Pretenţii. Decizia nr. 736/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 736/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 1903/104/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 736/2013

Ședința publică de la 02 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. M. P.

Judecător M. V.

Judecător C. C.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul N. M., cu domiciliul în Caracal, ..25, ., ., județul O., împotriva deciziei civile nr.276/11.03.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatele V. E. -L., V. M. S. P. prin reprezentant legal V. E. L., cu domiciliul în Caracal, ..24, județul O., și V. N., cu domiciliul în Caracal, ..13, județul O., având ca obiect contestație în anulare /pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. M., care substituie pe avocat R. I., pentru intimatele V. E. -L., V. M. S. P. și V. N., lipsă contestatorul N. M.,

Procedura nlegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că pentru acest termen de judecată, procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Avocat R. M. pentru intimatele V. E. -L., V. M. S. P. și V. N., invederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.

Avocat R. M. pentru intimatele V. E. -L., V. M. S. P. și V. N. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Avocat R. M., pentru intimatele V. E. -L., V. M. S. P. și V. N., solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev de art.318 alin 1 cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 13.03.2013 sub nr._, contestatorul N. M., în contradictoriu cu intimatele V. L., V. M., V. N., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 276/11.03.2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei și rejudecarea pe fond a recursului.

În motivarea contestației, contestatorul arată că motivul contestației în anulare se întemeiază pe faptul că instanța a respins recursul pe motiv că este nul deoarece nu a fost motivat în termen, arătând că acest lucru nu este real, deoarece instanța a fost în eroare materială cu privire la termenul când a depus recursul, recursul fiind depus în termenul legal, adică pe data de 21.05.2012, ora 21,00, prin fax.

Este adevărat că acesta este înregistrat pe data de 22.05.2012 dar acest lucru nu are relevanță, importantă fiind data trimiterii nu data primirii.

A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile și rejudecarea pe fond a recursului.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.318 alin.1 C..

In dovedire a depus urmatoarele inscrisuri: copie de pe chitanța taxei de timbru și timbru judiciar.

Intimatele V. E. L., V. N. și V. M. la data de 08.04.2013, prin apărător, au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, solicitând respingerea contestației în anulare, susținând că sustinerile contestatorului nu constituie motive de contestație în anulare.

Din oficiu, instanta adispus atașarea dosarului nr._, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 276/2013, impotriva careia a fost formulata contestatia in anulare.

Analizând contestația în anulare în considerarea dispozițiilor art. 318 C.proc.civ., tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 276 pronunțată la data de 11.03.2013 în dosarul nr._, Tribunalul O. a admis excepția de nulitate a recursului și a anulat recursul formulat de recurentul pârât N. M. împotriva sentinței civile nr.1421/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele V. N., V. L. și V. M., ca nemotivat.

Analizand cu prioritate exceptia invocata din oficiu, instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit dispozitiilot art.306 C.pr.civ., recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu exceptia cazurilor prevazute în alin.2, respectiv motivele de ordine publica, care pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, obligata sa le puna în dezbaterea partilor.

Art.303 alin.1 si 2 C.pr.civ., stabilesc ca “recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs si, respectiv ca termenul pentru depunerea motivelor se socoteste de la comunicarea hotarârii, chiar daca recursul s-a facut mai înainte.”

In speta, hotararea instantei de fond i-a fost comunicata recurentului N. M. la data de 04._, termenul de motivare a recursului expirand la data de 21.05.2012.

Recurentul a declarat recursul la data de 21.05.2012, insa motivele de recurs au fost depuse dupa implinirea termenului prevazut de lege, respectiv, la data de 22.05.2012.

In atare situație, potrivit art. 306 Cod procedură civilă se constată că acest recurs este nul, neexistând motive de ordine publică, ce pot fi ridicate chiar din oficiu, de către instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul N. M., cu domiciliul în Caracal, ..24, județul O., fără a indica motive de recurs.

Având în vedere această situație instanța în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, a invocat excepția nemotivării recursului, ce urmează a fi admisă.

Legiuitorul a impus în dispozițiile art. 302 (1) litera c Cod procedură civilă obligativitatea motivării recursului, sancțiunea fiind aceea a nulității cererii.

Recurentul nu a îndeplinit această obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 302 raportat la art. 303 Cod procedură civilă și reținând că nu există motive de ordine publică încălcate, tribunalul a constatat că recursul este nul, așa cum cer și dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă.

In sustinerea contestatiei in anulare, contestatorul a invocat faptul ca instanta, din eroare, a apreciat ca recursul nu a fost motivat in termenul de 15 zile de la comunicarea hotararii instantei de fond, cu toate ca motivele de recurs au fost depuse prin fax, chiar in ultima zi, la ora 21,00.

Conform dispozitiilor art.318 C., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Astfel, contestatia in anulare formulata de contestatorul N. M. este cea speciala, conditia de admisibilitate fiind aceea ca, pe calea ei, se poate urmari numai desfiintarea hotararilor pronuntate de instantele de recurs.

Primul motiv al contestatiei in anulare speciale are in vedere erori materiale evidente, in legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului, cum este si respingerea gresita a unui recurs ca tardiv.

Tribunalul constata ca formal, contestatia in anulare exercitata de contestator indeplineste conditiile de admisibilitate.

Pe fond insa, contestatia in anulare este neintemeiata.

Dispozitiile art.303 alin.1 si 2 C.pr.civ., stabilesc ca “recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs si, respectiv ca termenul pentru depunerea motivelor se socoteste de la comunicarea hotarârii, chiar daca recursul s-a facut mai înainte.”

Termenul de 15 zile de la comunicarea hotararii, prev. de art.303 alin.2 C., in care trebuie motivat recursul, este un termen procedural si reprezinta intervalul de timp inauntrul caruia trebuie indeplinit un anumit act de procedura;in acelasi timp, este un termen imperativ, legal si absolut.

Termenul pe zile se calculeaza dupa sistemul exclusiv, pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua in care a inceput sa curga, nici ziua in care se sfarseste(art.101 alin.1 C.).

Esential este faptul ca partea trebuie sa depuna actul procedural ce trebuie indeplinit . pana la ora inchiderii registraturii instantei ori a inchiderii oficiului postal.Art.104 C. prevede ca actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea termenului.

Hotararea instantei de fond i-a fost comunicata recurentului N. M. la data de 04.05.2012, conform dovezii de comunicare de la f.68 din dosarul de fond, iar termenul de motivare a recursului a expirat la data de 21.05.2012, ora 16,00.

Este adevarat ca, asa cum sustine si contestatorul, motivele de recurs au fost depuse prin fax la data de 21.05.2012 (f.5 dosar recurs), dar la ora 23,47.Or, contestatorul nu poate eluda dispozitiile art.104 C. prin depunerea motivelor de recurs prin fax dupa inchiderea registraturii instantei, sau dupa inchiderea oficiului postal.

Avand in vedere cele expuse mai sus, Tribunalul urmeaza sa respinga contestatia in anulare ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul N. M., domiciliat în Caracal, ..25, ., ., județul O., împotriva deciziei civile nr. 276/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele V. E. L., V. M. S. P. prin reprezentant legal V. E. L., cu domiciliul în Caracal, .. 24, jud. O. și V. N., cu domiciliul în Caracal, .. 13, jud.O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 02.09.2013.

Președinte,

O. M. P.

Judecător,

M. V.

Judecător,

C. C.

Grefier,

D. S.

Red.CC

Tehnored.CC/IM

Ex.2/28.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 736/2013. Tribunalul OLT