Acţiune în constatare. Decizia nr. 319/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 2320/310/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 319
Ședința publică din data de 3.06.2013
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - pârâtă C. N. domiciliată în București, ., Sector 1 și domiciliul ales la S.C.P.A. M., L. și Asociații din București, .. 12, . împotriva sentinței civile nr.1305/ 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. L. M. domiciliat în Azuga, ., județul Prahova și intimata – intervenientă D. M. domiciliată în Azuga, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta – pârâtă, reprezentată prin av. P. F., intimatul – reclamant personal și asistat de av. O. M. și intimata – intervenientă personal.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare formulată de intimatul - reclamant.
Tribunalul ia act că intimatul - reclamant a formulat în temeiul disp.art. 308 C.pr.civ. întâmpinare, iar un exemplar este comunicat apelantei - pârâte.
Pe rând, părțile învederează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile părților, în sensul de mai sus, în temeiul disp. art.150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelanta – pârâtă, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere în ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară.
Mai învederează că intimatul invocă că a formulat cerere de renunțare, cerere care, conform considerentelor sentinței, se află la fila 31, însă, dacă această cerere există, părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat niciodată, motiv pentru care legiuitorul potrivit noului cod de procedură civilă a prevăzut restabilirea prestațiilor.
Mai arată că dacă se pronunță pe această prestație de restituire a prețului, atunci ar trebui să scutească și celălalt participant la raportul juridic și să fie scutit de contraprestație, deoarece, primul motiv de apel a fost invocat pentru că instanța de fond a analizat cauza fie prin interpretarea greșită, fie prin ignorare, însă, ceea ce este important, nu a fost reținut de instanța de fond, întrucât, dacă tot s-a apelat la întâietatea prezumțiilor, de ce nu s-a luat în considerare anumite date, cum ar fi de exemplu data de 3.02.2010 când părțile s-au întâlnit la notar pentru perfectarea convenției asupra bunului imobil; dacă motivele invocate de reclamant sunt reale, acestea erau preexistente datei de 3.02.2010 și, respectiv 25.02.2010 - dată la care reclamantul revine la notar în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar cauza nulității absolute a convenției fiind adusă la cunoștința organului de urmărire penală la data de 7.09.2010.
Așadar, apelanta - pârâtă arată că nu se poate face o analogie între greșelile din viata reclamantului, însă, a fost declinată competența pentru evaziune fiscală, astfel încât, instanța de fond a încălcat disp. art.1171 și art.1173 C.civ., actul autentic fiind încheiat cu solemnitățile prevăzute de lege, în cauză nefiind făcută dovada constrângerii fizice sau morale, motiv pentru care solicită, în principal, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul – reclamant, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței, față de cel de-al doilea motiv de apel potrivit căruia instanța de fond nu s-a fi pronunțat asupra capătului de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, însă, la data de 31.05.2012, intimatul a depus cerere de renunțare, conform înscrisului aflat la fila 141 dosar fond, la restituirea contraprestațiilor, mai ales că, este dreptul reclamantului de a renunța la un capăt de cerere accesoriu cererii principale, iar repunerea părților în situația anterioară nu s-ar fi efectuat în conformitate cu dispozițiile legale, astfel încât, primul motiv de apel este nefondat, urmând a fi respins ca atare, mai ales că instanța de fond a analizat întregul probatoriu administrat în cauză.
Mai învederează instanței că, martorul audiat în cauză cunoștea situația în care se afla reclamantul, acesta având mari datorii, cu toate că nu era proprietarul asupra imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare, fiind purtate diferite discuții asupra prețului imobilului.
Totodată, învederează că apelanta - pârâtă a arătat că nu a avut în vedere disp. art.1171 C.civ., motive ce sunt contrare prevederilor legale, solicitând respingerea apelului și față de cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, onorariu apreciat suficient pentru 7 termen de judecată ale cauzei, cu cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ / 2011, reclamantul D. L. - M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 112/25.02.2010 de B.N.P. M. V., precum și restabilirea situației anterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actului de vânzare - cumpărare nr.347 C încheiat la data de 05.01.1998 cu vânzătoarea S.C. C. S.A. Ploiești, a cumpărat apartamentul situat în orașul Azuga, ., jud. Prahova, format dintr-o cameră de locuit, în proprietate exclusivă, cu bucătărie, verandă și pivniță și, în indiviziune, holul de acces pivniță, holul casa scării (parter), locuința având suprafața utilă totală de 53,16 mp., apartament înscris în releveul anexă a contractului de vânzare - cumpărare.
A mai precizat reclamantul că, la data de 25.05.2009, a împrumutat de la numitul Șipos D. M. suma de 5.000 Euro, dată la care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.818 de B.N.P. O. L., având ca obiect imobilul situat în or. Azuga, ., prețul vânzării fiind de 6.500 Euro, contract încheiat față de cererea creditorului de oferire a unei garanții imobiliare din partea împrumutatului.
La aceeași data - 25 mai 2009, a fost încheiat și un act sub semnătură privată cu caracter de act ocult, intitulat „Chitanță”, prin care și-a asumat obligația restituirii sumei de 6.500 Euro în 3 tranșe, data scadentă finală fiind la 25.08.2009, dată la care urma să aibă loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la cumpărător înapoi la vânzător, dacă ar fi fost restituit împrumutul acordat.
De asemenea, reclamantul D. L. M. a împrumutat de la pârâta C. N. suma de 15.500 Euro pe care a restituit-o numitului Șipos D. M., astfel că, la data de 03.02.2010, s-a încheiat între aceștia contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.83 de B.N.P. V. M. prin care reclamantul a redobândit imobilul în litigiu contra prețului de 6.500 euro.
În aceeași împrejurare, numitul Șipos D. M. a dat o declarație consemnată într-un înscris sub semnătură privată prin care recunoaște că prețul vânzării - cumpărării imobilului a fost, în realitate, de 15.500 Euro pe care 1-a primit, integral, de la reclamantul D. L. M..
La aceeași dată de 3 februarie 2010, reclamantul în calitate de promitent - vânzător a încheiat cu pârâta C. N. antecontractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.84, prin care s-a obligat să înstrăineze acesteia, până cel mai târziu la data de 25 februarie 2010, imobilul în litigiu, pentru suma de 29.000 Euro, despre care se consemnează că a fost achitată, în întregime, de beneficiara - cumpărătoare la data încheierii respectivului antecontract.
