Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 81/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 81/2014

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. D.

Judecător M. I. S.

Judecător A. C. Tițoiu

Grefier M. R.

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri C., cu sediul în C., Calea Severinului nr. 17, județul D., împotriva sentinței civile nr.1342 data de 07 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator P. Ș., domiciliat în ., având ca obiect- contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin motivele de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere și solicitarea de judecare în lipsă, instanța reține cauza pentru soluționarea recursului promovat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr._ la data de 16.09.2013, contestatorul P. S. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi si D. Naționale si Direcția Regională de D. si Poduri C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea executării silite pornite împotriva sa de către B. Executorilor Judecătorești M. si Asociații în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11 nr._/16.08.2011.

În fapt, contestatorul a arătat că la data de 13.09.2013 a primit somația nr. 3589/O/2012 din data de 09.09.2013 emisă de către B. Executorilor Judecătorești M. si Asociatii, prin care i se aducea la cunoștință că are de achitat suma totală de 528,79 lei care se compune din: 127,04 lei debit si 401,75 lei cheltuieli de executare în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11 nr._/16.08.2011.

Contestatorul a precizat că a achitat amenda administrativă care i-a fost aplicată prin procesul verbal de contravenție sus-menționat cu chitanța . nr._ din data de 12.09.2011, motiv pentru care consideră că executarea silită începută împotriva sa este nelegală.

Intimata C. Națională de Autostrăzi si D. Naționale - Direcția Regională de D. si Poduri C. a formulat întâmpinare, arătând că la data de 06.03.2011, autovehiculul condus de contestator a fost depistat circulând pe drumurile naționale fără a poseda rovinietă. A fost întocmit procesul verbal de contravenție . 11 nr._/16.08.2011 care constituie titlu executoriu si în baza căruia s-a început executarea silită.

Deși contestatorul a achitat contravaloarea amenzii aplicate, acesta nu a achitat tariful de despăgubire prevăzut în procesul verbal de contravenție, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită a debitorului prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești M. si Asociații.

Soluția instanței de fond:

Prin sentința civilă nr.1342 data de 07 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul P. Ș., împotriva intimatei CNADR - Direcția Regionala de D. si Poduri C. și au fost anulate actele de executare silită efectuate împotriva contestatorului în dosarul de executare silită nr. 3589/O/2012 al B. M. & Asociații.

Motivarea instanței de fond:

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 06.03.2011, autovehiculul condus de contestator a fost depistat circulând pe drumurile naționale fără a poseda rovinietă. A fost întocmit procesul verbal de contravenție . 11 nr._/16.08.2011 care constituie titlu executoriu si în baza căruia s-a început executarea silită.

Deși contestatorul a achitat contravaloarea amenzii aplicate prin chitanța . nr._ din data de 12.09.2011, acesta nu a achitat tariful de despăgubire prevăzut în procesul verbal de contravenție, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită a debitorului prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești M. si Asociații.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art.399 Cod procedură civilă, potrivit cărora, "împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.2811 C.proc.civ., se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu . . .” Prin alineatul 2 al aceluiași articol se dispune în sensul că "nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal". La aliniatul 3 se arata ca :”In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac”.

Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura de executare, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.

În prezenta cauză, contestatorul a achitat prin chitanța . nr._ din data de 12.09.2011 amenda aplicată, motiv pentru care a fost admisă cererea contestatorului.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimată C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri C., considerând-o netemeinică, solicitând admiterea recursului și respingerea contestației la executare a debitorului.

În fapt, se arată că fapta posesorilor de a utiliza infrastructura rutieră fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție la OG 15/2002 și se sancționează cu amendă, iar contravenientul are obligația de a achita pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei 4, așa cum prevede art. 8 alin.(3), iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, procesul verbal de contravenție . nr._ din 16.08.2011 a fost comunicat în termen și în mod legal potrivit art. 27 din OG 2/2001, iar contravenientul a avut la dispoziție 15 zile de la comunicarea PVCC să facă plângere, dar nu și-a exercitat acest drept, astfel că a devenit debitor al DRDP C., având obligația de a achita contravaloarea amenzii, situație în care procesul verbal de constatare a contravenției constituie titlu executoriu fără investire sau vreo altă formalitate din punct de vede al amenzii.

În această situație, recurenta precizează că s-a adresat B. M. C. I., solicitând executarea silită a debitorului P. Ș. pentru neplata debitului prevăzut de titlu executoriu în valoare de 28 euro, sumă care reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire așa cum prevede art. 8 al.3 din OG 15/2002.

Menționează recurenta că suma prevăzută în somația emisă de B. M. C. I. cuprinde debitul menționat cât și cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea procedurii de executare silită.

Cu privire la cheltuielile de executare, recurenta consideră că procesul verbal de cheltuieli a fost încheiat în mod legal de către executorul judecătoresc, respectând prevederile Ordinului nr.2550/C/14.11.2006.

Consideră recurenta că, în speță, controlul efectuat de către instanța de judecată în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc este limitat doar la verificarea încadrării acestuia în limitele prevăzute de legiuitor, iar nu de aprecierea asupra concordanței acestuia cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de executor, dispoziție legală prevăzută de art. 24 alin.3 cod procedură civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299- 316 cod procedură civilă.

Recursul a fost legal timbrat.

Intimatul contestator nu a formulat intâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozitiile legale incidente in cauză, Tribunalul constata ca acesta este fondat si va fi admis pentru cele ce urmează:

B. M. & Asociații a fost sesizat cu o cerere de executare silita formulata de catre recurenta intimata C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri C., in vederea recuperării sumei de 127,04 lei (28 euro) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire prev de art.8 al.3 din OG nr.15/2002, ce constituie venit propriu al CNADNR SA- DRDP C. (fila 26 dosar fond). Aceasta suma apare înscrisa in titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de contraventie . nr._/16.08.2011.

Faptul că intimatul contestator a achitat amenda ce i-a fost aplicata prin respectivul proces verbal de contraventie nu are nicio relevanță in cauză, câtă vreme suma ce face obiectul executarii silite nu este amenda, ci tariful de despăgubire.

Contestatorul nu a făcut si dovada achitării acestuia din urmă, motiv pentru care prin prisma acestui aspect, solutia instantei de fond este nelegala.

In mod corect creditoarea a procedat la executarea silită a debitorului, care nu a făcut dovada achitării sumei executate.

In consecință in temeiul dispoz art.312 al.3 C.pr.civ., Tribunalul va admite recursul declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri C., împotriva sentinței civile nr.1342 data de 07 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator P. Ș., va modifica sentința, în sensul că va respinge ca neîntemeiată, contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri C., cu sediul în C., Calea Severinului nr. 17, județul D., împotriva sentinței civile nr.1342 data de 07 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator P. Ș., domiciliat în ., modifică sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată, contestația la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 Februarie 2014, la Tribunalul O..

Președinte,

I. D.

Judecător,

M. I. S.

Judecător,

A. C. Tițoiu

Grefier,

M. R.

Red./Tehnored.M.I.S.

JF;P. A.

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul OLT