Fond funciar. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 15 RC
Dosar nr._ | Fond funciar |
ROMANIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/RC din 20.01.2014
Ședința publică din 20.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte | D. M. | Judecător |
D. M. | Judecător | |
G. B. | Judecător | |
R. C. | Grefier |
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de recurentele P. V. L. și I. R. – domiciliate în P. N., ., nr. 59, județul N., respectiv de pârâta Instituția P. Județului N. – cu sediul în P. N., ., nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 3149 din 16.07.2013 pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimatele-reclamante B. A. și B. D. – cu domiciliul procesual la Cabinet avocat S. M., în P. N., bulevardul 9 Mai, .. D, ., C. locală P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în P. N., ., nr. 6-8, județul N., C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în P. N., ., nr. 27, județul N., C. L. P. N. și P. M. P. N. – ambele cu sediul în P. N., ., nr. 6-8, județul N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns doamna avocat A. P. pentru recurenta P. V. L., curatorul recurentei I. R. – domnul avocat I. A. și doamna avocat J. A. pentru intimatele-reclamante B. A. și B. D., lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este fond funciar – constatare nulitate absolută parțială titlu proprietate;
- stadiul procesual – recurs;
- procedura de citare a fost îndeplinită;
- cauza se află la al treilea termen de judecată;
- la dosar a fost depus, prin compartimentul arhivă, de intimatele-reclamante B. A. și B. D., un răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul P. municipiului P. N., la care au anexat trei fotografii și o copie a Fișei colective a bunului imobil. Recurenta P. V. a depus la dosar un înscris la care au fost anexate patru fotografii.
După referatul grefierului, președintele completului de judecată comunică părților prezente că excepția inadmisibilității căii de atac vizează ambele recursuri, respectiv și cel formulat de P. L. V., nu doar cel formulat de I. R., așa cum se înțelege din adresa emisă curatorului acesteia, dl. av. I. A..
Președintele completului de judecată comunică părților prezente duplicate ale înscrisurilor depuse la dosar, acestea nesolicitând amânarea judecății în vederea studierii lor.
La cererea instanței, doamna avocat A. P. precizează că între cele două recurente – persoane fizice – nu există legături de rudenie, însă ambele locuiesc în același imobil, una la parter și alta la etajul clădirii; totodată, acestea stăpânesc, în indiviziune, terenul aferent construcției, acesta fiind motivul pentru care au formulat, împreună, recurs.
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în cadrul dezbaterilor, cu privire la excepția inadmisibilității recursului formulat de P. L. V. și I. M., și pe fondul cauzei.
Doamna avocat A. P. învederează instanței că singura opțiune pe care o are este să solicite respingerea excepției inadmisibilității, arătând că intenția recurentelor a fost să tragă un semnal de alarmă, și singurul mod în care puteau face asta era să formuleze recurs împotriva hotărârii instanței de fond.
Consideră că acest demers a fost unul util, având în vedere că Instituția P. județului N. a analizat mai bine situația și a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, iar P. municipiului P. N. și-a modificat, în mod evident și categoric poziția procesuală exprimată în fața instanței de fond, prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs.
Precizează că dorința recurentelor este ca instanța să respingă excepția inadmisibilității și să admită recursul formulat de acestea, lăsând însă soluția la aprecierea instanței și precizând că solicită admiterea recursului formulat de Prefectul județului N.; nu solicită cheltuieli de judecată.
Domnul avocat I. A. achiesează la concluziile doamnei avocat A. P., solicitând respingerea excepției și admiterea recursului formulat de I. R., dar și a celui formulat de Prefectul județului N., pentru motivele indicate în scris de acesta.
Doamna avocat A. J. învederează instanței că a invocat, prin întâmpinare, excepția inadmisibilității recursului formulat de P. L. V. și I. M., care nu au fost părți în proces și au depus cererea de intervenție după finalizarea dezbaterilor. Consideră că, neputând fi vorba de o cerere de intervenție, recursul este inadmisibil.
În legătură cu recursul promovat de Instituția P. județului N., solicită respingerea acestuia, arătând că la instanța de fond primarul a arătat că nu s-a măsurat terenul și este de acord cu acțiunea, iar prefectul a fost de acord cu cererea, în baza poziției primarului; ulterior însă, primarul a formulat o nouă întâmpinare, pe care o apreciază ca fiind tardivă și prin care lasă soluția la aprecierea instanței.
Mai mult, prefectul face mențiune, în recursul formulat, despre intimatele „A.”, deși nu a existat nicio parte cu acest nume în dosar. Precizează că toți vecinii intimatelor-reclamante au documentații cadastrale, iar suprafața de teren ce face obiectul litigiului este proprietatea lor și utilă acestora, iar recurentele au sudat ușa de la centrala termică, blocându-le astfel accesul.