Ulterior, la data de 25.02.2010 s-a încheiat între părți contractul autentic de vânzare - cumpărare nr.112/2010 la B.N.P. V. M. prin care pârâta C. N. a dobândit apartamentul înscris în C.F. nr.2977 a loc. Azuga cu nr. cadastral 233/-;0;D, 233/-/- 1;D, format dintr-o cameră cu suprafața construită de 40,49 mp. și cea utilă de 34,45 mp. și pivnița situată la demisol, având suprafața utilă de 14,02 mp., iar, în indiviziune, holul de acces pivniță, holul casa scării parter, imobil situat în orașul Azuga, ., parter.
Reclamantul apreciază că, cauza este ilicită sau imorală, atunci când scopul urmărit de cel care se obligă contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii politice, sociale și economice a țării sau regulilor de conviețuire socială, existenta cauzei obligației ș ai caracterului ei real și licit fiind prezumate prin lege, până la proba contrară.
Astfel, a invocat în cauză dispozițiile art.1236 alin.2 C.civ. potrivit cărora „Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice” și art.1238 alin.2 C.civ. „Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască”.
Invocând caracterul ilicit al cauzei, reclamantul reiterează faptul că scopul imediat al convenției nu a fost ca vânzătorul să primească prețul și că cel care cumpără să dobândească în proprietate imobilul, ci de a se ascunde, în realitate, un act de cămătărie încheiat între cei doi.
Acesta aspect este susținut prin succesiunea așa - numitelor acte de vânzare - cumpărare încheiate de reclamant, având ca obiect imobilul din Azuga, ., iar conduita pârâtei C. N., relativ la scopul actului juridic încheiat, se desprinde și din faptul că, deși, cunoștea din istoricul dobândirii imobilului trecut de notarul public în cuprinsul contractului încheiat că a fost dobândit de pretinsul vânzător la aceeași dată – 03.02.2010 (când se încheie și antecontractul de vânzare - cumpărare cu reclamanta), pentru suma de 6.500 Euro, aceasta acceptă să cumpere imobilul pentru un pretins preț de 29.000 Euro, deși nimic nu justifica o astfel de creștere a prețului respectivei locuințe de la 6.500 Euro la 29.000 Euro, în aceeași zi, cu atât mai mult cu cât, la nivel național exista o reală și necontestată criză economico - financiară care a scăzut prețul imobilelor la tranzacționarea pe piață și fără a viziona respectivul imobil.
În cazul contractelor sinalagmatice, scopul imediat constă în prefigurarea mentală pe care o are fiecare parte referitor la contraprestația celeilalte părți (o parte se obligă știind că și cealaltă parte se obligă, la rândul ei).
Când lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestației, în contractele sinalagmatice, lipsește un element esențial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat, lipsindu-l de suport juridic, astfel încât, sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute.
În cauza de față, scopul încheierii actului juridic nu a fost acela ca pârâta să dobândească un apartament contra prețului de 29.000 Euro, despre care se arată că a fost achitat cumpărătorului, ci de a ascunde împrumutul cămătăresc acordat reclamantului, respectiv suma de 15.500 Euro, la care a perceput dobânzi până la suma de 29.000 Euro - pretinsul preț al imobilului, astfel că, titlul de proprietate pe care acesta susține că îl deține este lovit de nulitate absolută pentru cauza imorală pe care se întemeiază.
De asemenea, reclamantul arată că pârâta C. N. a formulat pe rolul Judecătoriei S., acțiune de evacuare care face obiectul dosarului nr._, soluționat în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, deoarece s-a bazat pe înșelătorie și cămătărie, precizând că actul este lovit de nulitate, pentru cauza imorală pe care se bazează, obligând-o pe reclamantă la cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat art.82 coroborat cu art.112 și urm. C.pr.civ. și art.1236 alin.2.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri, respectiv: decizia nr.470/2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, încheierea de amânare a pronunțării din 17.05.2011 pronunțată în dosarul nr._, sentința civilă nr. 637/24.05.2011 a Judecătoriei S., contractul de vânzare - cumpărare nr.347-C/05.01.1998, contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112/25.02.2010, încheierea de rectificare nr. 1358/17.09.2010, antecontractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.84/03.02. 2010, chitanța sub semnătură privată încheiată între reclamant și numitul Șipos D. M. la data de 03.02.2010, convenția din 25.05.2009, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant și numitul Șipos D. M., contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.818/25.05.2009 încheiat între reclamant și numitul Șipos D. M..
La data de 08.12.2011, numita D. M. – mama reclamantului a depus la dosar o cerere prin care solicită să fie acceptată ca parte în proces, deoarece imobilul în litigiu este cumpărat de ea, dar pe numele fiului, fiind în pericol de a rămâne pe drumuri, datorită înșelătoriei și cămătăriei pârâtei.
Ulterior, a precizat că solicită introducerea sa în proces, ca intervenientă în favoarea reclamantului, formulând cerere de intervenție accesorie în motivarea căreia a arătat că actul încheiat între fiul său - reclamantul și pârâta ascunde, de fapt, un act de cămătărie, aceasta nevăzând apartamentul, prețul real al acestuia fiind mult inferior celui despre care se face vorbire în act.
Intervenienta a invocat caracterul ilicit al cauzei, reiterând faptul că scopul imediat al convenției nu era ca vânzătorul să primească prețul și ca cel care cumpăra să dobândească în proprietate imobilul, ci de a ascunde, în realitate, un act de cămătărie încheiat între cei doi.
Consideră intervenienta că o dovada de nevalabilitate a actului de proprietate al pârâtei este și faptul că acesta nu a fost înscris la organele fiscale ale Primăriei Azuga.
La termenul de judecată din data de 15.03.2012, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului - în raport de disp. art.49 și urm. C.pr.civ., pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință, punându-i-se în vedere intervenientei să achite taxă judiciară de timbru aferentă, conform disp. art.10 din Legea nr.146/1997, respectiv aceeași taxă stabilită și pentru acțiunea principalaă în sumă de 4.160 lei.
La următorul termen de judecată - 19.04.2012, intervenienta D. M. nu a achitat taxa judiciară de timbru, declarând că renunță la judecata cererii sale.
