Anulare act. Sentința nr. 4279/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 4279/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 3529/104/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4279
ȘEDINȚA DIN DATA DE 12.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. S.
GREFIER: T. A. S.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile având ca obiect ,,rezolutiune antecontract’’, formulată de reclamanta parata F. P., cu domiciliul in com. Slatioara, ., jud. O., in contradictoriu cu parata reclamanta I. F., cu domiciliul in ..
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 05-04-2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
INSTANTA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 08.02.2012 sub nr._, reclamanta F. P., in contradictoriu cu parata I. F., a solicitat anularea „promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare" încheiată la data de 19 octombrie 2011 cu termen de definitivare la data de 20.12.2011.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că actul notarial a fost încheiat la data de 19.10.2011, iar termenul de definitivare, în care se obligau, atât ea - F. P. în calitate de promitenta vânzătoare, cât și doamna I. F., din ., în calitate de promitenta cumpărătoare, era data de 20.12.2011, termen care nu a fost respectat întrucât promitenta cumpărătoare - I. F., nu s-a prezentat la biroul notarial pentru a achita diferența de bani rămasă de achitat și pentru a perfecta actul final de vânzare -cumpărare, în formă autentică.
Reclamanta sustine că și-a îndeplinit promisiunea de a efectua înscrierea terenului în cartea funciară, la data de 05 decembrie 2012.
Întrucât nu a putut să își achite anumite datorii la final de an (datorii la bănci unde a intrat în baza de date) și a fost afectată foarte mult din cauza neprimirii sumei rămase de restituit, reclamanta consideră că la această dată este mult prea târziu pentru a mai proceda la definitivarea actului de vânzare - cumpărare.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in xerocopie, promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 1194/19.10.2011, declaratia pe propria raspundere autentificata sub nr. 1442/29.12.2011, contract de credit incheiat de sotul reclamantei cu PROVIDENT FINANCIAL IFN SA la data de 23.12.2011, adresa OCPI O. nr. 1687/10.05.2012, certificat de atestare fiscala nr. 4327/08.12.2011, incheierea de carte funciara nr._/27.10.2011 si extrasul de carte funciara nr._/27.10.2011.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 887 RON si timbru judiciar in cuantum de 5 RON.
La data de 28.03.2012 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulate de reclamanta ca neintemeiata.
In motivarea întâmpinării pârâta a arătat că între ea și reclamantă la data de 19.10.2011 a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care aceasta în calitate de promitenta cumpărătoare a convenit de comun acord cu numita F. P. să cumpere de la aceasta suprafata de 5065 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Slătioara, în T 17/11, P 20, Judetul O., pentru suma de 15.000 lei, sumă din care la data încheierii actului de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a achitat suma de 5000 lei ca urmare a înțelegerii, urmând ca diferenta până la 15.000 lei să-i achite până la data de 20.12.2011 când promitenta vanzatoare ca scoate carte funciară în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic.
Pârâta a precizat că întrucât vânzătoarea nu avea docuementatia cadastrală necesară la încheierea actului de vânzare-cumpărare, a suporatat cheltuielile privind efectuarea documentatiei necesare plătind prin numitul B. Bobi, taxele aferente, respectiv suma de 630 lei achitată la data de 27.10.2011 și suma de 120 lei achitată la data de 27.10.211 pentru ca vânzătoarea să obtină actele necesare până la termenul stipulat în contract, celelalte demersuri pentru ridicarea actelor trebuind să fie obligatoriu făcute de către proprietară, respectiv vânzătoarea F. P., lucru pe care aceasta nu l-a efectuat.
In apropierea termenului stabilit între pârâtă și promitenta vânzătoare pentru perfectarea actului, pârâta a luat legătura cu aceasta pentru a se prezenta la data stipulată la notariat însă vânzătoarea i-a adus la cunoștință că însă nu este gata documentatia cadastrală, fără de care nu se putea încheia contractul de vânzare-cumpărare, motiv pentru care la data de 20.12.2011 nu s-a prezentat la Biroul Notarial așa cum se înțelesese cu vânzătoarea pentru a prelungi termenul stipulat până la scoaterea documentatiei de la OCPI.
