Uzucapiune. Sentința nr. 2136/2014. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2136/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 91/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. I. S.
Judecător: C. C.
Grefier A. G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta pârâtă ., cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 2136 din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant I. S., domiciliat în comuna Călui, ., nr. 22, Județul O.,având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat doamna N. M. în calitate de mandatar pentru apelanta pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost întocmit de către grefierul arhivar șef un referat prin care a fost propusă perimarea, părțile fiind citate în vederea discutării excepției perimării.
după care:
Instanța acordă părților cuvântul cu privire la excepția perimării.
Mandatar N. M. pentru apelanta . este de acord cu perimarea.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Bals sub nr._ /14.11.2012 intimatul reclamant a solicitat ca in contradictoriu cu apelanta pârâta . să se constate că operează uzucapiunea, ca modalitate de dobândire a proprietății și că este proprietarul suprafeței de 1200 mp, teren extravilanul Comunei Călui în T 47, P6.
P. sentința civilă nr. 2136 pronunțată de Judecătoria B. la data de 14.11.2012 a fost admisă acțiunea formulată de intimatul reclamant I. Ș. în contradictoriu cu apelanta pârâtă . Omologat raportul de expertiză întocmit de experta F. M. E. și s-a constatatcă reclamantul a dobândit prin efectul prescripției achizitive de lungă durată, dreptul de proprietate asupra imobilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta .> La data de 14.02.2013 pricina a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.
Analizând excepția invocată:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.”
Se constată că de la data suspendării 14.02.2014 și până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 04.03.2014 cauza a fost lăsată în nelucrare timp de un an fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.
Conform art. 252 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: ”Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de aspectele reținute, instanța constată, conform art. 248-252 alin. 2 Cod procedură civilă, ca excepția perimării este întemeiată, în lipsa oricăror justificări obiective ale părților, ce nu au stăruit în judecarea cauzei.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, urmează să se constate că apelul este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite exceptia perimarii, invocata din oficiu.
Constată perimat apelul civil formulat de apelanta pârâtă ., cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 2136 din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant I. S., domiciliat în comuna Călui, ., nr. 22, Județul O.,având ca obiect uzucapiune.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014.
Președinte Judecător
M. I. S. C. C.
Grefier
A. G. D.
Redactat MIS
Tehnoredactat AGD
4ex/07.04.2014
← Pretenţii. Decizia nr. 88/2014. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 996/2013. Tribunalul OLT → |
---|