Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 137/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 137/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 137/2015
Ședința de la 17 Februarie 2015
Completul specializat în litigii de Minori și familie compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol amânarea pronunțării privind judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă M. LETIȚIA D., împotriva sentinței civile nr. 9622/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. N., domiciliat în comuna Strejești, ., Județul O. și cu intimata intervenientă în numele altei persoane M. E., domiciliată în ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 31.08.2011 sub nr._ reclamantul Balașa N. a chemat în judecată pe parata Balașa L. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de chemare in judecata reclamantul a aratat ca s-a căsătorit cu pârâta în anul 1996 și s-au despărțit în fapt în luna mai 2011, când pârâta a părăsit domiciliul conjugal și a intentat acțiunea de divorț, dosar ce se află pe rolul Judecătoriei Slatina, înregistrat sub nr._ cu termen de judecată la data de 30.09.2011. Întrucât, nu mai există nicio posibilitate de împăcare, a formulat prezenta acțiune, prin care solicita partajarea bunurilor realizate în timpul căsătoriei în cotele prevăzute de lege, bunuri care sunt situate în comuna Strejești, ., jud. O.: - o casă din bârnă cu suprafața de 65 m.p. acoperită cu tablă compusă din 2 camere, o bucătărie, un hol și o cameră (cele două camere fiind pardosite una cu scândură și cealaltă cu parchet), cu geamuri și ușă termopan la exterior, iar la interior din lemn; - o casă din bârnă în suprafață de 30 m.p. acoperită cu țigla compusă dintr-o cameră cu destinația de dormitor, o bucătărie, o cămara toate pardosite cu scândură, cu o sobă de teracotă, cu sală din țevi acoperită cu tablă, închisă cu scândură; - o magazie în continuarea casei în suprafață de 10 m.p. acoperit cu plăci de azbociment; - un patul din lemn în suprafață de 10 m.p. și aplecătoare acoperite cu țiglă; - suprafața de teren de 5200 m.p. intravilan conform actelor de vânzare-cumparare nr. 2583/07.10.1999 și respectiv, 645/26.02.1999; - 600 butuci de viță de vie; - 2 fântâni; - un motocultor; - un autoturism Dacia L. din anul 2005; - o bibliotecă alcătuită din 5 corpuri; - o masă-birou; - 2 fotolii; - o canapea; - 2 paturi; - un colțar bucătărie; - o masa de bucătărie; - 2 scaune; - un dulăpior de bucătărie; - un corp suspendat; - suma de 4000 lei pe care a luat-o cu împrumut de la O. M. și respectiv, S. M. pentru achiziționarea autoturismului, dar pe care nu a restituit-o până în prezent, convenția fiind ca suma să fie restituită în toamna acestui an.
In drept, cererea nu a fost motivată.
La termenul din data de 08.12.2011 numitii M. G. si M. E. au formulat cerere de interventie in interesul paratei.
In fapt, arata ca parata B. L. D. este fiica lor si au sustinut-o atât material, cat si financiar in timpul căsătoriei sale cu reclamantul, cumpărând doua suprafețe de teren, respectiv o suprafața de 3000 mp. si alta de 2200 mp.Imobilul existent pe una dintre suprafețele de teren casa, in momentul cumpărării era complet deteriorat, ,iar materialul lemnos cu care a fost reedificată casa a fost al intervenientei.
De asemenea au contribuit cu sume de bani și la celelalte îmbunătățirii.și au achizitionat utilajele agricole.
In drept, și-au intemeiat cererea de intervenție pe dispozițiile art. 49 al. l si 3 Cod de .procedură civilă si următoarele pana la art.56 Cod de procedură civilă,.
La data de 29.03.2012 parata a formulat cerere reconvenționala, prin care a solicitat ca reclamantul sa-i restituie bunurile personale, pe care părinții săi au inteles sa o înzestreze doar pe ea.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 03.05.2012 a fost admisa în parte si in principiu cererea principală formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu parata M. L. D., a fost admisa in principiu si in parte cererea de intervenție in interesul paratei formulata de intervenientii accesorii M. G. si M. E..