Pârâta precizează faptul că vânzătoarea F. P., în urma discutiei purtate, i-a ascuns intentia acesteia de a se prezenta la Biroul Notarial în lipsa sa, ulterior luând legătura cu aceasta și întrebând-o dacă are actele necesare, i-a răspuns că nu vrea să mai vândă suprafata de teren, între ele interveniend discutii contradictorii, ulterior i-a trimis și o notificare prin execeutor judecătoresc însă aceasta i-a trimis un înscris prin care i-a adus la cunoștință că s-a adresat instantei de judecată pentru anularea actului.
Pârâta consideră neîntemeiată actiunea principală formulată de către reclamantă, întrucât intentia acesteia a fost de a induce în eroare, aceasta și-a respectat toate obligatiile, motiv pentru care solicită respingerea actiunii ca neîntemeiată.
In cazul în care se va aprecia că se impune admiterea actiunii pârâta a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 5000 lei actualizată la zi, plus cheltuielile aferente documentatiei cadastrale.
Parata nu a precizat temeiul de drept al intampinarii.
In sustinerea intampinarii au fost atasate la dosar, in xerocopie, notificarea nr._/17.01.2012 si chitantele nr._/27.10.2012 si nr._/27.10.2011.
La termenul de judecata din data de 11.05.2012, dupa punerea in discutia partilor, instanta a calificat solicitarea paratei din intampinare privind obligarea reclamantei la restituirea sumei de 5000 RON ca fiind cerere reconventionala.
Cererea reconventionala a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 114 RON si timbru judiciar in cuantum de 3 RON.
In sedinta publica din data de 21.09. 2012 reclamanta a depus la dosar precizare la actiunea introductivă prin care a învederat că temeiul de drept prin care a solicitat anularea actului dedus judecătii este neîndeplinirea clauzei contractual cu rea credință de către pârâta, fapta prevăzută de dispoz. art. 1020 N.C.C.
De asemenea, in aceeasi sedinta, reclamanta a depus la dosar precizări la întâmpinarea depusade pârâta I. F., arătând că în luna septembrie 2011 a hotărât să vândă un teren arabil numitului B., ocazie cu care s-a adresat numitului N. I. care se ocupa de achiziționarea terenurilor pentru d-1 B..
Întrucât reclamanta nu avea terenul în tarlaua unde cumpăra d-1 B., N. I. a găsit o persoană care să cumpere terenul său, iar terenul pe care aceasta îl poseda în tarlaua în care avea și d-1 B., să îl dea dânsului.
În luna octombrie 2011 pe data de 19 a încheiat o convenție bilaterală de vânzare cumpărare în care se obligau fiecare ca la data de 20 decembrie 2011 să aibă toate actele necesare pentru definitivarea antecontractului.
În această perioadă domnul N. I. din partea domnului B. s-a ocupat în perfectarea actelor.
Cu toate acestea, reclamanta s-a interesat de situația actelor sale, întrucât auzise că d-1 B. cu d-1 N. obișnuiesc să nu se achite de datorie când vine termenul în care să dea diferența de bani.
În luna noiembrie 2011 s-a interesat la societatea care se ocupa de documentație cadastrală despre situația cărții sale funciare.
Aici a fost înștiințată că pe data de 02 decembrie 2011 cartea funciară este gata, iar d-lor o vor ridica de la O.C.P.I. -Biroul carte Funciară pe data de 05 decembrie 2011, lucru realizat și totodată i-a făcut cunoscut și doamnei I. F., nu așa cum se susține în întâmpinarea depusă că nu a avut documentația cadastrală gata, chiar dacă domnul N. care se ocupa de acte, era obligat dumnealui să facă demersurile necesare.
Ei știau la acea dată că au probleme la cartea funciară a doamnei I., întrucât imediat în octombrie 2011 pe data de 27 a fost ridicat de la OCPI - Biroul de Carte Funciară un extras informativ de carte funciară pe numele de F. P., iar pentru I. F. nu s-a putut ridica întrucât nu figura la acea suprafată de teren dânsa, cu o altă persoană.
La data de 08.12.2011 întrucât pe data de 20 decembrie 2011 aveau termenul fixat pentru finalizarea antecontractului, s-a adresat Primăriei Slătioara cu o cerere prin care solicita extrasul de carte funciară necesar definitivării actului, pe care l-a primit în aceeași zi.
