Anulare act. Decizia nr. 259/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 259/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 259/2013
Ședința de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător S. O.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol amânarea pronunțării privind judecarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți A. E., domiciliată în S., .. 11, județul O., A. R. C., domiciliat în ., A. V. Ș., domiciliat în S., ., județul O., de recurentul pârât M. S. - prin P., cu sediul în S., ..1, județul O. și de recurentul pârât I. G., prin procurist G. C., domiciliat în S., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8847/01.11.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ., cu sediul în Pitești, .. 7, județul Argeș și S. R. prin M. E. și FINANȚELOR - DGFP SECTORUL II BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, ., nr. 13, având ca obiect - anulare act.
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 8847/01.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. E., A. R. C. și A. V. Ș. în contradictoriu cu pârâții ., M. S. și S. R..
A anulat dispoziția de restituire nr. 3489/02.08.2007 emisă de Primarul Municipiului S. cu privire la suprafața de 35 mp situată în S., ..
A respins cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 159/01.02.2008, încheiat între . SRL și I. G. I., cu privire la suprafața de 35 mp teren ca neîntemeiată.
A obligat M. S. la plata către A. E., A. R. C. a sumei de 2 000 lei, onorariu avocat și a sumei de 2 210 lei către A. V., reprezentând 2200 onorarii experți și 10 lei taxa judiciara de timbru.
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâții dețin în proprietate imobile situate în S., .. 11 și Lipscani nr. 6 și 8, fiind vecini în partea de sud a reclamanților. (a se observa fila 99 dosar_ și fila 162 dosar_ Tribunalul O..)
Miza disputei dintre părți o constituie dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren de 35 mp situată la limita de hotar dintre imobilele de mai sus.
Terenul și construcțiile din zonă au trecut în proprietatea statului în perioada 06.03._89, fiind ulterior restituite persoanelor îndreptățite în temeiul Legii 10/2001.
Anterior naționalizării, terenul respectiv a făcut obiectul unui act de partaj voluntar, fiind atribuit lui A. P I. și Stanciugel M F.. (Fila 29).
P. moștenitorii lui Stanciugel M F., (T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V.) a fost emisă dispoziția nr. 756/19.06.2002 în temeiul căreia s-a restituit în natură imobilul situat în S., .. 11 compus din teren în suprafață de 315 mp și construcție situată la parter în suprafață de 79,86 mp. (fila 86 dosar_ ).
Ulterior, din acest teren, suprafața de 229 mp a fost înstrăinată prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2956/09.10.2002 lui A. V. Ș., teren în care este inclus și suprafața de 35 mp. (fila 7-8 dosar_ Judecătoria S.)
P. moștenitorii lui A. P I. a fost emisă dispoziția 1074/15.08.2002 prin care s-a restituit în natură a imobilului situat în S., .-8 compus din sala cinematograf și teren aferent de 305,58 mp, parter imobil în suprafață construită de 331,93 mp, subsol în suprafață de 176 mp și teren curte în suprafață de 35 mp. (fila 56).
Ulterior, pe numele lui I. G. I. s-a emis dispoziția 3489/02.08.2007 în care se menționează că este necesară emiterea unei noi dispoziții deoarece în cea anterioară nu s-a evidențiat distinct fiecare imobil, fiind menținută suprafața de 35 mp teren curte (fila 54 dosar_ ). Terenul în discuție a fost înstrăinat de I. G. I. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 159/01.02.2008 către . SRL, (fila 33 dosar_ ) în prezent având denumirea ..(filele 38, 39 dosar_ ).
Instanța de fond a reținut că reclamanții solicită anularea acestei din urmă dispoziții considerând că terenul de 35 mp le aparține, fiind inclus în contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea 2965/09.10.2002 dar și în contractul de vânzare cumpărare 87/10.08.1974 (fila 6 dosar_ Judecătoria S.) și titlul de proprietate nr. 2/02.11.1974. (fila 4 dosar_ Judecătoria S.) cu motivarea că nu există o normă expresă de drept ci că terenul a fost restituit unei alte persoane decât cea îndreptățită. (fila 18 dosar_ verso)
Din contractul de vânzare cumpărare 87/10.08.1974 rezultă că reclamanții A. E. și A. R. primesc în proprietate o locuință situată în S. .. 11(în trecut . și o magazie din scândură în suprafață de 35 mp. La data efectuării expertizei magazia nu a fost identificată pe teren, dar din relatările reclamanților rezultă că era amplasată pe terenul ce se regăsește și în contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2956/09.10.2002. (fila 148 și 152 dosar_ ).
