Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 307/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 307/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 5909/311/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 307/2013

Ședința publică de la 18 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător C. C.

Judecător M. R. H.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant B. M., cu domiciliul în ., la familia S. I., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil_, în contradictoriu cu intimatul pârât C. N., cu domiciliul în ., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.Pentru recurentul reclamant B. M., se prezintă avocat J. F., delegație la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, recurentul reclamant B. M., prin apărătorul său ales, a depus chitanța privind taxa judiciară de timbru de 46 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pe aspectul propunerii de probe.

Avocat J. M., pentru recurentul reclamant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și cele depuse la acest termen de judecată, respectiv somație ,chitanța emisă de CN Posta Romănă și mandat poștal.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 cod procedură civilă

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat J. M., pentru recurentul reclamant, B. M., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul de a se admiterii acțiunii și de a se pronunța o hotârâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 3444 m.p teren situat în ., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că reclamantul a făcut dovada refuzului pârâtului de a se prezenta la notariat în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare.

TRIBUNALUL:

Prin sentința nr._ din19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâtul C. N. .

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.06.2012 sub nr._ reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața totală de 3444 mp teren situat pe raza ..

In fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul C. N. în data de 07.05.2012, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren sus menționată, prin care promitentul vânzător a înțeles să-i vândă suprafața de teren, reclamantul achitându-i prețul solicitat, respectiv 1000 lei și obligându-se să se prezinte împreună în termen de 30 de zile la un birou notarial pentru a încheia actul autentic de vânzare-cumpărare.

A învederat reclamantul că în prezent are posesia terenului respectiv.

Întrucât în termenul de 30 de zile de câte ori l-a rugat pe pârât să meargă împreună la un birou notarial acesta a invocat diverse motive, inițial că nu are timp, apoi că ar trebui să-i mai dea totuși o sumă de bani întrucât terenul intravilan în suprafață de 2244 mp are o valoare mult mai mare, aspect nereal, acesta solicitându-i recent încă 700 lei, reclamantul a fost nevoit să promoveze prezenta cerere deoarece pârâtul nu-și respectă obligația asumată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că la data de 07.05.2012 s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” între pârâtul C. N., în calitate de promitent-vânzător și reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect suprafața totală de 3444 mp teren situat pe raza ., conform titlului de proprietate nr._/55 din 18.06.1998.

Conform art. 1270 din Noul Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar în cazul in care se refuza executarea de bunăvoie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.

Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată, este posibilă, în condițiile art. 1669 din Noul Cod Civil, care prevăd că, atunci una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Dispozițiile art.1179 alin.1 din Noul cod civil prevăd condițiile esențiale pentru validitatea contractului: capacitatea de a contracta; consimțământul părților; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.

De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.

În consecință, în virtutea principiului conversiunii, convenția intervenită între părți ar constitui un antecontract de vânzare-cumpărare, care ar da naștere unei obligații de a face, potrivit căreia, oricare dintre părți ar putea cere instanței ca, în temeiul textelor de lege anterior mentionate, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care ar avea un caracter constitutiv de drept.

Însă, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art.1179 C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.

Analizând înscrisul sub semnătură privată invocat de reclamant ca fiind antecontractul de vanzare-cumparare încheiat între părți, instanța constată că acesta îndeplineste condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Însă, cu privire la condițiile speciale cerute pentru ca acțiunea să poată fi admisă, instanța constată că reclamanta nu a facut dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a încheia actul de vanzare-cumparare.

In cauza, prin probatoriul administrat – înscrisurile depuse, interogatoriul pârâtului și depoziția martorului Ș. I. - reclamantul nu a facut dovada refuzului perfectarii conventiei. Din depoziția martorului audiat în cauză, instanța reține că martorul a înțeles din discuțiile cu părțile că pârâtul nu s-a prezentat la notar deoarece în prezent dorește un preț mai mare pentru terenul înstrăinat, astfel, instanța apreciază că părțile, de conivență, au hotărât să se prezinte direct la instanța pentru a eluda procedura notarială.

În același sens, constată instanța că prin mențiunea „în cazul în care acesta nu îmi va achita suma de 700 lei înțeleg să nu mă prezint în fața instanței de judecată” din cuprinsul întâmpinării de la fila 19, nu numai că nu s-a dovedit refuzul real al pârâtului de a se prezenta la un birou notarial pentru a încheia actul în formă autentică, dar o dată în plus un astfel de „refuz” exprimat în scris de această manieră, întărește convingerea instanței că între părți există o înțelegere de a autentifica contractul pe cale judiciară.

În ceea ce privește interogatoriul pârâtului, care nu s-a prezentat pentru a răspunde la întrebările ce i-au fost adresate de reclamant, instanța reține că nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă, cât timp această probă nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și care au fost analizate anterior.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile speciale cerute de lege, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamant, părțile având deschisă procedura notarială.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant B. M., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii în constatare și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața ce face obiectul vânzării-cumpărării.

A arătat că, instanța de fond nelegal și netemeinic i-a respins cererea încălcând mai multe dispoziții legale, respectiv:

Art. 5 alin. 2 din titlul X al legii nr. 247/2005 care prevăd că în situația refuzului uneia dintre părți, partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța de fond, care va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Or, prin refuzul în interesul dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Titlul X al legii nr. 247/2005, se înțelege refuzul datorită unor cauze subiective, promitentul vânzător nemaidorind că încheiere actul în formă autentică, iar nu refuzul datorită unei imposibilități de prezentare.

