Contestaţie la executare. Decizia nr. 502/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 502/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 5305/311/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 502/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător I. B.

Judecător I. M.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenții contestatori V. D. și V. V., domiciliați în comuna Cîrlogani ., împotriva sentinței civile nr. 8560/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat B. Ț. R., cu sediul în Slatina, ., județul O., intimata creditoare G. B. SA, cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr.5, Business Centre New Park 3, Clădirea F, . 2, și intimat debitor .&L SNC, cu sediul în Slatina, Piața Gării, nr. 5, ., ., județul O., având ca obiect - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin fax, concluzii scrise din partea recurenților contestatori V. D. și V. V., prin apărătorul lor ales, avocat F. L..

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și având în vedere că recurenții contestatori au depus concluzii scrise, constatând dosarul în stare de judecată, reține cauza pentru soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 8560/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorii V. D. și V. V. în contradictoriu cu intimații ., .&L SNC și B. Ț. R., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 07.02.2011 a fost încheiat între G. B. SA și .& L SNC, denumită împrumutat, contractul de credit nr._/07.02.2011 în baza

căruia societatea din urmă primea un credit în suma de 22 000 lei cu scadență 31.01.2014, precum și contractul de garanție reală mobiliară nr. 1176/07.02.2011.

Contestatorii V. V. și V. D. au semnat contractul de credit în calitate de reprezentanți ai .& L SNC, dar și în nume propriu, ca garanți.

Instanța de fond a mai avut în vedere dispozițiilor art. 9.2 din contract, potrivit cărora, în cazul în care împrumutatul nu plătește creditul sau orice alte sume datorate și scadente sau în cazul scadenței anticipate, garanții, în solidar cu împrumutatul, vor efectua toate plățile scadente imediat după primirea notificării băncii.

Din conținutul art. 9.3 din contract rezultă că garanții vor asigura rambursarea creditului cu patrimoniul prezent și viitor și renunță în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune.

La data de 20.01.2012 prin hotărârea nr. 1, părțile de interes deținute de contestatori la .& L SNC au fost cesionate integral către B. I. L. și C. V. I., care vor prelua integral societatea, cu tot activul și pasivul acesteia.

La data de 19.04.2012 a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/07.02.2011, actul adițional nr. 1 la contractul de credit și contractul de garanție reală mobiliară nr._/07.02.2011 împotriva debitorilor .& L SNC în solidar cu V. V. și V. D. la cererea creditorului ., fiind emise acte de executare (somații, proces verbal cheltuieli, adrese de înființare poprire) pe care este menționat ca titlu executoriu contractul de credit nr._/07.02.2011.

Contestatorii V. V. și V. D. au susținut faptul că actele de executare sunt nelegale deoarece ei nu au cunoștință de contractul de credit_/07.02.2011 în temeiul căruia s-a pornit executarea silită, iar executarea silită a fost încuviințată pentru acest contract, în condițiile în care ei au încheiat contractul nr._/07.02.2011, nu există o clauză privitoare la solidaritatea contestatorilor, iar ei au cesionat părțile de interes către alte persoane fizice, nemaiavând vreo legătură cu societatea.

La data de 07.06.2012 B. Tăpuși R. a solicitat încuviințarea executării silite pentru titlul executoriu reprezentat de contractul de credit_/07.02.2011, precizându-se că în mod eronat s-a menționat în cererea inițială numărul_/07.02.2011. Cererea de încuviințare a fost admisă, potrivit încheierii din 11.06.2012, iar actele de executare întocmite au fost rectificate în ceea privește numărul titlului executoriu.

În raport de această situație de fapt, instanța de fond a considerat că a fost învestită cu o contestație la executare împotriva executării silite însăși cu motivarea că actele de executare trebuie îndreptate doar împotriva societății debitoare, în care ei nu mai dețin vreo calitate, cesionând părțile de interes, titlul executoriu nu le este opozabil, contestatorii nu răspund în solidar cu societatea astfel că în mod greșit s-a pornit executarea împotriva lor.