În concluzie, instanța de fond a constatat că din actele dosarului rezultă că suprafața de 35 mp în litigiu se regăsește:
- în dispoziția de restituire 756/19.06.2002 emisă pe numele T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V., (fila 148-149 dosar_, fila 9, 10 dosar_ ), teren transmis ulterior către A. Ș. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2956/09.10.2002;
- în dispoziția de restituire 3489/02.08.2007 emisă pe numele I. G. I., teren transmis ulterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 159/01.02.2008 către .. (fila 149 dosar_ ).
Acest aspect este întărit prin comunicarea OCPI O. nr. 2558/18.06.2012 în care se menționează că imobilul cu nr. cadastral 2651/1/2 în suprafață de 229,54 mp, proprietari T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V. se suprapune cu imobilul cu nr. cadastral 4822 suprafață de 35 mp act de proprietate dispoziția 3489/02.08.2007 (curte interioară). Fila 200 dosar_ ).
Față de situația de fapt mai sus expusă instanța de fond a constatat că la data emiterii dispoziției de restituire pe numele I. G., suprafața de 35 mp în litigiu era deja restituită moștenitorilor lui Stanciugel M F., prin dispoziția756/19.06.2002, (dispoziție ce nu a fost desființată) motiv pentru care a apreciat că nu mai putea fi inclusă în altă dispoziție de restituire, cu privire la acest teren, Primăria S. stabilind anterior că urmează a fi atribuit autorilor reclamanților.
Din aceste considerente, instanța de fond a anulat dispoziția de restituire 3489/02.08.2007 pe numele I. G. pentru suprafața de 35 mp individualizată în raportul de expertiză, fila 149 dosar_ prin vecinătățile: nord A., sud și est Q. S., vest Consiliul Local S..
Argumentul potrivit căruia terenul de 35 mp, ca urmare a partajului efectuat anterior preluării terenului de către stat, a trecut în lotul autorilor lui I. G. nu a fost reținut de instanța de fond, în contextul în care dispoziția emisă pe numele T. E., Stanciugel M Constantinși Stanciugel F. V. nu este desființată, iar în acest fel s-ar menține situația creată de Primăria S., de atribuire a terenului prin 2 dispoziții diferite.
În ceea ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 159/01.02.2008 pentru aceeași suprafață de teren, instanța de fond a apreciat că solicitarea reclamanților se întemeiază pe principiul de drept potrivit căruia anularea actului inițial atrage anularea actului subsecvent.
De la această regulă există excepția acceptată de doctrină și jurisprudență, prin care se menține actul subsecvent în situația în care este cu titlu oneros și a fost încheiat de un terț care a fost de bună credință.
Aceste condiții sunt verificabile în speță, actul subsecvent fiind un contract de vânzare cumpărare, terenul în cauză era înscris în cartea funciară, fila 26, art. 31 alin. 2 din Legea 7/1996 prevede că dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Din aceste considerente, cererea privind anularea actului subsecvent a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 cpc și 998-999 cod civil, în vigoare la data promovării acțiunii, instanța de fond a reținut culpa procesuală a Primăriei Municipiului S., care a emis 2 dispoziții de restituire pentru același teren, astfel că a obligat această pârâtă la a suporta cheltuielile de judecată făcute de reclamanți, respectiv 2 000 lei onorariu avocat efectuate de A. E. și A. R. C., fila 95 dosar_ Tribunalul O. și 2210 lei către A. V. S. reprezentând onorarii expert, filele 91, 93, 152 dosar_ Tribunalul O. si 229 dosar_ .
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recursuri recurentul pârât M. S. - prin P., recurenții reclamanți A. E., AchimescuRadu C. și A. Vicotr Ș. și G. C., în calitate de procurator pentru recurentul pârât I. G..
În motivele de recurs recurentul pârât M. S. - prin P., susține că sentința este netemeinică și nelegală.
Arată că soluția este criticabilă sub aspectul greșitei interpretări date de instanță actelor și probelor din dosar.
Astfel, din actele depuse la dosarul cauzei reiese că cele două imobile, respectiv imobilul din . (fosta . din .. 11 (fosta . parte din proprietatea reclamaților, au intrat în proprietatea statului prin decretele de naționalizare nr. 92/1950 și nr. 303/1948.
