Obligaţie de a face. Decizia nr. 331/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 331/AC
Dosar nr._ obligație de a face
COD OPERATOR 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 331/AC
Ședința publică din data de 06.10.2014
Instanța constituită din:
Președinte: | - D. S. | - judecător |
- C. B. | - judecător | |
- E. H. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate dereclamantul C. V., cu domiciliul procedural ales în orașul T., ., județul G. și pârâta P. Giulești – reprezentată prin Pr. P. M. N., cu sediul în ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 2117 din 11.10.2013 a Judecătoriei R..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat S. A. C., pentru apelantul-reclamant C. V., cu împuternicire avocațială ./_/2014 și reprezentantul apelantei-pârâte P. Giulești –Pr. P. M. N..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este hotărâre care să țină loc de act autentic;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată.
Reprezentantul apelantei-pârâte, Pr. P. M. N., depune la dosar concluzii scrise și chitanța . nr._ din 6.10.2014, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat S. A. C., pentru apelantul-reclamant C. V., solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în scris la dosar, modificarea sentinței atacate și pe fond – respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta-intimată. Menționează că, la momentul adjudecării clădirii, în anul 2009, pârâta cunoștea că terenul în litigiu îi aparține apelantului-reclamant, că imobilul nu a fost transformat într-o casă parohială și nici nu s-a făcut vreo îmbunătățire, întrucât se afla într-o continuă stare de degradare, iar interesul acestuia nu a fost niciodată pentru adjudecarea clădirii, ci pentru adjudecarea terenului la un preț foarte mic. Totodată, menționează că instanța de fond în mod greșit a avut în vedere momentul edificării construcției, considerând că CAP Secuieni a fost de bună credință și a construit pe un teren aflat în proprietatea cooperatistă colectivă, fără a avea în vedere momentul adjudecării imobilului la licitație. Cu privire la apelul formulat de apelanta-pârâtă P. Giulești, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Totodată, solicită obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul apelantei-pârâte, Pr. P. M. N., solicită admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, arătând că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită, fără să evidențieze împrejurarea că P. Giulești a dobândit construcția în mod legal de la fostul proprietar. Cu privire la apelul formulat de apelantul-reclamant C. V., solicită respingerea acestuia ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, efectuate atât la instanța de fond, cât și în calea de atac.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe
P. sentința civilă nr. 2117 din data de 11 octombrie 2013 a Judecătoriei R.:
- s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât reconvențional C. Gh. V. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențională P. Giulești, reprezentantă legal prin preot paroh M. N.;
- s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională P. Giulești, reprezentantă legal prin preot paroh M. N. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional C. Gh. V., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
P. cererea de chemare înregistrată în primul ciclu procesual pe rolul Judecătoriei R. la data de 10.06.2011 sub nr._, reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâta P. Giulesti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată sa-si ridice construcția-clădire sediu administrativ în suprafața de 65 mp, care se află pe terenul reclamantului, la plata sumei de 100 lei/zi până la ridicarea efectivă a construcției, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar a solicitat ca, în cazul in care pârâta nu înțelege să ridice construcția, să fie autorizat reclamantul sa o demoleze, pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea acțiunii se susține ca i s-a eliberat TP nr. 59/1163/21.10.1999 pentru suprafața de 1 ha teren, însă, din eroare, amplasamentul înscris în acesta era greșit. Din această cauză a promovat o acțiune in constatarea nulității absolute parțiala a acestui titlu de proprietate, acțiune care a fost admisa prin sentința civilă nr. 4174/22.12.2008 pronunțată de Judecătoria R.. P. urmare, a fost modificat amplasamentul suprafeței de 1 ha teren si a fost eliberat TP nr._/_ .
Pe suprafața de 1250 mp teren curți construcții se află un imobil ce a reprezentat sediul administrativ al fostului CAP, imobil ce a fost adjudecat prin procesul verbal de adjudecare imobiliară nr. 393/23.11.2009 de către P. Giulești, deși aceasta știa ca terenul pe care se afla amplasata aceasta construcție aparține reclamantului.
Pârâta a formulat întâmpinare si cerere reconvențională (f 15), solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Motivează pârâta că imobilul în litigiu are destinație de casă parohială. Potrivit art. 170 alin 2 din Statutul pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Romane, ,,bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv si direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.”
Mai departe, alin 4 al aceluiași articol prevede că ,,sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și casa parohială”.