În raport de susținerile reclamantului, pârâta C. N. a formulat, în baza disp. art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, urmând a se reține legalitatea și temeinicia întocmirii contractului de vânzare - cumpărare a cărui anulare absolută se cere, arătând că, la data de 03.02.2010, reclamantul D. L. M., în calitate de promitent - vânzător, a înțeles să încheie cu ea antecontractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.84 prin care acesta, de bunăvoie și în totală deplinătate, s-a obligat să-i înstrăineze, în schimbul prețului plătit cu acea ocazie, în totalitate, respectiv suma de 29.000 Euro până cel mai târziu la data de 25.02.2010, imobilul situat în Azuga, ., județul Prahova, compus dintr-o cameră în .., SU - 34,45 mp. și pivniță SU-14,02 situată la demisol.
Ulterior, conform convenției stabilită în cuprinsul antecontractului de vânzare - cumpărare, la data de 25.02.2010, reclamantul s-a prezentat la notariat de bunăvoie și fără a fi constrâns de vreo împrejurare unde s-a încheiat contractul autentic de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112/25.02.2010 de B.N.P. V. M., prin acest contract, pârâta Cirnu N. dobândind, cu bună credință, imobilul înscris în CF nr. 2977 a loc. Azuga.
Conform clauzelor contractuale, pârâta a arătat că a convenit cu reclamantul acordarea unei perioade de timp, înțelegând ca aceasta să intre de drept în stăpânirea imobilului de la data autentificării actului de vânzare - cumpărare și, de fapt, începând cu data de 03.06.2010, chiar a luat legătura cu acesta, precum și cu mama acestuia cu care, de altfel locuiește, solicitându-le să dispună lăsarea imobilului ce face obiectul contractului, liber, pentru a putea merge și a-l amenaja.
Pârâta mai arată că, la acest moment, situația reala a imobilului în litigiu a constituit pentru reclamant decât o sursa de profit, cât și o modalitate de înșelătorie, pe care acesta a încercat să o folosească, în mod repetat, pentru a profita de lipsa de experiență a cumpărătorilor de bună - credința, cât și celor care îl împrumutau cu diverse sume de bani.
De asemenea, arată că a dobândit și cumpărat imobilul ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare cu bună credință, plătind prețul de 29.000 Euro, cunoscând, la momentul încheierii actelor de vânzare – cumpărare, situația acestui imobil care, conform documentației prezentate și legal întocmită la zi, nu prezenta erori.
Pârâta consideră că reclamantul încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, arătând situații de înșelătorie la care acesta recurgea, în mod frecvent, față de diverse persoane, apreciind că este o victimă a bunei credințe exercitate față de reclamant care, încă de la început, a avut reprezentarea faptelor sale, ducând la obținerea unui rezultat atins, de altfel, în antecedența sa.
La termenul de judecată din data de 31.05.2012, reclamantul a depus la dosar cerere prin care arată că înțelege să renunțe la capătul de cerere accesoriu, privind restabilirea situației anterioare.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce și martori, prin sentința civilă nr.1305/3.06.2013 pronunțată de Judecătoria S. a fost admis fost acțiunea, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamantul - vânzător D. L. - M. și pârâta - cumpărătoare C. N., act autentificat sub nr.112/25.02.2010 la B.N.P. M. V. și anulată ca netimbrată cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta D. M..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în legătură cu apartamentul situat în or. Azuga, ., jud. Prahova – care face obiectul contractului de vânzare - cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata în prezenta cauză, reclamantul D. L. - M. a încheiat următoarea succesiune de acte:
Inițial, reclamantul a dobândit, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 347 C/05.01.1998 cu vânzătoarea S.C. C. S.A. Ploiești, apartamentul situat la adresa sus-menționată, format dintr-o cameră de locuit în proprietate exclusivă cu bucătărie, verandă și pivniță și, în indiviziune, holul de acces pivniță, holul casa scării (parter), locuință având suprafața utilă totală de 53,16 mp., apartament înscris în releveul anexă a contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu S.C. C. S.A.
Ulterior, reclamantul a executat lucrări constructive constând în închiderea balconului și terasei de la intrare, conform autorizației de construire nr.16/16. 05.2006 eliberată de Primăria or. Azuga și, urmare a extinderii realizate în anul 2006, apartamentul a fost compartimentat în 2 camere (una de 9,42 mp. și cealaltă de 15,80 mp.), cabină duș - WC, bucătărie, hol intrare, însumând o suprafață construită de 51,37 mp. și o suprafață utilă de 39,63 mp. la care se adaugă pivnița cu suprafața construită de 16,97 mp. și cea utilă de 14,02 mp., astfel cum rezultă din planul aferent autorizației de construire.
Ulterior, la data de 25.05.2009, prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.818, reclamantul - vânzător D. L. M. a înstrăinat către martorul - cumpărător Șipos D. M., căsătorit cu Șipos E. – M., apartamentul sus-menționat, pentru prețul de 6.500 Euro, achitat integral la data autentificării actului.
La aceeași dată 25.05.2009, însă, a fost încheiat și un act sub semnătură privată cu caracter de act ocult, intitulat „convenție” prin care reclamantul - vânzător D. L. M. și-a asumat față de martorul - cumpărător Șipos D. M. obligația restituirii sumei de 6.500 Euro în 3 tranșe, data scadentă finală fiind la 25.08.2009, dată la care urma să aibă loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la cumpărător înapoi la vânzător, dacă ar fi fost restituit împrumutul acordat.
Ulterior, la data de 03.02.2010, martorul Șipos D. M. a dat o declarație consemnată într-un înscris sub semnătură privată prin care afirma că prețul vânzării - cumpărării imobilului a fost în realitate de 15.500 Euro, pe care l-a primit integral de la cumpărătorul D. L. M..
În legătură cu întocmirea acestui act, martorul Șipos D. M. a afirmat – total neplauzibil - în declarația sa că, deși, el este persoana care a scris în întregime și semnat înscrisul, totuși nu sunt reale cele menționate, respectiv nu a primit suma de 15.500 Euro ca preț al apartamentului, ci, de fapt, ar fi primit numai exact cât s-a menționat în contractul autentic, adică 6.500 Euro.
Martorul a declarat că, deși nu este adevărat ce a scris, totuși a întocmit chitanța, exclusiv, la rugămintea reclamantului care i-a spus că îi trebuie pentru că dorește să împrumute această sumă de la o persoană fizică.
