Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1213/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1213/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 1213/C
Dosar nr._ constatare caracter politic – Legea nr. 221/2009
ROMÂNIA
T. N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 decembrie 2013
SENTINȚA CIVILĂ NR.1213/C/2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - M. C. | - judecător |
- N. U. | - grefier |
Cu participarea doamnei procuror A. C.
Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr.221/2009 de reclamantul T. P., domiciliat în municipiul Piatra N., ., .. C, . în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect constatare caracter politic și despăgubiri.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16 dec. 2013, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 17 dec. 2013, când,
T.
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată sub nr._ /07.06.2012 reclamantul T. P. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării penale a autorului său, T. Gh. I.; să fie obligat paratul la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale, precum si la plata despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea penală de condamnare nr.1341 din 05.09. 1959 a fostului Tribunal Popular Raion R..
În motivarea acțiunii reclamantul a învederat următoarea situație de fapt:
Tatăl său, T. Gh. I., decedat, cu ultimul domiciliu în ., a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională prin sentința penală nr.2822/1959, confiscarea suprafeței de teren de 1,25 ha teren arabil și recoltele aferente, ca urmare a faptului că s-a opus colectivizării, a întors arăturile efectuate de colhoz pe terenul său și a semănat cu propriile mijloace acest teren.
În cuprinsul sentinței penale se motivează că prin această faptă „a înfrânt dispozițiunile Decretului nr.151/1950 și în consecință urmează a-l sancționa în raport de prevederile acestui decret, inclusiv cu confiscarea bunurilor în cauză…iar faptul că la dosar s-a depus adeverința nr.1301 din 16.07.1959 din care rezultă că inculpatul ar fi trecut cu întreg terenul său la întovărășirea 1 Mai din . data de 25.02.1959 învederează o dată mai mult poziția sa față de sectorul socialist. Ori, este de observat că această înscriere în întovărășire care s-a făcut după începerea cercetărilor, s-a făcut numai pentru ca organele de drept să aprecieze o altă poziție a inculpatului față de noul care se naște în lumea satelor noastre”.
În cuprinsul Decretului nr.151/1950 se arată că faptele prevăzute în acest decret se constată și se judecă după Decretul nr.183/1949, act normativ inserat în cuprinsul Legii nr.221/2009, art. nr.1 alin.(2) litera „f” ca fiind fapte pentru care condamnările au caracter politic.
Pârâtul M. Finanțelor P., (reprezentat în proces în baza mandatului de reprezentare nr._/16.10.2012, de către D.G.F.P. N.) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
Condamnarea dispusă în cauză nu are caracterul politic vizat de Legea nr.221/2009 și nici nu se face dovada confiscării suprafeței de teren de 1,25 ha teren arabil.
Din dispozitivul sentinței penale nr.1341/05.09.1959, rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru art.5, 7 și 13 din Decretul nr.151/1950. Totodată, s-a declarat confiscată suprafața de 1,25 ha teren din . a lui S. M., care se atribuie Sfatului Popular Cîrligi. S-a mai declarat confiscată recolta de orz și grâu ce se afla în custodie la Întovărășirea 8 Martie, Secuieni, obligând în schimb întovărășirea să despăgubească pe inculpat cu contravaloarea seminței și muncii.
Din cuprinsul hotărârii de condamnare a numitului T. I. rezultă faptul că, deși în primăvara anului 1958, i s-a pus în vedere că terenul său în suprafață de 1,25 ha de la B.-Secuieni va intra în perimetrul Întovărășirii din satul B. și s-au definitivat formele legale în luna septembrie 1958 și octombrie 1958, inculpatul care a primit loc în schimb, a intrat totuși în perimetrul întovărășirii legal constituit și a arat semănând grâu și orz de toamnă.
Comasarea bunurilor agricole din România în baza Decretului nr. 151/1950 a fost o activitate de notorietate care a afectat majoritatea proprietarilor de terenuri din România, și nu doar cazuri izolate, de aceea consideră că, legiuitorul, dacă ar fi considerat că și condamnările dispuse pentru încălcarea acestui decret ar avea caracter politic, ar fi prevăzut acest act normativ în mod expres la art. 1 alin. (2) din Legea nr.221/2009.
Un argument care duce la concluzia că această condamnare nu poate avea caracter politic este și faptul că, același Decret nr.151/_, la art.1, respectiv art.5 prevedea că ,,loturile fărâmițate vor putea fi comasate prin schimburi de terenuri” iar ,,Schimburile de terenuri se vor face la suprafețe egale urmărindu-se ca țărănimea muncitoare să primească pe cât posibil, terenuri de calitate și în poziții cât mai avantajoase.”