P. cererea reconvențională a solicitat să se instituie un drept de superficie pentru terenul aferent construcției.
P. decizia civilă nr. 150/AC din 15.06.2012 pronunțată de Tribunalul N., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 233/11.02.2013, a fost admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr.410 din 02.02.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În al doilea ciclu procesual, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._, la data 11.03.2013.
Analizând materialul probator administrat atât în primul ciclu procesual, cât și cu ocazia rejudecării cauzei în al doilea ciclu procesual, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Din examinarea temeiului de drept invocat de către reclamantul – pârât reconvențional în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 494 C.civ. 1864 coroborat cu art. 1076 C.civ. 1864, instanța a observă că, în esență, acesta solicită ridicarea de pe terenul său a construcției reprezentate de fostul sediu al Cooperativei Agricole de Producție (CAP), dobândit de pârâta P. Giulești prin procesul – verbal de adjudecare imobiliară nr. 393/23.11.2009, cu motivarea că aceasta din urmă se află în situația unui constructor de rea credință, respectiv a cunoscut faptul că acea clădire se află amplasată pe o suprafață de teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantului.
Pentru soluționarea cererii, instanța a analizat dacă în cauză sunt întrunite condițiilor cumulative ale obligației de ridicare a construcției ridicate cu rea – credință, respectiv: 1) reclamantul să fie proprietarul terenului pe care se află amplasată construcția și 2) pârâtul să fie constructorul de rea – credință al construcției ridicate pe terenul reclamantului.
În ceea ce privește prima condiție, din mijloacele de probă administrate, respectiv copia titlului de proprietate nr._ din 22.03.2011 emis de Comisia Județeană N. de Aplicare a Legii nr.18/1991 pe numele reclamantului C. Gh. V. în calitate de moștenitor al numitei G. Gh. E. (fila 25 dosar judecată în fond), coroborată cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în materia construcții realizat de expertul B. V. (fila 41 dosar judecată în fond), instanța a constatat că, într-adevăr, pe suprafața de teren aparținând reclamantului de 1250 mp, sola 2, . curți construcții, situat în intravilanul Giulești – S., cu vecinii la N – drum comunal, la E – M. N. I., la S – G. Gh. E. (C. Gh. V.), la V – Comisia Comunală (drum acces), se află edificată o clădire, prezentată pe schița anexă între punctele 4,5,8,9,4 în suprafață construită de 63,70 mp, care a avut destinația de sediu administrativ a Societății Agricole Unirea SA, aflată în stare de insolvență, și a fost adjudecată de P. Giulești în baza procesului – verbal de adjudecare imobiliară nr. 393/23.11.2009.
Din celelalte mijloace de probă administrate la dosarul cauzei, respectiv declarațiile martorilor audiați în ambele cicluri procesuale, dar și susținerile părților, rezultă că acea construcție a fost edificată înainte de Revoluția din 1989, dar după data colectivizării terenurilor agricole de către guvernarea comunistă a României de la acea dată. Clădirea constituia sediul fostei Cooperative Agricole de Producție a Comunei Secuieni (C.A.P.), fiind edificată de autoritățile comuniste din acea perioadă cu această destinație. Ulterior, dreptul de proprietate a fost transferat la Societatea Agricolă „Unirea” Secuieni, care a preluat o parte din patrimoniul fostului C.A.P., inclusiv sediul administrativ, fiind apoi transferat dreptul de proprietate pârâtei reclamante reconvenționale din prezenta cauză, P. Giulești, reprezentată la acea dată de preotul paroh N. V., prin procesul – verbal de adjudecare imobiliară nr. 393/23.11.2009.
Nu există vreun dubiu că acea clădire a fost construită în perioada ulterioară colectivizării de către C.A.P. Secuieni, pe un teren a cărui proprietar fusese anterior colectivizării G. Gh. E., autoarea reclamantului pârât reconvențional, căruia i s-a reconstituit apoi dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._ din 22.03.2011 emis de Comisia Județeană N. de aplicare a dreptului de proprietate asupra terenului ca urmare a sentinței civile nr.4174 din 22.12.2008 a Judecătoriei R..
