Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 18-02-2013, Tribunalul OLT

Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 2851/311/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 151/2013

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător C. C.

Judecător S. O.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant D. I., cu domiciliul în comuna P., . O., împotriva sentinței civile nr.9440/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. I., cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., județul V., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Pentru recurentul reclamant D. I. se prezintă avocat R. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Av. RuscuViorel solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 cod procedură civilă

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat R. V., pentru recurentul reclamant D. I., critică sentința instanței de fond pentru netemeinicie. Solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin sentința nr. 9440 din 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta E. I..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 21.03.2012 sub nr._ reclamantul D. I. a chemat in judecata și personal la interogatoriu pe pârâta E. I., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate că pârâta i-a vândut suprafețele de 1,5053 ha, 1,02 ha, 3000 mp teren arabil extravilan situate în . conform titlului de proprietate nr. 7889/79/09.07.2002 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 21.02.2011 s-au încheiat trei înscrisuri sub semnătură privată denumite fiecare „act de vânzare-cumpărare” între pârâta E. I., în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamantul D. I., în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect suprafețele de 1,5053 ha, 1,02 ha, 3000 mp teren arabil extravilan, situate pe raza comunei P., jud. O. conform titlului de proprietate nr. 7889/79/09.07.2002.

Conform art. 969 C.civ., conventiile incheiate intre părți produc efectele juridice urmărite și conforme cu legea, iar în cazul in care se refuza executarea de bunăvoie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.

Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată, este posibilă, în condițiile art. 1073-1077 C.civ. coroborate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 si art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 care prevăd că terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute iar in situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

În consecință, în virtutea principiului conversiunii, convenția intervenită între părți ar constitui un antecontract de vânzare-cumpărare, care ar da naștere unei obligații de a face, potrivit căreia, oricare dintre părți ar putea cere instanței ca, în temeiul textelor de lege anterior mentionate, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care ar avea un caracter constitutiv de drept.

Însă, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 948 C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.

Analizând înscrisul sub semnătură privată invocat de reclamant ca fiind antecontractul de vanzare-cumparare incheiat intre parti, instanța a constatat că acesta îndeplineste condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Însă, cu privire la condițiile speciale cerute pentru ca acțiunea să poată fi admisă, instanța a apreciat că reclamantul nu a facut dovada refuzului nejustificat al pârâtei de a incheia actul de vanzare-cumparare.

În cauză, prin probatoriul administrat – înscrisurile depuse și depoziția martorului T. P. F. - reclamantul nu a facut dovada refuzului perfectării convenției. Astfel, din depoziția martorului audiat în cauză, amic al reclamantului, instanța reține că acesta a asistat la o discuție între părți în care pârâta ar fi afirmat că fiind singura moștenitoare a autorului înscris în titlul de proprietate, nu are cine să-l deposedeze pe reclamant, de unde instanța de judecată concluzionează că părțile, de conivență, au hotărât să se prezinte direct la instanța pentru a eluda procedura notarială.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile speciale cerute de lege, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamant, părțile având deschisă procedura notarială.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant D. I., considerând-o nelegală și netemeinică.

Se susține că instanța de fond a ajuns la o concluzie vădit eronată, în raport de materialul probator administrat în cauză și anume aceea potrivit cu care recurentul nu ar fi reușit să facă dovada faptului că pârâta intimată a refuzat nejustificat să se prezinte la un birou notarial pentru încheierea actului în formă autentică.

Concret, analizând trunchiat depoziția martorului T. P. F., instanța de fond a concluzionat în mod greșit că nu ar fi făcut dovada cu acest martor a refuzului pârâtei – intimate de a se prezenta la un birou notarial. Acesta în condițiile în care martorul a arătat în mod cert că știe că părțile s-au înțeles ca în 45 de zile de la semnarea actului sub semnătură privată să se prezinte la un notar public pentru încheierea actului în formă autentică, că personal martorul l-a însoțit la pârâtă pentru a merge cu ea la notar, însă aceasta și-a motivat refuzul de a a-l însoți la notarul public prin aceea că, fiind singura moștenitoare a autorului nu ar avea cine să o deposedeze de imobil.

Instanța de fond a ignorat, de asemenea, nejustificat poziția procesuală a pârâtei – intimate de, deși legal citată, nu s-a prezentat niciodată în instanță, nu a formulat întâmpinare și în general nici un fel de apărare în prezenta cauză.

Instanța de fond a ignorat și nici nu a mai consemnat invocarea de către apărătorul recurentului a dispoz.art. 225 cod pr civilă potrivit cu care „dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”.