S-a constatat că reclamantul si pârâta au dobândit în timpul căsătoriei prin muncă si contribuție egală următoarele bunuri: o casa din bârna cu 2 camere, o bucătărie si un hol, acoperita cu tabla, o casa din bârna compusa dintr-o camera cu destinația dormitor, o bucătărie si o cămară, acoperita cu tabla, un patul din lemn cu aplecătoare acoperita cu țigla, o magazie in continuarea casei, suprafața de 5200 mp conform contractelor de vânzare cumpărare nr. 645 din 26.02.1999 si nr. 2583 din 7.10.1999, doua fântâni, 600 butuci de vita de vie, un autoturism marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, precum si următoarele bunuri mobile: biblioteca cu 5 corpuri, un birou, doua fotolii,2 paturi, o masa de bucătărie, un colțar de bucătărie, 2 scaune, un dulăpior de bucătărie si un corp suspendat, iar ca bunurile au fost dobândite cu cota de contributie de 50% pentru reclamant si 50% pentru parata.
A fost respinsa cererea formulata de reclamant cu privire la reținerea unui pasiv al comunitarii de bunuri de 4000 lei, ca neîntemeiata.
Totodată, a fost admisa cererea reconvenționala formulata de parata reclamanta M. L. D., in contradictoriu cu reclamantul-parat B. N. si s-a constatat ca următoarele bunuri au calitatea de bunuri proprii ale paratei reclamante M. L. D.: doua televizoare, unul marca Hyunday, un frigider Zanussi, un aragaz Zanussi, o lada frigorifica, o mașina de spălat Zanussi, un șifonier cu doua uși, o canapea recamier de sufragerie, un calculator, o roaba, doua covoare, o plapuma, 2 perne, o rochie de mireasa, un butoi din lemn de stejar de 200 ml, o badana din lemn, 30 carti beletristica, 2 jocuri monopolis Piticot, 5 păpuși Barbie, cuburi de construit, obiecte personale de îmbrăcăminte si încălțăminte ale paratei reclamante si rechizite minora.
In consecința, a fost obligat reclamantul sa restituie paratei bunurile reținute ca fiind proprii ale acesteia prin încheierea de admitere in principiu.
Totodată, in temeiul art.673 ind 6 Cod procedură civilă, având în vedere ca pentru formarea loturilor erau necesare operații de evaluare, instanța a dispus efectuarea in cauza a unor expertize tehnice în specialitatea construcții civile, specialitatea bunuri mobile, specialitatea auto si specialitatea agricultura, astfel cum au solicitat partile.
Întrucât partile nu a solicitat o cota majorata la dobândirea bunurilor comune, părtile recunoscând contribuția lor egala in cadrul probei cu interogatoriul, instanța a constatat că pârtile au avut o contribuție de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune astfel cum au fost reținute.
In cauza au fost întocmite următoarele rapoarte de expertiza: in specialitatea auto, de către expert N. P., in specialitatea constructii civile, de catre expert M. I., in specialitatea bunuri mobile, de expert C. C. si in specialitatea agricultura, de expert G. N..
Rapoartele in specialitatea agricultura si construcții civile au fost completate la solicitarea instanței.
Prin sentința civilă nr._/18.12.2012 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosar nr._ s-a admis în parte și în fond acțiunea formulată de reclamantul parat B. N. în contradictoriu cu pârâta reclamanta B. L. D., și intervenienții accesorii M. G., M. E..
A fost admisa în parte și în fond cererea de interventie formulata de intervenientii M. G. si M. E..
S-a omologat in totalitate raportul de expertiza întocmit in cauza de expert M. I. in specialitatea construcții civile in varianta nr. 1, astfel cum a fost completat.
S-a omologat in totalitate raportul de expertiza G. N. in specialitatea agricultura in varianta nr. 2.
