Grăniţuire. Hotărâre din 21-04-2015, Tribunalul OLT

Hotărâre pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 278/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 278/2015

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător O. C.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. I., domiciliat în Caracal, .. 131, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 613/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. D. și B. N., ambii domiciliați în Caracal, .. 133, Județul O., având ca obiect - grănițuire

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: apelantul reclamant S. I. personal și asistat de avocat C. M., lipsă fiind intimații pârâți B. N. și I. D. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, cerere de repunerea cauzei pe rol, din partea apelantului reclamant, S. I..

Avocat C. M., pentru apelantul reclamant, depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei.

Instanța, pune în discuție cererea de repunere pe rol.

Avocat C. M., pentru apelantul reclamant, solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol, pentru continuarea judecății.

Instanța, în temeiul art. 415 pct.1 Cod procedură civilă dispune repunerea cauzei pe rol.

Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.

Avocat C. M., având cuvântul pentru apelantul reclamant S. I., solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și pe fond să se stabilească hotarul despărțitor dintre proprietățile părților.

Critică sentința primei instanțe, arătând că în mod greșit s-a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat, câtă vreme intimații nu pot face dovada întinderii dreptului de proprietate. Prin sentința civilă nr. 577/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ a fost desființată tranzacția consfințită prin sentința civilă nr. 4667/03.12.2007, intervenită între intimați, ca urmare a faptului că suprafața de teren rămasă de pe urma autoarei lor, I. O., este de 500 mp și nu de 655 mp, cum greșit se menționase în tranzacție.

Ca urmare, se constată că intimații sunt proprietarii unei suprafețe de teren mult mai mică decât cea avută în vedere cu ocazia pronunțării hotărârilor, având ca obiect grănițuire, pentru care părțile s-au mai judecat, nefiind îndeplinită condiția existenței autorității de lucru judecat și anume tripla identitate de părți, obiect și cauză.Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 613/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu și s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I., împotriva pârâților I. D. și B. N. F..

Pentru a pronunța această sentință instanța prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Față de dispozițiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă prima instanță a examinat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, având în vedere caracterul și efectele acesteia, fiind vorba despre o excepție de fond, absolută și peremtorie și a constat existența triplei identități de părți, obiect și cauză între prezenta acțiune și dosarele nr._ și nr._ .

În ceea ce privește cauza juridică a cererii de chemare în judecată instanța a apreciat că aceasta trebuie raportată la obiectul acțiunii, independent de temeiul juridic invocat de către reclamant.

Astfel instanța, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv acțiune în grănițuire precum și prevederile art.560-561 cod civil a apreciat că o acțiune în grănițuire nu poate viza decât stabilirea unor semne de hotar între proprietățile părților, în măsura în care astfel de semne nu au fost stabilite anterior, aceasta reprezentând cauza juridică a acțiunii.

Observând sentințele civile anterior menționate inclusiv considerentele acestora prima instanță a apreciat că s-a procedat la stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților și a reținut că reclamantul deși a învederat în susținerea cererii sale că un contract de tranzacție a fost anulat, nu a formulat preliminar introducerii acțiunii în grănițuire, o acțiune în revendicare, pentru ca instanța să poată aprecia în ce măsură desființarea unui act juridic, ar produce efecte asupra întinderii dreptului de proprietate al părților în litigiu, astfel încât în funcție de soluția ce s-ar impune instanța să se poată pronunța și asupra unei eventuale cereri subsidiare având ca obiect acțiunea în grănițuire.

Față de aspectele învederate instanța a apreciat că nu se poate nega identitatea cauzei între prezentul litigiu și cauzele anterior menționate și anume dosarul nr._ și dosarul nr._, având în vedere că în ceea ce privește acțiunea în grănițuire, cauza acesteia nu poate consta decât în lipsa plasării semnelor de hotar între proprietățile părților în litigiu sau în modificarea întinderii dreptului de proprietate al uneia dintre părți, constatată prin prezentarea unui act de proprietate, situație în care este necesară stabilirea noilor semne de hotar.