Așa cum legiuitorul a menționat în mod expres că au caracter politic de drept condamnările dispuse în baza anumitor norme legale cum sunt art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr.183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949, ar fi putut în mod asemănător să menționeze la caracterul politic de drept și Decretul nr.151/1950.
Faptul că încălcarea dispozițiilor Decretului nr.151/1950 constituia infracțiune care se pedepsea cu închisoare, amendă și confiscarea bunurilor în cauză, era prevăzut în cuprinsul decretului în cauză, respectiv la art. 13, iar trimiterea de la acest articol, în ce privește doar constatarea, urmărirea și judecarea, la procedura prevăzută de Decretul nr.183/1949, nu conferă caracterul politic vizat de Legea nr.221/2009 doar prin simplul fapt ca anumite articole din Decretul nr.183/1949 sunt menționate expres la art. 1 alin.2 din Legea nr.221/2009, acestea fiind situații total diferite de cea reglementata de Decretul nr.151/1950.
Pe cale de consecință, atâta timp cât, condamnarea suferită de autorul reclamantului nu are caracter politic, nu are caracter politic nici confiscarea dispusă prin aceeași sentință penală
Și capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate este neîntemeiat, atâta timp cât această măsură nu este rezultatul unei condamnări cu caracter politic așa cum este cerința Legii nr.221/2009.
În altă ordine de idei, acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și prevederile Decretului nr.151/1950, autorul reclamantului, pentru suprafața comasata de 1,25 și ulterior confiscată, a primit în schimb aceeași suprafață de teren de 1,25 ha.
Din cuprinsul sentinței penale nr.1341/05.09.1959 rezultă că schimbul de teren a fost definitivat în luna octombrie 1958 de către Întovărășire prin autentificarea de la notariatul R. sub nr.6672/26.09.1958.
Terenul de 1,25 ha care a intrat la comasare (întovărășire) se afla situat în localitatea B. . rezultă din preambulul sentinței penale nr.1341/05.09.1959. Așa cum rezultă și din fila din registrul agricol din 1959, terenul care a fost confiscat în baza sentinței penale (ca o sancțiune a faptului că T. I. a continuat să exploateze și acest teren în condițiile în care primise altul în schimb), a fost cel situat în localitatea B., deci cel care a fost supus comasării. Din dispozitivul sentinței penale rezultă că s-a dispus confiscarea unei singure suprafețe de 1,25 ha, iar reclamantul susține, așa cum ar rezultă si din registrul agricol că este cea situată în B..
În aceste condiții, atâta timp cât autorul reclamantului a primit în locul suprafeței de teren de 1,25 ha, ce a făcut obiectul comasării și care este același cu cel confiscat, alt teren la schimb, conform actului notarial nr.6672/26.09.1958, cererea reclamantului de obligare a Statului R. la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea acestui teren este neîntemeiată.
Tot neîntemeiată și fără obiect este și cererea reclamantului privind obligarea Statului R. la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea recoltelor confiscate (orz și grâu) aferente terenului confiscat.
P. sentința penală nr. 1341/05.09.1959 s-a hotărât: ,,Declar confiscată recolta de orz și grâu ce se află în custodie la Întovărășirea 8 Martie - Secuieni, obligând în schimb Întovărășirea să despăgubească pe inculpat cu contravaloarea seminței și muncii.” Rezultă că autorul reclamantului deja a fost despăgubit pentru această confiscare, despăgubire ce s-a dispus de instanța de judecată având în vedere art. 14 din Decretul nr.151/1950 care prevedea: ,,Recolta de pe terenurile care au făcut obiectul schimburilor aparține acelora care au făcut semănăturile’’. P. admiterea acestui capăt de cerere s-ar face o dublă reparație, deci o îmbogățire fără justă cauză.
În măsura în care, instanța de judecată va reține caracterul politic al condamnării raportat la prevederea legală în baza căreia a fost dispusă, solicită respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect obligarea Statului R. la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale, pentru următoarele motive:
În primul rând, nu se face pe deplin dovada condamnării cu caracter politic, sentința penală nr.1341/05.09.1959 nepurtând mențiunea definitivă și irevocabilă. Totodată, nu se face dovada executării pedepsei dispuse prin această hotărâre penală.
Dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr.1358 și nr.1360 din 21.10.2010, care au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
De asemenea, prin Decizia nr.12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G., statuând că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Dispozițiile din Codul civil, nu pot constitui, doar ele singure, temei legal pentru obligarea Statului R. la plata de daune morale pentru prejudiciile morale produse de regimul comunist în urmă cu peste 60 de ani, cu atât mai mult cu cât o acțiune în despăgubiri în baza Codului civil este prescrisă.
