Anulare act. Decizia nr. 228/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 228/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 2813/204/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

Decizia civila nr.228

Ședința publică din data de

15 aprilie 2013

Președinte:

Judecator:

B. M.

A.-M. L.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant M. G. domiciliat în localitatea B. . jud. B., împotriva sentinței civile nr.3296/14.12.2011, pronunțată de judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă V. GH.M. domiciliată în mun. Câmpina . jud. Prahova.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2013 si 15.04.2013, când a pronunțat următoarea încheiere:

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/204/2009 reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâta V. Gh. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispun ă anularea testamentului aut. sub nr.982/29.04.,2009 de BNP M. C. și M. P., întocmit de sora sa, B. Gh. E. decedată la data de 10.05.2009 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este fratele defunctei B. Gh. E. și în ultimii ani de viață ai acesteia o vizita lunar ,având în vedere starea precară de sănătate a acesteia, cu toate că reclamantul locuia în B., lăsând bani persoanei care o îngrijea și ținând permanent legătura cu aceasta.

A mai arătat reclamantul că ultima dată a văzut-o pe sora sa în luna aprilie 2009, ocazie cu care a constatat că boala de care suferă și care i-a afectat memoria s-a agravat, iar la data de 14.05.2009 când s-a deplasat în mun. Câmpina persoana care o îngrijea respectiv pârâta i-a comunicat că sora sa a decedat la data de 10.05.2009 și a fost înmormântată în ziua următoare.

S-a mai arătat că fiind singurul moștenitor al defunctei B. Gh. E., aceasta neavând descendenți direcți, s-a interesat de succesiune ocazie cu care a aflat chiar de la notar că înainte cu 10 zile de a deceda sora sa a întocmit un testament în favoarea persoanei care o îngrijea, respectiv în favoarea pârâtei V. Gh. M., lăsându-i acesteia toate bunurile mobile și imobile, însă la momentul încheierii testamentului B. Gh. E. nu avea discernământ, având vârsta de 96 de ani, și fiind grav bolnavă, dovada fiind și faptul că la 10 zile de la semnarea testamentului aceasta a decedat.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

In dovedirea acțiunii reclamantul a depus în copie la dosar Testamentul aut. sub nr.982/29.04.2009 (f.6) certificatul de deces al defunctei B. Gh. E.. (f.5).

Pârâta V. Gh. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că dorința de a o gratifica a apar4ținut în exclusivitate defunctei, fără nici o determinare din partea sa, ca o recompensă pentru ajutorul și sprijinul pe care i l-a dat până sfârșitul vieții.

A mai arătat pârâta că a fost vecină cu numita B. E. și în ultimii 15 ani din viața acesteia au devenit foarte apropiate, ocupându-se zilnic de menajul defunctei, cu tot ceea ce avea nevoie (spălat, curățenie, piață, gătit o însoțea la medicul de familie ) nfiind ajutată la unele treburi gospodărești de soțul pârâtei, iar pentru aceste servicii defuncta rareori îi plătea sume mici de bani, mai mult simbolice, având o pensie mică, iar pârâta îi acorda acest ajutpor mai mult din milă și omenie, pentru că nu o ajuta nimeni din familie.

S-a mai arătat că reclamantul a vizitat-o doar de două ori în cei 15 ani pe mătușa sa și nu i-a plătiot pârâtei nici o sumă de bani pentru că a avut grijă de bătrână, iar când a venit în luna aprilie, a intrat în casă, și i-a cerut să-i arate actul casei fără să-l intereseze alte aspecte legate de boală, neputințele sau problemele defunctei.

De asemenea când pârâta i-a cerut telefonic ajutorul, reclamantul i-a spus că nu o poate ajuta pe defunctă pentru că nu are venituri și este mult prea departe, iar la propunerea sa de a o lua să o îngrijească la B., aceasta i-a răspuns că nu are cine, el neavând posibilități materiale.

In cauză au fost încuviințate la solicitarea părților probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza medico legală, și depozițiile a doi martori pentru fiecare dintre părți.

In cadrul probei cu înscrisuri la solicitarea instanței au fost depuse la dosar de către BNP M. C. și M. P., copiile actelor care au stat la baza testamentului a cărui anulare se solicită (f.11-17), copia fișei de consultație medicală a defunctei B. Gh. E. emisă de Dr. P. A. medic de familie (f.65-67), copia fișei de consultație medicală nr._/2002 emisă de Dr. E. N. medic specialist neurologie (f.103), de către pârâtă: copiile a unor cupoane de pensie emise pe numele defunctei B. Gh. E., contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr.2531/29.09.1964, (f.110) .

S-au luat interogatoriile reclamantului (f.55-57) și pârâtei (f.78-81).

Au fost audiați la solicitarea reclamantului martorii A. C. (f.59 ) și P. G. (f.60) iar la solicitarea pârâtei martorii M. A. (f.58) și P. A. (f.68).