S-a omologat in totalitate raportul de expertiza C. C. in specialitatea bunuri mobile in varianta nr. 2.
S-a constatat că masa de partaj este formată din următoarele bunuri: o casa din bârna cu 2 camere, o bucătărie si un hol, acoperita cu tabla, o casa din bârna compusa dintr-o camera cu destinația dormitor, o bucătărie si o cămară, acoperita cu tabla, un patul din lemn cu aplecătoare acoperita cu țigla, o magazie in continuarea casei, suprafata de 5200 mp conform contractelor de vanzare cumparare nr. 645 din 26.02.1999 si nr. 2583 din 7.10.1999, doua fantani, 600 butuci de vita de vie, un autoturism marca Dacia L. cu nr de inmatriculare_, precum si urmatoarele bunuri mobile: biblioteca cu 5 corpuri, un birou, doua fotolii,2 paturi, o masa de bucatarie, un coltar de bucatarie, 2 scaune, un dulapior de bucatarie si un corp suspendat.
S-a constatat ca bunurile au fost dobandite cu cota de contributie de 50% pentru reclamant si 50% pentru parata.
S-a respins cererea formulata de reclamant cu privire la retinerea unui pasiv al comunitatii de bunuri de 4000 lei ca neintemeiata.
S-a constatat ca valoarea masei partajabile este de_,72 lei.
S-a constatat ca valoarea fiecarui lot este de_,86 lei.
S-a dispus sistarea sistarii de codevalmasie cu privire la masa de partaj dupa cum urmeaza:
Lotul nr.1 se atribuie reclamantului B. N. si este compus din urmatoarele bunuri:
- o casa cu 2 camere, bucatarie si hol cu suprafata utila de 24,69 mp in valoare de_ lei;
- o magazie in valoare de 698 lei;
- un patul cu aplecatoare in valoare de 2499 lei;
-suprafata de 444 mp curti constructii inscrisi in perimetrul A-2-3-C-B-A cu vecinatati: la N-DCL-5, E- O. N., S- Arabil (rest lot), la V-L. nr. 2 M. L. Danielai valoare de 4440 lei;
-suprafata de 1056 mp arabil, inscrisi in perimetrul C-3-12"-G-C cu vecinatati: la N-curti constructii (rest lot), la E- O. V. N., la S- teren arabil,la V-L. nr.2 M. L. D. in valoare de 3168 lei;
-suprafata de 760 mp teren inscrisi in perimetrul 6-11-E-D-4-5-6 cu urmatoarele vecinatati: la N- teren arabil,la E- O. V. N., laS- Vie si De, la V-L. nr. 2 M. L. D. in valoare de 2280 lei;
-333 mp vie hibrid producator direct inscrisi in perimetrul E-11-6-F-E cu urmatoarele vecinatati: la N-arabil (rest lot),la E- arabil (rest lot),la S- De, la V- L. nr. 2 M. L. D. in valoare de 999 lei.
- o fantana cu diametrul de 80 cm in valoare de 980 lei;
- un autoturism marca Dacia cu nr de inmatriculare_ in valoare de_ lei;
- bunuri mobile conform variantei nr. 2 lot 1 dupa cum urmeaza: un birou in valoare de 228 mp, un fotoliu in valoare de 450 lei, un pat in valoare de 675 lei, o masa de bucatarie in valoare de 360 lei, un coltar de bucatarie in valoare de 450 lei, un scaun in valoare de 72 lei, un dulapior de bucatarie in valoare de 162 lei, un corp suspendat in valoare de 148 lei.
- contravaloarea butucilor de vie aferenta suprafetei de 333 mp plantati cu vie atribuita in lot in cuantum de 1172, 16 lei.
Valoare bunuri atribuite reclamantului –_,16 lei.
Primeste sulta de la lotul nr. 2 suma de_,7 lei.