Astfel, consideră că dreptul la acțiunea pentru repararea posibilului prejudiciu moral creat de regimul comunist, s-a născut la data când acesta a căzut, respectiv la data Revoluției din 22 decembrie 1989, sau cel mai târziu la data publicării în Monitorul Oficial a Decretului-Lege nr.118/1990, primul act normativ care a reglementat în mod expres și special recunoașterea caracterului politic al unor măsuri dispuse în regimul comunist și acordarea unor drepturi în considerarea reparării unor prejudicii aduse prim măsurile nelegale și nedrepte de către acel regim autoritar, sau, cel mult, de la data intrării în vigoare a Constituției-8 decembrie 1991.
Art.2517 cod civil prevede că termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, același termen fiind reglementat și de legislația aplicabilă înainte de 1 octombrie 2011, respectiv de art.3 alin. 1 din Decretul 167/1958.
În aceste condiții, o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului moral produs de regimul comunist este prescrisă.
Consideră că prevederile art.1357 din noul Codul civil, nu sunt aplicabile în speță, neputând sta la baza acordării de daune morale pentru niște fapte produse acum 60 de ani și într-un context istoric special care a afectat un număr foarte mare de persoane, precum și înainte de ratificarea de către România, prin Legea nr.30/1994, a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În dovedire s-au depus la dosar în copii: Sentința penală nr.1341/5 septembrie 1959 a Tribunalului Popular Raion R.; Titlul de proprietate nr._ emis de Comisia Județeană N. de aplicare a Legii fondului funciar; acte de stare civilă; extrase de rol agricol; cereri de înscriere în G.A.C. din 26 și 27 februarie 1962; hotărârea nr.4808/08.06. 2006 emisă de Comisia județeană N.; sentința civilă nr.2112/4 oct. 2006 a Judecătoriei R.; sentința civilă nr.1071/07.03.2001 a Judecătoriei R.; Titlul de proprietate nr.6273/2008; decizia civilă nr.1449/AC/2001 a Tribunalului N.; raport de expertiza (extrajudiciară) întocmit în dosarul nr.1757/AC/2001 al Tribunalului N.; sentința civilă nr.5808/2001 a Judecătoriei R.; Titlul de proprietate nr._ ; decizia civilă nr.4409/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La solicitarea instanței, Direcția Generală a Penitenciarelor a înaintat adresa nr._/5.03.2013 și Fișa matricolă penală a defunctului T. Gh. I..
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice și s-au atașat spre consultare dosarul nr.1500/2000 al Judecătoriei R. și nr.1757/AC/2001 al Tribunalului N.
Din examinarea probelor administrate tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Dispozițiile art. 4 din Legea nr.221/2009 (pe care și-a întemeiat reclamatul primul capăt de cerere) prevăd că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin. (2) (care sunt considerate ca fiind, de drept, condamnări cu caracter politic) pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art.1 al. 3).
Art.1 alin. 3) prevede: “constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1) din O.U.G. nr.214/1999”.
Din cuprinsul dispozițiilor art.2 al. 1) din O.U.G. nr.214/1999 rezultă că pentru a fi considerate ca având caracter politic infracțiunile săvârșite trebuiau să fi avut drept scop: susținerea sau aplicarea principiului democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
În speță, prin sentința penală nr.1341/5 septembrie 1959 a Tribunalului Popular Raion R., T. Gh. I., (tatăl reclamantului) a fost condamnat la doi ani închisoare corecțională în temeiul dispozițiilor art.5, 7, și 13 din Decretul nr.151/1950 și s-a dispus confiscarea suprafeței de teren de 1,25 ha din . a lui S. M., precum și recolta de orz și grâu aflată in custodie la “Întovărășirea 8 Martie” Secuieni și a fost obligată Întovărășirea să-l despăgubească pe inculpat cu c/valoarea seminței și a muncii.
În cuprinsul sentinței s-a reținut că în toamna anului 1958, deși i se adusese anterior la cunoștință că terenul proprietatea sa, de 1,25 ha, situat în punctul “T.” din satul B., . în perimetrul Întovărășirii „8 Martie” din satul Basta și că în schimbul acestuia va primi un teren în punctul „Bodancea”, Cîrligi aparținând numitului S. M., inculpatul T. Gh. I. a înturnat arătura făcută cu tractorul de Întovărășirea agricolă și a însămânțat grâu și orz de toamna “înfrângând astfel dispozițiile Decretului nr.151/1950”.
