, în condițiile în care prima instanță s-a raportat la actele normative aplicabile speței, recurenții fiind – de fapt – nemulțumiți de modul în care s-a realizat interpretarea textelor legale și aplicarea lor la speța concretă dedusă judecății.
Sunt fondate, în schimb, criticile privind regimul juridic reținut de instanță pentru suprafața de 139 mp, încadrată în categoria proprietății publice.
Într-adevăr, susținerea pârâtului potrivit căreia suprafața de 139 mp ar fi fost ocupată de fostul traseu al străzii Pârâul Doamnei, deviat cu ocazia regularizării și îndiguirii, nu a fost dovedită, după cum nedovedită este și afirmația că terenul menționat face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Anexa nr. 2 la HG nr. 1356/27.12.2001 privind atestarea domeniului public al județului N., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul N. prevede generic rețeaua stradală din municipiul P.-N., în lungime totală de 141 km, iar în nomenclatorul străzilor apare (la nr. 223) .>Dar expertul menționează clar că drumul de acces (fundătură) configurat pe schiță pe aliniamentul D-E-F este constituit din albia pârâului Doamnei și nu este identic cu .>, evidențiată în schiță de cealaltă parte a pârâului. Se precizează de către expert că această fundătură asigură accesul doar până la numitul A. M., a fost edificată în 1991 prin înțelegere cu acesta, iar până în prezent nu are vreo denumire.
Aceste constatări de fapt sunt confirmate și de declarația martorului A. I. (fila 35 fond), care a arătat că, „între terenul stăpânit inițial de părinții lui G. N. și pârâu, nu a existat decât un gard de lemn, mutat ulterior spre interiorul proprietăților din cauza lucrărilor la cursul apei. Calea de acces creată după efectuarea lucrărilor la albia pârâului a fost cea convenită de vecinii limitrofi, fără vreo intervenție din partea reprezentanților primăriei.”
În consecință, și pentru acest teren aflat în stăpânirea reclamanților și a autorilor lor de mai mult de 30 de ani, trebuiau recunoscute drepturile stabilite în privința suprafeței de 189 mp, amândouă suprafețele făcând parte din trupul mai mare de teren îngrădit, de 1988 mp.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul pârâtului municipiul P.-N. și va admite recursul reclamanților, în sensul constatării dobândirii de către aceștia, prin uzucapiune, și a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 139 mp.
În baza art. 274 C.proc.civ., intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurenții-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții C. C. - S. și C. N., ambii domiciliați în P. N., .. 5, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 345 din 05.02.2014 a Judecătoriei P. N..
Modifică în parte sentința recurată în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și, în consecință:
Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate comună în devălmășie și asupra terenului arabil în suprafață de 139 mp situat în municipiul P. N., pct. Anexa Doamna, învecinat la Nord cu T. E. și calea de acces, la Est cu calea de acces, la Sud cu terenul deținut fără acte de G. C. C. iar la Vest cu restul proprietății reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul P. N. – prin primar, cu sediul în P. N., . nr. 6-8, județul N., împotriva aceleiași sentințe.
Obligă intimații municipiul P. N., G. N., G. C., C. A., S. E., G. I. C., A. E., G. V. V., C. E., L. M., S. I., S. I. I., U. M. și G. D. să le plătească, fiecare, recurenților C. C. - S. și C. N., suma de 22,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. C. E. O. L. R.
Cu opinia separată a judecătorului D. M. în sensul respingerii recursului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 345 din 05.02.2014 a Judecătoriei P. N. și al admiterii recursului declarat de pârâtul municipiul P. N. împotriva aceleiași sentințe.
JUDECĂTOR,
M. D.
Red. B. C./27.01.2015
Tehnored. L. R./28.01.2015
Ex.2
Fond Tentuic E.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Dezacordul meu față de soluția adoptată prin votul majorității se întemeiază pe convingerea că, în speță, nu au fost lămurite toate elementele de fapt și de drept necesare soluționării sale.
Astfel, nu s-a lămurit neconcordanța dintre schița anexă la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul A. F. (f. 162 verso vol. I dosar fond) – unde suprafețele în litigiu completează necesarul de teren pentru ca proprietatea autorului reclamanților să se alinieze atât la drum, cât și în partea opusă, cu proprietățile vecinilor – și extrasul la scara 1:500 din planul aerofotografometric ediția 1992 (f. 35 vol. I dosar fond), unde suprafețele în litigiu depășesc acest aliniament.
Pe de altă parte, întrucât raportul de expertiză a constituit o probă administrată în dosarul nr._, care a avut ca obiect modificarea Titlului de proprietate nr. 7503/02.12.2008, el reprezintă o probă extrajudiciară în prezenta cauză pentru că doar în materia proceselor funciare expertizele extrajudiciare au aceeași valoare probantă ca și expertizelor administrate de instanța de judecată, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, concluzia primei instanțe în sensul că „…expertiza tehnică realizată în cadrul dosarului nr._, constată fără echivoc împrejurarea necontestată dealtfel de Municipiul P. N., că gardurile ce delimitează suprafața totală deținută în prezent de către reclamanți, de 1.988 mp, astfel cum sunt edificate din anul 1991, marchează exact aceleași vecinătăți ale terenului, care au rămas neschimbate de la data colectivizării, astfel cum sunt înscrise și în actul de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937…” nu are, practic, un fundament legal și nici instanța de recurs nu-și poate întemeia soluția pe concluziile acestui raport.