De asemenea instanța nu a putut reține apărarea reclamantei în sensul în care acțiunile în grănițuire nu se bucură de plano de autoritate de lucru judecat, deoarece legea are în vedere în mod limitativ situațiile în care autoritatea de lucru judecat nu este atașată hotărârilor pronunțate, fiind vizate hotărârile pronunțate în baza recunoașterii pretențiilor reclamantului și hotărârile prin care se încuviințează învoiala părților, aceste cazuri nefiind aplicabile în speță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant S. I. solicitând admiterea apelului desființarea sentinței Judecătoriei Caracal și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea apelului acesta consideră că în mod greșit prima instanță a reținut autoritatea lucrului judecat deoarece nu există identitate de cauză și consideră că există contradicție între considerente și dispozitiv.

Se mai arată că în mod greșit s-a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat, câtă vreme intimații nu pot face dovada întinderii dreptului de proprietate, având în vedere că prin sentința civilă nr. 577/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ a fost desființată tranzacția consfințită prin sentința civilă nr. 4667/03.12.2007, intervenită între intimați, ca urmare a faptului că suprafața de teren rămasă de pe urma autoarei lor, I. O., este de 500 mp și u de 655 mp, cum greșit se menționase în tranzacție.

Apelantul precizează că intimații sunt proprietarii unei suprafețe de teren mult mai mică decât cea avută în vedere cu ocazia pronunțării hotărârilor, având ca obiect grănițuire, pentru care părțile s-au mai judecat, nefiind îndeplinită condiția existenței autorității de lucru judecat și anume tripla identitate de părți, obiect și cauză.

La data de 19 mai 2014 intimații I. D. și B. N., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

În motivarea întâmpinării, au arătat că în decursul a patru ani s-au efectuat trei expertize topografice, dovedindu-se astfel că nu s-au încălcat limitele proprietății și nu au acaparat teren care să-i aparțină reclamantului, mai mult după expertiza topo dispusă în cauză, s-a constatat că acesta deține cu 15 mp, mai mult teren decât în actul de proprietate.

Atât cererea de apel cât și întâmpinarea nu sunt motivate în drept.

Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale în materie, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtul I. D. a solicitat primei instanțe pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească hotarul despărțitor dintre proprietățile lor.

Asupra unei cereri identice s-a pronunțat Judecătoria Caracal în dosarul nr._, când prin sentința civilă 238/18.01.2010, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantului S. I. și s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților pe aliniamentul ABCDEFGHI din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul A. P..

Prin cerea înregistrată sub numărul 5303/207/06.10.2010 același reclamant a solicitat Judecătoriei Caracal în contradictoriu cu intimații I. D. și Bănițoiu N. să dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren ce i-a fost ocupată de către ei și să facă grănițuirea dintre cele două proprietăți raportat la vechiul amplasament al gardului, precum și la întinderea dreptului de proprietate al fiecărei părți.

Prin sentința civilă nr. 1885/17.05.2011 pronunțată în acest dosar și definitivă prin decizia Curții de Apel C. nr. 8573/8.10.2013 printre alte dispoziții s-a menținut hotarul despărțitor dintre proprietățile părților pe același aliniament, așa cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 238/18.01.2010.

Deoarece aceeași instanță s-a pronunțat anterior pe aceeași cerere de chemare în judecată și în dosarul nr._ și respectiv dosarul nr._ în cauză există autoritate de lucru judecat.

Astfel potrivit prev. art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Ori prima instanță a apreciat corect că se impune admiterea excepției lucrului judecat deoarece există identitate de părți, obiect și cauză între prezenta speță și cauzele ce fac obiectul dosarelor nr._ și nr._

În consecință, tribunalul urmează ca în baza art 480 pct. 1 Cod procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant S. I., domiciliat în Caracal, .. 131, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 613/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. D. și B. N., ambii domiciliați în Caracal, .. 133, Județul O..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi data de 21 aprilie 2015.

Președinte,

I. B.

Judecător,

O. C.

Grefier,

M. T.

Red :O. C.

Tehnored MS /

Ex 4/ 14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Hotărâre din 21-04-2015, Tribunalul OLT