Din cuprinsul fișei matricole penale nr.29/1959 întocmită de Penitenciarul R. rezultă că T. Gh. I. a fost arestat la 20 noiembrie 1959, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1917/1959 și a fost eliberat la data de 09.04.1961.
Decretul nr.151/1950 pentru comasarea și circulația terenurilor agricole prevedea comasarea terenurilor în cadrul întovărășirilor agricole prin schimburi de terenuri.
La art.13 se prevedea că nerespectarea dispozițiilor referitoare la comasarea și schimbul terenurilor constituie infracțiune care se pedepsea cu închisoare corecțională de la 6 luni la 6 ani și cu confiscarea bunurilor în cauză.
În aliniatul 2 al art.13 se menționează: “constatarea, urmărirea și judecarea se vor face potrivit Decretului nr.183/30.04.1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice” .
Printre condamnările considerate ca având de drept caracter politic prevăzute la art.1 din Legea nr.221/2009 figurează și cele dispuse în baza Decretului nr.183/1949 la care face trimitere art.13 din Decretul nr.151/1950.
Decretul nr.151/1950 nu este enumerat în art.1 din Legea nr.221/2009, dar condamnarea autorului reclamantului la 2 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a comasării terenurilor a avut caracter politic deoarece prin atitudinea lui a urmărit scopurile prevăzute de art. 2, al. 1) lit . “c” si “d” din O.U.G. nr.214/1999, respectiv manifestarea împotrivirii față de ordinea socială instaurată după 6 martie 1945 de regimul totalitar precum și recunoașterea și respectarea drepturilor sociale și economice.
Pe cale de consecință, cum în cauza sunt întrunite cerințele prevăzute de art.1 alin. (3) din Legea nr.221/2009, tribunalul urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.4 (1) din Legea nr.221/2009, să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse împotriva tatălui reclamantului prin sentință penala nr.1341/5 sept. 1959 a fostului Tribunal Popular al Raionului R..
Capătul de cerere vizând acordarea sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.5 (1) lit. “a” din Legea nr.221/2009 care reglementa posibilitatea acordării de daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste dispoziții nu mai puteau constitui temei al unei astfel de cereri la data introducerii de către reclamant a acțiunii (6.06.2012).
Astfel, prin Deciziile nr.1358/21.10.2010 și nr.1360 din 21.10.2010 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.5 al. 1 lit. a teza I-a din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6.03.1945 – 22.12. 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale. Întrucât dispozițiile art.147 alin.1 și 4 din Constituție prevăd că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, cum deciziile Curții Constituționale au fost publicate în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, iar termenul de 45 de zile s-a împlinit la 30 decembrie 2010, fără ca Parlamentul sau Guvernul să aducă vreo modificare Legii nr.221/2009, dispozițiile art.5, alin. 1) lit. a teza I-a din Legea nr.221/2009 și-au încetat, de drept, efectele nemaiputând fi aplicate în speța de față.
Mai mult, la data de 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12/2011 că: “urmarea deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1) lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.“
În ce privește susținerea reclamantului că, prin aplicarea Deciziilor nr.1358 si 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale se încalcă dispozițiile art.6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia susmenționată, a examinat modalitatea în care se produc efectele deciziilor Curții Constituționale atât din perspectiva dreptului intern, național, cât și din perspectiva dreptului european (respectarea procedurii juridice echitabile în înțelesul art.6, paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului; respectarea dreptului la un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și principiul nediscriminării parților) și a statuat că nu se încalcă prevederile art.6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acțiunea nu poate fi admisă nici în temeiul dispozițiilor art.998 – 999 Cod civil (cele ale art.1349 – 1395 din Noul Cod Civil invocate de pârât, nefiind aplicabile în cauza de față în raport de dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009).
Codul civil reglementează în art.998 – 999 condițiile generale de atragere a răspunderii civile delictuale, dispozițiile invocate constituind dreptul comun în aceasta materie. Dispozițiile legale menționate nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârșite în procese penale, întrucât pentru aceste situații există o reglementare legală specială, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care se poate angaja răspunderea statului și condițiile atragerii răspunderii, reglementare reprezentată de dispozițiile art.504 Cod de procedura penală.
Față de acest temei de drept, admisibilitatea acțiunii civile în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea pe nedrept este condiționată de existenta unei hotărâri definitive dată în urma rejudecării cauzei penale, prin care s-a stabilit că persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputata ori că acea fapta nu există, ori ca a intervenit orice altă eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei. Asemenea hotărâre nu exista în cauza de față, astfel că acțiunea în plata de despăgubiri civile nu poate fi întemeiată nici din perspectiva art.504 Cod de procedura penală.