Mai susține că la efectuarea documentației cadastrale s-a constat că suprafața de teren necesară intimatelor-reclamante este de 220 mp, în prezent împrejmuită și aflată în posesia lor, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală; nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3149 din 16.07.2013, Judecătoria P. N. a admis acțiunea civilă formulată, la data de 6.09.2012, de reclamantele B. A. și B. D., în contradictoriu cu pârâții C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. municipală P. N. pentru aplicarea legilor fondului funciar, Instituția P. – județul N., P. municipiului P. N. și C. local P. N. și a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 1/2539/2.02.1995, în sensul înscrierii, în loc de 187 mp teren, a suprafeței de 220 mp, cu următorii vecini: . A.‑D. (est), P. V.‑L. și I. R. (sud) și S. P. (vest).
Prin aceeași sentință, s‑a luat act că nu a fost solicitată plata cheltuielilor de judecată.
Analizând și coroborând susținerile părților și înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța a găsit întemeiată acțiunea promovată de reclamante, pentru considerentele prezentate în continuare.
Prin Decizia nr. 266/22.11.1972, fostul Comitet executiv al Consiliului popular al M. P. N. a atribuit în folosință, locuitorului B. A., suprafața de 150 mp teren situat în P. N., între megieșii lotul 40 la nord, lotul 44 la sud, proprietatea I.L.L. la est și . vest, în vederea construirii unei locuințe proprietate personală.
Pe baza autorizațiilor pentru lucrări nr. 120 din 25.07.1970 și nr. 845 din 7.02.1973, B. A. și‑a edificat construcția pentru care i‑a fost atribuit respectivul teren, iar ca urmare a cererii de constituire a dreptului de proprietate din septembrie 1994, în favoarea sa a fost emis Ordinul P. nr. 217 din 16.11.1994, prin care s‑a dispus emiterea titlului de proprietate nr._, pentru suprafața de teren aferentă locuinței, respectiv 187 mp, însă, din schița realizată cu ocazia efectuării măsurătorilor necesare emiterii documentației cadastrale, a rezultat o suprafață de teren suplimentară, de 33 mp, pentru a cărei introducere în titlu a fost promovată cererea de față.
Cum, la data de 13.08.2007, B. A. a decedat, acțiunea în justiție a fost formulată de succesorii săi legali, reclamantele în cauză, în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv, fiică.
Principalul argument pentru care cererea reclamantelor a fost considerată întemeiată a fost acela că terenul solicitat nu se află în titlul de proprietate emis vreunei alte persoane, deci el poate fi înscris, în mod evident, în titlul criticat, în care nu a fost consemnat în mod corect terenul pentru care s‑a constituit dreptul de proprietate, deoarece, ulterior, s-a constatat că suprafața de teren reală, rezultată din măsurători, este cu 33 mp teren mai mare, în cauză fiind relevante și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția CEDO, care statuează că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publica și in condițiile prevazute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional“.
Față de considerentele expuse, și cu observarea dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr. 18/1991, instanța a admis așa cum a fost formulată cererea cu a cărei soluționare a fost învestită.
Comunicată la data de 5.08._, în termenul prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, sentința civilă astfel pronunțată a fost atacată cu recurs de pârâta Instituția P. – județul N. și criticată pentru esențială nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că, pentru construirea unei locuințe, prin decizia transcrisă sub nr. 4942/8.12.1972 în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al fostului notariat de Stat județean N., Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului P. N. i‑a atribuit numitului B. A., în folosință, suprafața de 150 mp teren situată pe ., iar după adoptarea Legii fondului funciar, în temeiul prevederilor art. 35 din acest act normativ, C. local al municipiului P. N. a propus constituirea în favoarea sus‑numitului a dreptului de proprietate pentru suprafața de 187 mp, cu mențiunea că aceasta este suprafața existentă, în fapt, pe .. 18.
Cum această propunere a fost aprobată de Prefectul județului N. prin Ordinul nr. 217 din 16.1.1994, a fost emis și titlul de proprietate nr. 1/2539/2.02.1995, care respectă întocmai dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, potrivit cărora „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora“.
Invocând, în drept, art. 304 și art. 304^1 Cod procedură civilă, Instituția P. – județul N. a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 3149 din 16.07.2013 a Judecătoriei P. N., în sensul de a se dispune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii promovate de reclamantele-intimate.