Având toate actele necesare, l-a înștiințat pe numitul N. I. despre acest lucru, iar dânsul a zis că nu este problemă întrucât pe data de 20.12.2011 actul se va definitiva.
Abia pe data de 19 decembrie 2011 i-a zis că si probleme la cartea funciară a doamnei I. F., dar până data de 29.12.2011 se va rezolva problema și va încheia actul.
Pe data de 29.12.2011 soțul său i-a spus că i-a încurcat foarte rău, deoarece neprimind banii nu a plătit ratele la bănci intrând în baza de date la final de an, ocazie cu care a zis că se definitiva pe data de 07.01.2012, lucru care nu a fost adevărat.
La data de 29.12.2011 s-a prezentat la Biroul Notarial unde a încheiat antecontractul și a dat o declarație în sensul că nu a primit banii și are toate actele necesare, iar la data de 03.01.2012 l-a notificat pe domnul N. I. că a trecut termenul, iar dumnealui nu s-a prezentat cu cei cu care încheiase actele pentru definitivare.
În data de 08.02.2012 a solicitat anularea actului întrucât a fost foarte păgubită prin raportarea la biroul de credit al băncilor și nu dorea să mai piardă și terenul.Nu văd cum putea să îi spună că nu are gata cartea funciară, întrucât atât ea cât și dumneaei a depus actele la numitul I. N. care era obligat să le înștiințeze despre nereguli, iar dânsa zilnic vorbea cu dumnealui.
Reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta I. F. la plata cheltuielilor de judecata, plus la despagubirea sa cu suma de 6000 lei, ca urmare a pagubei pricinuite în sumă de 2.500 lei prin contactarea unui credit de la PROVIDENT și prin faptul că a devenit rău platnic la bănci, neputând o perioadă de 4 ani de zile să mai contacteze un alt credit, paguba foarte mare- întrucât fară credite nuprea se poate face nimic in ziua de azi.
La termenul de judecata din data de 21.09.2012, dupa punerea in discutia partilor, instanta a calificat cererea introductiva formulata de reclamanta parata ca fiind ,,rezolutiune antecontract’’.
La acelasi termen de judecata instanta a incuviintat reclamantei parate proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei, cu interogatoriul paratei reclamante si testimoniala cu martorii P. S. M. si PANITA M., audiati in sedinta publica din data de 05.04.2013 iar paratei reclamante proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei, cu interogatoriul reclamantei parate si testimoniala cu martorii NEGRES I. si B. D. C., audiati in sedinta publica din data de 05.04.2013.
La termenul de judecata din data de 05.04.2013, pentru a da posibilitatea avocatului paratei reclamante sa depuna concluzii scrise, instanta a amanat pronuntarea pentru data de 12.04.2013.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Astfel cum rezulta din precizarea scrisa depusa de reclamanta parata la termenul de judecata din data de 21.09.2012 (fila 33), in luna septembrie 2011 reclamanta parata s-a hotarat sa vanda terenul in suprafata de 5065 mp catre . al carei administrator este numitul B. D. C., respectiva firma ocupandu-se cu tranzactionarea imobilelor terenuri.
Intrucat respectivul teren nu se gasea in zona in care intentiona sa cumpere . SRL, reclamanta parata, prin intermediul martorului NEGRES I., colaborator al . SRL, a identificat-o pe parata reclamanta, aceasta posedand un teren in zona in care intentiona sa cumpere . SRL.
In acest scop, intre parti a intervenit o conventie in sensul ca parata reclamanta sa vanda propriul teren catre . SRL iar in locul acestui teren parata reclamanta sa cumpere de la reclamanta parata terenul in suprafata de 5065 mp.
Cele mai sus mentionate sunt confirmate de declaratiile martorilor NEGRES I. si B. D. C., incuviintati paratei reclamante.