Cât privește dispozițiile art. nr.5 pct.5 din CEDO și art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, dată fiind ratificarea Convenției de către România, în luna iunie 1994, prin Legea nr.30/1994, tribunalul retine că în mod constant Curtea Europeană a statuat că aceasta convenție nu le impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția (Kopecky împotriva Slovaciei).
Sub acest aspect, tribunalul mai retine că nu poate face nici aplicarea obligației stabilite în art.20 alin. 2 din Constituție, potrivit căruia, dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Pentru toate aceste considerente, cererea în despăgubiri pentru prejudicial moral suferit de autorul reclamantului, vădindu-se a fi neîntemeiată, urmează a fi respinsă, avându-se în vedere textele de lege analizate.
Cererea reclamantului de acordare de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea penală de condamnare este întemeiata în parte.
Astfel, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. b din Legea nr.221/2009 prevăd că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la . prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.245/2005.
P. sentința penală nr.1341/5 sept. 1959 a Tribunalului Popular Raion R. s-a declarat confiscată suprafața de 1,25 ha teren din parcela Bodancea, . a lui S. M.), precum și recolta de orz și grâu ce se află în custodie la Întovărășirea „8 Martie” Secuieni, fiind obligată Întovărășirea să-l despăgubească pe inculpatul T. Gh. I. cu contravaloarea seminței și a muncii.
Cererea reclamantului de despăgubire pentru recolta confiscată nu poate fi primită întrucât, din interpretarea dispozițiilor art. 5, al. 1, lit. b din Legea nr.221/2009 rezultă că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Întemeiata este însă cererea de acordare de despăgubiri reprezentând echivalentul suprafeței de teren care i-a fost confiscată prin hotărârea de condamnare.
Astfel, din cuprinsul hotărârii penale rezultă că tatăl reclamantului avea în proprietate o suprafață de teren arabil de 1,25 ha situata în satul B. la punctul „T.”, care în primăvara anului 1958 a fost comasată forțat în perimetrul întovărășirii agricole fiindu-i atribuită “în schimb” o suprafață de 1,25 ha teren situată în punctul “Bodancea”, . S. M..
Se reține în sentință că: “din cuprinsul procesului-verbal încheiat de Sfatul Popular Raion R. rezultă că în primăvara anului 1958 inculpatul a trebuit sa fie lăsat să-și cultive singur terenul și că i s-a pus în vedere că, în cazul în care se va face comasarea, schimbul dintre el și numitul S. M. va rămâne valabil“.
Din probele administrate în cauza a reieșit ca nici def. T. Gh. I. (decedat la 28 ianuarie 1987) și nici moștenitorii acestuia, (printre care figurează și reclamantul) nu au redobândit dreptul de proprietate și nici nu au fost compensați pentru suprafața de teren de 1,25 ha, care a făcut obiectul confiscării, nici în baza legilor fondului funciar, nici a Legii nr.10/2001 sau a Legii nr.245/2005, astfel că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009.
Deși pârâtul a susținut (pe baza adresei nr.7110/03.01.2013 a Primăriei comunei H.) că reclamantul nu este îndreptățit a beneficia de despăgubiri pentru terenul confiscat pe motiv că moștenitorilor def. T. Gh. I. li s-a reconstituit potrivit legilor fondului funciar drept de proprietate și pentru suprafața de 1,25 ha teren situat în punctul “T.” care a fost comasată și a făcut obiectul schimbului cu terenul de 1,25 ha din punctual “Bodancea“ (ce aparținuse în proprietate numitului S. M.), probele administrate în cauză infirmă aceste susțineri.
Astfel, def. T. Gh. I. figura în evidentele rolului agricol din perioada 1959 – 1963 înscris cu o suprafață totala de 8,13 ha care includea și suprafața de 1,25 ha teren arabil din pct. “B.” (care apare ca fiind tăiată cu o linie) pentru care, pe verso-ul filei de rol s-a făcut mențiunea că a fost confiscată prin hotărârea Tribunalului R. nr.1341/1959 (în realitate aceasta fiind cea care a făcut obiectul schimbului cu terenul confiscat ulterior).
Din cuprinsul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate (nr. 1243/16.03.1991) formulată de T. I. Frăsina (soția def. T. Gh. I. și mama reclamantului) rezultă că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8,11 ha teren pe care o avea înscrisă în rolul agricol din 1959 – 1963 cu mențiunea expresă că în această suprafață intră și cei 1,25 ha teren confiscat abuziv și pentru care soțul său a fost condamnat.