Aceasta explicație nu poate fi, în niciun caz plauzibilă, întrucât martorul nu ar fi avut vreun alt motiv (în afara de a confirma, de fapt, restituirea către el a unei sume împrumutate anterior), de a consemna, în mod neadevărat, un alt preț al vânzării decât cel real.
La data de 03.02.2010, prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 83), reclamantul D. L. M. și-a redobândit apartamentul de la anteriorii cumpărători Șipos D. M. și Șipos E. M., pentru același preț de 6.500 Euro, preț achitat integral la data autentificării actului.
Reclamantul D. L. M. și mama sa D. M. au formulat, atât față de martorul Șipos D. M., dar și de pârâta Cirnu N. și alte două persoane, plângere penală pentru faptul că aceștia i-au determinat și constrâns prin acțiunile lor să le vândă apartamentul în litigiu, în contul unor împrumuturi cămătărești, plângerea fiind soluționata prin neînceperea urmăririi penale dispusă prin Rezoluția nr.1148/P/2010/18.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria S..
În cuprinsul acesteia, s-a arătat că D. L. M. a împrumutat de la Șipos D. M. suma de 5.000 Euro, la data de 25 mai 2009, dată la care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.818, având ca obiect imobilul situat în or. Azuga, ., prețul vânzării fiind de 6.500 Euro, contract încheiat față de cererea creditorului de oferire a unei garanții imobiliare din partea împrumutatului.
În expunerea aceleiași rezoluții se mai arată că reclamantul D. L. M. a împrumutat de la pârâta Cirnu N. suma de 15.500 Euro, pe care a restituit-o numitului Șipos D. M., astfel că, la data de03.02.2010, s-a încheiat între cei doi contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.83 prin care a fost redobândit, de către proprietarul inițial, imobilul în litigiu, contra prețului de 6.500 Euro.
În aceeași împrejurare, vânzătorul Șipos D. M. a dat o declarație consemnată într-un înscris sub semnătură privată, prin care recunoaște că prețul vânzării - cumpărării imobilului a fost, în realitate, de 15.500 Euro, pe care l-a primit integral de la cumpărătorul D. L. M..
La aceeași dată – 03.02.2010, reclamantul D. L. M., în calitate de promitent - vânzător a încheiat cu pârâta C. N., în calitate de promitenta – cumpărătoare, antecontractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 84 prin care se obliga să-i înstrăineze acesteia, până cel mai târziu la data de 25.02.2010 imobilul în litigiu, pentru suma de 29.000 Euro, despre care se consemnează că a fost achitată, în întregime, de beneficiara - cumpărătoare la data încheierii respectivului antecontract.
Între reclamantul - vânzător D. L. M. și pârâta - cumpărătoare C. N. se încheie, la data de 25.02.2010, contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112, anume contractul a cărui nulitate absolută se solicita a se constata în prezenta cauză.
Prin acest contract, reclamanta C. N. a dobândit apartamentul înscris în C.F. nr.2977 a loc. Azuga cu nr. cadastral 233/-;0;D, 233/-/-1;D, format dintr-o cameră cu suprafața construită de 40,49 mp. și cea utilă de 34,45 mp. și pivnița situată la demisol, având suprafața utilă de 14,02 mp., iar în indiviziune holul de acces pivniță, holul casa scării parter, imobil situat în or. Azuga, ., parter.
Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 29.000 Euro, iar prin acest act părțile au stabilit că pârâta - cumpărătoare intră de drept în stăpânirea imobilului de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare ( 25.02.2010), iar în stăpânirea de fapt a acestuia de la data de 03.06.2010.
Din întreaga expunere a succesiunii actelor pe care reclamantul D. L. M. le-a încheiat, atât cu pârâta - cumpărătoare C. N., cât și cu martorul Șipos D. M., având ca obiect apartamentul situat în or. Azuga, ., jud. Prahova, rezultă că scopul tuturor actelor enumerate nu a fost nicidecum acela de a dobândi cumpărătorii apartamentul, ci de a ascunde împrumuturile cu camăta acordate reclamantului, astfel: de către martorul Șipos D. M. suma de 6.500 Euro la care a perceput dobânzi până la suma de 15.500 Euro și, ulterior, de către pârâta C. N., suma de 15.500 Euro la care a perceput dobânzi până la suma de 29.000 Euro.
Cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112/2010 invocată de către reclamant este cauza imorală pe care se întemeiază și care, întotdeauna, în măsura în care există, nu poate fi decât contemporană actului.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere prevederilor vechiului cod civil (art.948 pct.4 rap. la art.966 și art.968) față de disp. art.6 alin.2 din Noul Cod civil cu raportare la data încheierii actului - 25.02.2010, nulitatea reprezentând o sancțiune civilă constând în desființarea, cu efect retroactiv, de la data încheierii unui act juridic cu încălcarea cerințelor legale.
În prezenta speță, așadar, scopul încheierii actului juridic de către pârâta - cumpărătoare C. N. cu reclamantul – vânzător D. L. M. nu a fost acela de dobândi cumpărătoarea un apartament contra prețului de 29.000 Euro, ci, de a ascunde împrumutul cămătăresc pe care i l-a acordat vânzătorului, respectiv suma de 15.500 Euro, la care a perceput dobânzi până la suma de 29.000 euro, pretinsul preț al imobilului.
În acest sens, este relevantă conduita pârâtei - cumpărătoare C. N. care, deși, cunoștea din istoricul dobândirii imobilului menționat de același notar public atât în cuprinsul antecontractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.84/03.02.2010, cât și în cuprinsul contractului încheiat la data de 25.02.2010, că acest imobil fusese dobândit de pretinsul vânzător chiar la aceeași dată de 03.02.2010 (când se încheie și antecontractul de vânzare - cumpărare cu pârâta, actele fiind autentificate sub nr.83 și, respectiv nr.84) pentru suma de 6.500 Euro, totuși aceasta a acceptat să cumpere imobilul pentru un pretins preț de 29.000 Euro, despre care se afirmă că îl și achită.