De asemenea, întrucât uzucapiunea este și o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie îndreptată împotriva acestui proprietar sau, după caz, a moștenitorilor acestuia.
Cum reclamanții se pretind, prin invocarea joncțiunii posesiilor, succesorii cu titlu particular ai lui G. N. – unul din succesorii cu titlu universal al lui G. I. - D. (dobânditorul inițial al terenului în suprafață de 5370 mp) – reiese că G. N. nu poate avea, în cauză, calitate procesuală pasivă.
Aceasta și pentru că reclamanții opun posesia lor cumulată cu cea a autorului lor, însă nici G. N., nici ceilalți 13 pârâți persoane fizice nu pot avea calitate procesuală pasivă pentru că abia în baza sentinței civile nr. 1376 din 30.03.2009 a Judecătoriei P. N. (f. 12 - 13 dosar fond) ei au ieșit din indiviziunea rămasă după defunctul G. D. I., fiul lui G. I. - D..
Ori, moștenitorii sunt presupuși a poseda unii pentru alții iar în procesul de partaj G. N. nu a pretins că ar fi posedat în mod exclusiv vreun imobil succesoral.
Era de datoria primei instanțe să constate că pârâții persoane fizice nu au calitate procesuală pasivă și, pentru că nu a făcut-o, această sarcină a revenit instanței de recurs care, în cadrul criticii formulate de recurentul municipiul P. N. privind neîndeplinirea de către reclamanți a condițiilor necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, trebuia să pună în discuția părților această excepție.
Chiar și în baza probatoriului administrat deja în cauză se poate observa că G. I. - D., cel care a dobândit terenul în suprafață de 5370 mp în baza Actului de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937, s-a înscris cu acest teren în GAC „Izvorul Belșugului” (f. 32 dosar nr._ ). Potrivit art. 5 liniuța întâi din Statutul CAP el a putut păstra în proprietate numai terenul pe care se aflau casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe precum și curtea, a căror suprafață totală nu putea depăși 800 mp, iar diferența ce depășea această suprafață a fost inclusă în lotul primit în folosință.
Reiese că autorul originar și moștenitorii acestuia au exercitat, până la adoptarea Legii nr. 18/1991, doar un drept de folosință pentru suprafața de teren ce depășea suprafața de 800 mp și că nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra suprafeței excedentare în baza acestei posesii precare. D. după adoptarea Decretului - lege nr. 1/1989, a Decretului - lege nr. 9/1989 și a Legii nr. 18/1991, când proprietatea cooperatistă asupra terenurilor a fost desființată, ei au început o posesie utilă, însă până în prezent nu s-au împlinit cei 30 de ani necesari dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Pe de altă parte, întrucât prin efectul cooperativizării autorul G. I. - D. a pierdut dreptul de proprietate asupra diferenței de teren ce depășea suprafața de 800 mp prevăzută de art. 5 liniuța întâi din Statutul CAP, redobândirea acestui drept pentru întreaga suprafață de 5370 mp teren se putea face numai în baza legislației funciare privind retrocedarea terenurilor.
Ori, este de observat că defunctul G. D. I., fiul autorului G. I. - D., figura în rolul agricol din perioada anilor 1959 - 1963 (f. 109 vol. I dosar fond) cu suprafața totală de 0,11 ha în intravilan și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,1370 ha în intravilan, înscrisă în Titlul de proprietate nr. 7503/02.12.2008 (f. 11 vol. I dosar fond), în condițiile în care prin cererea de reconstituire pârâtul G. N. (f. 92 vol. I dosar fond) a solicitat retrocedarea unei suprafețe de numai 0,060 ha în intravilan.
Consider că pentru diferența de teren dintre cea retrocedată și cea din Actul de veșnică vânzare nr. 1237 din 02.04.1937 pârâtul G. N. se putea prevala de prevederile art. 6 alin. 22 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, care dispun că „Diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate, în registrele agricole, în cererile de intrare în cooperativă, în actele de donație către stat, în arhivele statului din perioada 1945 - 1990 și situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari.”
Întrucât pârâtul G. N. a cunoscut că prin Hotărârea Comisiei județene N. nr. 94/09.1991 (f. 42 dosar nr._ ) i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de numai 0,12 ha în intravilan, el trebuia să formuleze o nouă cerere în baza Legii nr. 247/2005, nu să solicite modificarea Titlului de proprietate nr. 7503/02.12.2008 în sensul înscrierii în acesta a diferențelor de teren în litigiu. În lipsa acestui demers nici el și nici succesorii săi cu titlu particular – reclamanții din prezenta cauză – nu pot solicita să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra acestor diferențe de teren.
Pentru aceste motive consider că se impunea respingerea recursului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 345 din 05.02.2014 a Judecătoriei P. N. și admiterea recursului declarat de pârâtul municipiul P. N. împotriva aceleiași sentințe, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii în constatarea dobândirii dreptul de proprietate pentru cele două suprafețe de teren de 139 mp și de 189 mp.
JUDECĂTOR,
M. D.
Red. și tehnored. M. D./29.01.2015
Tehnored. L. R./30.01.2105
Ex.2
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 437/2014. Tribunalul NEAMŢ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