In acest scop, intre reclamanta parata, in calitate de promitenta vanzatoare si parata reclamanta, in calitate de promitenta cumparatoare, a fost incheiata promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare autentificata sub nr. 1194/19.10.2011 prin care reclamanta parata s-a obligat sa vanda paratei reclamante suprafata de 5065 mp teren arabil extravilan, situa in T 17/11, P 20, cu pretul de 15.000 RON, cu ocazia autentificarii promisiunii parata reclamanta achitand un avand de 5.000 RON, urmand ca diferenta de 10.000 RON sa fie achitata la data autentificarii contractului de vanzare-cumparare, respectiv 20.12.2011, totodata fiind stipulata obligatia reclamantei parate ca, pana la data de 20.12.2011 sa indeplineasca formalitatile necesare in vederea intabularii terenului vandut in cartea funciara (intocmirea documentatiei cadastrale).
Astfel cum rezulta din declaratiile martorilor NEGRES I. si B. D. C., in vederea intocmirii documentatiei cadastrale necesare intabularii terenului in suprafata de 5065 mp, reclamanta parata s-a adresat martorului NEGRES I., acesta intocmind documentatia cadastrala prin intermediul . NEGRES I. ocupandu-se si de intocmirea documentatiei cadastrale privitoare la terenul pe care reclamanta parata urma sa-l vanda catre . SRL.
Sustinerea paratei reclamante din intampinare in sensul ca, la termenul stabilit, respectiv 20.12.2011 nu s-a prezentat la biroul notarial in vederea autentificarii actului intrucat reclamanta parata nu a avut documentatia cadastrala intocmita, este combatuta de probatoriul administrat in cauza.
Conform adresei nr. 1687/10.05.2012 emisa de OCPI O. (fila 37), cererea de inscriere a dreptului de proprietate privind terenul in suprafata de 5065 mp a fost solutionata prin incheierea de carte funciara nr._/27.10.2011, respectiva incheiere fiind comunicata catre . la data de 05.12.2011, la dosar fiind atasata incheierea de carte funciara nr._/27.10.2011 privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantei parate cu privire la suprafata de 5065 mp (fila 50).
De asemenea, prin adresa de la fila 31 a dosarului, OCPI O. a comunicat reclamantei parate ca cartea funciara privind terenul in suprafata de 5065 mp a fost ridicata de . data de 05.12.2011.
Asadar, contrar sustinerilor paratei reclamante, la data la care partile trebuiau sa se prezinte la biroul notarial in vederea autentificarii contractului de vanzare-cumparare privind suprafata de 5065 mp, respectiv 20.12.2011, documentatia cadastrala exista, fiind deja intocmita, totodata fiind intabulat dreptul de proprietate al reclamantei parate privind suprafata de 5065 mp, conform incheierii de carte funciara nr._/27.10.2011, respectiva incheiere fiind comunicata catre . la data de 05.12.2011.
Sustinerile martorilor NEGRES I. si B. D. C. in sensul ca, la data de 20.12.2011, impreuna cu parata reclamanta, s-au prezentat la biroul notarial in vederea autentificarii contractului de vanzare-cumparare privind suprafata de 5065 mp nu corespund adevarului, insa autentificarea contractului nu a fost posibila datorita lipsei reclamantei parate, fiind contrazise de probatoriul administrat in cauza.
Astfel, prin intampinarea de la fila 10, parata reclamanta recunoaste ca, la data de 20.12.2011 nu s-a prezentat la biroul notarial.
De asemenea, raspunzand la interogatoriul incuviintat reclamantei parate, parata reclamanta recunoaste ca, la data de 20.12.2012 documentatia cadastrala privind terenul in suprafata de 5065 mp era intocmita, putandu-se proceda la autentifiarea contractului de vanzare-cumparare (intrebarea nr. 4).
In realitate, parata reclamanta nu s-a prezentat la biroul notarial la data de 20.12.2011 intrucat au existat probleme in ceea ce priveste intabularea dreptului de proprietate privind terenul pe care parata reclamanta intentiona sa-l vanda catre . SRL, astfel cum recunoaste chiar parata reclamanta prin raspunsul la interogatoriul incuviintat reclamantei parate (intrebarea nr. 3).
De altfel, astfel cum recunoaste prin raspunsul la interogatoriul incuviintat reclamantei parate (intrebarea nr. 7), parata reclamanta a fost contactata in mai multe randuri de catre reclamanta parata in vederea autentificarii contractului de vanzare-cumparare.
Potrivit art. 1669 alin. 1 NCC ,,cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite’’.