În anul 1974, când construcția din .. 11 în suprafață de 127mp. și terenul în suprafață de 100 mp. atribuit în folosință pe durata existenței construcției, au intrat în proprietatea familiei A., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 87/1974, ambele imobile menționate se aflau în proprietatea statului.
Ca urmare a apariției Legii nr. 10/2001, numitul I. G. I., în calitate de moștenitor al defuncților A. P. I. și P. I., foști proprietari ai imobilului situat în S., ., a formulat cerere de restituire în natură a acestuia, fiind emisă în consecință Dispoziția de restituire nr. 3489/2007.
La rândul lor, T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V. au formulat cerere de restituire a imobilului din S., .. 11, după emiterea dispoziției de restituire vânzând reclamantului A. V. Ș. suprafața de 229,13 mp, din totalul restituit de 315 mp.
Se mai arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2956/2002, numitul A. V. Ș. cumpără de la numiții T. E. și Stăncigel C. o suprafață de 229,13 mp. ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 87/1974, suprafață ce face parte din totalul de 315 mp. restituiți numiților T. E. și Stăncigel C. și nu este o suprafață distinctă, aspect ce rezultă și din actul de vânzare-cumpărare nr. 2956/2002, unde se specifica faptul că terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în suprafață de 229,13 mp. este dobândit de vânzători prin restituire în natură, în baza dispoziției nr. 756/2002, emis de Primăria S..
De asemenea, instanța de fond a analizat insuficient probele administrat în cauză, pronunțând o soluție având la bază doar adresa OCPI O. nr. 2558/2012, fără a analiza și a ține seama de toate actele aflate la dosarul cauzei.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304/1 și art. 304 pct. 8 C.p.civ. și s-a solicitat judecarea cauzei conform dispoz. art. 242 alin. 2 C.p.civ.
La rândul lor, recurenții reclamanți în motivele de recurs susțin că sentința este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea cererii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.159/2008.
Motivând, arată că suprafața de teren de 35 m.p. se regăsește în dispoziția de restituire nr. 756/12.06.2002, făcând parte din terenul vândut către A. V. Ș. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2956/09.10.2002, chiar dacă se mai regăsește și în dispoziția de restituire nr. 3489/02.08.2007, întrucât dreptul de proprietate privind această suprafață de teren era înscris în cartea funciară încă din anul 2002, conform extrasului de carte funciară existent la dosar.
Relevă după emiterea dispoziției nr. 756/2002, T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V. au vândut recurentului A. V. Ș. suprafața de 229,54 mp, înscrisă în cartea funciară și având număr cadastral 2651/1/2, astfel că la data emiterii dispoziției nr. 3489, Mun. S. cunoștea, sau trebuia să cunoască faptul că suprafața de 35 mp are un proprietar, dreptul devenind opozabil erga omnes încă din anul 2002.
Faptul că ulterior, în momentul vânzării de către I. G. prin contractul nr. 159/01.02.2008, suprafața de teren de 35 mp. a mai fost vândută o dată, nu poate fi imputabilă proprietarului terenului, în speță A. V. Ș., care își respectase obligația de înscrierea în cartea funciară a proprietății sale, revenind cumpărătorilor obligația de a consulta evidențele cadastrale și cartea funciară pentru a vedea dacă nu cumva suprafețe se suprapun.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și pe fond să se dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 159/01.02.2008, între I. G. I. și . SRL, devenită între timp ., cu privire la suprafața de teren de 35 m.p.
În recursul său, G. C., în calitate de procurator pentru recurentul pârât I. G., susține că sentința s-a dat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.p.civ.
Arată că sentința încalcă atât dispoz. art. 43 cât și dispoz. art. 112 C.p.civ., întrucât instanța de fond a pășit la judecarea cauzei, fără ca reclamanții să-și fi motivat acțiunea, în fapt și în drept, și fără să-și fi justificat calitatea procesuală activă.
