Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 299/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 299/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 299/C
Dosar nr._ despăgubiri Legea nr.221/2009
ROMÂNIA
T. N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 martie 2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 299/C/2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. - judecător
N. U. - grefier
Cu participarea doamnei procuror A. C.
Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea civilă având ca obiect „despăgubiri” și „constatare caracter politic” formulată în temeiul Legii nr.221/2009 de reclamantul B. N. G., domiciliat în mun. Piatra N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. român reprezentat prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal a răspuns reprezentantul pârâtului, cons.jur. I. S. (în baza delegației nr._ din 07.03.2013 emisă de MFP – ANAF – DGFP N.), lipsă fiind reclamantul.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei: „despăgubiri” și „constatare caracter politic” formulată în temeiul Legii nr.221/2009;
- dosarul se află la al cincilea termen de judecată;
- procedura de citare, legal îndeplinită;
- alte aspecte procedurale:
# la data de 19.02.2013 reclamantul a depus la dosar un memoriu prin C. Arhivă;
# la data de 08.03.2013 s-a înaintat la dosar prin fax adresa nr._/SCRG/07.03.2013 emisă de M. Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care s-a răspuns relațiilor solicitate de instanță la termenul de judecată anterior;
Reprezentantul pârâtului, cons. jur. I. S., depune la dosar delegația nr._ din 07.03.2013 emisă de MFP – ANAF – DGFP N..
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul pârâtului reiterează susținerile din întâmpinarea formulată în cauză. Susține – referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, că reclamantul în cauză a uzat și beneficiat deja de prevederile legislației în baza căreia solicită atât constatarea caracterului politic cât și despăgubiri, pentru motivul că a fost dislocat și strămutat pe motive etnice, ca urmare a ocupației sovietice, în perioada anilor 1944 – 1945, astfel încât cererea acestuia este nefondată, reclamantul solicitând o dublă aplicare a prevederilor acestor norme legale, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză. Mai arată că situația invocată de reclamant nu se încadrează în prima teză a Decretului – lege nr.118/1990, respectiv „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, ci în situația adoptată de OG nr.5/1999, care a completat Decretul-lege nr.118/1990. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, susține că acesta este neîntemeiat, întrucât dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din legea nr.221/2009 ai fost constatate neconstituționale prin Deciziile nr.1358 și 1360 din 21.10.2010 publicate în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010. Pentru toate aspectele arătate, solicită respingerea acțiunii, ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât măsura invocată de reclamant a fost luată înainte de anul 1944 și nu face dovada caracterului politic al acesteia, iar cu privire la acordarea daunelor morale – în cauză nu există un temei legal pentru acordarea acestora.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
T.
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată sub nr.2760/12.06.2012, reclamatul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. să se constate caracterul politic al măsurilor de dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu din satul S., ., în ., jud. Argeș, în perioada 1944 – 1945 (fapt atestat și de Hotărârea nr._/31.09.2010 a Comisiei pentru aplicarea OG nr.105/1999), precum și a măsurii arestării în intervalul 11 dec. 1956 – 23 oct. 1957 și să fie obligat pârâtul la 100.000 euro cu titlu de daune morale și materiale.
În motivarea cererii a învederat, în fapt, următoarele:
A fost dislocat și stabilit cu domiciliu obligatoriu, din localitatea de domiciliu satul S., ., și strămutat în satul Beleți, . în perioada anilor 1944 - 1945, fapt atestat prin Hotărârea nr._/31.09.2010 a Comisiei pentru aplicarea OG nr.105/1999.
De asemenea, după absolvirea Școlii Militare de ofițeri activi din C. la data de 23 august 1955, a fost repartizat la UM_ Gătaia (T.) ca șef serviciu. Din prima soldă de ofițer, a cumpărat un aparat radio marca „Orion” de la un atelier radio din Timișoara cu 800 lei, în luna octombrie 1955.
În luna martie 1956 l-a invitat pe comandantul Unității Militare_ Gătaia, Colonelul C. A. și pe soția acestuia la locuința unde erau repartizați în Gătaia, la familia R. I. Au venit și după o oră au plecat când au auzit că asculta la radio postul Europa Liberă. După 10 zile de la acest incident, i s-a spus că este sancționat cu 12 zile arest sever, fără să i se spună pentru ce motiv.
