Contestaţie la executare. Decizia nr. 648/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 648/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 648/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 648/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător I. B.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă P. A., domiciliată în Drăgănești O., ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1723/01.04.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. A.,domiciliat în . și cu intimatul pârât P. C., domiciliat în Drăgănești O., ., ., județul O., având ca obiect - contestație la executare DISJUNGERE.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta pârâtă P. A. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta pârâtă P. A. nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 600 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei deși a fost legal citată cu această mențiune.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și invocă excepția netimbrării recursului, pe care o pune în discuție.
Recurenta pârâtă P. A., învederează instanței că într-adevăr a luat la cunoștință, din lecturarea citației, de obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 600 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei, însă nu a știut că aceasta trebuia achitată până la primul termen de judecată. Arată că nu poate achita taxa la acest termen de judecată.
Instanța reține cauza pentru pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1723/01.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Caracal a admite cererea formulată în baza dispoz. art.493 alin.1 C.p.c. și art.33 alin.2 C.fam. de reclamantul D. A. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. C. și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta P. A..
S-a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție comună și egală un apartament compus din două camere și dependințe, situat în orașul Drăgănești O., ., ., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1053/27 martie 1998 de Biroul Notarilor Publici P. C. și R. M. cu sediul în mun. Caracal jud. O..
S-a stabilit cota de ½ din valoarea apartamentului, pentru fiecare și s-a dispus sistarea stării de devălmășie prin atribuirea apartamentului în natură în lotul nr.1 (pârâtului P. C.) în valoare de 53.850 lei.
Are drept valoric 26.925 lei.
S-a dispus că plătește sultă lotului nr.2 în sumă de 26.925 lei.
Lotul nr.2 s-a atribuit pârâtei P. A., constând în sultă în valoare de 26.925 lei corespunzătoare dreptului valoric cuvenit pe care o va primi de la lotul nr.1.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanțade fond a reținut că la data de 15.07.2009 între reclamantul D. A. și pârâtul P. C. s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat chitanță, în baza căruia primul l-a împrumutat pe pârât cu suma de 10.000 euro, cu obligarea acestuia din urmă să restituie împrumutul la data de 20.12.2009.
Întrucât pârâtul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația asumată față de reclamant, acesta din urmă a sesizat instanța de judecată pentru a-și recupera suma acordată pârâtului cu titlu de împrumut.
A mai reținut instanța de fond că prin sentința civilă nr.1955 din 23.05.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1060 din 12.10.2011, pronunțată de Tribunalul O., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. A. împotriva pârâtului P. C. și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de_ Euro sau echivalentul în lei, plus dobânda legală începând cu 20.12.2009, până la achitarea integrală a debitului.
Prin aceeași sentință civilă pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6211 lei către reclamant.
Judecătoria Caracal, prin încheierea din 21.09.2011, pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea formulată de creditorul D. A. și a încuviințat investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.1955 din 23.05.2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1060 din 12.10.2011, pronunțată de Tribunalul O..
La data de 26.09.2011, creditorul D. A. a solicitat Biroului executor Judecătoresc R. V. executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1955 din 23.05.2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1060 din 12.10.2011, pronunțată de Tribunalul O..
Prin încheierea din 29.09.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de Biroul Executor Judecătoresc R. V. pentru creditorul D. A. și s-a încuviințat executarea silită a obligației privind pe creditorul D. A. și debitorul P. C., în dosarul de executare nr.217/ex/2011 al B. R. V., în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Contestatoarea P. A., în contradictoriu cu intimații B. R. V. și D. A., a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc R. V. în dosarul nr.217/2011, prin care s-a dispus scoaterea la vânzare a imobilului situat în Drăgănești-O., ., ., județul O., în baza titlului executoriu nr.2747 din 4.10.2011 și a sentinței civile nr.1955 pronunțată de Judecătoria Caracal în data de 23.05.2011.
A reținut instanța că la data de 17.10.2011, în dosarul de executare nr.217/2011 a fost încheiat de către executorul judecătoresc procesul-verbal de situație, prin care acesta a identificat imobilul urmărit al debitorului P. C., respectiv imobilul constând într-un apartament cu două camere și dependințe, cu suprafața de 54,10 m.p., situat în Drăgănești-O., ., ., județul O., executorul judecătoresc făcând mențiunea că apartamentul este deținut de către debitor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1053/ 27.03.1998 – BNP P.C. și R.M..
