Contestaţie la executare. Decizia nr. 518/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 518/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 16957/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 518
Ședința publică din data de 26.03.2013
Președinte: M. C.-A.
Judecător: P.-A. A.
Judecător: Ș. O.-C.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/18.10.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații S. D. L. și S. A. G., domiciliați în Ploiești, ., nr. 210A, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 97 lei, conform OP nr. 69/28.01.2013, și timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._/ 281/2012, contestatoarea S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă” SA a formulat, în contradictoriu cu intimații S. D. L. și S. A. G., contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului nr. 22/2012 al B. R[dulescu R., reducerea cheltuielilor de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea au arătat că prin somația emisă în cadrul dosarului nr. 22/2012 al B. R. R. a fost înștiințată că, urmare cererii de executare silită formulată de intimați, s-a solicitat executarea silită a deciziei civile nr. 3004/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în cadrul dosarului nr._, fiind înștiințată asupra faptul că în termen de 10 zile de la primirea somației să îndeplinească obligațiile prevăzute în titlul executoriu de a plăti creditorilor drepturile bănești câștigate, precum și la achitarea sumei de 2.867,20 lei reprezentând cheltuieli de executare și onorariu executor.
A invocat contestatoarea excepția nulității actelor de executare, întrucât comunicarea somației de executare s-a făcut cu mari vicii de procedură, în sensul că nu cuprinde elementele prevăzute de 387 C.proc.civ, în somație fiind trecut în mod greșit denumirea și sediul.
În drept, se invocă dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ, art. 274 C.proc.civ, art. 372, art. 387, art. 391 C.proc.civ.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță si nu au depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința civilă nr._/18.10.2012 Judecătoria Ploiești a respins contestația la executare formulată de contestatoarea ca neîntemeiată și s-a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._, instanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții Sireș A. G. și Sireș D. L., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, și a obligat pârâta la plata salariului suplimentar actualizat în raport cu rata inflației până la data plății efective, către reclamanta Sireș A. G. – pentru anii 2007, 2008 și 2009 și către reclamantul Sireș D. L. – pentru anii 2007 și 2009. De asemenea, instanța a obligat pârâta la plata, către fiecare dintre reclamanți, a primei ocazionate de Ziua Feroviarului, actualizată în raport cu rata inflației, aferentă anilor 2008, 2009 și 2010, a ajutorului material de Paști pentru anul 2009 și a ajutorului material de C. pentru anul 2009.
Prin încheierea din data de 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în Dosarul nr._ a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. R. R. și a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, la cererea creditorilor S. D. L. și S. A. G., privind pe creditoarea SNTFM CFR Marfă SA București.
La data de 04.04.2012, B. R. R. a emis pentru contestatoare Somația și Procesul-verbal privind plata cheltuielilor de executare, prin care contestatoarea era somată ca, în termen de 10 zile de la primirea, lăsarea, afișarea sau înmânarea somației la domiciliul debitoarei contestatoare, aceasta să îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoriu, în sensul de a plăti creditorilor intimați S. D. L. și S. A. G. salariul suplimentar, actualizat în raport cu data inflației la data plății efective, către creditoarea Sireș A. G. – pentru anii 2007, 2008 și 2009 și către creditorul Sireș D. L. – pentru anii 2007 și 2009. Totodată se arată că debitoarea este obligată la plata, către fiecare creditor, a primei ocazionate de Ziua Feroviarului, actualizată în raport cu rata inflației, aferentă anilor 2008, 2009 și 2010, a ajutorului material de Paști pentru anul 2009 și a ajutorului material de C. pentru anul 2009.
S-a prevăzut, de asemenea, că în termenul menționat, debitoarea este obligată să achite și cheltuielile de executare aferente dosarului de executare, în cuantum de 2.867,20 lei.
Actele de executare menționate au fost comunicate contestatoarei la punctul de lucru din Ploiești, ., jud. Prahova, conform dovezii de comunicare depuse, acestea fiind primite de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, care a semnat de primire.
În ceea ce privește viciul de procedură privind menționarea greșită a sediului social al contestatoarei, față de disp. art. 387 C.proc.civ., instanța de fond a reținut că în mod corect au fost emise actele de executare la punctul de lucru al intimatei din Ploiești, existența unui punct de lucru al intimatei în Ploiești rezultând, atât din cuprinsul cererii de executare silită, cât și din conținutul statelor de plată depuse la dosarul cauzei de contestatoare care poartă mențiunea „remiza Ploiești”.
Instanța de fond a reținut ca neîntemeiate susținerile contestatoarei sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât certificatul constatator depus la fila 8 dosar fond a fost emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 29.08.2011, anterior emiterii statelor de plată menționate și actelor de executare efectuate în cauză.
De asemenea, s-a reținut ca nefondată și susținerea contestatoarei privind plata integrală a sumelor datorate intimaților, de bunăvoie, anterior emiterii actelor de executare, atât timp cât statele de plată depuse de contestatoare și 14 dosar nu fac dovada plății integrale a sumelor datorate către intimați conform titlului executoriu - sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ .
Contestatoarea nu a făcut dovada că a executat de bunăvoie, în întregime, obligația conținută în titlul executoriu, astfel că obiectul executării silite există, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de disp. art. 578 C.proc.civ., privind declanșarea procedurii de executare silită.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare silită, criticat de contestatoare, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 3717 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. Debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu, prin executare voluntară. Având în vedere că nu a fost îndeplinită de bunăvoie obligația, de către contestatoare, aceasta este obligată, potrivit legii, să achite cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, instanța neputând reține că acestea au fost fixate într-un cuantum excesiv.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR MARFĂ" SA, arătând că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit al acestuia.