Mai subliniază faptul că, potrivit art. 26 din Legea 10/2001, decizia emisă de autoritatea autentificată poate fi atacată, în mod exclusiv, de o persoană care se pretinde îndreptățită, ori, reclamanții nu sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3-4 din legea 10/2001 iar potrivit art. 25 din aceeași lege, dispoziția de restituire în natură are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu, iar un asemenea titlu nu poate fi atacat de oricine și oricînd, ci numai de persoanele expres arătate în art. 26 din legea nr. 10/2001, și numai în termenul stabilit de același text,, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Mai arată că sentința recurată este lipsită de temei legal, art. 31 alin. 2 din Legea cadastrului nu poate constitui temei legal al hotărârii de anulare a dispoziției nr. 3489/2007 emisă de Primarul municipiului S., cu privire la suprafața de 35 mp.
Susține că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Se arată că, potrivit art. 45 din legea nr. 10/2001, instanța de fond era obligată să verifice legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 87/10.08.1974, în raport cu dispozițiile în vigoare la data încheierii lui, respectiv în raport cu dispoz. Legii nr.4/1973 și să constate că actul juridic de înstrăinare este lovit, parțial, de nulitate absolută, în măsura în care, prin acel contract s-a vândut și curtea în suprafață de 35 mp., deoarece potrivit legii nr. 4/1973, terenul nu putea fi vândut.
S-a solicitat admiterea recursului iar în temeiul art. 312 alin. 3 C.p.civ. să se respingă acțiunea, ca fiind inadmisibilă și introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
P. termenul din 26.02.2913 recurentul pârât M. S. - prin P., a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurenții reclamanți ca nefondat.
Arată că susținerea recurenților reclamanți privitoare la aspectul că suprafața în litigiu ar fi fost atribuită prin dispoziția nr. 756/2002, iar această suprafață ar fi intrat ulterior în proprietatea recurentul reclamant A. V. Ș. prin contractul autentificat sub nr. 2956/2002, este total neîntemeiată și de natură să inducă în eroare instanța de judecată, terenul în litigiu a fost atribuit printr-o singură dispoziție, respectiv dispoziția nr. 3489/2007.
Solicită a se observa că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2856/2002, numitul A. V. Ș. a cumpărat de la numiții T. E. și S. C. o suprafață de 229,13 mp., suprafață care face parte din totalul de 315 mp. restituiți acestora, însă nu există nici una aspect care să demonstreze că suprafața cumpărată de recurentul reclamant îi cuprinde și pe cei 35 mp. teren în litigiu.
Recurentul pârât susține că recurenții reclamanți încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, folosindu-se de adresa OCPI, în care se face referire la o suprapunere de terenuri, însă, din această adresă nu reiese că suprafața de 35 mp. teren în litigiu ar aparține acestora, mai mult decât atât, în adresă nu este arătat proprietarul terenului în litigiu.
La termenul din data de 26.02.2013, pentru motivele arătate în încheierea de dezbateri pronunțată cu acea ocazie, instanța a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru G. C., pentru pârâtul I. G., motiv pentru care recursul declarat de această persoană urmează a fi respins ca fiind formulat de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenții reclamanți și recurentul pârât M. S., tribunalul constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Contrar celor susținute de recurenții reclamanți, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în speță a principiului aparenței în drept.
Astfel, contrar principiului conform căruia nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet, precum și împotriva principiului quad nullum est, nullum producit effectum, pot exista cazuri în care vânzarea lucrului altuia este valabilă și opozabilă adevăratului proprietar, transferul dreptului de proprietate realizându-se între un proprietar aparent și un cumpărător de bună-credință în detrimentul adevăratului proprietar, persoană care în acest fel își vede dreptul pierdut urmare unei operațiuni la care nu a participat.
În cazul vânzării lucrului altuia buna-credință, indiferent dacă ea poate să fie consemnată în dreptul ambelor părți sau numai în dreptul cumpărătorului, nu este, pe de o parte, prin ea însăși, generatoare de efecte juridice dobânditoare de proprietate, iar pe de altă parte, ea nu este o condiție care adăugată titlului, îl curăță pe acesta de viciile de care suferă, astfel că purificat el poate să producă efecte juridice în beneficiul celui care cumpără de la un vânzător aparent pentru că nimeni nu poate să transmită valabil un bun pe care nu îl deține în proprietate.
Cu toate acestea, există situații de excepție când buna-credință alături de alte principii de drept cum este situația în speță, principiul aparenței de drept, dar și interese sociale superioare, de genul nevoii de a proteja securitatea dinamică a circuitului civil sau încrederea în operațiunile consemnate în registrele publice permit cumpărătorului să se opună cu succes acțiunii pe care o exercită adevăratul proprietar, cu consecința păstrării bunului achiziționat. Se impune precizarea că respingerea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 159/01.02.2008 nu este rezultatul efectelor translative de proprietate pe care le produce actul de vânzare – cumpărare a lucrului altuia.
