Contestaţie la executare. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 310/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 310/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător C. C.
Judecător M. R. H.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea civil privind pe recurent contestator CABINET DE A. "E. P." cu sediul în București, ..26, ., sector 2, împotriva încheierii din data de 5.11.2012 și din data de 12.11.2012, pronunțată de Judecătoria T. S. în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimata U. A. T. M. T. S., cu sediul în T. S., P_ța G. A. nr.24, județul C., având ca obiect contestație la executare suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Pentru recurentul contestator se prezintă avocat L. I. D., delegație la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 14.03.2013, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare și că recurentul contestator și-a îndeplinit obligația privind taxa judiciară de timbru de 8 lei și tj de 0,3 lei.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.
Avocat L. I. D., pentru recurentul reclamant, invederează instanței că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat. Nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a studia întâmpinarea.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat L. I. D., pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 12.11.2013 și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că nu sunt motive temeinice pentru care s-a dispus suspendarea cauzei.
TRIBUNALUL:
Prin încheierea din data de 12.12.2012 pronunțată de Judecătoria T. S. în dosarul nr._ 12, s-a admis cererea formulată de către debitoarea contestatoare U. A. T. M. T. S. și s-a dispus suspendarea executării silite, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul civil nr._ 12, având ca obiect contestație la executare, formulată de către debitoarea contestatoare U. A. T. M. T. S., reprezentată prin primar, în dosarul execuțional nr. 418/2012 al Biroului executorului judecătoresc Koppandi Ollyver, în contradictoriu și cu intimata-creditoare Cabinet Individual de Avocați „E. P.”.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că, prin cererea formulată la data de 9 octombrie 2012 și înregistrată sub nr. dosar_ 12 debitoarea - contestatoare U. A. T.- MUN. TÂRGUSECUIESC, reprezentată prin Primar, în conformitate cu prevederile art.399-art.401C.pr.civ., a formulat contestație la executare, în contradictoriu și cu intimata – creditoare Cabinet Individual de Avocați „E. P.", solicitând instanței de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea tuturor formelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc KOPPANDI OLLYVER, în dosarul execuțional nr. 418/2012 , respectiv anularea încheierii pronunțată de către Judecătoria Tg.S. în Cameră de Consiliu la data de 11 septembrie 2012, în dosarul atașat nr._, prin care s-a încuviințat executarea silită; cu cheltuieli de judecată.
Contestația a fost legal timbrată cu timbru judiciar în sumă de 0,30 lei plus suma de 194 lei taxă judiciară de timbru.
Instanța mai reține faptul că, prin cererea formulată la data de 23 octombrie 2012 și înregistrată sub nr. dosar_ debitoarea - contestatoare U. A. T. - MUN. T. S., reprezentată prin Primar, în conformitate cu prevederile art.399-art.401 C.pr.civ., a formulat contestație la executare, în dosarul execuțional nr. 418/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc KOPPANDI OLLYVER, în contradictoriu și cu intimata - creditoare Cabinet Individual de Avocați „E. P.", cu sediul în mun. București, .. 26, se. A„ ., solicitând instanței de judecată, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea tuturor formelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc KOPPANDI OLLYVER, în dosarul execuțional nr. 418/2012 , respectiv anularea încheierii pronunțată de către Judecătoria Tg.S. în Cameră de Consiliu la data de 11 septembrie 2012, în dosarul nr._, prin care s-a încuviințat executarea silită; cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere faptul că există identitate de cauză, părți și obiect, fiind litispendență, prin încheierea pronunțată în dosarul_ , în ședința publică din data de 1 noiembrie 2012, s-a dispus reunirea acestui dosar la dosarul nr._ 12.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut în fapt următoarele:
La data de 28 iulie 2008, între Cabinetul Individual de Avocați „E. P." - pe de o parte și PRIMĂRIA MUN. T. S. și PRIMARUL MUN.TG.S. R. KAROLY - pe de altă parte, s-a încheiat contractul de asistență juridică nr.257.400 din data de 28 iulie 2008, având ca obiect printre altele oferirea de soluții juridice, identificarea de soluții juridice, răspunsuri la întrebări, asistarea la negocieri, încheieri de contracte - art.2, iar la art.3.2.1, s-a prevăzut un „onorariu de consultanță/ asistență și reprezentare juridică tip abonament - în cuantum de 1300 Euro, la care se adaugă TVA la cursul BNR din ziua plății", la art.3.3 prevăzându-se separat negocierea de onorarii distincte, constând într-o sumă fixă și/sau un onorariu de succes, iar la art.4.3 s-a prevăzut că onorariul stabilit va fi achitat în maxim șapte zile calendaristice de la data de comunicării facturii prin orice modalitate, la art.4.4 s-a prevăzut că facturile vor fi comunicate prin e-mail la adresa de e-amil a primarului mun.Tg.S., urmând ca ulterior factura să fie expediată prin poștă, iar data comunicării facturii se consideră data comunicării prin e-mail.