Lotul nr.2 se atribuie paratei M. L. D. si este formata din urmatoarele bunuri:
-o casa cu 2 camere, bucatarie si hol cu o suprafata utila de 58,59 mp in valoare de_ lei;
-suprafata de 444 mp curti constructii inscrisi in perimetrul 1-A-B-12-10-1 cu vecinatati: la N-DCL-5, E- L. nr. 1 B. N., S- Arabil (rest lot), la V-D. D. in valoare de 4440 lei;
-suprafata de 1056 mp arabil, inscrisi in perimetrul 12-B-C-G-11-12 cu vecinatati: la N-curti constructii (rest lot) si lot nt. 1 B. N., la E- L. nr.1 B. N., la S- teren arabil, la V-D. D. in valoare de 3168 lei;
-suprafata de 519 mp teren inscrisi in perimetrul 9-D-E-8-9 cu urmatoarele vecinatati: la N- teren arabil,la E- L. nr. 1 B. N., la S- Vie, la V- C. I. in valoare de 1557 lei;
-528 mp vie hibrid producator direct inscrisi in perimetrul 8-E-F-7-8 cu urmatoarele vecinatati: la N-arabil (rest lot), la E- lotul nr. 1 B. N. (vie), la S- De, la V- C. I. in valoare de 1584 lei.
-o fantana cu diamentru de 65 cm in valoare de 880 lei;
- bunuri mobile atribuite conform variantei nr. 2 lot 2 dupa cum urmeaza: biblioteca din 5 corpuri in valoare de 1360 lei, un fotoliu in valaore de 450 lei, un pat in valoare de 825 lei si un scaun in valoare de 72 lei.
-contravaloarea butucilor de vie aferenti suprafetei de 528 mp plantata cu vie atribuita in lot in valoare de 1858,56 lei.
Total valoare bunuri atribuite in lotul paratei –_, 56 lei.
Plateste sulta lotului nr. 1 B. N. suma de_,7 lei.
S-a admis in parte si in fond cererea reconventionala formulata de parata reclamantul M. L. D. in contradictoriu cu reclamantul parat B. N..
S-a constatat că următoarele bunuri au calitatea de bunuri proprii ale paratei reclamante M. L. D.: doua televizoare, unul marca Hyunday, un frigider Zanussi, un aragaz Zanussi, o lada frigorifica, o masina de spalat Zanussi, un sifonier cu doua usi, o canapea recamier de sufragerie, un calculator, o roaba, doua covoare, o plapuma, 2 perne, o rochie de mireasa, un butoi din lemn de stejar de 200 ml, o badana din lemn, 30 carti beletristica, 2 jocuri monopolis Piticot, 5 papusi Barbie, cuburi de construit, obiecte personale de imbracaminte si incaltaminte ale paratei reclamante si rechizite minora in valoare de 5408 lei.
A fost obligat reclamantul sa restituie paratei bunurile retinute ca fiind proprii ale acesteia prin incheierea de admitere in principiu in valoare de 5408 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanta pârâtă și intervenienții, iar prin decizia civilă nr. 136/13.06.2013, pronuntata de Tribunalul O. în dosar nr._ au fost admise apelurile formulate de apelanta pârâtă M. (fostă B.) Letiția D. și de apelanții intervenienți M. G. și M. E., împotriva sentinței civile nr._ din 18.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. N., a fost anulata sentința și trimisa cauza pentru rejudecare.
Tribunalul a constatat că deși s-a admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei nu s-a materializat prin mărirea lotului pârâtei cu bunurile la care intervenții au contribuit.
De asemenea s-a impus cu ocazia rejudecării să se aibă în vedere o repartizare echilibrată din punct de vedere a bunurilor pentru a se evita sulta împovărătoare.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 136/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. de către B. N. a fost respins prin decizia civilă nr. 8822/09.10.2013, pronuntata de Curtea de Apel C. in dosar nr._ .
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 08.11.2013, sub nr._ .
