Daune cominatorii. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 44 AC

Dosar nr._

APEL – Fond funciar

modificare TP, obligația de a face, daune

OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMANIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 44 AC din 02.02.2015

Ședința publică din 02.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte

G. B.

Judecător

A.-M. U.

Judecător

R. C.

Grefier

La ordine au venit spre soluționare apelurile promovate de reclamanta S. V. – domiciliată în comuna D. Roșie, .. 87, județul N. și de pârâții H. M. – domiciliată în . Cut, județul N., O. I. – domiciliat în comuna D. Roșie, ., județul N., C. E. – domiciliată în ., județul N. și D. V. R. – domiciliat în . D. Roșie, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 2530 din 25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimații-pârâți L. M., Bătărăguță G., C. A., Bătărăguță G. – domiciliați în . Cut, județul N., B. M. – domiciliat în . Strămutați, județul N., D. A. – domiciliată în comuna D. Roșie, ., județul N., P. comunei D. Roșie, C. locală D. Roșie – cu sediul în . N. și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-reclamantă S. V. asistată de doamna avocat I. R., apelanții-pârâți O. I., C. E. și D. V. R. asistați de doamna avocat S. E., care reprezintă și pe apelanta-pârâtă H. M., doamna avocat Șimon V. pentru intimații-pârâți P. comunei D. Roșie și C. locală D. Roșie, respectiv intimatul-pârât B. M., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este fond funciar - modificare TP, obligația de a face, daune cominatorii;

- stadiul procesual – APEL;

- procedura de citare nu a fost îndeplinită cu intimatul-pârât Bătărăguță I., decedat;

- cauza se află la primul termen de judecată;

- completul de judecată are actuala compunere ca urmare a înlocuirii domnului judecător D. M., aflat în concediu de odihnă, cu doamna judecător A.-M. U., conform programării de permanență la materia „fond funciar – alte cauze” din data de 02.02.2015.

După referatul grefierului, la cererea președintelui completului de judecată, părțile se legitimează: C. E. - CI . nr._, CNP_; B. M. – CI . nr._, CNP_; D. V. R. – CI . nr._, CNP_; S. V. – CI . nr._, CNP_, H. M. – BI . nr._, CNP_; O. I. – BI . nr._, CNP_.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța se consideră lămurită și declară cercetarea judecătorească încheiată, părțile prezente arătând că sunt de acord ca dezbaterile asupra fondului să urmeze la acest termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. XII alin.2 din Legea nr. 2/2015. Totodată instanța constată că nu mai este necesară aplicarea dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă referitoare la estimarea duratei procesului.

Având cuvântul, doamna avocat I. R. solicită admiterea recursului formulat de reclamanta S. V. pentru motivele pe larg precizate în scris și schimbarea în parte a sentinței civile apelate, arătând că a fost completat titlul de proprietate cu L. C. și că a existat o înțelegere ca B. și ea să formuleze cerere de reconstituire pentru toți; această situație a fost confirmată de toți moștenitorii și dovedită de mențiunile din fișa premergătoare, unde au fost menționate și numele celorlalți moștenitori. În anul 1959 a decedat L. M., terenul ajungând la L. M. I. – tatăl apelantei-reclamante S. V., care figura în evidențe cu o suprafață mai mare de 5 ha, solicitată de soția sa, mama apelantei-reclamante.

Susține apărătorul apelantei-reclamante S. V. că judecătorul fondului trebuia să țină cont de poziția părților și de fișa premergătoare, unde sunt consemnați toți moștenitorii, obligând președintele comisiei locale la plata daunelor cominatorii, solicitând admiterea apelului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Doamna avocat S. E., pentru apelanții-pârâți H. M., O. I., C. E. și D. R. V., solicită admiterea apelului formulat de aceștia, arătând că instanța de fond a admis doar în parte cererea, în sensul înscrierii în titlu pentru L. C., situați cu care ceilalți moștenitori au fost de acord. Consideră că toți moștenitorii trebuiau trecuți pe cerere, conform mențiunilor din fișa premergătoare, menționând că abia în anul 2013 au fost preluate toate trupurile de teren.