Desi textul nu prevede expres, creditorul proimisiunii are si posibilitatea de a cere rezolutiunea promisiunii, fiind aplicabile prin analogie, dispozitiile art. 1724 teza I NCPC potrivit carora ,,cand cumparatorul nu a platit, vanzatorul este indreptatit sa obtina fie executarea silita a obligatiei de plata, fie rezolutiunea vanzarii …’’, precum si din dispozitiile art. 1549 alin. 1 teza I NCC, conform carora ,,daca nu cere executarea silita a obligatiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezolutiunea sau, dupa ca, rezilierea contractului …’’.
Din probatoriul administrat in cauza, rezulta ca reclamanta parata si-a indeplinit intocmai, pana la data convenita, respectiv 20.12.2011, obligatia de a indeplini formalitatile necesare in vederea intabularii terenului vandut in cartea funciara (intocmirea documentatiei cadastrale), in schimb parata reclamanta, desi a fost notificata in mai multe randuri de reclamanta parata, nu s-a prezentat la data de 20.12.2011 la biroul notarial in vederea autentificarii contractului de vanzare-cumparare si platii diferentei de pret in cuantum de 10.000 RON, motiv pentru care instanta va dispune rezolutiunea antecontractului intitulat ,,promisiune bilaterala de vanzare-cumparare’’, autentificat sub nr. 1194/19.10.2011, datorita neexecutarii culpabile de catre parata reclamanta a obligatiilor contractuale asumate.
Raportat la dispozitiile art. 1554 alin. 1 NCC, conform carora ,,contractul desfiintat prin rezolutiune se considera ca nu a fost niciodata incheiat. Daca prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este tinuta, in acest caz, sa restituie celeilalte parti prestatiile primite’’ precum si la dispozitiile art. 1635 alin. 1 teza I NCC, conform carora ,,restituirea prestatiilor are loc ori de cate ori cineva este tinut, in virtutea legii, sa inapoieze bunurile primite fara drept ori din eroare sau in temeiul unui act juridic desfiintat ulterior cu efect retroactiv …’’, instanta va repuna partile in situatia anterioara incheierii antecontractului si va dispune obligarea reclamantei parate la restituirea catre parata reclamanta a sumei de 5.000 RON, achitata de parata reclamanta cu titlu de avans din pretul total de 15.000 RON.
In ceea ce priveste capatul de cerere formulat de reclamanta parata prin precizarea scrisa depusa in sedinta publica din data de 21.09.2012 prin care a solicitat obligarea paratei reclamante la plata unei despagubiri in cuantum de 6.000 RON:
Potrivit art. 1279 alin. 2 NCC ,,in caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune interese:
Prin precizarea scrisa depusa in sedinta publica din data de 21.09.2012 (fila 33 verso), reclamanta parata a solicitat obligarea paratei reclamante la plata unei despagubiri in cuantum de 6.000 RON pentru prejudiciul suferit in urma cotractarii unui credit la PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA IFN SA, devenit rau platnica la banci si neputand o perioada de 4 ani sa mai contracteze un alt credit.
Intradevar, in baza contractului de credit incheiat cu PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA IFN SA (fila 34), numitul F. S., sotul reclamantei parate, a imprumutat suma de 2500 RON, contractul de credit fiind incheiat la data de 23.12.2011.
Instanta constata ca data incheierii contractului de credit, respectiv 23.12.2011 este ulterioara datei la care partile trebuiau sa se prezinte la biroul notarial in vederea autentificarii actului, respectiv 20.12.2011.
Reclamanta parata ar fi fost indreptatita la plata unor eventuale daune interese doar in ipoteza in care contractul de credit ar fi fost incheiat anterior datei la care partile trebuiau sa se prezinte la biroul notarial in vederea autentificarii actului, respectiv 20.12.2011, putandu-se presupune ca reclamanta parata ar fi incheiat contractul de credit avand convingerea ca, ulterior, la data de 20.12.2011, ar fi autentificat contractul de vanzare-cumparare iar parata reclamanta iar fi remis diferenta de pret de 10.000 RON, urmand ca din aceasta diferenta reclamanta parata sa restituie suma imprumutata.
