Fond funciar. Sentința nr. 421/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 421/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 421
Dosar nr._ fond funciar - ANULARE T.P.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TĂRGU N.
JUDETUL N.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 421
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. A. – judecător
Grefier M. C.
Se examinează cauza civilă privind pe reclamantul S. E. împotriva pârâților A. N., C. L. TG. N. DE A. A L. 18/1991, C. JUDEȚEANĂ N. DE A. A L. 18/1991, având ca obiect fond funciar ANULARE T.P.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul lipsă pârâtul și reprezentanții celor două comisii de fond funciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
Obiectul cauzei fiind anulare titlu de proprietate;
Stadiul procesual: dosarul se află la al 4-lea termen de judecată;
Procedura de citare lipsă cu pârâtul A. N. - fără adresă și legal îndeplinită cu celelalte părți.
Reclamantul că înțelege să se judece numai cu cele două comisii de aplicare a legilor fondului funciar.
Instanța ia act de precizarea formulată la termenul de astăzi de către reclamant.
Instanța din oficiu invocă excepția autorității de lucru judecat și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Reclamantul arată că nu este autoritate de lucru judecat și solicită respingerea excepției de autoritate de lucru judecat și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
S-au declarat dezbaterile închise,după care ;
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ,constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ reclamantul S. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. N., cu pârâtele C. locală Tg. N. de aplicare a legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând să se dispună anularea titlului de proprietate nr.3/1685/15.02.2005 și a procesului verbal de punere în posesie nr.755/12.03.2005 pentru suprafața de 3200 m.p. de teren din punctul S. și înscrierea în titlul său de proprietate a suprafeței de 7200 m.p. de teren situat în intravilanul orașului Tg.N., ., teren învecinat cu cimitirul orașului la nord, E-C. M., S-M. I., V-stradă. A mai solicitat și obligarea Comisiei locale Tg. N. de aplicare a legilor fondului funciar la despăgubiri de 100.000 Euro în caz de imposibilitate de restituire în natură a terenului.
În motivarea acțiunii, a arătat că terenul susmenționat în suprafață de 7200 m.p. a fost proprietatea părinților săi, S. G. și S. M., a fost stăpânit de aceștia de peste 30 de ani, fără a fi tulburați în posesie și că, nejustificat, C. locală Tg. N. de aplicare a legilor fondului funciar a emis proces-verbal de punere în posesie moștenitorilor numitului M. G., adică pârâtului A. N. pentru 3200 m.p. de teren și ulterior acesta a înstrăinat terenul altor persoane iar acum pe el sunt ridicate mai multe construcții aparținând la diverși proprietari.
În dovedire reclamantul a depus la dosar copie după înscrisuri constând în: certificatul de moștenitor nr. 29 din data de 17.01.1989, eliberat după defunctul S. G., sentința civilă nr.1323/2008, sentința civilă nr.2001/2009 și nr. 12.231/1994 pron. de Judec. Tg.N., decizia civilă nr. 1048/2001 a Tribunalului N., declarații de martor, raport de expertiză întocmit de expertul V. I. în dosarul civil nr._, adrese de răspuns primite la cererile adresate la Guvernul României, la Instituția Prefectului N. și C. locală Tg.N. pentru aplicarea legilor fondului funciar.
S-a dispus din oficiu atașarea dosarului civil nr._ a Judecătoriei Tg.N..
Pârâta C. locală Tg. N. de aplicare a legilor fondului funciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând următoarele:
Față de acțiunea civilă de anulare a titlului de proprietate nr.3/1685/15.02.2005 și a procesului verbal de punere în posesie nr.755 din 12.03.2005 formulată de reclamantul S. E. prin care a solicitat anularea documentelor susmenționate și înscrierea în titlul de proprietate al reclamantului a suprafeței de 7200 mp teren intravilan cu vecinătățile indicate, iar în caz de imposibilitate de restituire în natură, obligarea comisiei locale la plata de despăgubiri în valoare de 100.000 euro, s-a precizat că petentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3600 mp, teren situat pe raza orașului Tîrgu N. prin sentința civilă de reconstituire nr. 36/CA/ 06.02.1996.
Reclamantul a refuzat în timp mai multe amplasamente, astfel comisia a procedat la punerea în posesie cu terenul care se mai afla în rezerva Comisiei locale.
În atare condiții, hotărârile judecătorești pronunțate au fost respectate astfel încât nu există nici un temei legal care să conducă la anularea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie emise în favoarea reclamantului.