Totodată, arată că inițial instanța a reținut că reclamanta S. V. a solicitat obligarea primarului la eliberarea documentației prealabile, însă pe parcurs nu a mai făcut referire la acest capăt de cerere, motiv pentru care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat de pârâți, cu obligarea intimaților la cheltuieli conform chitanțelor depuse la dosar. Solicită admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. V..

Doamna avocat Șimon Voicihița, pentru intimații-pârâți P. comunei D. Roșie și C. locală D. Roșie, solicită respingerea apelurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că stabilirea drepturilor se face în urma depunerii cererilor, în termenul prevăzut de lege. Consideră că referirile la înțelegerea dintre părți nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care dispozițiile legilor de fond funciar sunt foarte clare, menționând că primarul ori comisia locală nu au ca atribuții înscrierea tuturor moștenitorilor ce nu au formulat cerere.

Consideră că cererea a fost soluționată așa cum a fost formulată, în condițiile în care nu există o procedură de înscriere în titlul de proprietate fără a formula o cerere prealabilă, astfel că nu trebuie sancționat primarul pentru faptul că moștenitorii nu au făcut dezbaterea succesorală.

Intimatul-pârât B. M. solicită respingerea apelurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că este văr cu celelalte părți din dosar și că toată înțelegerea invocată s-a rezumat la faptul că aceștia au avut o discuție cu mama sa, pe care au bătut-o, aceasta decedând la aproximativ două luni distanță, ca urmare a loviturilor primite. Solicită menținerea sentinței civile apelate.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._ din data de 20.05.2013 reclamanta S. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții L. M., H. M., B. M., Bătărăguță G., C. A., O. I., C. E., D. A., D. V. - R., P. comunei D. Roșie, C. județeană N. șiC. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013 în sensul înscrierii sale și a pârâților persoane fizice la rubrica „cetățeanul/cetățeana”, deoarece sunt nepoți de fii și fiice decedate ai autorului L. Gh. M..

De asemenea, a solicitat obligarea Primarului comunei D. Roșie, în calitatea sa de președinte al Comisiei locale D. Roșie, să întocmească fișa premergătoare emiterii și să emită totodată un nou titlu de proprietate, sub sancțiunea de a plăti daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâților Bătărăguță M., Bătărăguță G. și C. A. la plata de cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că ea și pârâții persoane fizice sunt nepoții autorului L. M., decedat la data de 09.03.1957, că la apariția legii fondului funciar părțile le-au împuternicit verbal pe Bătărăguță Z. și L. C. să formuleze cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut autorului. Cererea de reconstituire a fost înregistrată sub nr. 486/13.03.1991 și urma ca titlul de proprietate să fie eliberat pentru toate părțile, dovadă fiind faptul că până în toamna anului 2012 fiecare a stăpânit și a exploatat diferite suprafețe de teren sau au primit produse agricole pentru suprafețele de teren date în arendă. Din toamna anului 2012 însă, fiul lui Bătărăguță Z. a acaparat toată suprafața de teren înscrisă în Titlul de proprietate nr._/18.02.2013.

A mai arătat că s-a eliberat și Titlul de proprietate nr. 28/646/23.06.1995 în care B. Z. figurează în calitate de moștenitoare a autorului L. M., însă acesta a fost emis greșit deoarece titulara cererii de reconstituire se numește Bătărăguță Z.. Deși alături de B. Z. figurează și L. C., una dintre mătuși, care a decedat fără urmași, măcar pentru acest considerent trebuiau menționați și ceilalți moștenitori. Nu se cunosc împrejurările în care s-a emis titlul de proprietate contestat, deși suprafața de teren înscrisă în acesta este mai mare.

În dovedire a depus, în copie, arbore genealogic, acte de stare civilă, Certificatul de moștenitor nr. 296/04.05.1987 emis de fostul notariat de Stat al județului N. și Titlurile de proprietate nr._/2013 și nr._, iar în drept a invocat dispozițiile art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997.