Insa, in conditiile in care contractul de credit a fost incheiat ulterior datei de 20.12.2011, reclamanta a incheiat contractul de credit, avand convingerea ca nu se va mai proceda la autentificarea contractului de vanzare-cumparare si nu va mai beneficia de diferenta de pret de 10.000 RON, motiv pentru care instanta va respinge capatul de cerere formulat de reclamanta parata prin precizarea scrisa depusa in sedinta publica din data de 21.09.2012 prin care a solicitat obligarea paratei reclamante la plata unei despagubiri in cuantum de 6.000 RON, ca neintemeiat.
In ceea ce priveste capatul de cerere formulat de parata reclamanta prin cererea reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei parate la restituirea sumei totale de 750 RON avansate in vederea intocmirii documentatiei cadastrale cu privire la suprafata de 5065 mp, instanta il va respinge ca neintemeiat.
Intradevar, din declaratiile martorilor NEGRES I. si B. D. C. rezulta ca suma de 750 RON necesara intocmirii documentatiei cadastrale a fost avansata de parata reclamanta.
Instanta va inlatura declaratiile celor 2 martori, pe de o parte datorita gradului ridicat de subiectivism, respectivii martori fiind incuviintati chiar paratei reclamante iar pe de alta parte pe considerentul ca declaratiile acestora sunt combatute de inscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, la fila 12 a dosarului exista chitanta nr._/27.10.2011 pentru suma de 630 RON si chitanta nr._/27.10.2011 pentru suma de 120 RON, emise de ., societate care s-a ocupat de intocmirea documentatiei cadastrale, ambele chitante fiind emise nu pe numele paratei reclamante, ci pe numele reclamantei parate, prezumandu-se astfel ca respectivele sume au fost achitate de reclamanta parata.
In temeiul art. 276 C., instanta va compensa cheltuielile de judecata in cuantum total de 1892 RON suportate de reclamanta parata (din care suma de 887 RON reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 5 RON reprezinta timbrul judiciar iar suma de 1000 RON reprezinta onorariul avocatial) cu cheltuielile de judecata in cuantum total de 1617 RON suportate de parata reclamanta (din care suma de 114 RON reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 3 RON reprezinta timbrul judiciar iar suma de 1500 RON reprezinta onorariul avocatial) si dispune obligarea paratei reclamante la plata catre reclamanta parata a sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea principala avand ca obiect ,,rezolutiune antecontract’’ formulată de reclamanta parata F. P., cu domiciliul in com. Slatioara, ., jud. O., in contradictoriu cu parata reclamanta I. F., cu domiciliul in ..
Admite in parte cererea reconventionala formulata de parata reclamanta I. F., in contradictoriu cu reclamanta parata F. P..
Dispune rezolutiunea antecontractului intitulat ,,promisiune bilaterala de vanzare-cumparare’’, autentificat sub nr. 1194/19.10.2011, datorita neexecutarii culpabile de catre parata reclamanta a obligatiilor contractuale asumate.
Repune partile in situatia anterioara incheierii antecontractului si dispune obligarea reclamantei parate la restituirea catre parata reclamanta a sumei de 5.000 RON, achitata de parata reclamanta cu titlu de avans din pretul total de 15.000 RON.
Respinge capatul de cerere formulat de reclamanta parata prin precizarea scrisa depusa in sedinta publica din data de 21.09.2012 prin care a solicitat obligarea paratei reclamante la plata unei despagubiri in cuantum de 6.000 RON, ca neintemeiat.
Respinge capatul de cerere formulat de parata reclamanta prin cererea reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei parate la restituirea sumei totale de 750 RON avansate in vederea intocmirii documentatiei cadastrale cu privire la suprafata de 5065 mp, ca neintemeiat.
Compenseaza cheltuielile de judecata in cuantum total de 1892 RON suportate de reclamanta parata (din care suma de 887 RON reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 5 RON reprezinta timbrul judiciar iar suma de 1000 RON reprezinta onorariul avocatial) cu cheltuielile de judecata in cuantum total de 1617 RON suportate de parata reclamanta (din care suma de 114 RON reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 3 RON reprezinta timbrul judiciar iar suma de 1500 RON reprezinta onorariul avocatial) si dispune obligarea paratei reclamante la plata catre reclamanta parata a sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. V. T. A. S.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Evacuare. Decizia nr. 697/2013. Tribunalul OLT → |
---|