Obligaţie de a face. Decizia nr. 603/2014. Tribunalul NEAMŢ

P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în rejudecare reclamantul a formulat precizări suplimentare cu privire la obiectul cererii sale de chemare în judecată arătând că solicită, în esență: 1) obligarea pârâtului B. V. să refacă o construcție din cărămidă în suprafață de 15 mp pe fundație de ciment, în valoare de 80.000 lei; scrânciobul din fier dotat cu motor în valoare de aprox. 10.000 lei; împrejmuirea acestora având fundația din ciment, stâlpii și scândura din lemn și lungimea de 100 ml, în valoare de 5.000 lei; popicăria având lungimea de 28 m și lățimea de 1,60 m, cu temelia și pereții din beton, în valoare de 50.000 lei; clădirea în care funcționa ansamblul folcloric, dotată cu sală de biliard și sală de antrenament pentru copii, clădire la care au fost aduse îmbunătățiri constând în înlocuirea căpriorilor, a grinzilor, a acoperișului, a tencuit cu ciment și a despărțit spațiul respectiv în 3 camere cu pereți din cărămidă.

A mai solicitat refacerea terenului de fotbal pe care l-a îngrădit, l-a dotat cu porți de fier, a efectuat lucrări de îndreptare a terenului, a construit bănci din lemn pentru tribune, a însămânțat iarbă în valoare de 3.000 lei; precum și obligarea pârâtei C. comunală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să îi întocmească formele legale în vederea obținerii titlului de proprietate pentru următoarele suprafețe de teren ce au aparținut bunicii sale paterne I. I. M.: 5.800 mp la pct. Siliștea II; 1,5 ha teren folosit ca teren de fotbal și 2,64 ha teren agricol.

De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei C. comunală R. să îi reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile ce au aparținut tatălui său, respectiv 0,90 ha situat în punctele „Deasa” – 0,40 ha, „Valea Ungurenilor” – 0,25 ha și „D.” 0,25 ha, astfel cum reiese din registrul agricol din perioada anilor 1956 - 1958, precum și obligarea aceleiași pârâte să depună titlul de proprietate pentru suprafața de 0,58 ha teren pentru care i s-a eliberat Adeverința provizorie de proprietate nr. 173/07.10.1991, emisă în baza Hotărârii Comisiei județene N. nr. 66/1991, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acestei adeverințe.

În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu expertize tehnice topografică și în construcții precum și a probei testimoniale, și a depus la dosar, în copie, Titlul de proprietate nr. 54/3099/27.06.2007 emis pe numele succesorilor defunctului N. C., încheierea de ședință nr. 20AJ/26.06.2012 privind înființarea Asociație Crescătorilor de Bovine „Tăurașu” din ., Adresa nr. 26.108/21.02.2007 comunicată soției sale de Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare, precum și diverse memorii.

În rejudecare reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții ., și cu I. R. domiciliat în satul M. C., ..

P. întâmpinarea depusă pârâtul B. V. a solicitat respingerea acțiunii, atât pe cale de excepție cât și pe fondul judecății, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. A invocat excepția de netimbrare a acțiunii, privind lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 720¹ alin. 1 din codul de procedură civilă și cea de inadmisibilitate a acțiunii, excepții care au fost respinse de prima instanță prin încheierile premergătoare.

Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că niciuna din susținerile reclamantului nu se confirmă și că afirmațiile făcute în raport de persoana sa trebuiesc probate. Potrivit susținerilor sale, la data achiziționării terenului prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3717/02.11.2010, pe acesta nu mai exista niciuna din construcțiile și amenajările menționate în acțiune, că în vederea perfectării vânzării terenul a fost identificat și cartografiat în vederea înscrierii lui în evidențele de publicitate imobiliară, prilej cu care nu a fost evidențiată nicio construcție sau alte amenajări din categoria celor prezentate.

În completarea probatoriului a depus la dosar Adresa nr. 4029/30.09.2008 înaintată reclamantului de Primăria comunei R., județul N., precum și Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3717/02.11.2010 de Biroul Notarului Public B. I. din municipiul R..