Cu toate acestea, în ceea ce privește cea de a doua condiție necesară pentru a se putea admite cererea principală având ca obiect obligarea de ridicare a construcției, respectiv pârâtul să fie constructorul de rea – credință al construcției ridicate pe terenul reclamantului, instanța a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, pârâta reclamantă reconvențională P. Giulești din . și nici nu poate fi considerată constructorul de rea – credință al construcției, fiind un simplu subdobânditor al unui drept real asupra unui imobil construcție. Cel mult, pârâta poate fi considerată un succesor în drepturi al constructorului, prin adjudecarea sediului administrativ în 2009.
Pe cale de consecință, analiza bunei sau relei credințe de la momentul adjudecării imobilului la licitație este inutilă soluționării acțiunii principale, din moment ce esențial pentru situația constructorului pe terenul altuia este analiza poziției subiective a acestuia la momentul edificării construcției.
Din această perspectivă, instanța constată că, la momentul edificării imobilului sediu administrativ, constructorul, respectiv Cooperativa Agricolă de Producție a comunei Secuieni, a fost fără-ndoială de bună credință, întrucât a construit o clădire pe un teren aflat în proprietate cooperatistă colectivă la acel moment.
Despre Cooperativa Agricolă de Producție Secuieni nu se poate spune că a fost de rea – credință în momentul construirii din anii 1960 a sediului, din moment ce această unitate a avut convingerea că edifică pe un teren ce nu se mai afla în proprietate privată a autorului reclamantului, ci fusese colectivizat.
Din acest motiv, faptul că ulterior, cu ocazia adjudecării, este posibil ca pârâta P. Giulești să fi fost de rea – credință și să fi cunoscut că terenul urmează să fie retrocedat prin reconstituirea dreptului de proprietate reclamantului, nu are nicio importanță asupra soluției din prezenta cauză, ținând cont de principiul de drept „mala fides superveniens non nocet” (reaua – credință survenită ulterior momentului actului sau faptului juridic generator de drepturi și obligații nu este de natură să altereze valabilitatea acelui act sau fapt juridic).
Aceasta deoarece, pentru fi incidentă obligația constructorului și evident a succesorului în drepturi al acestuia, cum este în cazul de față, de a ridica construcția, trebuie să fi fost de rea – credință la momentul construirii, și nu ulterior, aceasta fiind de altfel jurisprudența constantă și unitară în instanțele naționale cu privire la dreptul de a solicita ridicarea construcției pe cheltuiala constructorului.
Într-o strânsă conexiune cu soluția pronunțată în acțiunea principală se află și dezlegarea problemei de drept din cererea reconvențională.
Astfel, pârâta reclamantă P. Giulești a solicitat, în esență, să se constate că a dobândit un drept de superficie asupra suprafeței de teren pe care se află edificată construcția pe care a adjudecat-o în anul 2009, amplasată pe terenul proprietatea reclamantului pârât.
Or, după cum s-a arătat anterior, pârâta P. Giulești are în speța de față calitatea unui succesor în drepturi al unui constructor de bună – credință pe terenul altuia.
Din această perspectivă, instanța nu poate acorda câștig de cauză pârâtei – reclamante în ceea ce privește invocarea în favoarea sa a unui drept de superficie, din moment ce acest drept real, nereglementat de altfel de C.civ. din 1864, fiind până la Noul cod civil (neintrat încă în vigoare la momentul sesizării instanței în primul ciclu procesual) o inovație de natură doctrinară și jurisprudențială, importată din dreptul francez, nu se poate naște prin simpla construire, chiar cu bună – credință, dar pe terenul altuia, a unui imobil.
De altfel, în mod judicios a indicat și Tribunalul N. în decizia sa de desființare cu trimitere spre rejudecare faptul că invocarea joncțiunii posesiilor poate fi folosită cel mult pentru a se invoca uzucaparea dreptului de proprietate și nu a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, nereglementat de legiuitorul din 1864, așa cum este situația dreptului de superficie.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar acredita ipoteza, în lumina noului Cod Civil, că, în anumite condiții, se pot dobândi prin efectul uzucapiunii și dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, situația constructorului de bună – credință pe terenul altuia cu siguranță nu poate fi echivalată cu cea a unui posesor, din moment ce acesta exercită prerogativele în primul rând asupra imobilului construcție și în mod secundar asupra terenului, având calitatea de detentor precar asupra acestuia.
În speța de față, în mod cert nu se poate spune că proprietarul, reclamantul C. V., a renunțat la dreptul de a invoca accesiunea, neexistând o manifestare de voință în acest sens, ci dimpotrivă o solicitare expresă de ridicare a construcției de pe terenul acestuia.