Curtea Constituțională a reținut, în sensul celor de mai sus, cu referire la ipoteza aparenței de drept „În astfel de situații obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun care nu aparținea vânzătorului, fiind în consecință sustras prerogativei de dispoziție a acestuia. Recunoașterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet. Totuși, nici practica și nici doctrina nu au înțeles să recunoască în toate cazurile eficiența distructivă, în această materie, a principiului enunțat.
În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credință al bunului său imobil, a fost preferat cel din urmă.
Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună credință a fost impusă – în baza unor rațiuni cu o aplicare mult mai largă în care au creat un adevărat principiu – de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluția și-a aflat așadar suport în rațiune de ordin programatic, concretizate în principiul validității aparenței în drept a cărui esență este exprimată prin adagiul error communis facit ius. Incidența acestui principiu este însă subsecvența întrunirii cumulative a 2 condiții relative la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și de asemenea, invincibilă – și a unei condiții privind buna credință a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoiala imputabilă acestuia”.
Funcționarea principiului validității aparenței în drept presupune, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond, întrunirea a trei condiții: un act juridic translativ de drepturi de proprietate, existența unei stări de fapt care nu corespunde stării de drept și buna credință, constând în convingerea sinceră ca persoana care exercită atributele unui drept este titularul acelui drept. Reunirea acestor condiții generează efectul de eroare comună, care în planul dreptului este cunoscut sub numele de principiul aparenței în drept sau principiul error communis facit ius, principiu care acoperă viciile titlului aparent și îi permite să producă efectele juridice translative de proprietate pe care proprietarul aparent și dobânditorul de bună credință le-au avut în vedere.
Ori, în cauza de față, toate cele trei elemente sunt evidente.
Astfel, condiția privind existența unui act juridic care transmite dreptul de proprietate, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 159/01.02.2008 aparține acestei categorii, este îndeplinită.
Actul cauză – Dispoziția nr. 3489/02.08.2007 – ce a întărit convingerea cumpărătoarei S.C. STEFCONS CONSTRUCT 2004 SRL asupra calității de proprietari a vânzătorilor și care a servit ca suport pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrunea toate condițiile de valabilitate cerute de lege pentru categoria de acte din care face parte, nefiind anulată până la data promovării prezentului litigiu.
Actul ulterior, respectiv contractul de vânzare-cumpărare contestat, este un contract oneros și cu titlu particular.
Referitor la condiția privind existența unei stări de fapt care nu corespunde stării de drept, dar care creează o eroare comună și invincibilă, tribunalul reține că dispoziția nr. 3489/2007, creează o stare de fapt care, deși nu corespunde realității constituie o condiție pentru funcționarea principiului aparenței în drept.
Starea de fapt rezultând din înscrisurile prezentate cumpărătoarei S.C. STEFCONS CONSTRUCT 2004 SRL întrunește condițiile privind opozabilitatea (intabularea în cartea funciară, conform încheierilor OCPI nr._/2007, 1359/2008 și nr._/2007, și prezentarea unei dispoziții de restituire produc prin autoritatea lor opozabilitate față de orice terț și întăresc convingerea cumpărătorului de bună credință ca persoana menționată în conținutul lor este adevăratul proprietar, și notorietatea (toată lumea are putința de a cunoaște consultând cartea funciară adevăratul proprietar precum și exercitarea de către acesta a actelor de posesie asupra imobilului, acte care sunt publice), precum și posesia imobilului.
Cu referire la buna-credință, în cazul erorii comune, tribunalul reține că aceasta constă în convingerea greșită, dar sinceră, lipsită de cea mai mică îndoială, ca persoana cunoscută ca fiind titularul dreptului de proprietate deține o astfel de calitate.
Tribunalul a analizat anterior buna credință a cumpărătoarei S.C. STEFCONS CONSTRUCT 2004 S.R.L. elementele ce constituie pilon al acesteia arătate în expunerea de motive, îngăduind a concluziona existența unei convingeri ferme, juste și întemeiate a cumpărătoarei în calitatea celor cu care a contractat în februarie 2008. Măsurarea bunei credințe este făcută de Tribunal, inclusiv prin raportare la persoana cumpărătoarei, care a depus toate diligențele necesare pentru a cunoaște situația juridică a bunului pe care dorea să-l dobândească.