Prin încheierea Judecătoriei Tg.S., pronunțată la data de 11 septembrie 2012, în dosarul atașat nr._, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Koppandi Ollyver, și în consecință s-a încuviințat executarea silită pornită la cererea creditorului Cabinet Individual de Avocați „ E. P.", împotriva debitoarei U. A. T. a Municipiului T. S., pentru recuperarea creanței stabilite în baza titlului executoriu - contractul de asistență juridică nr._/28.07.2008, cât și pentru cheltuielile de executare .
Astfel, în dosarul execuțional nr.418/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc
Koppandi Ollyver, la data de 3 octombrie 2012, debitoarea contestatoare U.
A. T. - MUN. T. S., a fost somată, în baza Titlului executoriu constând în Contractul de asistență juridică nr.257.400 din data de 28 iulie 2008, legalizat și investit cu formulă executorie de către Judecătoria Sectorului 2 București, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.3 din Legea nr.51/1995 ( fila nr.10 verso din dosarul atașat nr.l_ ), precum și în încheierea Judecătoriei Tg.S.,pronunțată la data de 11 septembrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art.387 C.pr.civ., ca în termen de o zi de la primirea somației ( somația fiind primită de către debitoarea contestatoare la data de 5 octombrie 2012 cu nr. de înregistrare_-fila 12 ) în conformitate cu dispozițiile art.411C.pr.civ., să plătească suma de 70.093,05 lei, compusă din 61.438,22 lei debit plus suma de 8.654,83 lei - cheltuieli de executare.
In drept, potrivit dispozițiilor art.403, alin.l C.pr.civ., „până la soluționarea contestației la executare..., instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune cauțiunea în cuantumul fixat de instanță".
Cererea de suspendare a executării silite a fost legal timbrată cu 0,30 lei timbru judiciar plus suma de 10 lei taxă judiciară de timbru, conform Ordinului de plată depus în original la fila nr.10, în dosarul conex nr._ .
Astfel, cu Ordinul de plată nr.3059 din data de 12 octombrie 2012, contestatoarea a consemnat la Trezoreria mun.Tg.S. suma de 700,90 lei, cu titlu de cauțiune, iar diferența în sumă de 7000 lei, a fost achitată cu Ordinul de plată nr.3246 din data de 01 noiembrie 2012, depus în copie la dosar.
Față de cererea de suspendare a executării silite, intimata creditoare a formulat întâmpinare, prin care a arătat faptul că deși la art.3 și art.16 Anexa 2B pct.21 din OUG.nr.34/2006 se face vorbire de contracte de achiziții publice, inclusiv acordarea de asistență juridică, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile OUG.nr.34/2006, pe motivul că, cu referire la dispozițiile art.16, art.35 - art.38, art.56, art.57 alin.2 și art.8 literele „a-c și d-e", valoarea contractului de asistență juridică este sub valorile indicate de textul de lege și anume 125.000 Euro, 387.000 Euro și 4.845.000 Euro, și astfel în mod legal s-a solicitat încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc, contractul fiind încheiat în conformitate cu prevederile Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de avocat - art.8/2 din Contract.