A fost depus la dosar raportul de expertiză medico legală psihiatrică 842/29.11.2010 întocmit de SML Prahova (f.106-107) încuviințat de instanță la cererea reclamantului și un nou raport de expertiză medico legală psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici (114-118) încuviințat de instanță la solicitarea pârâtei.

La solicitarea instanței au fost depuse la dosar adresa nr.1548/04.05.2010 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean Prahova (f.92, adresa nr.73/21.04.2010 emisă de CMI Dr. Pria A., (f.91 verso) și adresa nr._/09.07.2010 emisă de CAS Prahova (f.97).

Judecătoria Campina, prin sentința civilă nr.3296 din 14.12.2011, a respins acțiunea formulată de reclamantul M. G. împotriva pârâtei V. GH. M., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 29.04.2009, cu zece zile inainte de decesul sau, defuncta B. Gh. E. a dispus prin testamentul autentificat sub. nr.982/29.04.2009 (f.6) ca intreaga sa avere mobila si imobila, sa ii revina paratei V. Gh. M., in conditiile in care defuncta nu era casatorita, nu avea descendenti directi, iar parintii sai erau decedati .

Pentru valabilitatea unui testament, ca act juridic, una din conditiile stabilite de art.948 codice civil, este reprezentata de consimtamantul valabil al patii ce se obliga, iar pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant.

Asa cum au aratat toti martorii audiati in cauza si cum a recunoscut si reclamantul prin raspunsul la intrebarea nr.19 din interogatoriu, in ultimii 10 ani, parata V. Gh. M., a fost persoana care a ingrijit-o pe defuncta, ocupandu-se de menajul acesteia și pregatirea mesei, in conditiile in care batrana suferise o . de sold nu se mai putea deplasa.

De asemenea martorii audiati la solicitarea paratei, M. A. (f.58) si P. A. (f.68) au relevat ca in cursul anului 2009 pana la momentul decesului, defuncta a fost perfect lucida,, intrucat le spunea epigrame, citea ziarele, le povestea despre viata lui Geo B., R. T. .

In plus martora P. A. (f.68), persoana care a asistat ca martora si la semnarea testamentului, a aratat ca la momentul intocmirii acestuia, B. E. era constienta, insa notarul s-a deplasat la domiciliul sau intrucat era netransportabila de 10 ani, datorita unei fracturi la picior, iar ideea de a intocmi testament paratei, i-a apartinut in totalitate defunctei, aceasta fiind persoana care a ingrijit-o pana in ultima clipa a vietii.

Urmeaza a fi inlaturate declaratiile martorilor A. C. (f.59) si P. G. (f.60) in sensul ca defuncta nu ar mai fi fost lucida la data intocmirii testamentului, acestia facand aprecieri proprii in legatura cu discernamantul defuctei, in conditiile in care martorul A. C. tinea doar legatura telefonic cu defuncta, iar martora P. G. nu a mai vizitat-o din luna decembrie 2008, cand a constatat ca aceasta era perfect lucida, iar ulterior au vorbit doar la telefon.

Asa cum declara toti martorii audiati in cauza, in ultimul an (2009) defuncta nu mai auzea, dar aceasta hipoacuzie nu era de natura sa ii afecteze capacitatea psihica de a fi constienta de faptele sale.

Desi in raportul de expertiza medico-legala intocmit initial in cauza de catre SML Prahova (f.106,107) se concluzioneaza pe baza actelor medicale depuse la dosar, ca defuncta nu avea la data semnarii testamentului capacitatea psihica de intelegere si apreciere critica a continutului si consecintelor faptelor sale (discernamant abolit), cel de-al doilea raport de expertiza intocmit in cauza de Comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul INML-„M. Minovici” (f.113-118) avizat de Comisia de avizare si control de pe langa INML Bucuresti, stabileste ca nu se pot delimita elemente cu valoare criteriologica, prin care sa se demonstreze lipsa capacitatii pshice de exercitiu, a numitei B. E., la data intocmirii testamentului .

Asadar din cuprinsul acestui din urma raport de expertiza, ce este luat in considerare de catre instanta intrucat a fost intocmit de o comisie superioara celei dintai, coroborat cu depozitiile martorilor, M. A. (f.58) si P. A. (f.68), instanta retine ca in cauza reclamantul nu a facut dovada faptului ca la data intocmirii testamentului autentic nr.982, respectiv la data de 29.04.2009, numita B. E., nu avea discernamant, varsta inaintata a acesteia, de 96 de ani si faptul ca a decedat dupa 10 zile de la incheierea acestui act, neconstituind criterii suficiente pentru aprecierea incapacitatii sale psihice, urmand ca in temeiul art 948 codice civil, sa respinga actiunea ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs-recalificat apel-reclamantul M. G. anularea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrarii de probe noi iar in subsidiar schimbarea in tot a sentintei apelate si admiterea actiunii.

Se mentioneaza ca desi a solicitat efectuarea de demersuri in acest sens, expertiza efectuata la fond a avut in vedere numai acte medicale completate pana in anul 2004, in conditiile in care testamentul a fost incheiat in 2009.