Față de cele arătate, nefiind incident niciun caz de dobândire a dreptului de superficie de către pârâta reclamantă, instanța a respins cererea reconvențională ca nefondată și, în consecință, și capătul accesoriu de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul-pârât C. V., cât și pârâta-reclamantă P. Giulești.
1. În apelul declarat, reclamantul-pârât C. V. critică hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:
La momentul adjudecării clădirii, în noiembrie 2009, pârâta cunoștea faptul că terenul în litigiu îi aparține. Construcția nu a fost transformată în casă parohială și nici nu i s-a adus vreo îmbunătățire, fiind într-o continuă stare de degradare. Interesul nu este pentru clădire, adjudecată la un preț foarte mic, ci pentru teren.
P. Giulești nu a avut deschisă poziție de rol, deși a încercat să o treacă ca și casă parohială.
Esențial pentru recunoașterea dreptului de superficie este ca acesta să se nască cu acordul proprietarului terenului. Or, apelantul nu și-a dat niciodată acordul pentru edificarea construcției.
Contrar celor reținute de instanță, nici constructorul inițial, nici subdobânditorul nu au fost de bună credință. CAP Secuieni a acționat în calitate de reprezentant al statului român și în deplină concordanță cu directivele din acea perioadă.
În mod greșit nu a fost analizată buna sau reaua-credință și la momentul adjudecării. P. constructor de rea-credință, legiuitorul nu a avut în vedere doar constructorul efectiv, ci și toate celelalte forme, inclusiv un adjudecatar de rea-credință. În procesul de licitație s-a consemnat că terenul pe care este construcția nu face obiectul vânzării și nu aparține societății, reprezentantul parohiei cunoscând adevăratul proprietar.
Cuprinsul sentinței de modificare a titlului de proprietate sub aspectul amplasamentului a fost adus la cunoștința preotului-paroh, terenul de 1250 mp fiind folosit de apelant în perioada 2010-2011.
2. Apelanta P. Giulești critică sentința primei instanțe sub următoarele aspecte:
Instanța a reținut o situație de fapt greșită, fără să evidențieze împrejurarea că P. Giulești a dobândit construcția în mod legal de la fostul proprietar. Dacă s-ar reține doar calitatea lor de constructor de bună credință, s-ar ajunge la situația în care nu s-ar putea dispune ridicarea construcției, dar nici nu s-ar putea recunoaște un drept de superficie.
În mod greșit este argumentată și joncțiunea posesiilor, dar și temeiurile juridice pentru acordarea dreptului de superficie.
- Soluția instanței de apel
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Așa cum a reținut prima instanță, cererile cu care a fost învestită – principală și reconvențională - sunt într-o strânsă legătură, presupunând analiza aceleiași situații de fapt și aplicarea unor instituții juridice interdependente.
Pe de o parte, reclamantul C. V., prevalându-se de calitatea sa de proprietar asupra terenului în suprafață de 1250 mp, sola 2, . curți construcții, situat în intravilanul satului Giulești – S., pretinde obligarea pârâtei P. Giulești la ridicarea construcției edificate pe acest teren, invocând reaua-credință a constructorului inițial, dar și a subdobânditorului (care cunoștea faptul că terenul aparține altei persoane, respectiv reclamantul).
Pe de altă parte, P. Giulești, dobânditoare a dreptului de proprietate asupra construcției în urma unei licitații publice, solicită recunoașterea în patrimoniul său a unui veritabil drept de superficie, incluzând dreptul de folosință a părții de teren aferentă clădirii, așa cum a fost identificată prin expertiza topografică efectuată în primă instanță, de 110 mp.
În raport de situația de fapt relevată de probele administrate în cauză, Tribunalul reține, în primul rând, că nu este îndeplinită condiția existenței relei-credințe a constructorului, din moment ce, la data edificării, terenul fusese preluat în urma cooperativizării de la fostul proprietar, acesta pierzând dreptul de proprietate.
Ca atare, constructorul era, la acel moment, și proprietar al terenului, independent de caracterul abuziv al preluării, rezolvat parțial prin legile de restituire a proprietăților funciare.
Ulterior anului 1990, dreptul de proprietate a fost transferat la Societatea Agricolă Unirea Secuieni, care a preluat o parte din fostul patrimoniu CAP, inclusiv sediul administrativ, iar prin procesul-verbal de adjudecare imobiliară nr. 393/23.11.2009, a revenit pârâtei.