De asemenea, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața totală de 5,5 ha teren arabil (dispusă în mai multe trupuri) despre care a precizat că de teamă să nu fie considerați chiaburi nu a fost înscrisă în rolul agricol.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.2112/4 oct. 2006 a Judecătoriei R. și din Titlul de proprietate nr._, cererea a fost admisă, în parte, pentru o suprafață de 6,42 ha din cea de 8,11 ha înscrisă în rolul agricol, iar titlul s-a eliberat pentru suprafața totală de 6,52 ha.
Rezultă, așadar, că suprafața de 1,25 ha teren din . făcut obiectul reconstituirii.
De asemenea, prin sentința susmenționată s-a dispus reconstituirea în favoarea reclamantului T. P. (în calitate de moștenitor al def. T. Gh. I.) pentru o suprafață de încă 0,48 ha teren situată în punctul “M. Seaca” despre care s-a reținut că a fost dovedită prin contracte de vânzare – cumpărare și nu cu evidențele rolului agricol pentru a se concluziona că făcea parte din cei 8,13 ha.
P. adresa nr.7110 3.01.2013 Primăria comunei H. susține că în favoarea moștenitorilor def. T. Gh. I. s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 10,5107 ha teren care include și suprafața de 1,25 ha, conform deciziei civile nr.133/20.01.2004 și că fiilor def. T. Gh. I. (respectiv C. I. N., H. I. Jenița si T. I. V. ) li s-a reconstituit drept de proprietate și în nume propriu, ceea ce a dus la dublarea suprafețelor de teren.
De asemenea, susține că terenul de 1,25 ha se află pe teritoriul administrativ al satului B., .-se pe vechiul amplasament”.
Or, din cuprinsul deciziei civile nr.133/AC/20.05.2004 a Tribunalului N. rezultă că s-a dispus partajarea averii def. T. Gh. I. care cuprindea (printre altele) atât suprafața de 6,52 ha înscrisă în Titlul de proprietate nr._ cât și suprafața de teren înscrisă în titluri de proprietate emise în nume propriu unor moștenitori care la data căsătoriei fuseseră înzestrați de către defunct.
Verificând amplasamentele terenurilor înscrise în acele titluri (așa cum sunt evidențiate și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în dosarul nr.1757/AC/2001 al Tribunalului N. în care s-a pronunțat decizia nr.133/AC/2004 a Tribunalului N.) se deduce că nici unul din terenurile reconstituite prin titluri emise în nume propriu unor moștenitori nu are legătură cu terenul din punctul “T.” . cel din punctul “Bodancea” . schimb), acestea având amplasamente în zone precum: punct “D.”, “racla 3”, “racla IV”, pct. “T.”, pct.” Bursucărie”, pct. “Acasa”, etc.
De altfel, aceleași susțineri ale Primăriei comunei H. legate de existența unor suprapuneri între terenurile reconstituite pe baza registrului agricol al def. T. Gh. I. și cele reconstituite în nume propriu unora dintre moștenitori au fost invocate și cu ocazia soluționării dosarului nr.3427/2006 al Judecătoriei R. în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2112/2006, prin care s-a reconstituit petentului T. P. drept de proprietate pentru o suprafață de 0,48 ha teren.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele: “Este adevărat că în timpul vieții tatăl petentului și-a înzestrat copiii cu suprafața totală de 8,5132 ha, așa cum rezultă din sentința civilă nr.1071/7.03.2001 a Judecătoriei R., însă, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul M. G. în dosarul nr.1757/AC/2001, toate suprafețele de teren cuprinse în titlurile de proprietate ale celor 7 moștenitori cât și terenul def. T. Gh. I. (T.P. nr._ ) sunt distincte, de sine stătătoare și nu există nici o suprapunere între ele. P. urmare nu rezulta nici o dublare a suprafețelor de teren așa cum susține Comisia comunală H.”.
Mai mult, deși Primăria comunei H. a susținut (prin adresa menționată anterior) că suprafața de 1,25 ha teren ce formează obiectul dosarului se afla pe teritoriul administrativ al comunei Secuieni, . fost “reconstituită pe vechiul amplasament” moștenitorilor def. T. Gh. I., din adresa nr._ din 11.03.2013 trimisă de Primăria comunei Secuieni a reieșit că suprafața de 1,25 ha teren din punctual numit “T.” este în prezent ocupată de locuințele a 11 cetățeni (printre care și S. M.) cărora li s-au constituit drept de proprietate prin titluri emise în conformitate cu legile fondului funciar.
