Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 571/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 571/2014

Ședința publică de la 26 noiembrie 2014

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE C. T.

Judecător I. D.

Grefier M. R.

Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelanta petentă Asociația de proprietari nr. 40 Slatina, cu sediul în .. 5, . O., împotriva încheierii nr. 9102 din data de 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, având ca obiect- modificare acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. E. pentru apelanta petentă Asociația de proprietari nr. 40 Slatina.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 N.c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 N.c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Apărătorul apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă declară deschiderea dezbaterilor în fond și acordă cuvântul asupra apelului promovat.

Avocat C. E., având cuvântul pentru apelanta petentă Asociația de proprietari nr. 40 Slatina, solicită admiterea apelului, schimbarea încheierii și pe fond admiterea cererii privind înscrierea în Registrul special al Judecătoriei Slatina a modificărilor intervenite în componența Comitetului Executiv al asociației.

La interpelarea instanței, având în vedere că cererea de apel nu este motivată în drept, avocat C. E. precizează că nu poate indica articolul în care este prevăzută obligativitatea inserării acestor mențiunii.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr_, petent ASOCIATIA DE P. NR 40, a solicitat înscrierea în Registrul special a alegerii în cadrul asociației a președintelui, vicepreședintelui, membrului din cadrul Comitetului executiv, a cenzorului, administratorului asociației.

Prin încheierea nr. 9102 din data de 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de ASOCIATIA DE P. N., privind înscrierea în registrul special ținut la grefa instanței de la Judecătoria Slatina, a alegerii președintelui, vicepreședintelui, respectiv membrilor din cadrul Comitetului executiv, cenzorului, administratorului asociației, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această încheierea, instanța de fond a reținut că, așa cum reiese din procesul verbal întocmit în ședința adunării generale, s-a hotărât alegerea în calitate de președinte D. F., vicepreședinte GUSATU N., membru T. C., cenzor D. M., iar administrator V. M..

Potrivit art. 8 din Legea 230/2007, (1) Pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere este necesar acordul a cel puțin 2/3 din numărul proprietarilor membri ai asociației de proprietari; (2) Orice modificare sau completare se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înființare, fără alte formalități.

De asemenea, potrivit art 25 alin (4) din aceeași lege, Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.

Astfel, din coroborarea acestor texte de lege reiese în mod clar că doar modificările sau completările aduse statutului sau acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea de înființare a asociației, toate celelalte hotărâri înscriindu-se decât în registrul de procese verbale al asociației.

În cauza de față, prin alegerea președintelui, a vicepreședintelui, membrului din cadrul Comitetului executiv, a cenzorului, administratorului asociației, nu s-a produs nicio modificare sau completare a statutului sau acordului de asociere, niciunul din acestea necuprinzând componența nominală a persoanelor din cadrul organelor de conducere, neputând în acest fel a se înscrie în Registrul special ținut la judecătorie, a persoanelor alese în funcțiile de conducere.

În alte cuvinte, alegerea componenței organului de conducere nu echivalează cu modificarea sau completarea statutului sau acordului de asociere, tocmai pentru că nu se schimbă în nici un fel organul de conducere, ci doar componența acestuia.

Așadar, față de aceste considerente, instanța a constatat neîntemeiată cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Asociația de proprietari nr. 40 Slatina, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și anularea încheierii din data de 02.10.2014.

În motivare, apelanta arată că, la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a avut în vedere procesul verbal al adunării generale din data de 17.06.2014, în sensul că nu a solicitat să se înregistreze modificarea statutului sau acordul de asociere ci a solicitat să se înregistreze modificările intervenite în componența comitetului executiv al asociației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 cod procedură civilă.

Analizând apelul formulat instanța constată că acesta este nefundat.

Prin cererea formulată s-a solicitat să se înregistreze modificările intervenite în componența comitetului executiv al asociației.

Tribunalul reține că, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, din coroborarea dispozițiilor art .8 și 25 din Legea 230/2007 reiese în mod clar că doar modificările sau completările aduse statutului sau acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea de înființare a asociației, toate celelalte hotărâri înscriindu-se decât în registrul de procese verbale al asociației.

În cauză, prin alegerea președintelui, a vicepreședintelui, membrului din cadrul Comitetului executiv, a cenzorului, administratorului asociației, nu s-a produs nicio modificare sau completare a statutului sau acordului de asociere, niciunul din acestea necuprinzând componența nominală a persoanelor din cadrul organelor de conducere, neputând în acest fel a se înscrie în Registrul special ținut la judecătorie, a persoanelor alese în funcțiile de conducere.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 480 alin. 1 cod procedură civilă, se va respinge apelul formulat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta petentă Asociația de proprietari nr. 40 Slatina, cu sediul în .. 5, . O., împotriva încheierii nr. 9102 din data de 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ , ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2014, la Tribunalul O..

Președinte,

C. T.

Judecător,

I. D.

Grefier,

M. R.

Red.CT

JF. S. C.

Ex.4/19.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul OLT