La termenul din data de 28.02.2014 parata-reclamanta M. L. D. a formulat precizare la cererea reconventionala, in sensul majorării lotului său cu contravaloarea bunurilor aduse de către intervenineții la masa bunurilor comune.
De asemenea intervenienta M. E. a depus precizare la cererea de intervenție solicitând majorarea lotului pârâtei cu contravaloarea bunurilor menționate în cererea de intervenție.
În urma probelor administrate în cauză prin sentința civilă nr. 9622/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ , s-a admis în parte și în fond actiunea formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâta M. Letiția D. și intervenienta în interesul pârâtei M. E..
S-a admis în parte si în fond cererea reconventionala formulata de parata-reclamantă.
S-a admis în parte și în fond cererea de interventie formulata de intervenientii în interesul pârâtei-reclamante, M. G. si M. E..
S-a constatat că masa de partaj este formată din urmatoarele bunuri: o casa din barna cu 2 camere, o bucatarie si un hol, acoperita cu tabla; o casa din barna compusa dintr-o camera cu destinatia dormitor, o bucatarie si o cămară, acoperita cu tabla; un patul din lemn cu aplecatoare acoperita cu tigla; o magazie in continuarea casei; suprafata de 5200 mp conform contractelor de vanzare cumparare nr. 645 din 26.02.1999 si nr. 2583 din 7.10.1999; doua fantani – o fântână cu Dn = 65 cm și o fântână cu Dn = 80 cm; 600 butuci de vita de vie ; un autoturism marca Dacia L. cu nr de inmatriculare_ ; precum si urmatoarele bunuri mobile: biblioteca cu 5 corpuri, un birou, doua fotolii,2 paturi, o masa de bucatarie, un coltar de bucatarie, 2 scaune, un dulapior de bucatarie si un corp suspendat.
S-a constatat ca bunurile au fost dobandite cu cota de contributie de 50% pentru reclamantul-parat si 50% pentru pârâta-reclamanta.
S-a constatat ca valoarea masei partajabile este de 109.772,72 lei.
S-a constatat ca valoarea fiecarui lot este de 54.886,36 lei.
S-a dispus sistarea starii de codevalmasie cu privire la masa de partaj, având în vedere raportul de expertiza întocmit în cauza de expert M. I. in specialitatea constructii civile in varianta nr. 2, astfel cum a fost completat și actualizat; raportul de expertiza G. N. în specialitatea agricultura in varianta nr. 1, astfel cum a fost completat; raportul de expertiza C. C. in specialitatea bunuri mobile in varianta nr. 2.
Lotul nr. 1 s-a atribuit reclamantului B. N. si este compus din urmatoarele bunuri:
- o casa cu 2 camere, bucatarie si hol cu o suprafata utila de 58,59 mp – cu valoarea de 49.962 lei;
- o fântână cu Dn = 65 cm – cu valoarea 932 lei;
- suprafata de 444 mp curti constructii inscrisi in perimetrul 1-A-B-12-10-1 cu vecinatati: la N-DCL-5, E- L. nr. 1 B. N., S- Arabil (rest lot), la V-D. D. in valoare de 4.440 lei;
- suprafata de 1056 mp arabil, inscrisi in perimetrul 12-B-C-G-11-12 cu vecinatati: la N-curti constructii (rest lot) si lot nt. 1 B. N., la E- L. nr.1 B. N., la S- teren arabil, la V-D. D. in valoare de 3.168 lei;
- suprafata de 519 mp teren inscrisi in perimetrul 9-D-E-8-9 cu urmatoarele vecinatati: la N- teren arabil,la E- L. nr. 1 B. N., la S- Vie, la V- C. I. in valoare de 1.557 lei;
- 528 mp vie hibrid producator direct inscrisi in perimetrul 8-E-F-7-8 cu urmatoarele vecinatati: la N-arabil (rest lot), la E- lotul nr. 1 B. N. (vie), la S- De, la V- C. I. in valoare de 1.584 lei;
- contravaloarea butucilor de vie aferenti suprafetei de 528 mp plantata cu vie atribuita in lot in valoare de 1.858,56 lei;
- un autoturism marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ in valoare de 12.500 lei;
- bunuri mobile conform variantei nr. 2 lot 1 din raportul de expertiza, dupa cum urmeaza: un birou in valoare de 228 lei, un fotoliu in valoare de 450 lei, un pat in valoare de 675 lei, o masa de bucatarie in valoare de 360 lei, un coltar de bucatarie in valoare de 450 lei, un scaun in valoare de 72 lei, un dulapior de bucatarie in valoare de 162 lei, un corp suspendat in valoare de 148 lei.