Rezultă așadar că moștenitorilor def. T. Gh. I. nu li s-a restituit în proprietate și nu au fost compensați pentru suprafața de teren care a fost confiscată prin hotărârea penală (cea situată în punctul “Bodancea” sau pentru cea situata în punctul “T.”), comasată în întovărășirea agricolă.
Mai mult, toate demersurile întreprinse pentru identificarea fostului amplasament al suprafeței de 1,25 ha teren situată în punctul “Bodancea” (care ar fi aparținut înainte de efectuarea schimbului lui S. M.) au rămas fără rezultat.
Astfel, față de împrejurarea că din considerentele sentinței penale a reieșit că în schimbul terenului proprietatea def. T. Gh. I. situat în ., pct. “T.” (comasat în perimetrul întovărășirii agricole) acesta ar fi primit o suprafață echivalentă de 1,25 ha amplasată în pct. “Bodancea”, . fi aparținut în proprietate numitului S. M., schimb ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr.6672/26 sept. 1958 de Notariatul de stat R., la solicitarea instanței, Arhivele Naționale, Serviciul Județean N., prin adresa nr.2391/C/25.03.2013 a comunicat că nu deține actul susmenționat și nici în tomul cu acte autentificate în data de 26 sept. 1958 de Notariatul de stat R. nu figurează înscris actul solicitat.
De asemenea, solicitându-se relații Primăriei comunei Secuieni, care deține evidențele rolurilor agricole ale numitului S. M. (cel ce apărea ca fost proprietar al terenului din pct. “Bodancea”, confiscat prin sentința penală), prin adresa nr.2860/103/11.09.2013 a comunicat că S. M., între anii 1956 – 1958 nu figurează cu poziție de rol, iar în registrul din 1959 – 1963 figurează cu suprafața de 1,22 ha în pct. “Acasă” din care 0,10 ha curți și 0,14 ha în . în evidențele deținute la nivelul instituției nu apare menționat vreun schimb de teren din punctul “Bodancea”, . “T.”, .> Întrucât terenul confiscat prin hotărârea penală de condamnare făcuse obiectul unui contract de schimb cu suprafața de 1,25 ha teren din pct. “T.” în condițiile Decretului nr.151/1950 care prevedea (la art. 5) că schimburile de terenuri se vor face “la suprafețe egale și urmărindu-se ca, la schimb, să se primească pe cât posibil terenuri de calitate și în poziții cât mai avantajoase“, cum în lipsa oricăror date privind vecinătățile terenului din cuprinsul sentinței penale, evidențelor rolurilor și în lipsa actului de schimb, identificarea suprafeței din pct.“Bodancea” nu a fost posibilă, având în vedere că dispozițiile art. 5 alin.1) lit. b din Legea nr.221/2009 prevăd că despăgubirile reprezintă echivalentul bunurilor confiscate, față de trimiterea la dispozițiile Legii nr.10/2001 care prevăd că despăgubirile prin echivalent se stabilesc luându-se în considerare (pentru terenuri) valoarea de piață de la data soluționării cererii de acordare de despăgubiri (notificării), tribunalul, mergând pe raționamentul că terenul din punctul “Bodancea” avea calitatea și zona de amplasament asemănătoare cu cel din pct. “T.” (cu care fusese schimbat), urmează a avea în vedere la calculul despăgubirilor cuvenite reclamantului, terenul din pct. “T.”, care a fost identificat în urma probelor administrate.
Astfel, prin expertiza topografică întocmită în cauza de expert M. G., a fost identificată suprafața de 1,25 ha teren amplasată în pct. “T.” ca fiind în prezent stăpânită de numitul S. M. și de S. V. C., care au casele de locuit și gospodăriile amplasate pe aceasta și cărora li s-a emis T.P. nr.59/425/ 1995 și T.P. nr._ .
Expertul a menționat că terenul, în anul 1959, era amplasat în extravilan, având categoria de folosință arabil (de altfel și martorul audiat, S. V., a relatat că terenul era situat “în capătul satului”) însă, în decursul timpului a fost inclus în intravilanul satului Basta, . prezent categoria de folosință curți – construcții, arabil, vii, livezi.
P. expertiză, valoarea suprafeței de 1,25 ha a fost stabilită (în urma obiecțiunilor formulate de ambele părți) în 3 variante, expertul precizând că standardele internaționale de evaluare prevăd posibilitatea mai multor abordări: ținând cont de H.G. nr.834/1991 și H.G. nr.500/1994; de prețurile practicate de notariate și prin metoda comparației directe.