Potrivit dispozițiilor art.496 C.pr.civ., în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc s-a deplasat la locul unde este situat acesta și a întocmit un proces-verbal de situație conf. art.497 alin.1 C.p.c., apoi a comunicat debitorului somația de plată a sumei datorată creditorului.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1053/27.03.1998 de Biroul Notarilor Publici P.C. și R.M. din Caracal rezultă că numiții P. C.I. și P. D. soți, au vândut numitului P. C.-intimat debitor în prezenta cauză, apartamentul proprietatea vânzătorilor din orașul Drăgănești-O., ., ..
Raportat la certificatul de căsătorie . 8, nr._, eliberat la data de 28.07.1990 de către Primăria Municipiului Târgu J., s-a constatat de către instanță că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1053 din 27.03.1998 de Biroul Notarilor Publici P.C. și R.M. din Caracal, contestatoarea P. A. era căsătorită cu debitorul P. C., iar apartamentul situat în orașul Drăgănești-O., ., ., județul O., identificat de către executorul judecătoresc prin procesul-verbal de situație nr.217/2011 este un bun comun al contestatoarei P. A. și al soțului acesteia debitorul P. C., fiind dobândit în timpul căsătoriei.
Potrivit art.493 C.pr.civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
În cauză, instanța a mai constatat că, deși intimatul D. A. are calitatea de creditor personal al debitorului P. C., acesta a urmărit bunul deținut în codevălmășie de către debitor împreună cu soția sa contestatoarea P. A., fără ca în prealabil, să ceară împărțeala acestuia.
Pe de altă parte, în conf. cu dispoz. art.33 C. fam., bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă împărțirea se va putea face și la cererea acestora, ori la cererea oricărei părți interesate în cadrul contestației la executare.
Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
Atunci când interesele soților sau creditorilor reclamă împărțirea bunurilor în timpul căsătoriei, acest lucru se poate realiza conform prevederilor art.36 alin.2 C. fam. prin hotărâre judecătorească, eventuala convenție a soților în acest sens fiind lovită de nulitate absolută deoarece înfrânge dispoz. legale.
La stabilirea cotelor cuvenite soților din bunurile comune se va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia la dobândirea acestora și a obligațiilor comune, putându-se ajunge la situația unor cote inegale sau chiar la situația în care unul dintre soți să nu primească nimic câtă vreme n-a avut vreo contribuție la dobândirea bunurilor.
Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Prezumția relativă a dobândirii bunurilor cu contribuție legală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care la împărțeală pretinde o contribuție mai mare.
În cauza de față, pârâta P. A. pretinde contribuția sa de 85% la achiziționarea apartamentului, invocând ajutorul financiar primit de la tatăl său.
Sub acest aspect a prezentat pe parcursul soluționării litigiului un înscris sub semnătură privată intervenit între fostul proprietar – vânzător P. I. și tatăl său P. D. (decedat în data de 10.04.2008), act întocmit în data de 21.10.1997 conform căruia s-ar fi achitat prețul integral al apartamentului de 5.000.000 lei de către numitul P. D..
Instanța de fond a apreciat că acest act nu are forța probantă în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la proprietar, fiind absolut obligatoriu întocmirea actului de vânzare cumpărare în forma autentică, moment în care se produce transmiterea proprietății.
Susținând că prețul apartamentului a fost achitat integral de către tatăl pârâtei P. A., a considerat instanța de fond că se încearcă recunoașterea calității de bun propriu al acestui bun, pentru a fi atribuit în deplină proprietate pârâtei și pentru a fi sustras în acest mod de la executarea silită.
Din acest considerent, acest înscris poate fi socotit a fi întocmit pro cauza, având în vedere și faptul că nimic nu-l putea împiedica pe numitul P. D. să dobândească apartamentul pe numele său, în condițiile în care a achitat prețul integral cu bani proveniți din veniturile sale proprii, ori să i-l doneze fiicei sale P. A., dacă intenționa s-o ajute din punct de vedere material.
Ori, din cuprinsul contractului autentificat sub nr.1053/27 martie 1998 rezultă fără putință de tăgadă că pârâtul P. C. singur, nu împreună cu soția sa, a cumpărat apartamentul de la foștii proprietari P. I. și P. D. cu prețul de 5.000.000 lei, însă raportându-ne la data încheierii căsătoriei 28 iunie 1990 se prezumă faptul că acest apartament a fost dobândit în timpul căsătoriei care potrivit dispoz. art.30 C. fam. are caracter de bun comun.
Mai mult, comparându-l cu contractul autentic de vânzare cumpărare care s-a încheiat în data de 27.03.1990 între foștii proprietari P. I. și P. D. în calitate de vânzători și pârâtul P. C. în calitate de cumpărător, la Biroul Notarilor Publici din mun. Caracal, în cuprinsul acestui din urmă act se face referire expresă la prețul apartamentului, ca fiind achitat de cumpărător, înainte de autentificarea contractului.