Pârâții O. I., L. M., H. M., D. A., D. V. - R. și C. E. au depus întâmpinări prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea reclamantei.

Pârâtul B. M. a formulat și el întâmpinare în care a arătat că este fiul lui Bataraguță G. și al Zamfirei și că, întrucât mama sa a supraviețuit tatălui său, l-a moștenit pe acesta, fapt ce reiese din Certificatul de moștenitor nr. 773/1993. În anul 2007, când a revenit în . aflat că pârâta C. E. urmărește să anuleze titlul de proprietate emis defunctei sale mame, de care el nu a avut cunoștință și pe care pârâta i l-a înmânat doar după ce i-a spus că va apela la ajutorul poliției. De aceea solicită obligarea pârâtei să îi restituie valoarea produselor și a fructelor de care a beneficiat în perioada 1995 - 2006.

A mai arătat că la data de 01.04.2011 a depus la C. comunală D. Roșie titlul de proprietate pentru a fi corectate greșelile din cuprinsul acestuia, că în luna februarie 2013 a primit noul titlul, că mama sa nu a avut vreo înțelegere cu reclamanta S. V., care a deținut suprafața de 3600 mp din zona „Pompe Brășăuți” din anul 1995 până în prezent, fără a plăti impozitul. La rândul lor, terenurile din sola 2, parcelele 77/1 și 76/1 sunt deținute de pârâta H. M. și de aceea dorește ca pârâta să îi achite contravaloarea terenului pe care și-a construit casa și să cea a produselor și fructelor ce i s-au cuvenit.

Și C. județeană N. a depus întâmpinare în care a arătat că Titlul de proprietate nr._/18.02.2013 a fost întocmit pe baza cererii de reconstituire din data de 13.03.1991 în care, în calitate de solicitante, au figurat Bataraguță Z. și L. C..

C. locală D. Roșie a comunicat instanței documentația care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._, modificat în baza cererii formulate de B. M. la data de 01.04.2011.

Reclamanta S. V. a formulat un răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul B. M. în care a arătat că terenul înscris în titlul de proprietate contestat provine de la defunctul său bunic, L. Gh. M., fiind înscris în rolul lui agricol, iar după decesul lui, rolul a fost anulat iar tot terenul a fost înscris în rolul tatălui său, L. I.. Ulterior, prin cererea nr. 269/02.03.1962 tatăl său s-a înscris în CAP cu suprafața de 5,46 ha teren, din care 2,70 ha provenea din rolul bunicului. De aceea, nu se poate susține că suprafața de 2,8451 ha teren ar fi aparținut lui Bătărăguță Z., deoarece nu a fost înzestrată și nu a avut rol agricol pe numele său.

A mai arătat că nu este reală afirmația că ar fi refuzat să-i înmâneze pârâtului titlul de proprietate, care nu s-a aflat în posesia ei, și a reiterat susținerea că a existat o înțelegere între Bătărăguță Z. și L. C. pentru a fi menționați în cererea de reconstituire toți moștenitorii. Având însă în vedere mențiunile din certificatul de moștenitor depus de pârât, solicită introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a lui Bătărăguță G. și Bătărăguță I.. Deoarece C. A. nu a acceptat moștenirea defunctei Bătărăguță Z., urmează să fie pusă în discuție calitatea ei procesuală pasivă.

Ca urmare, la termenul de judecată din data de 23.10.2013 prima instanță a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, ai lui Bătărăguță I. și Bătărăguță G. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. A..

La data de 23.10.2013 pârâtul B. M. a formulat cerere reconvențională, completată ulterior, prin care a solicitat obligarea pârâților C. E., D. A., S. V., O. M. și O. I. la plata sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea produselor culese de pe terenul având numărul topografic 150/41 (sola 15) înscris în Titlul de proprietate nr._/18.02.2013.