În aceste condiții, însă, nimic nu justifică o astfel de creștere semnificativă a prețului respectivei locuințe de la 6.500 Euro la 29.000 Euro, în aceeași zi, neafirmându-se efectuarea vreunei lucrări de îmbunătățire sau amenajări a locuinței de natură a spori valoarea acesteia, în câteva luni, cu atât mai mult cu cât, la nivel național, există o reală și necontestată criză economico - financiară, care a înghețat acest sector al tranzacțiilor imobiliare și a scăzut prețul imobilelor la tranzacționarea pe piață.
Susținerea pârâtei în sensul că ar fi vizionat apartamentul, anterior încheierii contractului, este total ezitantă, răspunzând la interogatoriu că a văzut imobilul: „numai parțial, numai holul, de fapt l-a văzut pe tot”.
Această afirmație este în totala contradicție chiar cu cea a martorului C. V. propus de pârâtă care a afirmat că a fost împreuna cu pârâta în anul 2010 la Azuga, dar numai el a văzut apartamentul în litigiu, iar pârâta nu a intrat, deoarece, reclamantul l-a rugat să intre o singură persoană, datorita stării de sănătate a mamei lui.
Mai afirma martorul și că banii cu care a fost cumpărat apartamentul au fost obținuți de către pârâta cu sacrificii și au fost dați reclamantului, fără ca ea să intre sau să vadă apartamentul cumpărat.
Apare, astfel, total de neexplicat o astfel de conduită lipsita de interes a unui cumpărător care, deși reușește cu sacrificii să acumuleze suma care reprezintă prețul convenit cu vânzătorul, totuși nu își manifestă intenția și nici măcar nu vizionează apartamentul care face obiectul tranzacției.
Mai mult, în condițiile în care pârâta cumpărătoare ar fi obținut prețul de 29.000 Euro cu sacrificiile pretinse, era cu totul îndreptățita și să negocieze un alt preț decât acesta, din moment ce, în aceeași zi a înmânării banilor, reclamantul vânzător dobândise apartamentul cu un preț net inferior (cu mai mult de 4 ori mai mic).
Examinându-se nelegalitatea cauzei contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți, instanța de fond a constatat că, potrivit prevederilor art.966 din vechiul Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
Conform art.968 C.civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
S-a dovedit de către reclamantul - vânzător și împrejurarea că, la momentul încheierii contractului cu pârâta, el se afla într-o evidentă stare de nevoie, întrucât își pierduse locul de muncă, în condițiile art.65 C. muncii (din motive așadar neimputabile lui), la acea dată având în derulare și două contracte de credit bancar pentru nevoi personale în sume de 13.000 lei și, respectiv 10.000 lei, la care înregistra restanțe, aspecte care rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din administrarea probei testimoniale.
În acest sens, martorul C. V. M. a declarat că, în urmă cu 2 ani reclamantul avea o situație financiară destul de grea și l-a rugat să îi recomande o persoană care să-l împrumute cu o anumită sumă de bani, aproximativ 5.000 euro.
Martorul L. I. a declarat că, în anul 2009, l-a însoțit pe reclamant la B., la diverse unități bancare, de unde încerca să obțină credite pentru acoperirea altora mai vechi, deoarece nu mai avea loc de muncă la S.C. B. S.A. Azuga și era restant la plata acelor credite, fiind sume mari; a mai declarat și că reclamantul i-a spus, ulterior, că a împrumutat sume de bani de la un bărbat, aproximativ 5.500 Euro pentru 3 luni, cu dobânda de 500 Euro lunar, dar nu a reușit să-i restituie împrumutul, reclamantul fiind disperat și din cauza situației familiale deosebite, având mama bolnavă.
Prima instanță a constatat, în condițiile stării de fapt descrise, că scopul încheierii actului juridic în litigiu nu a fost acela de dobândi pârâta - cumpărătoare C. N. un apartament contra prețului de 29.000 Euro, despre care se arată că a fost achitat cumpărătorului, ci de a ascunde împrumutul cămătăresc pe care i l-a acordat reclamantului, respectiv 15.500 Euro ( de care acesta a avut nevoie pentru a achita suma pe care o împrumutase anterior de la martorul Șipos D. M.), la care pârâta a perceput dobânzi până la suma de 29.000 Euro - pretinsul preț al imobilului, drept pentru care se apreciază că actul este lovit de nulitate absolută pentru cauza imorală pe care se întemeiază.
În speța de față se regăsește, deci, situația în care o parte (pârâta) a profitat de starea de nevoie ori de neștiință sau ignoranță în care se găsea cealaltă parte (reclamantul) în momentul încheierii actului, așa încât, acesta este lovit de nulitate absolută pentru cauza imorală, situație statuată, ca atare, în mod constant de doctrina în materie.
Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că actul de vânzare - cumpărare încheiat între părți este afectat de nulitate absolută - față de disp. art. 948 pct.4 raportat la art.966 C.civ. rap. la art.6 alin.2 Noul Cod civil și, în consecință, a fost admisă acțiunea precizată, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112/25.02.2010 la B.N.P. M. V. – Azuga.
În raport de disp. art.10 din Legea nr.146/1997, a fost anulată ca netimbrată cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta D. M..
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâta C. N., arătând că s-a pronunțat o hotărâre atât netemeinică, cât și nelegală, analizând actele și probele prin prisma unor supoziții, fiind aplicate mai multe prevederi legale, în mod greșit, în schimb, alte prevederi legale în materie nu au fost aplicate.
Astfel, instanța de fond, în mod greșit și fără nicio bază legală, a reține că pârâta C. N. ar fi perceput dobânzi la suma de 15.500 Euro până la suma de 29.000 Euro, făcând o legătură, practic, inexistentă între relația dintre Șipos D. M. cu reclamantul și relația acesteia cu reclamantul.
În ceea ce privește, strict, încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 112/25.02.2010, nu are niciun fel de legătură cauzală relația anterior încheierii acestuia dintre reclamantul D. L. și Șipos D. M., fiind profund nelegal să se facă această conexiune, câtă vremeă cu privire la așa zisul împrumut cămătăresc s-au făcut inclusiv cercetări penale finalizate prin Rezoluția nr.1148/P/2010/18.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria S..