Așadar, instanța de fond a apreciat că ambii soți au contribuit în mod egal la achiziționarea apartamentului.
În plus, s-a reținut că anterior, tot în scopul fraudării intereselor creditorului - reclamant D. A., prin înscrisul sub semnătură privată din data de 11.09.2009 pârâții P. C. și P. A. au înstrăinat apartamentul numitului P. S. – fratele pârâtei P. A., acesta obținând o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului, compus din două camere și dependințe, însă sentința civilă nr.985/5.03.2012 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ a fost modificată în sensul respingerii acțiunii formulată de numitul P. S. și a admiterii cererii de intervenție a intervenientului D. A. prin decizia civilă nr.640/12 iunie 2012 a Tribunalului O. în același dosar.
Instanța de fond a dispus sistarea stării de devălmășie prin atribuirea apartamentului în natură în lotul pârâtului P. C. conform solicitării reclamantului creditor pentru a face apoi posibilă executarea silită a titlului său executoriu cu obligarea acestuia la plata unei sulte bănești către soția sa, corespunzătoare dreptului valoric cuvenit.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta pârâtă P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale și reținerii în lotul debitorului P. C. numai a îmbunătățirilor aduse apartamentului, potrivit evaluării constante a expertului C..
Susține că instanța de fond nu a ținut seama de contractul de vânzare-cumpărare intervenit între tatăl său, P. D., și vânzătorul acestui bun, P. I., deși din cuprinsul acestuia rezulta că prețul său a fost achitat de acesta, înțelegând prin aceasta să-i pună la dispoziție apartamentul proprietatea sa, întrucât ea și soțul său nu aveau nici un fel de posibilități locative la acea dată.
Arată că în acest mod au dovedit, nu numai cu înscrisul depus la dosar dar și cu depoziția vânzătorului acestui bun, că cel care a plătit prețul locuinței a fost tatăl său P. D., care a și intrat de la acea dată în stăpânirea și folosința acestui bun, astfel încât motivarea primei instanțe că pârâții au avut o contribuție egală la dobândirea lui, este greșită.
Mai susține că instanța le-a respins în mod eronat cererea de refacerea raportului de expertiză întocmit de expert C., deși același expert, cu un an înainte a evaluat același bun, diferența dintre valorile de circulație date fiind substanțială – 7694 lei, în condițiile în care piața imobiliară în orașul Drăgănești O. a fost într-o continuă scădere. Motivele considerate de expert ca justificând această diferență, sunt greșite.
La data întocmirii chitanței de înstrăinare a apartamentului de către vânzătorul P. I., acesta a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului, nefiind obligatorie ca și condiție ad validitatem, forma autentică, deci apartamentul a intrat în proprietatea lui P. D., tatăl său, care nu l-a înstrăinat până la decesul acestuia.
Prin Legea 50/1991 s-a renunțat la obținerea autorizației administrative prealabile și a formei autentice pentru înstrăinarea construcțiilor, obligație care deci nu exista la data de 21.10.1997 când a fost cumpărat apartamentul de către tatăl său. Această obligație a fost reintrodusă prin art. 3 din OUG 210/2008 care a modificat legea 114/1996 potrivit căreia numai vânzarea-cumpărarea terenurilor se realiza prin contractele de vânzare-cumpărare în forma autentică.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale și reținerii în lotul debitorului P. C. numai a îmbunătățirilor aduse apartamentului, potrivit evaluării constante a expertului C..
La termenul de astăzi, tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția netimbrării recursului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.35 alin. 1 din Normele Metodologice pentru aplicarea legii, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Normele Metodologice.
În speță, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare în condițiile art. 92 alin. 1 C.proc.civ. (f. 7 dosar), odată cu citația recurentei i s-a comunicat și cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii cu care a învestit tribunalul, punându-i-se în vedere să plătească suma de 600 lei, taxă judiciară de timbru, și 5 lei, timbru judiciar, însă aceasta nu s-a conformat.
Pe cale de consecință, instanța urmează să dea efect dispozițiilor sancționatorii cuprinse în textul art. 20 alin. 3 Legea nr. 147/1997 și art. 35 Normele metodologice susmenționate, considerente pentru care recursul declarat de recurenta pârâtă va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta pârâtă P. A., domiciliată în Drăgănești O., ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1723/01.04.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. A.,domiciliat în . și cu intimatul pârât P. C., domiciliat în Drăgănești O., ., ., județul O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 Iunie 2013.
Președinte, S. O. | Judecător, I. B. | Judecător, I. M. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/03.07.2013
Judecător fond V. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 606/2013. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 659/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