Astfel, potrivit primei metode a stabilit o valoare de circulație de 227.194 lei; potrivit preturilor practicate de notariate o valoare de 33.750 lei și potrivit metodei comparației directe o valoare de 334.253 lei.
Având în vedere că din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1) lit.b din Legea nr.221/2009 cât și ale Legii nr.10/2001 se deduce că despăgubirile reprezintă echivalentul terenului ce nu poate fi restituit în natura care se stabilesc potrivit valorii de piață de la data soluționării cererii (notificării) stabilită potrivit standardelor internaționale, tribunalul apreciază că suma care reflecta “valoarea de piața a terenului” este cea de 227.194 lei.
Aceasta întrucât este calculata prin luarea în considerare a unor criterii exact stabilite prin acte normative (H.G. nr.500/1994 si H.G. nr.834/1991) și este mai apropiată și de valoarea rezultată prin metoda comparației directe (de 334.253 lei).
Valoarea stabilită potrivit “prețurilor practicate de notariate” nu poate fi luată în considerare, nereflectând adevărata valoare de circulație (de piață) a terenului cât timp tabelele cuprinzând valorile medii estimate ale terenurilor reprezintă valori sub care părțile care tranzacționează nu pot coborî pentru a nu se eluda taxele notariale.
Faptul că valoarea de 33.750 lei nu reflectă valoarea de piață a terenului rezultă din compararea prețului pe m.p. pentru terenuri similare din anunțul publicitar (depus la dosar, fila 66) unde acesta variază între 7 – 15 euro/m.p. cu cel de 0,20 – 0,60 euro/m.p. din “Tabelul cu valoarea medie estimata a terenurilor” întocmit de Camera Notarilor Publici Bacău, avut în vedere de expert.
Or, cât timp valoarea de piață a terenului este definită de către Standardele Internaționale de Evaluare ca fiind “suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată la data evaluării între un cumpărător decis și un vânzător hotărât într-o tranzacție cu preț determinat atractiv, după o activitate de marketing corespunzătoare în care părțile au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere“, tribunalul apreciază că suma de 227.194 lei reflectă valoarea de piață a terenului confiscat prin hotărârea penală de condamnare nr. 1341 din 5 sept. 1959 a fostului Tribunal Popular Raion R..
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.5 alin 1) lit.b din Legea nr.221/2009 pârâtul va fi obligat să-l despăgubească pe reclamant cu această sumă.
Față de cheltuielile de judecata efectuate de reclamant în cuantum de 1.000 lei (reprezentând c/valoarea onorariu expert), în temeiul dispozițiilor art.274 Cod Procedura Civilă, pârâtul va fi obligat și la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul T. P., domiciliat în municipiul Piatra-N., ., ..C, ., în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. București (reprezentat în proces de Administrația Județeană a Finanțelor P. N., fost D.G.F.P.), cu sediul în municipiul București, ., sector 5, având ca obiect constatare caracter politic și despăgubiri.
Constată caracterul politic al măsurii condamnării la 2 ani închisoare corecțională dispusă împotriva tatălui reclamantului, T. I., prin sentința penală nr.1341 din 5 sept. 1959 pronunțată de T. Popular al Raionului R. în dosarul nr.2822/1959.
Obligă S. R., prin M. Finanțelor P. București, la plata sumei de 227.194 lei către reclamantul T. P., reprezentând echivalentul suprafeței de teren de 1,25 ha confiscată prin sentința penală nr.1341/5 sept. 1959 a Tribunalului Popular al Raionului R..
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind daunele morale.
Obligă S. R., prin M. Finanțelor P. București, la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 dec. 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. N. U.
Red. M.C. /29.01.2014
Tehnored.N.U./13.02.2014
Ex.5
Dosar nr._
Emisă la 17 febr. 2014
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA R.
Vă restituim alăturat, spre conservare în arhiva instanței dv., dosarul nr.1500/2000 al Judecătoriei R. (șnuruit, parafat și conținând un număr de 171 file), la care se află atașate:
- dosarul nr.1757/AC/2001 al Tribunalului N. – Secția Civilă, șnuruit, parafat și conținând un număr de 548 file;
- dosarul nr.1757/AC/2001 al Tribunalului N. - Secția I Civilă, șnuruit, parafat și conținând un număr de 4 file;
- și dosarul nr.3651/2004 al Curții de Apel Bacău, șnuruit, parafat și conținând un număr de 36 file,
întrucât nu ne mai este necesar.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. N. U.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1105/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 279/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