Reține tribunalul că reclamanții, adevărații proprietari ai suprafeței de 35 mp, nu au făcut în cauză dovada relei credințe a cumpărătoarei S.C. STEFCONS CONSTRUCT 2004 S.R.L. în beneficiul căreia buna credință se prezumă – bona fides praesumitur.
Principalul efect al aplicării principiului validității aparenței în drept este acela creator de drepturi de proprietate în beneficiul cumpărătorului de bună-credință cu consecința paralizării cu succes a acțiunii pe care o exercită adevăratul proprietar. Esența principiului constă potrivit literaturii de specialitate, în faptul că terțul dobânditor este investit cu un drept de proprietate pe care însă nu îl primește nici de la adevăratul proprietar (cel care nu a contractat), nici de la proprietarul aferent cu care a contractat (dar care nu îl deținea) ci direct de la lege (cutumă) fiind așadar, un mod specific, distinct, originar de dobândire a proprietății, iar nu unul derivat. În ceea ce-l privește pe vânzător, efectele pe care le produce aplicarea principiului validității aparenței de drept diferă după cum acesta este de buna sau rea credință. Analiza aceasta însă excedează obiectului prezentei judecăți.
Acestea sunt motivele pentru care al doilea petit formulat de reclamanți, în anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 159/2008, nu poate fi primit.
Cât privește recursul declarat de recurentul pârât M. S., deși în petiția de recurs s-a indicat art. 304 pct. 8 C.proc.civ. drept temei de drept, tribunalul urmează să analizeze susținerile recurentului din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., motiv de recurs în care se pot încadra din oficiu criticile formulate de recurent.
Și aceasta deoarece, prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 C.civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Atunci când este sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 alin. 1 C.civ. Când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.
Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ”natura” ori „înțelesul” (de pildă, un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept contract de schimb sau un contract de întreținere este calificat drept contract de rentă viageră).
Ori, nu aceasta este situația în speță, unde instanța de judecată nici nu a fost chemată să interpreteze vreun act juridic, pentru a se putea vorbi de schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul invocă în realitate aplicarea greșită a legii ca urmare a stabilirii eronate a situației de fapt în speță.
Această critică este apreciată nefondată de tribunal.
În acord cu instanța de fond, tribunalul reține că, în condițiile în care la data emiterii dispoziției de restituire nr. 3489/02.07.2007, suprafața de 35 mp în litigiu era deja restituită moștenitorilor lui Stanciugel M F., prin dispoziția756/19.06.2002, nu mai putea fi inclusă în altă dispoziție de restituire, atât timp cât referitor la acest teren, Primăria S. stabilise anterior că urmează a fi atribuit autorilor reclamanților.
Aceasta este chestiunea esențială în cauză, care a fost corect stabilită, sub aspectul stării de fapt, de către instanța de fond.
Cum adresa OCPI O. nr. 2558/18.06.2012 atestă că imobilul cu nr. cadastral 2651/1/2 în suprafață de 229,54 mp, proprietari T. E., Stanciugel M C. și Stanciugel F. V. se suprapune cu imobilul cu nr. cadastral 4822 suprafață de 35 mp, act de proprietate dispoziția 3489/02.08.2007 (curte interioară), celelalte susțineri ale recurentului pârât sunt lipsite de eficiență juridică, nefiind permis ca, la mai bine de 5 ani de la emiterea primei dispoziții de restituire, aceeași suprafață să fie restituită unui alt beneficiar.
Astfel fiind, în mod legal instanța de fond a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 3489/2007.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți și recurentul pârât M. S. împotriva sentinței civile nr. 8847/01.11.2012.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru procurator.
Respinge recursul declarat de procurator G. C., pentru recurentul pârât I. G., domiciliat în S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8847/01.11.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, ca fiind formulat de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți A. E., domiciliată în S., .. 11, județul O., A. R. C., domiciliat în ., A. V. Ș., domiciliat în S., ., județul O. și de recurentul pârât M. S. - prin P., cu sediul în S., ..1, județul O., împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
Președinte, I. B. | Judecător, S. O. | Judecător, I. M. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/05.07.2013
Judecător fond R. D. C.
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 476/2013. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 245/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