De asemenea, prin întâmpinarea depusă în dosarul inițial, C. locală R. a solicitat respingerea capătului de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafețele de teren solicitate, deoarece o parte a acestor terenuri nu i se cuvin reclamantului, făcând parte din suprafața de 2,6262 ha retrocedată succesorilor defunctului N. C., iar o altă parte a fost retrocedată deja tatălui reclamantului, A. I. D., conform Titlului de proprietate nr. 8034/22.07.2009. În acest sens este și sentința civilă nr. 797 din 10.03.2009 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, dosar care a fost atașat din oficiu la prezentul dosar.

Prima instanță a mai reținut și că acțiunea reclamantului are două capete de cerere total diferite unul de celălalt, primul vizând pretenții materiale delictuale față de pârâtul B. V. iar cel de-al doilea exclusiv raporturi juridice administrative cu pârâtele C. locală R. și C. județeană N., privind reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În privința primului capăt de cerere a reținut în fapt că în baza Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3717/02.11.2010 de Biroul Notarului Public B. I. din municipiul R. pârâtul B. V. a dobândit de la vânzătoarea Nano Chauchet I. Claire dreptul de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren, printre care și suprafața de 2,9142 ha teren agricol, curți și construcții situat în intravilanul satului și comunei R., județul N..

Anterior emiterii dispoziției de retrocedare către vânzătoare terenul a avut diferite destinații, după Revoluția din anul 1989 reclamantul desfășurând printre altele diverse activități pe o parte din teren. În virtutea Autorizației nr. 27/18.04.1990, emisă în baza fostului Decret - Lege nr. 54/1990 pentru exercitarea unei activități comerciale, reclamantul a edificat pe o porțiune din teren, fără autorizație, un scrânciob artizanal pe care l-a exploatat câțiva ani. Pe lângă scrânciob a amenajat, pe alte suprafețe de teren din cele retrocedate, o așa - zisă popicărie rudimentară pe care a exploatat-o în interes personal, preluând ad-hoc, într-o formă de administrare, tot în interes propriu, mai multe construcții din zona respectivă aflate într-o stare avansată de degradare. Acestora le-a adus reparații minore, dându-le diferite destinații în scopul atracției tineretului, stabilite exclusiv de el cum ar fi sală intitulată de antrenament pentru diferite formații folclorice locale de copii și una de biliard, autointitulându-se de asemenea administratorul unui teren de fotbal din zonă.

Însă, pentru niciuna din aceste construcții reclamantul nu a avut document de proprietate și nici autorizație de construire ori pentru reparații. După retrocedarea terenului respectiv moștenitorilor defunctului N. C., reclamantul a intrat într-o stare conflictuală cu autoritățile locale privind folosirea acestor amenajări, abandonându-le și lăsându-le să se degradeze. După perfectarea contractului de vânzare - cumpărare dintre succesoarea defunctului N. C., respectiv Nano Chauchet I. Claire, și cumpărătorul B. V., reclamantul a refuzat să-și ridice resturile amenajărilor sale invocând diferite pretenții privind dobândirea de către el a dreptului de proprietate asupra terenului, fie prin recunoașterea unui schimb cu alte terenuri, fie prin dobândirea lui prin uzucapiune. În momentul în care cumpărătorul s-a prezentat să-și ia în stăpânire terenul pârâtul a fost nevoit să înlăture resturilor de beton și de zidărie existente acolo, cu intenția de a da terenului o destinație agricolă. Aceasta nu înseamnă că pârâtul ar fi afectat în vreun fel patrimoniul reclamantului pentru că niciunul dintre construcțiile invocate nu-i aparțineau. De asemenea, reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada edificării acestor construcții și nici a îmbunătățirilor pentru care solicită despăgubiri, iar scrânciobul la care face referire recunoaște el însuși că l-a dezafectat și transportat la domiciliul său, unde a și fost identificat de expert.

Prima instanță a mai reținut că din probele administrate nu reiese că reclamantul ar fi fost proprietarul vreuna dintre construcțiile desființate și nici că ar fi efectuat asupra acestora îmbunătățiri necesare menținerii lor în funcțiune, pentru care să fie despăgubit. Reclamantul a preluat acele clădiri fără niciun titlu și le-a utilizat în interes personal, fără a plăti taxe pentru utilizarea lor. De altfel, acestea s-au degradat în timp tocmai pentru lipsa unor reparații, ajungând să se autodemoleze. În momentul în care pârâtul B. V. a intrat în posesia terenului cumpărat, pe acesta nu se mai aflau decât resturile abandonate ale construcțiilor respective și nu anumite edificii pe care să le fi demolat el. Reclamantul nu poate pretinde despăgubiri civile delictuale pentru o faptă de distrugere a bunurilor sale imobile atâta timp cât el nu face dovada dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.