În cauză, împotriva hotărârii au declarat recurs și numitele P. V.‑L. și I. R., care au comunicat și la judecătorie, prin fax, o cerere de intervenție în interes propriu (ce poartă numai semnătura celei dintâi), prin care au învederat instanței că sunt vecinele de pe latura de est a proprietății reclamantelor, iar terenul cu privire la care acestea au solicitat înscrierea în titlul de proprietate criticat face partea din curtea lor și a generat probleme și neînțelegeri de câțiva ani de zile, de când B. A. și‑a construit pe el, fără a avea autorizație de construire, centrala termică, după care a stricat gardul ce despărțea cele două gospodării, construind un gard nou, din lemn și stâlpi de fier, prin a cărui amplasare le‑a ocupat terenul până în peretele magaziei.
Respectivul gard a fost, însă, demolat de bună voie de reclamanta B. A., urmare reclamațiilor și plângerilor pentru tulburare de posesie și violare de domiciliu depuse la poliție, dar abia după ce inspectorul care s‑a ocupat de dosar i‑a adus la cunoștință că, dacă nu‑și ridică gardul, el va propune începerea urmăririi penale împotriva sa.
Cum cererea de intervenție a ajuns la dosar după ședință și după închiderea dezbaterilor, judecătorul care a soluționat fondul procesului nu a analizat‑o, făcând pe ea mențiunea corespunzătoare.
În aceste condiții, cum recursul este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia doar părțile sau Ministerul Public pot solicita, în condițiile și pentru motivele limitativ determinate de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate, printre altele, fără drept de apel, ca în prezentul litigiu, terțele persoane care ar putea exercita un recurs nu pot fi altele decât cele introduse în proces pe calea intervenției voluntare sau a intervenției forțate, și, cum cele două persoane fizice recurente nu au avut nicio calitate la judecata în primă instanță, recursul lor va fi respins ca inadmisibil.
Ca atare, în continuare vor fi examinate temeinicia și legalitatea sentinței civile pronunțate în cauză numai prin prisma criticilor aduse de instituția recurentă, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304^1 din Codul de procedură civilă.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosar, examinate în ordinea lor cronologică, rezultă situația de fapt expusă în continuare.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 9/1968 pentru dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism, „Comitetele executive ale consiliilor populare municipale, orășenești și comunale vor atribui, pentru construirea de locuințe ori de case de odihnă sau turism, celor care nu au terenuri proprietate personală, terenuri în folosință veșnică, cu plata unei taxe anuale. În aplicarea acestui text de lege, prin decizia nr. 149/13.07.1970, fostul Comitet executiv al Consiliului popular al municipiului P. N. a atribuit cetățeanului S. N., pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în folosință veșnică și cu plata unei taxe anuale, lotul nr. 42, în suprafață de 250 mp, situat în P. N., . (devenită . executare integrală a construcției era de doi ani, socotit de la data emiterii deciziei de atribuire, iar conform certificatului de aliniere nr. 61 /25.07.1970, locuința trebuia edificată paralel cu .> Din motive care nu interesează prezenta cauză, S. N. nu și‑a mai construit vila cu patru camere, baie, hol, garaj, magazie și bucătărie, deși primise în acest scop și autorizația pentru executare de lucrări nr. 120/25.07.1970 (valabilă numai un an de zile, de la data eliberării ei), astfel că lotul de teren ce i‑a fost atribuit a rămas neocupat mai mult timp, mai exact până în luna noiembrie 1972, când, urmare cererii exprese a autorului intimatelor‑reclamante, înregistrată sub nr. 9809/1248/2.11.1972 la C. local al municipiului P. N., acest organ administrativ a emis Decizia nr. 266/22.11.1972, transcrisă în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al fostului Notariat de Stat al județului N. sub nr. 4942/8.12.1972, prin care B. A. a primit în folosință, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, exact atât cât a solicitat, adică suprafața de 150 mp, reprezentând o parte din lotul nr. 42, care se învecina, în anul 1970, cu lotul nr. 40, ., lotul nr. 44 (atribuit lui S. P.), proprietatea I.L.L. și .>
În autorizația pentru executare de lucrări nr. 845/7.02.1973, eliberată pentru B. A., este făcută precizarea expresă potrivit căreia „construcția se va amplasa cuplat cu locuința tov. S. P., conform planului de situații“.
Urmare adoptării și intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1994, soții B. au depus la Primăria municipiului P. N., în septembrie 1994, cererea nr._/94, prin care au solicitat, în temeiul art. 35 din lege, constituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei de locuit, adică exact 150 mp, atribuită în folosință în urmă cu 22 de ani.