Recurentul susține că a făcut dovada refuzului pârâtului promitent de a se prezenta la un Birou Notarial, datorită unor cauze subiective, respectiv acesta cu toate că a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată și s-au înțeles ca prețul vânzării să fie de 1.000 lei, preț achitat de recurent cu ocazia încheierii acelui înscris, pârâtul când i-a solicitat să se prezinte la notariat a înțeles că mai trebuie să-i mai dea în plus suma de 700 lei, datorită faptului că prețurile terenurilor au mai crescut.

De asemenea, refuzul pârâtului rezultă și din coroborarea cu refuzul acestuia de a se prezenta în fața instanței de fond pentru a i se lua interogatoriu, propus de recurent și depus la dosarul cauzei, fiind citat cu această mențiune.

Recurentul susține că au fost încălcate și dispozițiile art. 225 cod pr civilă, deoarece instanța de fond nu a aplicat aceste dispoziții, cu toate că sunt exprese și se aplică atunci când pârâtul refuză fără motive temeinice să se prezinte în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu, fapt ce echivalează cu o mărturisire în folosul reclamantului.

Instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor de la dosar și și-a format o convingere proprie, făcând abstracție de probele depuse la dosarul cauzei și interpretându-le fără bază legală, astfel neindicând nici un text legal privitor la formarea propriei sale convingeri.

Recurentul arată că el și-a respectat în totalitate obligațiile, plătind prețul terenului, acesta intrând în posesia lui conform existenței unui antecontract valabil încheiat, astfel că din probele administrate în cauză rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor pentru a fi admis recursul .

În drept, s-au invocat dispoz. art. 304/1 și art. 312 Cod pr civilă.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în lumina dispozițiile art. 304/1 Cod poc. civilă, tribunalul urmează să constate că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În mod temeinic instanța de fond a reținut că, că la data de 07.05.2012 s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” între pârâtul C. N., în calitate de promitent-vânzător și reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect suprafața totală de 3444 mp teren situat pe raza ., conform titlului de proprietate nr._/55 din 18.06.1998.

Că, potrivit, art. 1270 din Noul Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar în cazul in care se refuza executarea de bunăvoie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.

Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată, este posibilă, în condițiile art. 1669 din Noul Cod Civil, care prevăd că, atunci una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Instanța de fond a constatat în mod corect și faptul că înscrisul invocat de recurentul reclamant ca antecontract de vânzare cumpărare îndeplinește condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Cu toate acestea, în mod nejustificat, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtei de a încheia actul de vânzare cumpărare, această motivare nefiind în concordanță cu actele dosarului .

Astfel, din declarația martorului audiat în cauză, rezultă, fără dubiu, că promitentul vânzător a refuzat să se prezinte la notar, în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, deoarece dorește un preț mai mare.

Distinct de cele arătate, tribunalul reține că prețul stabilit de către părți a fost achitat integral, conform înscrisului sub semnătură privată și declarației martorului audiat, precum și faptul că promitentul vânzător este proprietar cu privire la terenurile care au făcut obiectul antecontractelor de vânzare cumpărare, potrivit T.P. nr._/55/1998.

Prin urmare, cum toate celelalte condiții de admisibilitate a acțiunii au fost corect reținute de instanța de fond a fi îndeplinite, urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

Se va constata ca între reclamantul B. M. în calitate de beneficiar cumpărător si paratul C. N., in calitate de promitent vânzător s-a încheiat la data de 07.05.2012 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața totală de 3444 mp teren situat pe raza ., conform titlului de proprietate nr._/55 din 18.06.1998.

Prezenta hotarare va tine loc de act autentic de vanzare cumparare prin care pârâtul C. N., in calitate de promitent-vânzător a vândut reclamantului B. M., in calitate de promitent - cumpărător, pentru un preț de 1 000 lei, suprafața de 3 444 m.p teren, situată pe raza comunei Leleasca, jud. O.. individualizată după cum urmează: 2244 m.p. teren arabil intravilan, situat în T 8, P 16, cu vecinătățile: nord Mierlici Ș., sud D. S., est M. N., vest Mierlici Ș. și 1 200 m.p. teren extravilan, categoria pășune, situat în T 35/2, P 4, cu vecinătățile: nord A. M., sud Mierlici Ș., est și vest TF 882, potrivit titlului de proprietate nr._/55/18.06.1998.

Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod proc.civ și reținând culpa procesuală a intimatului pârât, urmează ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant B. M., cu domiciliul în ., la familia S. I., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil_, în contradictoriu cu intimatul pârât C. N., cu domiciliul în ..

Modifică sentința în sensul că admite cererea.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare cumpărare prin care pârâtul C. N. a vândut reclamantului B. M., pentru un preț de 1 000 lei, suprafața de 3 444 m.p teren, situată pe raza comunei Leleasca, jud. O., individualizată după cum urmează: 2244 m.p. teren arabil intravilan, situat în T 8, P 16, cu vecinătățile: nord Mierlici Ș., sud D. S., est M. N., vest Mierlici Ș. și 1 200 m.p. teren extravilan, categoria pășune, situat în T 35/2, P 4, cu vecinătățile: nord A. M., sud Mierlici Ș., est și vest TF 882, potrivit titlului de proprietate nr._/55/18.06.1998.

Obligă intimatul la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 47,5 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2013.

Președinte,

M. V.

Judecător,

C. C.

Judecător,

M. R. H.

judecător delegat

Tribunalul D.

Grefier,

D. S.

Red. MV/Tehnored.CM

Jf: C.M.

Ex.2/18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 307/2013. Tribunalul OLT