De asemenea, a solicitat să fie suportat în mod egal între moștenitori contravaloarea impozitului pe teren pe care el singur l-a achitat, în cuantum de 725,83 lei, iar pentru suprafața de teren deținută de C. E., D. A., S. V. și O. I., solicită restituirea fructelor și a produselor pe care le-a evaluat simbolic la suma de 10 lei. A menționat și că acceptarea moștenirii nu poate fi făcută decât printr-un act personal, că în simplitatea lor, Bătărăguță Z. și L. C. au respectat legea civilă iar cei care au făcut înțelegerea verbală se puteau prezenta pentru a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Întrucât pârâtul Bătărăguță I. a decedat ulterior introducerii acțiunii, la termenul de judecată din data de 18.06.2014 reclamanta a învederat că nu dorește să continue judecata cu moștenitorii acestuia.

Prin sentința civilă nr. 2530 din 25.06.2014 Judecătoria Piatra N. a luat act de renunțarea reclamantei S. V. la judecata în contradictoriu cu moștenitorii pârâtului decedat Bătărăguță I. și a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul B. M..

Prin aceeași hotărâre prima instanță a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei S. V., a dispus modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013 în sensul înscrierii la rubrica „cetățeanul/cetățeana” a lui L. C., și a respins atât capătul de cerere în obligație de a face, cât și cel privind obligarea pârâtului P. comunei D. Roșie la plata de daune cominatorii.

P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în privința excepției invocate de pârâtul B. M., că prescripția dreptului material la acțiune este o excepție de fond și absolută, care prin regimul său juridic impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care și aceea a termenului în care poate fi exercitată chiar și din oficiu. Cum acțiunea în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate este imprescriptibilă și poate fi intentată oricând, excepția invocată nu poate fi primită.

Referitor la capătul de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013, din prevederile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 1 din Legea nr. 1/2000 a reținut că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face la în baza cererilor formulate în termen legal.

Însă, din documentațiile care au stat la baza emiterii Titlurilor de proprietate nr._/18.02.2013 și nr._ (anulat ulterior) reiese că doar Bătărăguță Z. și L. C. au formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria comunei D. Roșie sub nr. 486/1991. Reclamanta nu a făcut dovada că ea sau ceilalți pârâți persoane fizice – cu excepția lui B. M., descendentul lui Bătărăguță Z. – ar fi formulat cerere de reconstituire pentru terenurile care au aparținut lui L. Gh. M., în baza Legii nr. 18/1991 ori în baza Legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 sau nr. 247/2005.

Cum cererea de reconstituire are valoarea unei acceptări exprese a moștenirii, reiese că în mod greșit numita L. C. nu a fost înscrisă în Titlul de proprietate nr._/18.02.2013, astfel că acest capăt de cerere a fost găsit admisibil numai sub acest aspect.

În privința capătului de cerere având ca obiect obligația de a face, formulat în contradictoriu cu P. comunei D. Roșie, prima instanță a reținut că atribuția de a întocmi și de a înainta documentația premergătoare emiterii titlului de proprietate revine comisiei locale de fond funciar și nu pârâtului. A mai reținut că solicitarea reclamantei, formulată la ultimul termen de judecată, în sensul substituirii pârâtului cu C. locală D. Roșie, a fost formulată cu nerespectarea prevederilor art. 204 din noul Cod de procedură civilă, care dispun că reclamantul poate să își modifice cererea numai până la primul termen la care a fost legal citat, sub sancțiunea decăderii.

Pe cale de consecință, nefondat este și capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii, mai ales că din prevederile art. 64 din Legea nr. 18/1991 reiese că primarul poate fi obligat la plata de penalități doar în cazul refuzului punerii în posesie sau al înmânării titlului de proprietate.