Reclamantul nu poate pretinde nici dezdăunări pentru efectuarea unor lucrări neautorizate asupra unor construcții care nu-i aparțineau și care nu au fost dovedite. Simplele sale susțineri, care nu se coroborează cu probele de la dosar, nu pot fi primite. Prima instanță a înlăturat atât depozițiile martorilor R. C. și R. C., date pro - cauza părții care i-a propus, ca neîndeplinind condițiile de pertinență, concludență și verosimilitate prevăzute de lege, ca și concluziile raportului de expertiză în construcții întocmit de expertul M. V.. Deși expertul a constatat că „în zona în cauză, la data identificării, nu existau nicio construcție, terenul fiind cultivat cu rapiță…toate construcțiile și amenajările au fost demolate în anul 2009…”, a stabilit fără niciun reper real atât materialele din care au fost edificate, perioada edificării, starea tehnică a construcțiilor, cât și valoarea acestora.

Ori, niciuna dintre aceste constatări nu se bazează pe vizualizarea efectivă a bunurilor și nici pe alte mijloace de probă cu care să se coroboreze constatările sale. Expertul nu a fost în măsură să justifice dacă imobilele construcții au existat efectiv, cui au aparținut, din ce materiale au fost construite, cum a stabilit perioada construirii și vechimea imobilelor, cum a stabilit că starea lor tehnică era satisfăcătoare și nici cum a stabilit valoarea lor. Expertul a folosit criterii absolut arbitrarii în evaluarea bunurilor respective pe care nu le-a văzut și cărora le-a stabilit componența, vechimea, starea tehnică și valoarea doar în baza susținerilor reclamantului. Mai mult, el a procedat la evaluarea a 37 arbori care nu mai există și care nici măcar nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

În atare situație, în raport de coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat că, în privința capătului de cerere formulat împotriva pârâtului B. V. privind acordarea de daune delictuale, este total neîntemeiat și, în consecință, că se impune respingerea lui în totalitate deoarece pârâtul nu poate fi obligat să refacă niște construcții care nu i-au aparținut reclamantului și nici să plătească contravaloarea lor atât timp cât nu el le-a demolat. Faptul că pârâtul a igienizat terenul pentru reintegrarea lui în circuitul agricol nu presupune plata unor despăgubiri către reclamant, căruia bunurile nu i-au aparținut niciodată. Simplele susțineri ale reclamantului trebuiau probate în condițiile art. 1169 din Codul civil care stipulează că „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, în speță trebuiau îndeplinite condițiile antamării acestei răspunderi, respectiv existența prejudiciului, existența faptei ilicite, a vinovăției făptuitorului și a legăturii de cauzalitate dintre acestea. Potrivit art. 998 - 999 din Codul civil „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara…omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Prima instanță a conchis că în lipsa prejudiciului provocat prin fapta ilicită a unei persoane, nu poate fi antamată răspunderea civilă delictuală a acesteia. Imobilele asupra cărora reclamantul susține că a efectuat lucrări de îmbunătățire nu au fost desființate de pârât, ci le-a găsit deja într-o stare de neîntrebuințare. Mai mult, acele prezumtive îmbunătățiri au fost făcute de reclamant din propria sa inițiativă asupra unor construcții care nu-i aparțineau, cu scopul folosirii lor în interes propriu. Ori, atât timp cât reclamantul a utilizat exclusiv propriile îmbunătățiri, nu poate solicita despăgubirea sa atunci când construcțiile asupra cărora le-a făcut și care nu-i aparțineau au fost desființate.