A constatat instanța de fond că cererea este neîntemeiată, contestatorii fiind urmăriți în calitate de garanți personali, statut dobândit prin semnarea contractului de credit prin care au renunțat atât la beneficiul de diviziune cât și la cel de discuțiune.

Beneficiul de discuțiune constă în posibilitatea garantului de a cere creditorului să pornească mai întâi executarea debitorului, astfel că, prin renunțarea la această facultate (art. 9.4 contract) pot fi executați silit în nume personal. Din aceste considerente nu prezintă relevanță împrejurarea că au cesionat părțile de interes ale societății debitoare.

Referitor la numărul contractului de credit, instanța a apreciat că aceasta a reprezentat doar o eroare materială, fără a afecta actele de executare sub aspectul conținutului și al efectelor, corectată pe parcursul procedurii neexistând o vătămare creată contestatorilor ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea actului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții contestatori V. D. și V. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurenții arată că formele de executare au fost emise cu încălcarea legii, precizând că, nici în contractul de credit bancar și nici în contractul de garanție reală mobiliară nu este menționată clauză privitoare la solidaritatea contestatorilor cu societatea debitoare.

Astfel, conform art. 9.4. din contractul de credit se arată că, garantul(respectiv societatea) renunță în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune.

Menționează recurenții faptul că înființarea popririi asupra contului bancar al societății debitoare este legală, întrucât disponibilitățile bănești ale acesteia reprezintă obiectul garanției creditului, dar se pierde din vedere că cei doi contestatori au cesionat societate cu activ și pasiv.

Se precizează că în mod greșit s-a emis somație de plată, fără să se aibă în vedere că părțile sociale cu tot activul și pasivul societății au fost cesionate către B. I. L. și C. V. I..

Recursul este nefondat.

Din actele de la dosar, se reține faptul că între G. B. SA și .&L SNC s-a încheiat contractul de credit nr._/7.02.2012, iar recurenții figurează în calitate de garanți.

În calitate de garanți, recurenții au garantat rambursarea creditului, a dobânzilor, comisioanelor și a celorlalte costuri aferente, precum și a oricăror sume datorate în baza contractului încheiat și actelor adiționale la acesta, așa cum rezultă din dispozițiile art. 9 pct.3 din contract.

De asemenea, la art. 9 pct.4 din contract se prevede că, garanții au renunțat în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune.

Contractul de credit fiind titlu executoriu la data de 19.04.2012, prin încheierea 38/1995, Judecătoria Slatina a încuviințat executarea silită a contractului de credit, a contractului de garanție imobiliară și a actului adițional.

.&L SNC a înregistrat restanțe în achitarea creditului, motiv pentru care s-a trecut la executarea silită a garanților.

Motivul de recurs invocat de către recurenți privind cesionarea părților sociale cu tot activul și pasivul către B. I. L. și C. V. I. este nefondat, nefiind de natură să exonereze de plata creditului, având în vedere calitatea lor de garanți și obligația asumată prin contractul de credit menționată la art. 9.3.

De asemenea, obligația garantului de a achita împrumutul în situația în care împrumutatul nu achită la datele scadente sunt prevăzute și la art.9. 6 și 9.7 din contract.

Întrucât în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 399-400 cod procedură civilă, urmează ca în baza art. 312 cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenții contestatori V. D. și V. V., domiciliați în comuna Cîrlogani ., împotriva sentinței civile nr. 8560/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat B. Ț. R., cu sediul în Slatina, ., județul O., intimata creditoare G. B. SA, cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr.5, Business Centre New Park 3, Clădirea F, . 2, și intimat debitor .&L SNC, cu sediul în Slatina, Piața Gării, nr. 5, ., ., județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 Aprilie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

S. O.

Judecător,

I. B.

Judecător,

I. M.

Grefier,

M. T.

Red.IM/SM

JF:R.D.C.

Ex.2

15.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 502/2013. Tribunalul OLT