Instanța de fond, cu privire la aceste cercetări, trece peste un aspect deosebit de relevant, și anume data formulării plângerii penale de către persoanele vătămate D. M. și D. L., potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, între reclamant și pârâta C. N. intervenind un prim antecontract de vânzare - cumpărare la data de 03.02.2010 prin care părțile și-au asumat obligații corelative care să aibă ca finalitate încheierea unui contract de vânzare - cumpărare în formă autentică până la data de 25.02.2010 pentru suma de 29.000 Euro despre care reclamantul menționează că a primit-o, în întregime, la data încheierii respectivului antecontract.
În măsura în care starea de fapt nu ar fi fost aceasta și, în realitate, reclamantul a primit de la pârâta doar 15.500 Euro și diferența până la 29.000 Euro ar fi reprezentat așa-zisa dobânda cămătăreasca, se poate punea întrebarea care este motivul pentru care nu a sesizat organele de urmărire penală imediat după încheierea acestui antecontract.
Dacă reclamantul susține că a fost victima unei afaceri cămătărești, avea posibilitatea să nu se mai prezinte la notar pentru încheierea actului final, denunțând către organele în drept această așa-zisă faptă, însă, acesta nu procedat în acest mod și, iar la 22 de zile după încheierea antecontractului, s-a prezentat, din nou, în fața notarului public, exprimându-si voința în mod liber și neechivoc pentru încheierea actului de vânzare - cumpărare în condițiile stipulate în antecontract.
Nici după această dată nu a denunțat așa-zisa cămătărie, făcând-o abia la data de 07.09.2010, așadar, după cca. 7 (șapte) luni de la data încheierii contractului.
Susține pârâta că aceste aspecte nu au fost sesizate de instanța de fond, fiind evident că sunt relevante, atunci când se analizează o astfel de cauză de nulitate, simplul fapt că la aceeași dată - 03.02.2010 a fost încheiat atât actul de vânzare - cumpărare între Șipos D. M. și reclamantul D. L. M., cât și actul dintre D. L. și pârâta C. N. neavând niciun fel de relevanță în tratarea cauzei de nulitate cu care instanța a fost investita.
Nu interesează ce s-a întâmplat, ulterior ,cu suma de 29.000 Euro pe care a primit-o reclamantul de la pârâtă, faptul că o parte din aceasta a fost înapoiată lui Șipos D. M. sau nu, câtă vreme, există un raport juridic distinct, consfințit printr-un act autentic.
Instanța de fond a rezolvat acest litigiu, încercând să dea eficiență prezumțiilor, însă, confundă prezumțiile, ca mijloc de probă în legislația noastră cu presupunerile, neputându-se elucida un litigiu prin presupuneri sau prin analogii nedovedite.
Instanța de fond a ignorat, cu desăvârșire, prevederile art.1171 C.civ. potrivit cărora actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut și dispozițiile art.1173 C.civ. potrivit cu care actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, prin aceste dispoziții stabilindu-se modalitatea în care actul autentic face dovada celor menționate în conținutul său atât între părți, cât și față de terți.
Faptul că, în acea zi, au fost perfectate cele două contracte cu preturi diferite, nu este, nicidecum, prin el însuși, un fapt care să conducă instanța la o apreciere de maniera în care a fost făcută, părțile având libertatea deplină de a fixa cuantumul prețului, fără însă ca acesta să fie derizoriu, adică să fie atât de mic încât să nu poată constitui cauza obligației civile.
În ceea ce privește limita superioara a prețului, nu există o regulă în Codul civil.
Instanța de fond nu a reținut că martorul C. V. este, de fapt, concubinul pârâtei C. N. și, de aceea, a fost prezent la vizionarea apartamentului, fiind de notorietate faptul că, în foarte multe familii, în astfel de situații, bărbatul este cel care ia decizii de acest gen.
Nu are relevanță proveniența sumei de bani cu care s-a cumpărat acest bun, iar sub acest aspect, pârâta consideră ca instanța a intrat în cercetarea unor situații care exced cadrului cauzei, în condițiile în care, aceasta a avut un loc de muncă și a fost ajutată și este, și în continuare, de părinți, concubinul său are, de asemenea, un loc de muncă și, având în vedere, vârsta acestora este evident ca au avut posibilitatea să facă economii bănești.
Este inacceptabil ca o persoana de bună credință, cu atât mai mult un cumpărător de bună credință să fie tratat, în acest mod, și să ajungă chiar să fie asimilat unor categorii de oameni cu care nu are nicio legătura, doar pe supoziții și presupuneri.
Opinează pârâta că, în fața actului autentic, orice altă prezumție sau mijloc de probă nu trebuie să primeze, în speța de față, instanța de fond dând eficiență presupunerilor în fata actului autentic și a forței sale probante.
Prin pronunțarea unei astfel de soluții se aduce atingere gravă încrederii în forța doveditoare a actului autentic și a mențiunilor făcute în cuprinsul acestuia, încâlcindu-se flagrant dispozițiile legale cu privire la aceste aspecte.
Câtă vreme, reclamantul nu a invocat ca motiv de nulitate constrângerea fizică sau morală și nu s-a dovedit că acestea au existat, contractul încheiat este pe deplin valabil.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care a fost investita în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, însă, nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, în condițiile în care, din cuprinsul acțiunii cu care a fost investită, rezultă că s-a cerut restabilirea situației anterioare care presupune obligarea reclamantului la restituirea către parată a prețului contractului, respectiv a sumei de 29.000 Euro.
Astfel, . face parte dintr-un subsidiar îndepărtat, în situația în care s-ar constata nulitatea absoluta a acestui contract, este imperios necesar ca reclamantul sa fie obligat la plata prețului din contract.
O altă critică a vizat faptul că, în speță, cheltuielile de judecata sunt foarte mari raportat la complexitatea acestei cauze, parata fiind pusa în postura de a pierde imobilul cumpărat cu buna credința, de a pierde de asemenea si suma de bani plătită ca preț pentru imobil și de a fi obligata si la cheltuieli de judecata . mare.
Primindu-se dosarul cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
În raport de motivele de apel formulate de apelanta - pârâtă C. N., intimatul – reclamant D. L. M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (f.32).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit disp. art. 948 C.civ. „condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită”.
Cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act și împreună cu consimțământul formează voința juridică.
În literatura de specialitate, s-a admis în general că, în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat și scopul mediat.
Scopul imediat – causa proxima – numit și scopul obligației este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, în contractele sinalagmatice, cauza consimțământului fiecărei părți, constând în reprezentarea, respectiv prefigurarea mintală a contraprestației (o parte se obligă știind că și cealaltă parte se obligă, la rândul ei).