Și cel de-al doilea capăt de cerere a fost considerat de prima instanță ca fiind neîntemeiat deoarece solicitarea reclamantului de obligare a comisiei comunale la întocmirea documentației prealabile necesare eliberării titlului de proprietate pentru suprafețele de 5800 mp la pct. Siliștea II; de 1,5 ha teren intravilan folosit ca teren de fotbal și de 2,64 ha teren; precum și obligarea aceleiași comisii să îi reconstituie dreptul de proprietate pentru terenul ce a aparținut tatălui său, nu poate fi primită din moment ce aceste formalități au fost deja întocmite, procedura fiind finalizată prin respingerea cererii de retrocedare. Potrivit raportului de expertiză topografică întocmit în cauză suprafața de 2,64 ha teren, identificată exclusiv pe baza indicațiilor reclamantului, figurează înregistrată în evidențele agricole ale bunicii reclamantului, I. I. M. din perioada anilor 1951 - 1955, dar cu mențiunea „anulat diminuat rolul”.

Ori, cu privire la această suprafață instanța s-a pronunțat anterior prin sentința civilă nr. 797 din 10.03.2009 pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1210/RC din 19.10.2009 a Tribunalului N., prin care s-a statuat că petentul nu a făcut dovada că bunica sa s-ar fi înscris în fostul CAP cu această suprafață. De asemenea, în ceea ce privește suprafața de 0,58 ha teren menționată în Adeverința provizorie nr. 173/07.10.1991, emisă în baza Hotărârii Comisiei județene N. nr. 66/09.08.1991, prima instanță a constatat că prin raportul de expertiză ea nu a putut fi identificată datorită lipsei coordonatelor topometrice din conținutul adeverinței. Expertul a concluzionat că suprafața respectivă ar face parte din suprafața totală de 65.448 mp situată în tarlaua 28, . Titlul de proprietate nr. 54/3009/27.06.2007, în punctul „Siliștea II”, eliberat numitei N. Chauchet I. C. și înstrăinată pârâtului B. V. în baza Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3717/02.11.2010.

Referitor la suprafețele de 0,25 ha teren situat în punctul „D.”; de 0,25 ha teren situat în punctul „Valea Ungurenilor” și de 0,40 ha teren situat în punctul „Deasa”, prima instanță a constatat că acestea figurează în evidențele agricole locale din perioada anilor 1956 - 1958 având ca titular pe autorul reclamantului, I. (A.) I. D., însă nu au putut fi identificate decât potrivit susținerilor reclamantului, fără niciun fel de alte coordonate topografice pentru individualizarea lor. Ori, cu privire la terenurile ce au aparținut acestui autor, reclamantului i s-a reconstituit în nume propriu dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 2,03 ha teren agricol, curți și construcții, pentru care i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 8034/22.07.2009.

Împotriva sentinței civile nr. 293 din 11.02.2014 a Judecătoriei R. a formulat recurs reclamantul A. D. I., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului său iar în urma rejudecării cauzei să îi fie admisă acțiunea.

Din prevederile art. 301 din Codul de procedură civilă Tribunalul reține că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Întrucât sentința civilă nr. 293 din 11.02.2014 i-a fost comunicată personal recurentului la data de 07.03.2014 – conform dovezii de comunicare de la fila 159 a volumului II al instanței de fond – iar în materia pretențiilor civile și a proceselor funciare legea nu a stabilit un termen special de recurs mai mare de 15 zile, reiese că sentința putea fi recurată cel mai târziu la data de 24.03.2014 și că recursul expediat de reclamant prin poștă la data de 04.04.2014 – conform ștampilei poștei aplicate pe plicul aflat la fila 14 a dosarului de recurs – a fost formulat mult peste termenul imperativ prevăzut de lege, fără ca reclamantul să poată invoca în favoarea sa o împrejurare mai presus de voința lui care să îl fi împiedicat să formuleze calea de atac înăuntrul acestui termen.

Sancțiunea nerespectării termenului de recurs constă în decăderea părții din dreptul de a mai critica sentința, care a intrat în puterea lucrului judecat la data expirării acestui interval de timp.

P. considerentele ce preced Tribunalul va respinge prezentul recurs ca fiind tardiv formulat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE L.,

DECIDE:

Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul A. D. I. – domiciliat în . II, județul N., împotriva sentinței civile nr. 293 din 11.02.2014, pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații-pârâți I. R. – domiciliat în . C., județul N., B. V., B. A. – domiciliați în R., ., nr. 268, județul N., .>primar – cu sediul procesual în ., C. locală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..