Contestaţie la executare. Decizia nr. 1047/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 1047/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 1047/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1047/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. S.

Judecător A. C. Tițoiu

Judecător I. D.

Grefier M. R.

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul D. D., domiciliat în S., . nr. 11, ., ., împotriva deciziei civile nr. 615 din data de 03 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._/311/2012, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. O., cu sediul în S., ., județul O..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură a fost depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Din oficiu, excepția netimbrării contestației în anulare, în raport de dispozițiile Legii 146/1997 și reține cauza pentru soluționare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința nr. 2485/2013 Judecătoria S. a respins excepția prescripției dreptului de a se cere executarea silită invocată de către contestator ca inadmisibilă.

A admis contestația la executare formulată de contestatorul D. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. S., cu și a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite de intimată în dosarul de executare nr. 28/_ /_.

Instanța de fond a avut în vedere sentința 1477/2012 prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect pretenții cu motivarea că procesul verbal de recepție și restituire care individualizează obligațiile de plată nu cuprinde elementele actului administrativ fiscal.

Deși instanța a stabilit cu putere de lucru judecat că nu există un act administrativ fiscal, adică un titlu de creanță prin care să fie obligat contestatorul la restituirea ajutorului necuvenit, AFP S. a emis somația și titlul executoriu pentru suma de_ lei având la bază chiar sentința 1477/2012 a Tribunalului O. prin care s-a respins acțiunea formulată de APIA având ca obiect pretenții.

Pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care contestatorul să fie obligat la plata unei sume de bani, APIA trebuia să respecte îndrumările Tribunalului O. în sensul că aceasta trebuia să urmeze o procedură specială pentru recuperarea acestor sume de bani. Astfel conform sentința civ. 1477/2012 a Tribunalului O., procesul verbal de recepție și restituire nu poate sta la baza emiterii somației și titlului executoriu.

Cu privire la prescripția dreptului de a se cere executarea silită, instanța apreciază că potrivit art. 131(1) din O.G. nr. 92/2003R, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 615/2013 Tribunalul O. a admis recursul intimatei AFP S. împotriva sentinței 2485/2013, a modificat sentința și a respiuns contestația la executare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond în mod greșit a reținut, în temeiul puterii de lucru judecat a sentinței civilă nr. 1477/03.07.2012, că procesul verbal de recepție și restituire nu poate sta la baza emiterii somației și titlului executoriu întrucât nu reprezintă un act administrativ fiscal.

Prin procesul-verbal de recepție și restituire nr. 4697/16.06.2008 s-a stabilit că intimatul-contestator are de restituit suma de_ lei, întrucât nu a făcut dovada utilizării de sămânță certificată și nici dovada asigurării culturilor pentru care a primit sprijin financiar în baza cererii nr. 4697/15.10.2007.

Potrivit art. 14 din OG nr. 14/2010, constatarea ajutorului necuvenit, calculul și individualizarea acestuia se efectuează de către organele competente ale instituției responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat, iar actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit cuprinzând elementele actului administrativ fiscal prevăzut de OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și elemente specifice, dacă este cazul, reprezintă titlu de creanță.

Elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal, prevăzute de art. 46 din OG 92/2003 sub sancțiunea nulității (care se poate constata la cerere sau din oficiu) sunt: numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3).

În speță, procesul-verbal de recepție și restituire nr. 4697/16.06.2008 cuprinde toate elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal.

Pe de altă parte, art. 15 alin. 2 din OG nr. 14/2010 prevede că pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată înscrise în titlul de creanță, debitorul datorează majorări de întârziere, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 19 din OG nr. 14/2010, creanțelor bugetare rezultate din derularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2007, cu modificările și completările ulterioare, li se aplică prevederile art. 14 - 18 din prezenta ordonanță.

Astfel, actul de constatare, stabilire și individualizare a obligației de plată îl reprezintă procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 16.06.2008, fiind titlu de creanță.

Potrivit art. 16 din OG nr. 14/2010 acest titlu de creanță, comunicat debitorului, constituie titlu executoriu în condițiile OG nr. 92/2003.

Împotriva deciziei 615/2013 contestatorul D. D. a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată sub nr._ .

Prin rezoluția Tribunalului O., s-a instituit în sarcina contestatorului obligația de a timbra cererea cu suma de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Având în vedere dispozițiile art. 137 c.p.c. potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii urmează a se constata că recursul este netimbrat.

În raport de obiectul cererii deduse judecății, Tribunalul constată că potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 contestatorul trebuia să achite o taxa judiciara de timbru de 10 lei.

De asemenea, timbrul judiciar care trebuia achitat era de 0,15 lei, conform O.G. nr. 32/1995, modificată și completată.

Potrivit art. 35 alin. 1 din O.M.J. nr. 760/1999, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin.2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 5 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii. De asemenea art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995 prevede că în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.

Instanța constată că deși contestatorul a fost citat pentru termen cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru in suma de 10 lei și timbru judiciar sub sancțiunea anulării ca netimbrate a contestației în anulare, nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa.

Prin urmare, instanța va admite excepția invocată și în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va anula ca netimbrată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu.

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul D. D., domiciliat în S., . nr. 11, ., ., împotriva deciziei civile nr. 615 din data de 03 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._/311/2012, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. O., cu sediul în S., ., județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013, la Tribunalul O..

Președinte,

M. I. S.

Judecător,

A. C. Tițoiu

Judecător,

I. D.

Grefier,

M. R.

Red. ACT

Tehnored.MR

Ex./12.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1047/2013. Tribunalul OLT