Evacuare. Decizia nr. 697/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 697/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 6237/207/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 697/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător S. O.

Judecător I. B.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă I. M., domiciliată în Caracal, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1848/11.04.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. V., domiciliată în Pitești, Cartier Trivale, ., . și I. C., domiciliat în Pitești, ., ., având ca obiect - evacuare .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat M. G., reprezentând pe intimații reclamanți N. V. și I. C., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul registratură, motivele de recurs, în dublu exemplar, dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru suma de 1076 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei și cerere din partea apărătorului recurentei, avocat A. T., prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

C. de pe motivele de recurs, se înmânează în ședință publică avocatei M. G., pentru intimații reclamanți, care arată că nu solicită termen pentru a le studia și depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând onorariul pentru avocat.

Instanța, din oficiu, verificând, conform art. 159 ind. 1 alin. 4 c.p.c. competența generală, materială și teritorială să judece pricina, constată că este competentă în soluționarea cauzei și invocă excepția tardivității declarării recursului în raport de data comunicării sentinței recurate, pe care o pune în discuție.

Avocat M. G., având cuvântul pe excepție, solicită admiterea excepției și ca urmare, respingerea recursului, ca tardiv declarat.

Instanța unește excepția cu fondul și acordă cuvântul pe fond.

Avocat M. G., având cuvântul pentru intimații reclamanți N. V. și I. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civile nr. 1848/11.04.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții N. V. și I. C., în contradictoriu cu pârâta I. M., astfel cum a fost precizată la data de 6.12.2012 .

A fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul compus din casă de locuit, construită din paiantă, acoperită cu tablă, având două camere, bucătărie și hol, împreună cu terenul aferent în suprafață de 321,75 mp, situat în Mun.Caracal, ., jud. O., cu vecini: R- O. I., A- . – F. A., M.n.- Z. N..

S-a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul mai sus descris .

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3152 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (2152 lei) și onorariu de avocat (1000 lei) către reclamanți .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților, precizată ulterior in data de 16.12.2012 este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Deși inițial reclamanții au cerut printr-o formulare improprie evacuarea pârâtei din imobilul situat în . din Mun. Caracal, caracterizarea corectă a acțiunii este aceea a unei acțiuni reale in revendicare imobiliară și nu a unei acțiuni personale de evacuare rezultată dintr-un raport locativ, scopul final fiind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din litigiu, temeiul legal fiind art. 563 din N.c.civ.

Pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar reclamantul trebuie să probeze atât dreptul său de proprietate asupra bunului cât și faptul posesie sau detenției nelegitime exercitată de pârât.

În cauza dedusă judecății reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din casă de locuit construită din paiantă, acoperită cu tablă, având 3 camere și dependințe împreună cu terenul aferent în suprafață de 321 m.p., cu actul de proprietate, respectiv sentința civilă nr. 3864/12 oct.2009, pronunțată de Judecătoria Caracal in dos. civil nr._, prin care s-a constatat dobândirea imobilului de către reclamanți în baza antecontractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul vânzător N. D. Ș. în data de 1.03.2009, având ca temei legal art.1073- 1077 C.civ.

Această sentință civilă, rămasă definitivă prin nerecurare, ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Anterior, constată instanța că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1985/5 oct.2001 de BNP Caracal, pârâta I. M. a dobândit de la numitul N. M.I. imobilul descris mai sus însă prin decizia civilă nr.580/3.04.2007 pronunțată de Tribunalul O. in dosarul civil nr._, contractul autentic de vânzare – cumpărare a fost revocat, urmare a formulării de către reclamanții N. V. și I. I., având calitatea de creditori a unei acțiuni revocatorii în temeiul art.975 C.civ., pentru recuperarea creanței asupra patrimoniului debitorului N. I..

Reține instanța că prin hotărârea de partaj succesoral nr.4638/23 dec.1997 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul civil nr. 1092/1997, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel C. nr. 1582/10.03.1999 s-a atribuit numitului N. I. casa de locuit având 2 camere și bucătărie împreună cu terenul aferent și cu alte bunuri, fiind obligat la plata unor sulte bănești către I. I. și H. A..

Ulterior, debitorul N. I. și-a provocat starea de insolvabilitate totală prin înstrăinarea frauduloasă a imobilului pârâtei, aceasta fiind concubina sa, existând o complicitate în acest scop între vânzător și cumpărător prin refuzul de a solicita certificat de sarcini de la Biroul de carte funciară unde era înregistrată opoziția la înstrăinarea imobilului.

Reține instanța că autorul N. I. în timpul vieții a întocmit un testament in anul 1997 în favoarea pârâtei I. M. privind terenurile agricole, act care a generat agravarea însărcinării patrimoniului defunctului debitor.

După decesul autorului din data de 18.01.2002 moștenitorii rămași de pe urma acestuia cu vocație succesorală legală de pe urma acestuia sunt N. V., N. D. Ș. și I. M., aceasta din urmă in calitate de moștenitoare testamentară beneficiind de diferite suprafețe de teren din averea defunctului, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1803/2003 pronunțată de Judecătoria Caracal.

Prin sentința civilă nr. 953/3.03.2008 a Judecătoriei Caracal, numitul N. D. Ș. a fost obligat la plata sultei stabilită irevocabil prin sentința civilă nr. 4638/1997, pronunțată de Judecătoria Caracal, către reclamanții N. V. și I. I..

Așa cum s-a menționat prin cererea de chemare în judecată reclamanții N. V. și I. I., având această calitate in dosarul nr._, au devenit proprietarii imobilului situat în Mun.Caracal ., jud.O. pe care-l ocupă fără nici un titlu pârâta I. M. de la data survenirii decesului autorului N. I. (18.01.2002) până în prezent.

Prin urmare, reclamanții au demonstrat că sunt proprietarii imobilului din litigiu și, potrivit disp.art. 563 C.civ. care reglementează acțiunea in revendicare, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care-l deține, fără drept.

Conform alin.2 al aceluiași articol dreptul, la acțiune in revendicare este imprescriptibil cu excepția cazurilor in care prin lege se dispune altfel.

În consecință fiind incidente disp.art.563 C.civ. instanța urmează să admită acțiunea reclamanților pentru a fi obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din casă de locuit și teren aferent in suprafață de 321 m.p. proprietate acestora .

Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare conform art. 566 Cod civil, pârâta va fi obligată la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta I. M. solicitând în principal admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul de a respinge acțiunea formulată .

Apelanta consideră că sentința este nelegală deoarece instanța de fond a soluționat procesul fără ca să fie legal citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului.

Intimata reclamanta N. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat deoarece dovada de comunicare a hotărârii este din data de 27.04.2013 iar recursul a fost declarat la data de 24.05.2013.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală .

Analizând recursul formulat tribunalul constată că este tardiv formulat

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este 15 zile de la data comunicării hotărârii dacă legea nu dispune altfel .

În cauza se constată că dovada de comunicare a hotărârii fila 68 dosar fond este la data de 26.04.2013 iar recursul a fost depus la data de 24 mai 2013 deci cu mult peste termenul de 15 zile .

Pentru aceste considerente recursul formulat va fi respins ca tardiv formulat

În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta pârâtă I. M., domiciliată în Caracal, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1848/11.04.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. V., domiciliată în Pitești, Cartier Trivale, ., . și I. C., domiciliat în Pitești, ., ., județul Argeș.

Obligă pe recurentă să plătească intimaților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

I. M.

Judecător,

S. O.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. T.

Red. IB

Tehnored.BA

J.f. V.B.

Ex. 2

05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 697/2013. Tribunalul OLT