În mod corect s-a raportat prima instanță, în aprecierea bunei sau relei-credințe, la momentul edificării construcției, atitudinea subiectivă a dobânditorilor ulteriori neavând relevanță din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 494 C.civ. (care reglementează condițiile în care se poate dispune ridicarea construcțiilor ridicate pe terenul altuia).
Cât privește superficia, trebuie remarcat faptul că situația juridică conturată în speță este atipică.
La momentul construirii, în patrimoniul constructorului s-a născut un veritabil drept de proprietate asupra clădirii edificate, în condițiile în care fostul CAP era și proprietar al terenului.
În această calitate, care depășește în consecințe juridice pe cea a unui simplu constructor de bună-credință pe terenul altuia, fostul CAP e exercitat atributul dispoziției juridice, înstrăinând valabil dreptul său de proprietate dobânditorului subsecvent, Societatea Agricolă Unirea Secuieni, iar aceasta din urmă a transmis același drept pârâtei din prezenta cauză.
Cu alte cuvinte, P. Giulești a dovedit dobândirea unui drept de proprietate valabil asupra construcției, iar redobândirea de către moștenitorul fostului proprietar a terenului aferent nu înseamnă, automat, pierderea dreptului de proprietate asupra construcției de către succesorul în drepturi al constructorului inițial, care era și proprietar al terenului.
În temeiul Legii nr. 18/1991, reclamantul C. V. putea solicita comisiilor special constituite atribuirea terenului la care era îndreptățit pe un alt amplasament, liber de construcții, dar nu a făcut-o, dimpotrivă, a solicitat în justiție modificarea titlului de proprietate în sensul atribuirii vechiului teren ce a aparținut autoarei sale, deși acesta nu mai era liber.
Or, cunoscând foarte bine noua situație a terenului, respectiv faptul că era ocupat parțial de fostul sediu administrativ al CAP, în prezent casă parohială, reclamantul C. V. și-a asumat și consecințele juridice ce decurg din această sarcină de care era grevat imobilul, respectiv că dreptul de proprietate este limitat în prerogativa folosinței pentru partea ocupată de construcție.
Întrucât P. Giulești este în prezent proprietar al clădirii, pretențiile sale de recunoaștere și a dreptului de folosință asupra terenului aferent sunt justificate, neputându-se concepe exercitarea normală a atributelor dreptului de proprietate cu privire la o construcție, independent de terenul ocupat de aceasta.
Nu are relevanță faptul că acestei construcții nu i s-au adus îmbunătățiri, că nu a fost trecută în rol și nici destinația concretă, simpla ei existență (în condițiile juridice mai sus arătate) fiind suficientă pentru recunoașterea dreptului de superficie.
Reclamantul nu avea cum să-și dea acordul la ridicarea clădirii, din moment ce nu avea calitatea de proprietar la momentul construirii, aceasta fiind dobândită ulterior. Dimpotrivă, așa cum s-a arătat, a fost de acord să i s e atribuie terenul ocupat de construcția aparținând altui proprietar.
În consecință, Tribunalul apreciază că sentința primei instanțe este legală și temeinică doar în ceea ce privește soluția dată cererii principale, apelul reclamantului C. V. urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 296 C.proc.civ.
În schimb, se impune admiterea apelului declarat de pârâta-reclamantă P. Giulești și schimbarea soluției date cererii reconvenționale, în sensul recunoașterii dreptului de superficie pe o suprafață de 110 mp, identificată prin expertiză.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., reclamantul-pârât C. V. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de P. Giulești, în primă instanță și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul-pârât C. V., cu domiciliul procedural ales în orașul T., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 2117 din 11.10.2013 a Judecătoriei R..
Admite apelul declarat de pârâta-reclamantă P. Giulești cu sediul în ., județul N., împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul următor:
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă P. Giulești și constată că această are un drept de superficie pe o suprafață de 110 mp identificată de expertul B. V. între punctele 23-24-25-26-23, în raportul de expertiză de la filele 41-42 (dosar_ – primul ciclu procesual, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă reclamantul-pârât C. V. să plătească pârâtei-reclamante P. Giulești suma de 660 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. S. C. B. E. H.
Redactat și tehn: C. B. – 06.11.2014
Tehnoredactat: E. H. – 10.11.2014; ex: - 4
Fond: A. O. F.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 516/2012. Tribunalul NEAMŢ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 603/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