După 3-4 luni de la acest incident, a prins un ostaș cu un pachet voluminos cu 7 conserve de carne, pe care le transporta de la depozitul de alimente la colonelul C. A. acasă, pe motiv că are musafiri. A arătat acest lucru în ședința de conducere cu ofițerii.
În urma acestui fapt, colonelul C. a căutat să fie trecut în rezervă, dar nu putea fără a-l aresta mai mult de 6 luni. Astfel, a făcut adresă la Procuratura Militară Timișoara, pe motiv că ascultă posturile străine „Europa Liberă” și „Vocea Americii”.
Astfel, a fost chemat la Procuratura Militară Timișoara și arestat la data de 11.12.1956 fără nici un motiv. După o lună de arest, a fost chemat la T. M., care este în aceeași clădire cu Procuratura și i s-a ordonat să tacă din gură și i s-a comunicat că este arestat conform art.479 Cod penal.
În luna octombrie 1956 reclamantul fusese numit comandantul UM_ Gătaia, iar colonelul C. A., care era comandantul UM_ a fost mutat la Comisariatul M. A.. Din răzbunare a anunțat Securitatea că ascultă posturile străine „Europa Liberă” și „Vocea Americii” la radio și făcând împreună cu Procuratura Militară Timișoara percheziție în locuința reclamantului au găsit fotografii de la cununia religioasă, din anul 1955, în care era prins de mână cu preotul care oficia slujba de cununie. Astfel, la 11.12.1956 a fost arestat de Procuratura Militară Timișoara preventiv, conform art.479 Cod penal și eliberat la 23 oct. 1957.
A continuat activitatea la UM_ Gătaia ca șef serviciu. Între timp, Regiunea 3 Militară, inclusiv Procuratura Militară Cluj, au efectuat controale și verificări în unitate unde au constatat că nu a avut nici o lipsă sau abateri și au comunicat acest lucru prin Adresa nr.184/1958 (iunie) și Adresa 208 (sentință din octombrie 1958) anularea Hotărârii Tribunalului M. Timișoara, dată la care era trecut în rezervă.
În luna decembrie 1957 a fost mutat la Unitatea Militară D., unde i s-a comunicat de către ofițerul de contrainformații că este trecut în rezervă, deoarece a ascultat și ascultă posturi străine, fiind pus sub observații.
În timpul cât a fost arestat, soția fiind însărcinată, a născut o fetiță, care după trei săptămâni a murit în spital la Războieni, în luna iunie 1956, iar reclamantul nu a reușit niciodată să o vadă cum arată.
Așa a fost persecutat, a suferit în acele timpuri oribile, iar soția nici astăzi nu este clară și convinsă că nu a făcut nimic rău prin unitate, de a fost arestat și trecut în rezervă.
Pârâtul statul R. prin M. Finanțelor P. (reprezentat în proces de D.G.F.P. N.) a formulat întâmpinare prin care a învederat următoarele:
În cuprinsul acțiunii se arată faptul că, reclamantul a fost dislocat din localitatea de domiciliu - satul S., . fiind strămutat în satul Beleți, ., în perioada anilor 1944 – 1945, fapt atestat prin hotărârea nr._/31.09.2010 a comisiei pentru aplicarea O.G. nr.105/1999.
Din cuprinsul Hotărârii nr._/31.09.2010 rezultă ca s-a admis cererea formulată de B. N. G., și în consecință, în baza prevederilor art. 1 lit.c) din Legea nr. 189/200 s-a stabilit susnumitului calitatea de persoană persecutată pe motive etnice, iar drepturile s-au acordat începând cu data de 01.09.2010 pentru perioada 03.04._45.
Reclamatul în cauză a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2009, care a modificat și completat O.G. nr.105/1999, pentru motivul ca a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 și nu de către regimul comunist instaurat după această data.
Referitor la constatarea caracterului politic privind măsura arestării și a trecerii în rezervă, reclamantul nu aduce nici o dovadă în susținerea celor afirmate, respectiv a faptului ca a fost arestat, pe ce motiv și nici că fost trecut în rezervă și în consecință nu se face dovada unui posibil caracter politic. Reclamantul face doar simple afirmații despre faptul că aceste măsuri ar fi fost rezultatul unei răzbunări personale a comandantului Unității Militare_ Gătaia, Colonelul C. A, acesta uzând în modul de răzbunare de faptul ca reclamantul asculta posturi de radio străine ,,Europa liberă’’ și ,,Vocea Americii’’.