Interogatoriul formulat pentru pârâtă nu a putut fi administrat tocmai pentru faptul că pârâta nejustificat nu s-a prezentat la instanță.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 cod pr civilă.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în lumina dispozițiile art. 304/1 Cod poc. civilă, tribunalul urmează să constate că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În mod temeinic instanța de fond a reținut că, la data de 21.02.2011, între reclamantul D. I., in calitate de promitent-cumpărător si pârâta E. I., in calitate de promitent-vânzător, au fost încheiate trei înscrisuri sub semnătură privată denumite „act de vânzare cumpărare”, având ca obiect suprafețele de 1,5053 ha, 1,02 ha și 3000 m.p. teren arabil extravilan, situate pe raza comunei P., jud. O., individualizate potrivit T.P. nr. 7889/79/09.07.2002.

Că, potrivit art. 969 Cod civil, convențiile încheiate între părți produc efectele juridice urmărite și conforme cu legea, iar în cazul în care se refuză executarea de bună voie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.

De asemenea, că validarea unui antecontract prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată este posibilă, în condițiile art.1073-1077 cod civil coroborate cu dispozițiile art. 2 alin 1 și art. 5 din Titlul X din L 247/2005.

Instanța de fond a constatat în mod corect și faptul că înscrisurile invocate de recurentul reclamant ca antecontract de vânzare cumpărare îndeplinesc condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Cu toate acestea, în mod nejustificat, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtei de a încheia actul de vânzare cumpărare, această motivare nefiind în concordanță cu actele dosarului .

Astfel, din declarația martorului audiat în cauză, rezultă, fără dubiu, că promitenta vânzătoare a refuzat să se prezinte la notar, în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Distinct de cele arătate, tribunalul reține că prețul stabilit de către părți a fost achitat integral, conform înscrisului sub semnătură privată și declarației martorului audiat, precum și faptul că promitenta vânzătoare este proprietar cu privire la terenurile care au făcut obiectul antecontractelor de vânzare cumpărare, potrivit T.P. nr._ .

Prin urmare, cum toate celelalte condiții de admisibilitate a acțiunii au fost corect reținute de instanța de fond a fi îndeplinite, urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

Se va constata ca intre reclamantul D. I. in calitate de beneficiar cumpărător si parata E. I., in calitate de promitent vanzator s-a incheiat la data de 21.02.2011 trei antecontracte de vanzare-cumparare avand ca obiect terenuri situate pe raza comunei P., jud O., pentru un preț de 1 000 lei achitat integral.

Prezenta hotarare va tine loc de act autentic de vanzare cumparare prin care pârâta E. I., in calitate de promitent-vânzător a vândut reclamantului D. I., in calitate de promitent-cumpărătoar, pentru un preț de 1 000 lei, următoarele suprafețe de teren: 1,5053 ha teren arabil extravilan, situat în T 80, P 35, cu următoarele vecinătăți: nord – De 838/1, est- G. Ș., sud – De 814/1 și vest B. V.; suprafața de 1,02 ha teren arabil extravilan, situat în T 105/2, P 10, cu următoarele vecinătăți: nord Șopârlițeanu M., est . I., vest De 1093/1; suprafața de 3 000 m.p. teren arabil extravilan, situat în T 83, P 111, cu vecinii: nord M. I., est Ps 875, sud G. Ș., vest Dp 971/1; toate aceste terenuri fiind situate în extravilanul ., potrivit titlului de proprietate nr. 7889/79/09.07.2002 .

Având în vedere precizarea apărătorului recurentului din concluziile pe cererea de recurs, urmează a se lua act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant D. I., cu domiciliul în comuna P., . O., împotriva sentinței civile nr.9440/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. I., cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., județul V..

Modifică hotărârea în sensul că admite cererea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta E. I..

Prezenta hotarare tine loc de act autentic de vanzare cumparare prin care pârâta E. I., in calitate de promitent-vânzător a vândut reclamantului D. I., in calitate de promitent-cumpărătoar, pentru un preț de 1 000 lei, următoarele suprafețe de teren: 1,5053 ha teren arabil extravilan, situat în T 80, P 35, cu următoarele vecinătăți: nord – De 838/1, est- G. Ș., sud – De 814/1 și vest B. V.; suprafața de 1,02 ha teren arabil extravilan, situat în T 105/2, P 10, cu următoarele vecinătăți: nord Șopârlițeanu M., est . I., vest De 1093/1; suprafața de 3 000 m.p. teren arabil extravilan, situat în T 83, P 111, cu vecinii: nord M. I., est Ps 875, sud G. Ș., vest Dp 971/1; toate aceste terenuri fiind situate în extravilanul ., potrivit titlului de proprietate nr. 7889/79/09.07.2002 .

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2013.

Președinte,

M. V.

Judecător,

C. C.

Judecător,

S. O.

Grefier,

D. S.

Red. MV

Tehnored.MCM

Jf: C.M.

Ex.2/19.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 18-02-2013, Tribunalul OLT