Împotriva sentinței civile nr. 2530 din 25.06.2014 a Judecătoriei Piatra N. au formulat în termen legal apel, prin cereri separate dar având același conținut, reclamanta S. V. și pârâta H. M., care au criticat-o pentru greșita soluționare a capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013, având în vedere mandatul verbal dat lui Bătărăguță Z. și L. C. pentru a formula cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în numele tuturor moștenitorilor, precum și împrejurarea că, la decesul autorului L. Gh. M., rolul acestuia a fost anulat iar terenul care i-a aparținut a fost înscris în rolul lui L. I., tatăl reclamantei, cel care l-a și înscris în CAP și după care reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Intimatul - pârât B. M. a depus un memoriu cu caracter de întâmpinare (f. 30) în care a arătat, în esență, că lasă soluția la aprecierea instanței.

Intimata - pârâtă C. locală D. Roșie a depus întâmpinare (f. 41 - 42) prin care a solicitat respingerea apelurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, deoarece nici reclamanta, nici pârâții persoane fizice nu au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelanta S. V. a formulat răspunsuri la întâmpinările de mai sus (f. 49 - 50, respectiv 62) iar apelanta H. M. numai cu privire la ultima întâmpinare (f. 63 - 64) în care au reluat argumentele expuse anterior cu privire la admisibilitatea acțiunii în modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013.

La răspunsul său la întâmpinarea depusă de intimatul - pârât B. M., apelanta S. V. a atașat înscrisuri (f. 51 - 60).

Analizând motivele invocate, Tribunalul constată că apelurile nu sunt întemeiate urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Titlul de proprietate nr._/18.02.2013 a fost eliberat în urma anulării Titlului de proprietate nr._ care, la rândul său, a fost eliberat în urma cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de Bataraguță Z. și de L. C., înregistrată la Primăria comunei D. Roșie sub nr. 486/13.03.1991. Nici reclamanta S. V., nici ceilalți pârâți persoane fizice nu au formulat astfel de cereri și nici nu au făcut dovada presupusului mandat tacit pe care le-ar fi dat lui Bataraguță Z. și lui L. C., în sensul de a formula cererea de reconstituire și în numele lor.

De altfel, cum toți moștenitorii autorului L. Gh. M. locuiesc în . ar fi putut formula personal cereri de reconstituire, rațiunea acordării presupusului mandat nu a fost în niciun fel relevată și, oricum, greu i s-ar putea găsi o explicație.

Argumentul invocat de apelante în sensul că la decesul autorului L. Gh. M. terenurile acestuia ar fi fost trecute în rolul lui L. I., care le-ar fi înscris în CAP, nu poate fi primit, chiar dacă apelanta - reclamantă a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după acesta din urmă. Rațiunea o constituie faptul că, în speță, se discută despre modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013 emis după autorul L. Gh. M., nu după autorul L. I..

Pe de altă parte, chiar dacă rolul agricol al autorului L. Gh. M. ar fi fost desființat iar terenurile care i-au aparținut ar fi fost înscrise în CAP de către L. I., aceasta nu înseamnă că L. I. a fost singurul moștenitor acceptant al autorului.

Reiese că soluția primei instanțe, de admitere a capătului de cerere privind modificarea Titlului de proprietate nr._/18.02.2013 numai în sensul înscrierii lui L. C., alături de Bataraguță Z., este justă, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 2530 din 25.06.2014 a Judecătoriei Piatra N. vor fi respinse.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile promovate de reclamanta S. V. – domiciliată în comuna D. Roșie, .. 87, județul N. și de pârâții H. M. – domiciliată în . Cut, județul N., O. I. – domiciliat în comuna D. Roșie, ., județul N., C. E. – domiciliată în comuna D. Roșie, ., județul N. și D. V. R. – domiciliat în . D. Roșie, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 2530 din 25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimații-pârâți L. M., Bătărăguță G., C. A., Bătărăguță G. – domiciliați în . Cut, județul N., B. M. – domiciliat în . Strămutați, județul N., D. A. – domiciliată în comuna D. Roșie, ., județul N., P. comunei D. Roșie, C. locală D. Roșie – cu sediul în . N. și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2015.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

G. B.

A.-M. U.

R. C.

Red. și thred. A.M.U. 19.02.2015; Thred. R.C. 21.02.2015; 2 ex.; Fond: M.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Daune cominatorii. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul NEAMŢ