Totodată, pentru nota de ședință depusă în ședința publică din data de 5 noiembrie 2012, s-a invocat faptul că potrivit dispozițiilor Deciziei nr.581/2011 a Curții Constituționale, prin această Decizie s-a statuat faptul că „soluționarea contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. în cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională, în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil", contestatoarea debitoare având la îndemână contestație adresată Decanului Baroului București, în conformitate cu dispozițiile art.32 din Leg nr.51/1991, sens în care a invocat excepția inadmisibilității contestației la titlu, excepție cu-privire la care instanța se va pronunța în cadrul contestației la executare și tot raportat la" dispozițiile Deciziei nr.581/2011 a Curții Constituționale prin această Decizie s-a statuat-faptul că posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, respectiv faptul că nu este justificată urgența pentru suspendarea executării silite.
Prin Răspunsul la întâmpinare cu privire la suspendarea executării silite, contestatoarea debitoare invocă faptul că intimata creditoare nu a respectat prevederile OUG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată al instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ceea ce conduce la nulitatea absolută a executării, respectiv faptul că legea nu condiționează suspendarea executării silite de urgență, ci numai de plata cauțiunii.
În acest context, fără a antama fondul, având în vedere faptul că s-a achitat cauțiunea, plata cauțiunii fiind o condiție esențială și preexistentă în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite, inclusiv de suspendare provizorie a executării silite, pe motivul că în ipoteza în care contestația la executare este respinsă, cauțiunea servește la dezdăunarea creditoarei, pentru pagubele cauzate acesteia, prin intentarea contestației la executare, faptul că soluționarea cererii de suspendare a executării silite nu este condiționată de justificarea urgenței, precum și faptul că prin continuarea executării silite și indisponibilizarea sumei de 70.093,05 lei din contul contestatoarei debitoare, s-ar crea grave dezechilibre cu privire la executarea bugetului UAT TG.S. pe anul 2012, în sensul că aceasta ar fi în imposibilitate de a plăti alte lucrări aflate în derulare, motiv pentru care va admite cererea și va dispune suspendarea executării silite, potrivit dispozitivului de mai jos.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul contestator, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii de suspendare și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
S-a arătat că, la data de 5.11.2012, au formulat o cerere de recuzare a judecătorului – președinte de complet, având în vedere că acesta și-a exprimat părerea cu privire la pricina, așa cum rezultă din cererea depusă la dosar..
Conform dispozițiilor în materie, cauza a fost suspendată și înaintată completului imediat următor în vederea soluționării cererii de recuzare.
Conform art. 31 alin. 3 C.p.civ. „în cursul judecării cererii de recuzare nu se face nici un act de procedură”. Cu toate acestea, instanța de judecată a dispus la același termen „rămânerea în pronunțare pe cererea de suspendare a executării silite și amânarea pronunțării până în data de 12.11.2012”, act de procedură inadmisibil și sancționat expres cu nulitatea. Conform art. 106 alin. 1 nulitatea atinge și actele următoare, care este încheierea din 12.11.2012.
Conform interpretării art. 260 alin. 1 C.p.civ. încheierea prin care se amână pronunțarea face corp comun cu hotărârea ce se va pronunța, ori, instanța de fond a pronunțat o încheiere de suspendare a executării silite la termenul în care s-a formulat cererea de recuzare, fapt de natură a atrage nulitatea acesteia, conform art. 31 alin. 3 rap. la art. 105 C.p.civ.
Incălcarea esențială a legii, a dreptului la apărare, principiului oralității ședinței de judecată și a principiului contradictorialității, aspect de nulitate a încheierii recurate.
Art. 85 C.p.civ. dispune „ judecătorul nu poate hotărâri asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară de cazul când legea dispune altfel”.
Art. 153 alin.2 pct. 1 C.p.civ. dispune „această dispoziție nu se aplică: în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată” sau pct. 3 „în cazul cînd procesul se repune pe rol”.
Mai mult decât atât, art. 107 prevede „președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității”.
Având în vedere aceste aspecte, după suspendarea cauzei pentru soluționarea cererii de recuzare, urmare a respingerii acesteia, instanța de fond constatând lipsa părților ce nu erau citate, trebuia să dispună citarea părților în vederea continuării judecății pentru a respecta dreptul la apărare și contradictorialitate. Această obligație trebuia îndeplinită și trebuia ca părțile să fie citate, prezumția de cunoaștere a termenului menționat de art. 153 alin. 1 nefiind aplicabilă, conform excepțiilor menționate la alin. 2.