Scopul mediat – causa remota – numit și scopul actului juridic constă în motivul determinat al încheierii unui act juridic civil; acest motiv se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.
Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Cea de-a treia condiție de valabilitate a cauzei – să fie licită și morală – prevăzută expres în art. 966 C.civ. care prevede că „obligația fără cauză, sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”.
Conținutul acestei condiții este precizat de art. 968 C.civ. care stipulează că „cauza este nelicită, când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Dată fiind această prezentare analitică a cauzei ca element al actului juridic civil, prin prisma funcției acesteia se reține că, în speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 347 – C, reclamantul D. L. M. a dobândit prin cumpărare de la S.C. C. S.A., imobilul situat în Azuga, ., jud. Prahova, compus din o cameră de locuit, în proprietate exclusivă, cu bucătărie, verandă și pivniță și, în indiviziune, hol acces pivniță și hol acces casa scării (parter).
Prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat „Convenție” încheiat la data de 05.05.2009, între numitul S. D. M. și reclamantul D. L. M., s-a stabilit ca acesta din urmă urmează să plătească celui dintâi, anumite sume de bani, la datele convenite de părți, după cum urmează: la data de 25.06.2009 suma de 500 euro, la data de 25.07.2009 suma de 500 euro și la data de 25.08.2009 suma de 5500 euro.
În cuprinsul sus menționate chitanțe, s-a stipulat că, în situația achitării în totalitate a sumelor arătate, numitul S. D. M. se obligă să transfere către reclamantul D. L. M. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Azuga, ., jud. Prahova.
Astfel, anterior încheierii înscrisului sub semnătură privată, dar în aceeași zi, respectiv 25.05.2009, ca o garanție a restituirii de către reclamant a sumelor ce i-au fost împrumutate de către S. D. M., s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.818 prin care reclamantul a înstrăinat lui S. D. M., căsătorit cu S. M., imobilul situat în Azuga, ., jud. Prahova, alcătuit dintr-o cameră de locuit și dependințe: bucătărie și verandă, în suprafață utilă de 34,45 mp. împreună cu o cotă indiviză de 9,53% din părțile și dependințele de folosință comună ale întregului imobil, precum și terenul aferent atribuit în proprietate, în suprafață de 26,15 mp, precum și în indiviziune holul de acces la pivniță și holul de acces la casa scării, inclusiv pivnița situată la demisolul imobilului.
Prețul total al vânzării a fost de 6.500 euro, preț pe care reclamantul vânzător a declarat că l-a primit în întregime în chiar ziua autentificării actului de vânzare – cumpărare.
În contractul de vânzare – cumpărare s-a mai stipulat și împrejurarea potrivit căreia cumpărătorul intră în stăpânirea de fapt a imobilului în ziua autentificării actului, iar în stăpânirea de fapt la data de 25.08.2009 când vânzătorul se obligă să elibereze apartamentul.
La data de 03.02.2010, s-a perfectat contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.83 prin care S. D. M., personal și ca mandatar al soției sale S. E. M., în calitate de vânzători au înstrăinat reclamantului D. L. M., în calitate de cumpărător, imobilul înscris în C.F. nr.2977 a localității Azuga, nr. cadastral 233/-0;D,233/-/-D format din apartament cu o cameră, având suprafața construită – 40,49 mp., suprafața utilă 34,45 mp. și pivnița situată la demisol cu o suprafață utilă de 14,02 mp., părți de uz comun; în indiviziune – hol acces pivniță, hol casa scării, parter, imobil situat administrativ în localitatea Azuha., ., jud. Prahova, imobil dobândit de vânzători, în baza contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.818/25.05.2009.
Prețul stipulat în contract a fost stabilit de părți la suma de 6.500 euro care a fost integral achitat de cumpărătorul – reclamant.
La aceeași dată - 03.02.2010, conform înscrisului sub semnătură privată aflat la fila 27 dos. fond, numitul S. D. M., declara că a primit de la reclamantul D. L. M., suma de 15.500 euro, reprezentând contravaloarea apartamentului situat în Azuga, ., jud. Prahova.
Potrivit antecontractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr.84/3.02. 2010, încheiat între reclamantul D. L. M., în calitate de promitent - vânzător și pârâta C. N., în calitate de beneficiar - cumpărător, s-a convenit în sensul că, vânzătorul se obliga să înstrăineze către cumpărător, în deplină proprietate, liber de orice sarcini și datorii, imobilul proprietate personală reprezentând apartamentul înscris în C.F. nr.2977 a localității Azuga, compus dintr-o cameră și pivniță, în proprietate exclusivă și, în indiviziune, hol acces pivniță, hol acces casa scării și parter, imobil situat în Azuga, ., jud. Prahova.
În ceea ce privește prețul și modalitatea de plată a acestuia, părțile contractante au convenit ca vânzarea – cumpărarea imobilului să se facă pentru suma de 29.000 euro, apreciat ca fiind un preț ferm, care nu poate fi modificat pe tot parcursul derulării contractului, vânzătorul obligându-se, conform art. III, să perfecteze actul în formă autentică, până cel mai târziu la data de 25.02.2010, termen în care vânzătorul se obligă, de asemenea, să îndeplinească toate formalitățile prevăzute de lege în vederea autentificării contractului de vânzare – cumpărare.
Astfel, la data de 25.02.2010, s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.112, prin care reclamantul D. L. M. a înstrăinat pârâtei C. N., imobilul situat în Azuga, ., jud. Prahova, prețul vânzării fiind de 29.000 euro care a fost achitat integral.
Potrivit clauzelor stipulate în contract, cumpărătoarea pârâtă C. N., urma să intre în stăpânirea de drept a imobilului la data autentificării actului și în stăpânirea de fapt a acestuia, la data de 3.06.2010.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, scopul tuturor operațiunilor succesive de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilul situat în Azuga, ., jud. Prahova, nu a fost acela ca, în speță, cumpărătorii respectivi să dobândească proprietatea apartamentului în litigiu, ci acela de a ascunde împrumuturi cu camătă acordate reclamantului D. L. M., astfel: de către S. D. M. suma de 6.500 euro care a perceput dobânzi până la suma de 15.500 euro, astfel cum acesta a recunoscut, în mod expres, în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, încheiat la data de 3.02.2010 și de către pârâta C. N., suma de 15.500 euro, la care s-au perceput dobânzi până la suma de 29.000 euro – prețul stipulat în contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.112/25.02.2010 a cărei nulitate absolută se solicită a se constata.