În urma măsurătorilor efectuate în teren, s‑a constatat că, la adresa din ., în fapt există o construcție de 122 mp și 64,8 mp teren liber, astfel că, la propunerea Consiliului L. al municipiului P. N., Prefectul județului N. a emis Ordinul nr. 217/16.11.1994, prin care s‑a dispus trecerea în proprietatea privată a mai multor proprietari de locuințe din municipiul P. N., printre care și B. A., terenurile prevăzute în anexele 1 și 2 la respectivul ordin. Autorul reclamantelor este înscris la poziția nr. 1, și în ambele anexe, este făcută mențiunea că suprafața de teren atribuită în folosință veșnică fusese de 150 mp, dar că suprafața existentă în fapt și efectiv ocupată de curți‑construcții, atribuită în proprietate prin constituirea acestui drept, era de 187 mp, atât cât apare înscris și în titlul de proprietate nr. 1/2539/2.02.1995, cu privire la care, prin acțiunea de față, moștenitoarele legale ale lui B. A. solicită constatarea nulității absolute, cu toate că acesta nu a contestat niciodată vreunul dintre actele care au stat la întocmirea respectivului titlu, deși până la decesul său (survenit la 13.08.2007) au trecut mai bine de 12 ani.
Trebuie arătat că, în tot cursul soluționării procesului, inclusiv prin cererea de recurs, emitentul ordinului menționat a stăruit în respingerea acțiunii reclamantelor, susținând, pe bună dreptate, că titlul de proprietate criticat a fost emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, text potrivit căruia „Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținuta din construcție“.
De asemenea, prin întâmpinarea formulată la instanța de fond pentru termenul de judecată din 19.02.2013, Prefectul județului N. a învederat completului de judecată că, în opinia sa, reclamantele trebuie să facă dovada că terenul solicitat în plus este împrejmuit de ele sau de autorul lor, că este necesar normalei utilizări a gospodăriei lor, că nu au litigii cu vecinii terenului, că acesta nu a fost ocupat abuziv din domeniul public sau privat al municipalității, abia după lămurirea acestor aspecte urmând a fi în măsură să revină cu precizări suplimentare față de acțiunea dedusă.
În același timp, după ce a comunicat primei instanțe că, „în urma verificărilor efectuate de către serviciul de specialitate din cadrul Primăriei municipiului P. N., s‑a constatat că nu se poate identifica suprafața de teren care face obiectul litigiului“, primarul și‑a schimbat radical poziția procesuală, în sensul că a solicitat respingerea ca nefondat a recursului Instituției P. – județul N., susținând că, întrucât nu a fost indicat niciun motiv de casare sau de modificare a sentinței civile atacate, nicio neregulă sau interpretare greșită a probelor din dosar, ci, mai mult, sunt arătate doar temeiurile legale pe baza cărora s‑a emis titlul de proprietate supus controlului judecătoresc, soluția primei instanțe este legală și temeinică și trebuie menținută în totalitate.
Ulterior, din examinarea schițelor de plan din 1970 și din 1992, depuse la dosar de cele două recurente care nu au avut calitatea de părți la judecătoria P. N., primarul municipiului a învederat tribunalului faptul că „se poate constata cu ușurință că limita dintre cele două proprietăți se prefigurează printr‑o linie dreaptă, continuă, fără a avea acel intrând, unghi ascuțit care apare în planul de amplasament actualizat al imobilului soților B. …“, în care „colțul sudic nu mai este liber, ci apare o extindere a imobilului inițial“.
În lumina noilor înscrisuri, și primarul a putut constata că „linia de hotar dintre proprietatea soților B. și cea a numiților P. și I. este modificată, iar cei 33 mp pentru care B. A. solicită majorarea dreptului de proprietate s‑ar regăsi în proprietatea lui P. și I.“.
Ca atare, primarul G. Ș. și‑a exprimat opinia că este oportună schimbarea cadrului procesual și a lăsat soluția la aprecierea instanței de recurs.
Mai trebuie arătat că, deși recursul celor două „interveniente în interes propriu“ nu este admisibil, înscrisurile depuse de acestea în calea de atac fac cu prisosință dovada litigiilor de natură civilă și chiar penală pe care le‑au avut cu reclamanta B. A..
Ca atare, pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) ‑ (3) din Codul de procedură civilă, recursul Instituției P. – județul N. va fi admis, iar sentința primei instanțe va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii deduse judecății, care este vădit neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de numitele P. V.‑L. și I. R. împotriva sentinței civile nr. 3149 din 16.07.2013 a Judecătoriei P. N..
Admite recursul declarat de pârâta Instituția P. – județul N. împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea în modificare titlu de proprietate formulată de reclamantele B. A. și B. D. în contradictoriu cu pârâții C. municipală P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. – județul N., P. municipiului P. N. și C. local P. N..
Indemnizația în cuantum de 500 lei stabilită în favoarea d‑lui avocat I. A.‑V., în calitate de curator special al recurentei I. R., va fi avansat din fondurile bugetului de stat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER |
D. M. | D. M. și G. B. | R. C. |
Red. D.M. 06.10.2014
Thred. R.C. 06.10.2014
2 ex.
Fond: I.P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 8/2014. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 288/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