Valoare bunurilor atribuite reclamantului – 78.546,56 lei.
Plateste sulta lotului nr. 2 suma de 23.660,20 lei.
Lotul nr. 2 s-a atribuit paratei M. L. D. si este format din urmatoarele bunuri:
- o casa cu 2 camere, bucatarie si hol cu suprafata utila de 24,69 mp – cu valoarea de 12.035 lei;
- o magazie in continuarea casei – cu valoarea de 739 lei;
- un patul cu aplecatoare – cu valoarea de 2.648 lei;
- o fântână cu Dn = 80 cm – cu valoarea 1.038 lei;
- suprafata de 444 mp curti constructii inscrisi in perimetrul A-2-3-C-B-A cu vecinatati: la N-DCL-5, E- O. N., S- Arabil (rest lot), la V-L. nr. 2 M. L. D. valoare de 4440 lei;
- suprafata de 1056 mp arabil, inscrisi in perimetrul C-3-12"-G-C cu vecinatati: la N-curti constructii (rest lot), la E- O. V. N., la S- teren arabil,la V-L. nr.2 M. L. D. in valoare de 3168 lei;
- suprafata de 760 mp teren inscrisi in perimetrul 6-11-E-D-4-5-6 cu urmatoarele vecinatati: la N- teren arabil,la E- O. V. N., laS- Vie si De, la V-L. nr. 2 M. L. D. in valoare de 2280 lei;
- 333 mp vie hibrid producator direct inscrisi in perimetrul E-11-6-F-E cu urmatoarele vecinatati: la N-arabil (rest lot),la E- arabil (rest lot),la S- De, la V- L. nr. 2 M. L. D. in valoare de 999 lei;
- contravaloarea butucilor de vie aferenta suprafetei de 333 mp plantati cu vie atribuita in lot in cuantum de 1172, 16 lei;
- bunuri mobile atribuite conform variantei nr. 2 lot 2 din raportul de expertiza, dupa cum urmeaza: biblioteca din 5 corpuri in valoare de 1.360 lei, un fotoliu in valoare de 450 lei, un pat in valoare de 825 lei si un scaun in valoare de 72 lei.
Total valoare bunuri atribuite in lotul paratei – 31.226, 16 lei.
Primește sulta de la lotul nr. 1 suma de 23.660,20 lei.
S-a respins cererea formulata de reclamantul-pârât cu privire la reținerea unui pasiv al comunitatii de bunuri de 4000 lei, ca neîntemeiata.
S-a constatat că următoarele bunuri au calitatea de bunuri proprii ale paratei-reclamante: doua televizoare, unul marca Hyunday, un frigider Zanussi, un aragaz Zanussi, o lada frigorifica, o masina de spalat Zanussi, un sifonier cu doua usi, o canapea recamier de sufragerie, un calculator, o roaba, doua covoare, o plapuma, 2 perne, o rochie de mireasa, un butoi din lemn de stejar de 200 ml, o badana din lemn, 30 carti beletristica, 2 jocuri monopolis Piticot, 5 papusi Barbie, cuburi de construit, obiecte personale de imbracaminte si incaltaminte ale paratei reclamante si rechizite minora in valoare de 5408 lei.
A fost obligat reclamantul-pârât sa restituie paratei-reclamante bunurile retinute, ca fiind proprii ale acesteia, bunuri în valoare de 5.408 lei.
