Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 4/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 4/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 4/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. E. – I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. C. P., cu sediul în Slatina, ., Județul O., având ca obiect - exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat P. C. P., reprezentând pe reclamanta B. E. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 1094 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului, conform art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. C. P., având cuvântul pentru reclamanta B. E. I., solicită admiterea acțiunii și pe fond să se dispună recunoașterea hotărârii de divorț nr. 125/2013, emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, pe teritoriul României, fiind îndeplinite dispozițiile art. 1098 Noul Cod de Procedură Civilă.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a I-a Civilă, reclamanta B. E. I., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună recunoașterea hotărârii nr. 125/2013, pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, Spania, prin care a divorțat de fostul soț, prin comun acord .
În fapt, reclamanta arată că, a fost căsătorită cu B. I. M., potrivit certificatului de căsătorie nr. 12 din 18.08.2007, emis de P. C. Vitomirești, Județul O..
Ulterior s-au stabilit în Spania, țară membră UE, unde, datorită neînțelegerilor intervenite între reclamantă și fostul soț, au divorțat de comun acord, conform sentinței nr. 125/2013, emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, Spania.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1094 noul cod de procedură civilă raportat la art. 2557 – 2663 Cod Civil.
Au fost depuse la dosar, taxa judiciară de timbru și în copie, acte de stare civilă, sentința nr. 125/2013, emisă de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, Spania și tradusă în limba română.
Cererea este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 1099 din noul cod de procedură civilă, cererea de recunoaștere a hotărârii străine va fi însoțită de următoarele acte: copia hotărârii străine, dovada caracterului definitiv al acesteia, copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea și orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1095 noul cod de procedură civilă.
Art. 1095 din noul cod de procedură civilă, prevede că hotărârile străine pot fi recunoscute în România pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut competența să judece procesul și există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Analizând actele de la dosar, respectiv hotărârea judecătorească în limba spaniolă și cea tradusă din limba spaniolă în limba română, se constată că Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza a pronunțat desfacerea căsătoriei prin divorț, a soților E. I. L. și I. M. B..
De asemenea se constată că la data pronunțării sentinței, 22.01.2013, hotărârea a rămas definitivă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1095 lit.a din noul cod de procedură civilă.
Rezultă că instanța care a pronunțat-o a avut competență să judece procesul, fiind îndeplinite dispozițiile art. 1095 lit.b din noul cod de procedură civilă.
Apreciind că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 1095 și 1099 din noul cod de procedură civilă, pe cale de consecință urmează să se admită acțiunea și să se dispună recunoașterea hotărârii nr. 125/2013, pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, rămasă definitivă la data 22.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. E.–I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. C. P., cu sediul în Slatina, ., Județul O., și dispune recunoașterea hotărârii nr. 125/2013, pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță nr.6 Zaragoza, rămasă definitivă la data de 22.01.2013.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, I. M. | ||
Grefier, M. T. |
Red. I. M.
Dact. M.T. 16 Ianuarie 2015 / 3 ex
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul OLT → |
---|