Acţiune în constatare. Decizia nr. 1066/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1066/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 5221/204/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1066

Ședința publică din data de 13.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: G. D.

Judecător: C. I.

Judecător: C. R. I.

Grefier: B. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant E. M., domiciliat în Comuna Telegam .. 917B, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 968/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul – pârât DĂNEASCĂ D., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 416 lei și timbru judiciar de 2,5 lei după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul-reclamant E. M., împotriva sentinței civile nr. 968/29.03.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul-pârât Dănească D., constată următoarele:

În ședința publică din data de 13.06.2013 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurentul – reclamant E. M. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art. 20 alin. 1-3 cu aplicarea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 416 lei si un timbru judiciar de 2,5 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995 modificata, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.

Prin încheierea de ședință din data de 27.05.2013 s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentul – reclamant, iar prin încheierea de ședință din data de 11.06.2013 s-a respins cererea de reexaminare a încheierii de ședință din data de 27.05.2013.

Cum recurentul nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate pana la termenul de judecata stabilit, din data de 13.06.2013, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila cu aplicarea art. 21 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu art. 3 din OG nr. 32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de recurentul – reclamant E. M. împotriva sentinței civile nr. 968/2013 a Judecătoriei Câmpina, ca fiind netimbrat.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art. 6 par. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fara nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul – reclamant E. M., domiciliat în .. 917B, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 968/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul – pârât DĂNEASCĂ D., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.

Președinte

Judecători

G. D.

C. I.

C. R. I.

Grefier

B. A.

Operator de data cu caracter personal 5595.

Red./Tehnored. B.A.

2ex/_

Dosar fond nr._ – Judecătoria Câmpina

J.f. Ș. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1066/2013. Tribunalul PRAHOVA