S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecata efectuate în cauza reprezentate de taxa de timbru, onorarii de experti si onorarii de avocat.
La pronunțarea sentinței s-a avut în vedere încheierea de admitere în principiu prin care s-a constatat masa bunurilor partajabile, iar pentru atribuirea bunurilor în lot s-a dispus efectuarea expertizelor de specialitate.
Atribuirea bunurilor în lot s-a făcut cu raportare la dispozițiile art. 673 ind.5 și 673 ind.9 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o ca netemeinică și nelegală sub aspectul lotizării în sensul că se impunea repartizarea construcțiilor în lotul reclamantului ,în varianta 3 din raportul de expertiză.
De asemenea în mod greșit nu s-a procedat la majorarea lotului cu c/valoarea bunurilor aduse de către intervenienți la masa bunurilor comune.
Apelul este fondat cu privire la lotizare ,din următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei.
În conformitate cu dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod de procedură civilă la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei păți ce se cuvine fiecăreia,ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Din probele administrate în cauză respectiv depozițiile martorilor,inclusiv răspunsul la interogatoriu, rezultă că imobilele sunt în posesia reclamantului.
De asemenea reclamantul a recunoscut că imobilele sunt în posesia acestuia, apelanta locuind cu chirie împreună cu minora.
În această situație având în vedere și dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod de procedură civilă raportat la art. 296 Cod de procedură civilă se va modifica sentința sub aspectul lotizării bunurilor în sensul atribuirii bunurilor imobile și mobile în lotul reclamantului.
Valoarea lotului nr. 1 va fi de 54.886,36 lei, se va atribui reclamantului, care va primi toate bunurile mobile și imobile, reținute la masa partajabilă.
Total valoare bunuri atribuite – 109.772,72 lei.
Valoarea lotului nr. 2 este de 54.886,36 lei care se atribuie pârâtei apelante și primește sultă de la lotul nr. 1 această sumă, avându-se în vedere dispozițiile art.741 Cod civil.
Motivul de apel invocat în sensul că în mod greșit instanța nu a majorat lotul cu contravaloarea bunurilor aduse de către intervenienți la masa bunurilor comune este nefondat, din probele administrate în cauză respectiv acte, depoziții martor, nu a rezultat cu certitudine achiziționarea acestora de către intervenienți.
Martorii audiați în cauză respectiv O. D. C., C. G., M. I. și D. M. au învederat că părinții apelantei au ajutat la construcția imobilelor și renovarea acestora cu muncă fizică, fără să precizeze contribuția exclusivă, cu material lemnos în acest sens.
Martorul C. G. a învederat faptul că în perioada renovărilor tatăl pârâtei a adus materiale, dar nu a cunoscut proveniența acestora și modalitatea de plată.
Întrucât nu s-a făcut dovada achiziționării bunurilor menționate în favoarea apelatei, urmează să se respingă acest motiv de apel.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă M. LETIȚIA D., cu domiciliul procesual ales la SCA – BUBATU, P., C. & ASOCIAȚII în Slatina, .. 14, parter, jud.O., împotriva sentinței civile nr. 9622/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. N., domiciliat în comuna Strejești, ., Județul O. și cu intimata intervenientă în numele altei persoane M. E., domiciliată în ., schimbă sentința sub aspectul atribuirii loturilor, astfel:
Lotul nr.1 în valoare de 54.886,36 lei se atribuie reclamantului B. N. care primește toate bunurile mobile și imobile reținute la masa partajabilă.
Total valoare bunuri atribuite - 109.772,72 lei.
Plătește sultă lotului nr.2 suma de 54.886,36 lei.
Lotul nr. 2 în sumă de 54.886,36 lei se atribuie pârâtei M. Letiția D., care primește sultă de la lotul nr. 1.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, I. B. | Judecător, I. M. | |
Grefier, M. T. |
Red.IM
Tehnored. I.M.
JF: V.M.D.
Ex.5/11.03.2015
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|