Cereri. Decizia nr. 887/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 887/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1402/331/2011/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 887

Ședința publică din data de 16.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. R. I.

Judecător: C. I.

Judecător: G. D.

Grefier: B. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 7, județul Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 19.04.2012 a Judecătoriei Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M., domiciliată în Comuna Gornet, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – pârâtă P. M., personal, lipsind recurenta – reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune rectificarea citativului întocmit pentru acest termen de judecată întrucât în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 recurenta – reclamantă fiind o instituție publică este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța procedează la identificarea intimatei – pârâte P. M..

Având cuvântul, intimata – pârâtă arată că nu știe despre ce este vorba în acest dosar. Arată că a primit motivele de recurs și lasă la aprecierea instanței, întrucât nu știe ce s-a cerut, nu are pregătire juridică și nu știe de ce a fost citată.

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, reclamanta APIA – Centrul Județean Prahova, în contradictoriu cu pârâta P. M., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 100 lei, cu titlu de creanță, ce reprezintă sprijinul financiar acordat sub formă de bonuri valorice, acordarea dobânzilor de întârziere aferente acestei sume, în cuantum de 72,26 lei, la data formulării prezentei acțiuni și până la data efectivă a plății inclusiv, acordarea penalităților de întârziere aferente acestei sume, în cuantum de 15 lei la data formulării prezentei acțiuni și până la data efectivă a plății inclusiv.

Prin încheierea ședinței publice din 19.04.2012, Judecătoria Vălenii de M. a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 1551 C.p.c., întrucât reclamanta nu a făcut dovada citării prin publicitate a pârâtei prin publicarea citației într-un ziar de largă răspândire națională.

Împotriva acestei încheieri, a declarat APIA recurs, solicitând anularea acesteia și repunerea cauzei pe rol.

În motivare, s-a precizat că la data de 04.10.2011, a depus la dosarul cauzei precizarea la cererea de chemare în judecată, solicitând citarea pârâtei la adresa din com. Gornet, ., jud.Prahova. In încheierea a cărei anulare este solicitată prin recursul declarat, a susținut recurenta, adresa pârâtei este tot cea veche, respectiv nr. 511, în loc de 535, instanța neluând în considerare solicitarea sa, caz în care citarea prin publicitate nu ar mai fi fost necesară.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.p.c. reține următoarele:

În urma depunerii la dosarul cauzei a precizării cererii de chemare în judecată de către APIA – Centrul Județean Prahova, în sensul indicării domiciliului pârâtei în com. Gornet, ., jud.Prahova, instanța a dispus citarea pârâtei la domiciliul indicat (fila 26 dosar fond), însă citația s-a întors la dosar cu mențiunea că pârâta nu mai locuiește la adresa respectivă, împrejurare față de care instanța a dispus citarea prin publicitate, prin afișare la ușa instanței și prin citarea într-un ziar de largă răspândire în sarcina reclamantei.

Potrivit art. 95 alin. 1 C.p.c., „când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate. Citarea prin publicitate se face afișându-se citația la ușa instanței și se publică și în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, atunci când președintele completului de judecată apreciază că o astfel de măsură este necesară”.

Tribunalul apreciază că citarea prin publicitate a pârâtei a fost dispusă în mod corect de instanța de fond, având în vedere faptul că de la ambele domicilii indicate ale pârâtei citațiile s-au întors cu mențiunea că aceasta nu ar mai locui acolo.

Potrivit art. 1551 C.p.c., „când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege sau stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata (…)”.

Având în vedere neîndeplinirea de către reclamantă a obligației impusă de instanță de a face dovada publicării citației pârâtei într-un ziar de largă răspândire, în mod corect, a fost dispusă măsura suspendării judecării cauzei, în baza art. 1551 C.p.c.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.p.c., va respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA împotriva încheierii de ședință din data de 19.04.2012 a Judecătoriei Vălenii de M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 7, județul Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 19.04.2012 a Judecătoriei Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M., domiciliată în Comuna Gornet, ., județul Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16.05.2013.

Președinte, Judecători,

C. R. I. I. CioponeaGheorghe D.

Grefier,

A. B.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./tehnored.CI

2 ex./11.06.2013

Dosar fond_ Judecătoria Vălenii de M.

Judecător fond- B. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 887/2013. Tribunalul PRAHOVA