Referitor la cererea privind acordarea despăgubirilor în sumă de 100.000 euro, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În ce privește dislocarea și strămutarea din perioada anilor 03.04._45, reclamantul a beneficiat de prevederile legislației speciale, respectiv ale O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr.189/2000, astfel că nu se mai justifică acordarea de noi despăgubiri, aceste norme legale neprevăzând alte drepturi, în special bănești, decât cele de care reclamantul deja beneficiază în baza Hotărârii nr._/31.03.2010.
În altă ordine de idei, se puteau acorda despăgubiri în baza art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, doar în situația în care măsura invocata ar fi avut caracterul politic vizat de Legea nr. 221/2009, ceea ce nu se dovedește în cauză.
Chiar și în această situație, o astfel de cerere este neîntemeiată deoarece dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009 au fost constatate neconstituționale prin Deciziile nr.1358 și 1360 din 21.10.2010 publicate în Monitorul Oficial al României nr. 761/15.11.2010.
Pentru aceleași motive, respectiv lipsa caracterului politic și al temeiului legal, este neîntemeiata și cererea pentru acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale ca urmare a faptului ca reclamantul ar fi fost arestat în perioada 11.12._57 și ulterior trecut în rezervă pentru motivul ca a ascultat posturi de radio străine.
Este neîntemeiată orice cerere privind acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale pentru prejudiciile produse de regimul comunist prin măsurile și condamnările cu caracter politic dispuse de acesta.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar o xerocopie a adresei nr.2522/09.06.1997 emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor București; o declarație extrajudiciară olografă scrisă de reclamant la 5 sept. 2004; hotărârea nr._/31.03.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea O.G. nr.105/1999; extras de pe tabelul de refugiați din M. emis de Direcția județeană Argeș a Arhivelor Naționale sub nr.1367/06.08.2012 și acte de stare civilă.
Examinând probele administrate în cauză tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Reclamantul a solicitat a se constata caracterul politic al măsurii dislocării sale din localitatea de domiciliu (., jud. Iași) și strămutării în ., județul N., în perioada 1944 – 1945 prevalându-se în dovedire de un „extras de pe tabelul de refugiați din M., stabiliți în . anul 1944” și de Hotărârea nr._/31.03.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea O.G. nr.105/1999 din cadrul Casei Județene de Pensii N..
Din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că în perioada 3.04.1944 – 6.03.1945 reclamantul a fost dislocat din localitatea de domiciliu și strămutat din motive etnice.
Astfel, i s-a recunoscut calitatea de persoană persecutată pe motive etnice și dreptul de a beneficia de despăgubirile prevăzute de O.G. nr.105/1999.
P. prezenta, reclamantul solicită constatarea caracterului politic al acestei măsuri și, pe cale de consecință, acordarea de despăgubiri.
Actul normativ care reglementează caracterul politic al condamnărilor penale și măsurilor administrative asimilate acestora este Legea nr.221/2009.
Măsura dislocării din localitatea de domiciliu și strămutării dispusă împotriva reclamantului fiind luată la data de 3.04.1944 și expirând la 06.03.1945 nu se încadrează obiectiv și temporal în domeniul de aplicare a Legii nr.221/2009.
Din interpretarea dispozițiilor art.4 alin.2, art.1 alin.(3) din Legea nr.221/2009 coroborate cu prevederile art.2 alin.(1) lit.a) – e) din O.U.G. nr.214/1999 aprobată cu modificări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența Legii nr.221/2009 este necesar ca aceasta să îndeplinească o dublă cerință: pe de o parte să aibă caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar, iar pe de altă parte, măsura administrativă să fi fost dispusă de organele fostei miliții sau securități în cadrul perioadei de referință (6 martie 1945 – 22 dec. 1989).
În speță, nici una din condiții nu este îndeplinită, întrucât măsura strămutării reclamantului a fost dispusă anterior datei de 6 martie 1945 pe motive etnice și nu ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar care nu era instaurat la data de 03.04.1944 când s-a dispus strămutarea reclamantului.
Cum situația reclamantului nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.221/2009, atât cererea de constatare caracter politic, cât și de acordare de despăgubiri sunt neîntemeiate.
De altfel, prin O.G. nr.105/1999 aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, modificată și completată, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cetățenii români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 sept. 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice.