S-a mai arătat că, formulându-se cererea de recuzare și necunoscând când se va soluționa și care va fi rezultatul acestei cereri, nu au cunoscut termenul și măsurile dispuse, încălcându-se în mod evident dreptul la apărare, principiile oralității ședințelor de judecată și al contradictorialității.
Ori, încălcând dreptul la apărare, oralitatea ședințelor de judecată și principiul contradictorialității, instanța de judecată a dispus citarea părților, continuarea judecății dispunând la același termen măsura pronunțării pe o cerere de suspendare a executării silite, măsură ce s-a dispus la 12.11.2012, prin amânarea pronunțării. Având în vedere că un act procedural este efectuat în perioada judecării cererii de recuzare, în lipsa părților ce nu au fost citate, le-a fost încălcat dreptul la apărare, principiul contradictorialității și oralității, punându-i în poziția de a nu putea avea o judecată publică, a nu putea formula apărări și a nu se pune în discuția părților o cerere de suspendare.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 403 alin. 3, art. 260, art. 105-108 C.p.civ., art. 85 și urm., art. 153 alin. 2 C.p.civ.
În baza art. 242 alin. 1 C.p.civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
Prin Încheierea din data de 29.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. în Dosarul_ 12/a1, s-a disăus scoaterea de pe rolul Tribunalului C. a acestui dosar și înaintarea sa la Judecătoria Slatina, ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către ÎCCJ prin Încheierea din 04.12.2012.
Prin adresa din data de 08.03.2013, Judecătoria Slatina a înaintat prezenta cauză la Tribunalul O. în vederea soluționării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus ssuspendarea executării silite în Dosarul civil nr._ 12.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 C.p.c:
Prin Încheierea de amânare a pronunțării din data de 05.11.2012, s-a reținut formularea unei cereri de recuzare de către intimatul Cabinetul de A. „E. P.”în Dosarul civil nr._ 12, având ca obiect contestație la executare.
În vederea soluționării cererii de recuzare, dosarul a fost înaintat completului imediat următor.
După soluționarea cererii de recuzare, la același termen, s-a reluat judecarea cauzei, iar instanța, în lipsa părților a rămas în pronunțare cu privire la cererea de suspendare a executării silite, amânând pronunțarea la data de 12.11.2012 când a admis cererea și a dispus suspendarea executării silite.
Apărarea în procesul civil nu poate ignora valorile protejate în proces.Apărarea se întemeiază pe drepturi și obligații ale părților.Conținutul și finalitatea acestora se realizează printr-un instrumentar tehnico-juridic integrat cerințelor legale ale judecății.
Codul de procedură civilă organizează procesul civil prin norme ce configurează valorile ce trebuie protejate:legalitatea, aflarea adevărului,apărarea, egalitatea în proces,etc.Toate aceste valori sunt subordonate principiului preeminenței dreptului.
Printre drepturile procesuale ale părților se numără și dreptul la apărarea bazat pe dreptul de a răspunde celeilalte părți și de a discuta toate problemele ridicate în proces.Întotdeauna apărarea se apreciază sub condiția recunoașterii și facilitării dreptului la apărare efectivă.Apărarea impune aplicarea procedurii fără discriminare și în contradictoriu, prin dezbateri angajate la inițiativa părților sau a instanței asupra tuturor elementelor procesuluisusceptibile să influențeze soluția.
Contradictorialitatea în procesul civil constă în posibilitatea acordată părților de a participa în mod activ la prezentarea și argumentarea drepturilor lor și dovedirea acestora în cursul desfășurării judecății. Având în vedere că procesul civil este construit pe îmbinarea inițiativei și activității procesuale a părților cu inițiativa și activitatea instanței, rezultă pentru contradictorialitate un rol creator, aceasta neîmpiedicând instanța să-și exercite rolul de conducere a procesului.Desfășurarea normală a judecății nu este concepută fără ca instanța să asculte concluziile fiecărei părți în toate fazele procesuale.Notiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialitatii, cat si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 129 alin. 1 c.pr.civ., judecatorul are indatorirea sa faca respectate si sa respecte el insusi principiul contradictorialitatii si celelalte principii ale procesului civil.