Referitor la atribuirea suprafeței de 7200 m.p. de teren s-a arătat că reclamantul nu face nicio dovadă că ar fi îndreptățit să o primească.
Cu privire la daunele solicitate, în conformitate cu legislația funciară în vigoare despăgubirile pot fi acordate doar atunci când nu există nicio posibilitate pentru compensare a terenului reconstituit, iar stabilirea acestora se face în conformitate cu prevederile legii 247/2005, astfel încât solicitarea reclamantului este vădit netemeinică și nelegală.
C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a lăsat soluția la aprecierea instanței, a înaintat documentația care a stat la baza înscrierii în titlu de proprietate criticat a suprafeței de 3200 m.p. de teren și a solicitat respingerea unui eventual capăt de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul nu a solicitat alte probe înafara înscrisurilor de la dosar.
S-a pus în discuție existența autorității de lucru judecat cu privire la cererile formulate prin acțiunea de față, însă reclamantul a solicitat admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată și a precizat că nu dorește să se judece cu A. N., chemat în judecată ca pârât.
În baza probatoriul administrat în cauză instanța va respinge acțiunea reclamantului cu privire la primele două capete de cerere constatând că există autoritate de lucru judecat, iar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 7200 m.p. sau acordare de despăgubiri va fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere următoarele:
Din hotărârile judecătorești depuse în copie la dosar reiese fără echivoc faptul că prima instanță s-a mai pronunțat asupra primelor două capete de cerere formulate în cadrul acțiunii de față de reclamant, prin care acesta a solicitat să se dispună anularea titlului de proprietate nr.3/1685/15.02.2005 și a procesului verbal de punere în posesie nr.755/12.03.2005 pentru suprafața de 3200 m.p. de teren din punctul S., existența autorității de lucru judecat fiind dovedită cu sentința nr.2001/2009 pronunțată de Judecătoria Tg.N..
Cu privire la ultimul capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7200 m.p. de teren situat în intravilanul orașului Tg.N., ., având vecini pe: cimitirul orașului la N, E-C. M., S-M. I., V-stradă, se reține că reclamantul a mai formulat anterior cerere de reconstituire, însă pentru suprafața de 3200 m.p. de teren, din intravilanul orașului Tg.N., cu aceleași vecinătăți, cu acordarea de despăgubiri de 50.000 Euro în caz de nerestituire a terenului în natură, cererea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr.2001/2009 a judecătoriei Tg.N..
Potrivit registrului agricol pe anii 1959-1963 rezultă că S. G., autorul reclamantului, avea înscris teren pe raza satului Șoimărești nicidecum în Tg.N., (doar în certificatul de moștenitor nr. 29 din data de 17.01.1989 apare înscris acest teren ca fiind în Tg.N.); că din evidențele agricole aflate la nivelul orașului Tg. N., rezultă că autorii reclamantului nu au fost membrii CAP și nu s-au înscris cu acest teren în CAP, însă acest teren le-a fost atribuit ca lot de folosință, în anul 1974.
Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, potrivit art.11 alin.21 din Legea 18/1991 modificată prin Legea 247/2005 și art.39 din Normele de aplicare a legii Fondului Funciar.
Reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7200 m.p. de teren în discuție, astfel că cererea sa pentru reconstituirea dreptului de proprietate va fi respinsă.
Despăgubirile pot fi acordate când nu există nici o posibilitate pentru compensarea terenului la care are dreptul titularul, iar stabilirea acestor despăgubiri se face în conformitate cu prevederile titlului VII din Legea nr.247/2005, astfel că solicitarea reclamantului este neîntemeiată, în condițiile în care acestuia i s-a pus la dispoziție terenul pentru care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererile având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.3/1685/15.02.2005 și anularea procesului-verbal de punere în posesie nr.755/12.03.2005 formulate în cadrul acțiunii civile de față de reclamantul S. E., domiciliat în Tg. N., ., jud. N. în contradictoriu cu pârâtele C. locală Tg. N. de aplicare a legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatând că în cauză există autoritate de lucru judecat.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de același reclamant pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7.200 m.p. de teren situat în intravilanul orașului Tg.N., ., teren învecinat cu cimitirul orașului la N, E-C. M., S-M. I., V-stradă și obligarea la plata sumei de 100.000 euro despăgubiri în cazul în care nu se poate emite titlul de proprietate pe vechiul amplasament.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
PreședinteGrefier
V. AvasilcăiMariana C.
Red./tehnored.V.A./19.03.2013
Ex.-5-
| ← Fond funciar. Decizia nr. 279/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 8/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