Reclamantul a beneficiat, deja, de acordarea unor îndemnizații și alte drepturi cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin măsura dispusă împotriva sa, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii nr._/2010 emisă de Comisia Județeană N. pentru aplicarea O.G. nr.105/1999, astfel că nu este îndreptățit a mai beneficia de alte daune morale sau materiale.
Aceasta întrucât, așa cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr.1360/2010 a Curții Constituționale, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate este nu atât repararea prejudiciului suferit prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acesteia norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 febr. 2010 în cauza K. și Lauri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 dec. 1989 a adoptat OG nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 sept. 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, de care reclamantul a beneficiat deja.
Neîntemeiată este și cererea reclamantului de constatare a caracterului politic a măsurii arestării sale întrucât, deși susține că a fost arestat în intervalul 11 dec. 1956 – 23 oct. 1957, pe motive politice, din probele administrate nu a reieșit acest aspect.
Astfel, acesta a anexat, în xerocopie, o adresă, cu nr.2522/09.06.1997 emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor în care se menționează că a „fost arestat preventiv la 11 dec. 1956 cu mandatul 524/1956, emis de T. M. Timișoara (art.479 C.P.) liberat la 23-X-1957 conform Decretului 720/1956 din Penitenciarul Timișoara”.
Or, deși tribunalul, exercitându-și rolul activ și procedând conform art.4(3) din Legea nr.221/2009, a solicitat atât Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cât și Direcției Generale a Penitenciarelor copii ale înscrisurilor existente în evidențele lor legate de arestarea sau condamnarea penală a reclamantului, aceste instituții au comunicat că nu au identificat date sau documente legate de vreo arestare sau condamnare a numitului B. G..
Astfel, deși instituției emitente a adresei nr.2522/09.06.1997 respectiv, Direcției Generale a Penitenciarelor i s-a solicitat (prin adresa nr._ /13 febr. 2013) să comunice o copie certificată pentru conformitate cu originalul a mandatului de executare nr.524/1956 emis de T. M. Timișoara, precum și a biletului de liberare din penitenciar și a oricăror înscrisuri pe care le dețin în legătură cu executarea acelui mandat, eventual o copie a hotărârii judecătorești de condamnare, (iar la adresă i s-a anexat xerocopia celei cu nr.2522/1997), la data de 11.03.2013, prin adresa nr.2457/SCRG/2013 – această instituție a comunicat că în arhiva sa nu figurează fișa matricolă penală a numitului B. G. și că în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor se află depuse, începând cu anul 1950, doar fișele matricole penale ale fostelor persoane private de libertate.
Acest răspuns este de natură a contrazice cele înserate în adresa nr.2522 ce apare a fi emisă tot de Direcția Generală a Penitenciarelor la data de 9.06.1997.
Și C.N.S.A.S. – București, ca răspuns la solicitările instanței, prin adresa nr.P 249/2013, a comunicat că în urma verificărilor efectuate nu au identificat documente/dosare întocmite de fosta securitate pe numele B. G..
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar avea în vedere cele înserate în cuprinsul adresei nr.2522/1997 emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor (de care se prevalează reclamantul), textul de lege menționat, ca fiind cel în baza căruia a fost arestat reclamantul, respectiv art.479 Cod penal nu exista în codul penal din 1948 care a avut aplicabilitate până în anul 1965, în dreptul acestuia apărând mențiunea „suprimat”.
Mai mult, „art.479” apare inserat în secțiunea a II-a „Lovirea și vătămarea integrității corporale sau a sănătății” reglementată începând cu art.470 și până la art.481.
Dispozițiile art.1(3) din Legea nr.221/2009 prevăd că reprezintă condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989 pentru orice fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.(1) din O.U.G. nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Cum din probele administrate nu a reieșit arestarea sau condamnarea reclamantului pentru săvârșirea vreunei fapte ce a avut drept scop exprimarea opoziției și protestului față de regimul comunist atât cererea de constatare a caracterului politic cât și cea de acordare de despăgubiri morale și materiale vizând arestarea și condamnarea invocată urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului B. G., domiciliat în Piatra-N., ., ., în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. (reprezentat în proces de D.G.F.P. N.), cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect constatarea caracterului politic a măsurilor administrative de dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu și a arestării, precum și de acordare de despăgubiri morale și materiale.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. N. U.
Red.M.C./22.03.2013
Tehnored.N.U./05.04.2013
Ex.5
| ← Fond funciar. Decizia nr. 137/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 350/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
