Întoarcere executare. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 101/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 101/2015

Ședința publică de la 22 aprilie 2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE I. D.

Judecător O. C.

Judecător C. T.

Grefier M. R.

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare S.N.T.F.M.C. M. SA, cu sediul în C., ., județul D., împotriva încheierii de suspendare din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu intimatul G. G., domiciliat în C., ., județul D., având ca obiect- întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată în conformitate cu prevederile art. 95 și 483 Cod procedură civilă că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că dosarul se află în stare de judecată, ținând seama și de solicitarea recurentei de judecare în lipsă, instanța reține cauza pentru soluționarea recursului promovat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea din data de 11.11.2014 Judecătoria Caracal a dispus în temeiul prev. art. 411 alin 1 pct. 2 din codul de procedură civilă suspendarea judecării cauzei privind pe contestatoarea S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA și pe intimatul G. G..

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cerea înregistrată la data de 26.09.2013 la Judecătoria Caracal sub numărul_ 13 S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA a solicitat în contradictoriu cu G. G. întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3652/12.04.2013 a Tribunalului D. prin restabilirea situației anterioare în sensul obligării acestuia la restituirea sumei de 8586,3 lei.

Contestatoarea a motivat că prin sentința nr. 3652/12.04.2013 Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de către G. G. și a obligat societatea la plata drepturilor bănești constând în salariu suplimentar pentru anii 2009-2010 actualizate la data plății, dobânda legală și 800 lei cheltuieli de judecată.

La solicitarea creditorului G. G. executorul judecătoresc a format dosarul de executare nr. 197/2013 și a emis somație de înființare a poprii pentru suma de 8586,3 lei iar S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Sucursala Banat a achitat cu ordin de plată cheltuielile de executare precum și suma poprită.

Curtea de Apel C. prin decizia nr. 8727/4.09.2013 a admis recursul și a modificat sentința respingând acțiunea formulată de G. G. astfel că acesta trebuie să restituie suma primită, fiind și notificat în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 7518/23.05.2014 Judecătoria C. a admis necompetența sa teritorială și și-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA în favoarea Judecătoriei Caracal unde s-a înregistrat dosarul sub numărul_ 13.

Prin sentința civilă nr. 2214/9.09.2014 Judecătoria Caracal și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Conflictul negativ de competență a fost soluționat de Curtea de Apel C. prin sentința nr. 73/2014, stabilindu-se că instanța competentă este Judecătoria Caracal.

Deși legal citate pentru termenul din 28.10.2014 părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei motiv pentru care în temeiul art. 411 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă au suspendat judecata.

Instanța a constatat că deși părțile au solicitat judecata în lipsă în fața Judecătoriei C. cererea de judecare în lipsă își produce efectele numai la instanța în fața căreia a fost formulată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București prin care solicită admiterea căii de atac, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurenta contestatoare susține că în mod eronat prima instanță a dispus suspendarea judecății cauzei deoarece s-a solicitat din partea sa judecata în lipsă, iar potrivit disp art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă suspendarea voluntară nu operează dacă s-a făcut o astfel de solicitare.

De asemenea consideră că în mod greșit s-a apreciat că cererea lor produce efecte doar la instanța în fața căreia a fost formulată acest mod de interpretare ducând la concluzia că după declinare actele îndeplinite în fața instanței desistate nu se mai mențin, pentru că nu mai au valabilitate, situație în care nici cererea de chemare în judecată nu mai este valabilă deoarece și aceasta a fost formulată doar în fața Judecătoriei C..

În opinia sa prin art. 411 alin 2 Cod procedură civilă legiuitorul a prevăzut în mod clar întinderea acestei cereri de judecată în lipsă, în sensul că cererea formulată în fața primei instanțe nu are eficiență și la judecata în căile de atac sau la judecarea fondului după casare, astfel încât o asemenea cerere trebuie reiterată doar în fața instanței sesizată cu judecarea căii de atac respectiv a instanței ce rejudecă fondul după casare.

În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 414 art. 483 și urm. din Codul de procedură civilă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând sentința recurată în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale în materie, tribunalul constată că recursul este întemeiat, din următoarele considerente:

Potrivit prev. art. 411 alin. 1 pct. 2 cod proce4dură civilă judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți legal citate nu se înfățișează la strigarea cauzei și dacă niciuna din părți nu a cerut în scris judecata în lipsă.

Potrivit prevederilor aceluiași art. alin. 2 cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată.

Cu privire la acest alineat tribunalul nu își însușește motivarea formulată de către Judecătoria Caracal și anume că trebuie formulată o altă cerere de judecată în lipsă deoarece cea formulată în fața Judecătoriei C. își produce efectele numai în fața acestei instanțe și apreciază că sintagma „își produce efectele numai la instanța în fața căreia a fost formulată „ se referă la instanțele de același grad fără ca declinarea de competență între aceste instanțe să lipsească de efect o astfel de cerere formulată în fața uneia dintre ele.

Cu alte cuvinte cererea privind judecarea în lipsă produce efecte numai în etapa procesuală în care se află procesul atunci când ea este făcutăți trebuie reiterată doar dacă se trece în etapele procesuale următoare fondului.

D. urmare tribunalul urmează să admită recursul să caseze încheierea și trimită cauza pentru continuarea judecății de către prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de recurenta contestatoare S.N.T.F.M. C.F.R M. SA, cu sediul în C., ., județul D., împotriva încheierii de suspendare din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu intimatul G. G., domiciliat în C., ., județul D., casează încheierea și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 22 aprilie 2015, la Tribunalul O..

Președinte,

I. D.

Judecător,

O. C.

Judecător,

C. T.

Grefier,

M. R.

Redactat: O. C.

Ex. 4

Data 28.09.2015

J.F. VFC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul OLT