Din acest punct de vedere, instanța va reține nesinceritatea martorului S. D. M. (f. 197 – dos. fond) care, audiat la solicitarea pârâtei C. N., care, la interogatoriul propus a fi luat la solicitarea reclamantului, a arătat că nu îl cunoaște pe martor (f.109, dos. fond – întrebarea nr. 3) a declarat că, ulterior încheierii actului autentic a scris și semnat în întregime, o chitanță prin care arăta că a primit suma de 15.500 euro cu titlu de preț al apartamentului, deși, pretinde că nu a încasat suma respectivă, ci numai prețul din contractul de vânzare – cumpărare, respectiv 6.500 euro.
Că, pârâta C. N. nu a dobândit imobilul în litigiu în scopul de a deveni proprietar al acestuia, ci, pentru a ascunde existența unor operații oculte, respectiv de acordare a diferitelor sume de bani cu camătă, rezultă și din depoziția martorului C. V. (f.149 – dos. fond) care a menționat că a fost împreună cu aceasta în anul 2010, în orașul Azuga, însă numai martorul a vizionat imobilul ce urma a fi dobândit, pârâta neintrând în apartament.
Deși martorul precizează că, nu a fost de față la predarea prețului, arată că pârâta avea asupra ei suma de bani convenită cu acest titlu, pe care a și plătit-o reclamantului – vânzător, sumă de bani pe care a obținut-o „cu sacrificii”, plătind prețul fără să intre sau să vadă apartamentul cumpărat.
Această declarație vine în contradicție cu susținerea pârâtei C. N. la interogatoriul luat la solicitarea reclamantului (f.109 - dos. fond, întrebarea nr. 4) unde a arătat că ar fi vizionat imobilul înainte de a-l cumpăra „numai parțial, numai holul, de fapt, l-am văzut pe tot”.
Caracterul speculativ al operațiunilor succesive de vânzare - cumpărare a imobilului situat în Azuga, ., jud. Prahova rezultă, în mod cert și din împrejurarea că, potrivit contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 03.02.2010 între numitul S. D. M., în calitate de vânzător și reclamantul D. L. M., în calitate de cumpărător, este stipulat ca preț al vânzării suma de 6.500 euro pentru ca, în antecontractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr.84, perfectat în aceeași zi – 03.02.2010 – între reclamantul D. L. M., în calitate de vânzător și pârâta C. N., în calitate de cumpărătoare, pentru același imobil, s-a convenit prețul de 29.000 euro.
Susținerea pârâtei C. N., în sensul că, părțile contractante au libertatea deplină de a conveni asupra cuantumului prețului unui bun, fără însă ca acesta să fie derizoriu, cu precizarea că nu există nicio regulă înscrisă în Codul civil, în ceea ce privește limita superioară a prețului, nu poate fi reținută în cauza dedusă judecății, câtă vreme, condițiile în care a fost perfectat contractul de vânzare – cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, trebuie analizate în contextul tuturor operațiunilor succesive de vânzare - cumpărare ale imobilului în litigiu, operațiuni care, au avut drept scop, acela de a ascunde evidente împrumuturi acordate cu camătă.
Critica formulată de pârâtă în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care a fost investită, respectiv restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr.112/25.02.2010 nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, prin nota de ședință depusă la termenul de judecată din data de 31.05.2012 (f.141 - dos. fond) reclamantul D. L. M., identificat fiind cu datele din cartea de identitate, a învederat că înțelege să renunțe la capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situației anterioare, menținând numai cererea principală, vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între acesta și pârâta C. N..
În ceea ce privește suma de 2.760,96 lei la plata căreia a fost obligată pârâta cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant, instanța va avea în vedere că aceasta este compusă din taxă judiciară de timbru și timbre judiciare aferente pretențiilor deduse judecății, cheltuieli transport, fotocopiere acte, despăgubire pentru contravaloarea unei zile de lucru pentru martor și, nu în ultimul rând, onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, conform chitanței nr. 162/20.06.2012.
Raportat la gradul de complexitate al cauzei, la natura și specificul pricinii deduse judecății, onorariul perceput de apărătorul reclamantului este proporțional cu munca depusă de acesta, în condițiile în care angajat fiind la data de 27.04.2012, conform împuternicirii avocațiale (f.125 dos. fond), a acordat asistență juridică la 6 termene de judecată, formulând notă de ședință (f.126 - dos. fond) participând la audierea martorilor, depunând înscrisuri, precum și concluzii scrise, motiv pentru care și această critică urmează a fi înlăturată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în baza art. 296 C.pr.civ. va păstra în tot sentința atacată.
În temeiul disp. art.274 alin.1 C.pr.civ. va fi obligată apelanta – pârâtă C. N. să plătească intimatului - reclamant D. L. M. suma de 639,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului.
Având în vedere că prin încheierea din ședința Camerei de consiliu din data de 30.05.2013 a fost admisă cererea formulată de petenta C. N., dispunându-se acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii în totalitate a acesteia de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2080 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, instanța urmează a face aplicarea disp. art. 19 alin. 2 din OG nr. 58/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, text de lege care prevede că, „instanța poate dispune, însă odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar, la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului, a cauzat pierderea procesului, ori dacă prin hotărâre judecătorească acțiunea a fost exercitată abuziv”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - pârâtă C. N. domiciliată în București, ., Sector 1 și domiciliul ales la S.C.P.A. M., L. și Asociații din București, .. 12, ., ., Sector 3 împotriva sentinței civile nr.1305/ 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. L. M. domiciliat în Azuga, ., județul Prahova și intimata – intervenientă D. M. domiciliată în Azuga, ., județul Prahova, ca nefondat
Obligă apelanta la plata către intimatul D. L. M. a sumei de 639,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă apelanta la restituirea către stat a sumei de 2085 lei avansată de acesta cu titlu de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform încheierii de ședință din data de 30.05.2013
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 3.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
A. G. H. R. I. C.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. A.G.H. /Tehnored. R.C.
5 ex. - 27.06.2013
d.f._ Judecătoria S.
j.f. R. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul PRAHOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1119/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