Nu au fosst analizati din punct de vedere medical ultimii 5 ani din viata defunctei in raport si de depozitiile martorilor P. G. si A. C..

Expertiza medico-legala efectuata cuprinde mai mult o opinie subiectiva a medicului neurolog.

Mai mult, testamentul a fost incheiat fara asistenta unui reprezentant al autoritatii tutelare si fara un certificat medical obtinut de notar.

In acest sens, declaratiile martorilor M. A. si P. A. sunt nesincere.

Parata a formulat intampinare prin care solicita respingerea apelului ca nefondat.

Considera ca medicul de familie a comunicat instantei toate actele si informatiile medicale pe care le detinea. Probatoriul administrat nu a aratat probleme medicale deosebite in ultimii 5 ani din viata defunctei.

S-a dat eficienta concluziilor celui de-al doilea raport de expertiza intocmit de catre Comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul INML avizat de Comisia de avizare si control.

Obigatia asistarii nu este prevazuta de legislatie pentru actele pentru cauza de moarte iar din cauza varstei si tremurului accentuat al mainii, defuncta a semnat testamentul prin aplicarea amprentei digitale, decizia notarului fiind in acest sens.

Toate discutiile telefonice se purtau prin intermediul intimatei-parate, defuncta avand o deficienta de auz.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

La termenul din 01.04.2013, tribunalul a unit cu fondul cererea apelantului-reclamant de completare a probatoriului prin efectuarea unei noi expertize medico-legale.

Examinând cererea de completare a probatoriului si sentinta apelată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că cererea si apelul sunt nefondate pentru considerentele care se vor expune în continuare:

Art. 295 alin.2 C.pr.civ. prevede ca instanta de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta precum si administrarea altor probe, daca le considera necesare pentru solutionarea cauzei.

Tribunalul constata ca cele doua expertize medico-legale au avut obiective clar stabilite si au fost evaluate de instanta in raport cu probatoriul coroborat.

Raportul de expertiza nr.A_ a fost intocmit de Comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul INML si avizat de Comisia de avizare si control.

O noua opinie medicala nu poate aduce alte argumente in afara celor care sustin concluziile diferite ale rapoartelor de expertiza, avand in vedere gradul si specializarea medicilor.

Raportat la cele retinute, tribunalul va respinge cererea de suplimentare a probatoriului ca fiind neintemeiata.

Probatoriul suplimentar efectuat in rejudecarea apelului releva temeinicia hotararii primei instante. Astfel, fisa medicala a defunctei B. E. nu releva alte afectiuni suplimentare fata de cele avute in vedere la efectuarea expertizelor de specialitate la fond.

Ori cel de-al doilea raport de expertiza intocmit in cauza de Comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul INML-„M. Minovici” avizat de Comisia de avizare si control de pe langa INML Bucuresti, stabileste ca nu se pot delimita elemente cu valoare criteriologica, prin care sa se demonstreze lipsa capacitatii pshice de exercitiu, a numitei B. E., la data intocmirii testamentului .

In mod corect acest raport a fost luat in considerare de catre instanta de fond intrucat a fost intocmit de o comisie superioara celei dintai, si se coroboreaza cu un probatoriu credibil-declaratiile martorilor M. A. si P. A. precum si constatarile personale ale agentului instrumentator, notarul.

Aprecierile martorilor A. C. si P. G. sunt indirecte, dat fiind legatura telefonica sau o vizita anterioara din 2008.

Existand o certa deficienta de auz, varsta de 96 ani, afectiuni ale sistemului locomotor si o motivatie comprehensibila-intimata a ingrijit-o clar timp de 10 ani-este credibila constatarea personala a notarului privind dorinta de imprimare a amprentei digitale a defunctei B. E..

In plus raportul de expertiza medico-legala al S.M.L. Ploiesti nu contine o motivatie clara a concluziilor in afara de evidentierea diagnosticului medical.

In raport de dispoz.art.948 si 1169 C.civ.vechi, apelul va fi respins ca nefondat.

Raportat la culpa procesuala a apelantului-reclamant dar si la prev. art. 274 alin.3 C.pr.civ., va obliga apelantul-reclamant la plata catre intimata-parata a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat, suma stabilita prin reducerea celei de 2.900 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de completare a probatoriului formulata de apelantul-reclamant M. G., ca fiind neintemeiata.

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant M. G. domiciliat în localitatea B. . jud. B., împotriva sentinței civile nr.3296/14.12.2011, pronunțată de judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă V. GH.M. domiciliată în mun. Câmpina . jud. Prahova, ca fiind nefondat.

Obliga apelantul-reclamant la plata catre intimata-parata a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat, redus in baza art.274 alin.3 C.pr.civ., de la suma de 2.900 lei solicitata cu acest titlu.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.04.2013

Președinte, Judecator

B. M. A. M. L.

Grefier

E. M. Red. BM

ex.4/04.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 228/2013. Tribunalul PRAHOVA