Principiul oralității dezbaterilor, este regula potrivit căreia pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune altfel, instanța fiind obligată să dea cuvântul părților, pentru ca fiecare dintre ele să-și susțină poziția procesuală. Principiul oralității dezbaterilor este complementar principiului publicității dezbaterilor: numai în cadrul unor dezbateri desfășurate oral procesul poate fi urmărit, în succesiunea fazelor sale, atât de către părți, cât și de către orice alte persoane care asistă la dezbateri. Principiul oralității dezbaterilor guvernează desfășurarea proceselor obișnuite în fața tuturor instanțelor judecătorești; Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător și părți; el face ca expunerea susținerilor și apărărilor formulate de părți să respecte o anumită ordine, facilitând astfel atât stabilirea corectă a faptelor, cât și formarea convingerii intime a judecătorului cu privire la acele fapte. În sistemul legislației noastre de drept procesual civil nu este consacrată o oralitate pură, întrucât o asemenea oralitate prezintă marele dezavantaj că expune partea de bună-credință și chiar însăși instanța de a fi surprinsă de manevrele abile ale părții de rea-credință; pentru a evita acest inconvenient, legiuitorul a reglementat desfășurarea procesului civil prin îmbinarea procedurii orale cu cea scrisă. Astfel, regularitatea procedurii de citare și excepțiile procedurale se discută oral; propunerea probelor poate fi făcută și oral, iar dezbaterea lor se face tot oral (avem în vedere audierea martorilor, explicațiile date de expert în fața instanței etc.); părțile își expun oral susținerile lor; instanța pronunță oral hotărârea (citind dispozitivul ei în ședință publică) etc. Principiul oralității dezbaterilor nu este contrazis de faptul că legea pretinde ca susținerile orale făcute pe parcursul desfășurării procesului să fie consemnate în scris, iar înscrisurile respective să fie depuse la dosar; aceasta este necesar pentru ca, pe calea controlului judiciar, să devină posibilă verificarea sub toate aspectele - de legalitate și temeinicie - a hotărârii pronunțate, ca și a regularității desfășurării întregii proceduri judiciare.
Principiul oralității dezbaterilor presupune deci îmbinarea procedurii orale cu cea scrisă, asigurând, pe această cale, condițiile optime pentru pronunțarea unor hotărâri legale și temeinice.
Conform disp.art.403 alin.3 cpc, asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. (1) și (2) instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
Analizând considerentele încheierii de amânare a pronunțării pe cererea de suspendare a executării silite din dosarul civil nr._ 12, Tribunalul constată că, după soluționarea cererii de recuzare, instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de suspendare, în lipsa părților deși acestea fuseseră prezente la dezbateri la momentul înaintării cererii de recuzare completului imediat următor în vederea soluționării acesteia.
Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea principiului dreptului la apărare, principiului contradictorialității și principiului oralității dezbaterilor, descrise mai sus.
Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează să admită recursul să caseze încheierea recurată și să trimită cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare a executării silite instanței de fond.
Cu prilejul rejudecării, în funcție de soluția ce va fi dată cererii principale, avân ca obiect „contestație la executare”, instanța de fond va avea în vedere și cheltuielile de judecată solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul contestator CABINET DE A. "E. P." cu sediul în București, ..26, ., sector 2, împotriva încheierii din data de 5.11.2012 și din data de 12.11.2012, pronunțată de Judecătoria T. S. în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimata U. A. T. M. T. S., cu sediul în T. S., P-ța G. A. nr.24, județul C..
Casează încheierea din data de 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria T. S. în dosarul nr._ 12, și trimite cauza la Judecătoria Slatina.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.03.2013.
Președinte, M. V. | Judecător, C. C. | Judecător, M. R. H.,delegat la Tribunalul D., pentru |
Grefier, D. S. |
Red.CC
Tehnored.CC/IM
Ex.2/21.05.2013
← Validare poprire. Sentința nr. 3783/2013. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 313/2013. Tribunalul OLT → |
---|