În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că a formulat contestație împotriva executării silite a sentinței Civile nr. 3004/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, ce face obiectul dosarului de executare nr. 22/2012 al B. R. R., prin care a solicitat: admiterea contestației si anularea actelor de executare efectuate în dosarului de executare nr. 22/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc R. R.; reducerea cheltuielilor de executare solicitate de executor în dosarul de executare, car sunt exagerat de mari, stabilite prin încălcarea legii, nu reflectă realitatea, necesitatei si caracterul rezonabil al cuantumului lor, față de munca depusa si de complexitatea cauzei; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate.
Prin somația emisă în dosarul de executare nr. 22/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc R. R., a fost înștiințată asupra faptului că, urmare cererii de executare silită formulată de către Sireș D. L. și Sireș A. G., s-a solicită executarea silită a Sentinței Civile nr. 3004/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ .
A fost somată ca în termen de 10 zi de la primirea acesteia, să îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoriu de a plătii creditorilor Sireș D. L. și Sireș A. G. a drepturilor bănești câștigate prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, precum și Ia achitarea sumei de 2.867,20 lei reprezentând cheltuielile de executare și onorariu executor judecătoresc.
Contestatoarea a invocat excepția nulității actelor de executare silită întocmite de B. R. R. în dosarul de executare nr. 22/2012, împotriva sa, pentru motive prezentate mai jos.
Astfel, susține contestatoarea, comunicarea somației de executare s-a făcut cu mari vicii de procedură, în sensul că nu cuprinde elementele prevăzute de art. 387 C.proc.civ., ceea ce duce la anularea actului de executare conform art. 391 C.proc.civ. În acest sens, se pretinde că denumirea și sediul societății contestatoarea sunt: SNTFM „CFR Marfă" SA are sediul social în București, Sectorul 1, .. 38, iar în In somație este trecut în mod greșit sediul social și anume în Ploiești, ., jud. Prahova, fapt ce atrage anularea executării.
Contestatoarea menționează că a anexat la dosarul de fond Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului din data de 30.08.2011, conform căruia sediul social este neschimbat încă de la înființare din anul 1998, si nu anterior emiterii statelor de plată și actelor de executare, cum în mod eronat a reținut instanța de fond, mai mult, sediul rezultă chiar și din Sentința Civilă nr. 3004/21.11.2011 pusă în executare.
De asemenea, contestatoarea mai precizează că, deși executarea silită este pornită în numele ambilor creditori, în temeiul sentinței civile nr. 3004/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, pentru S. A. G. a achitat integral drepturile bănești prevăzute prin titlul executoriu. Astfel, susține contestatoarea, în baza cererii dnei. Sireș A. G., înregistrată sub numărul CZ1/389/21.02.2012 depusă la Cabinet Manager, prin care a solicitat drepturile bănești prevăzute în titlul executoriu nr.3004/21.11.2011, au fost calculate aceste drepturi în sumă totală de 4.793 lei, iar această sumă de bani a fost ridicată integral și personal de către reclamanta Sireș A. G. de la casieria societății în data de 09.03.2012, conform Dispoziției de plată nr. 15/09.03.2012, deci cu mult înainte de 15.03.2012, data în care s-a pronunțat si s-a admis încuviințarea executării silite formulată de B. R. R., și nu ulterior, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Pentru reclamantul Sireș D. L., contestatoarea a precizat că acesta a formulat cererea de acordare a drepturilor bănești în data de 06.04.2012, cererea fiind înregistrată la Cabinet Manager sub numărul CZ1/822/ 06.04.2012, iar urmare a cererii formulate de acest reclamant au fost calculate drepturile bănești solicitate conform statului de plată pe luna aprilie 2012, pentru suma totală de 4.594 Iei, urmând ca reclamantul să își încaseze drepturile bănești, dar ca urmare a somației din dosarul de executare nr. 22/2012 comunicată în data de 11.04.2012, nu s-au mai efectuat acesta plată pentru a se evita efectuarea unei duble plăti (atât de bună voie cât și prin executare) până la lămurirea situației cu B. R. R..
Contestatoarea a mai menționat că, deși a adus la cunoștința B. despre aceste erori, nici până la data prezentei nu a primit un răspuns sau vreun alt act din care să rezulte anularea actelor de executare împotriva societății și refacerea actelor de executare.
De asemenea, contestatoarea a mai susținut că acele cheltuieli de executare solicitate în dosarul de executare sunt exagerat de mari, stabilite prin încălcarea legii, nu reflectă realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor, față de munca depusa si de complexitatea cauzei. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 387 C.proc.civ., în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație, care are caracterul unui act începător de executare. Somația adresată de către intimat contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificația juridică a unei simple notificări, ci reprezintă un act prin care creditorul și-a manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
Or, în cazul de față, susține contestatoarea, aceasta a făcut dovada că nu este vorba despre un refuz, dimpotrivă a achitat de bună voie drepturile solicitate, dar intimatul Sireș D. L., cu rea-credință, a pornit executarea silită, știut fiind faptul că deja încasase drepturile bănești ce se cuveneau soției, iar pentru dânsul aceste drepturi erau deja calculate și urmau sa fie achitate, doar pentru a aduce un prejudiciu voit societății (eventual prin blocarea conturilor și obligarea la plata cheltuielilor de executare). În măsura în care debitul a fost achitat până la primul termen de judecată, se presupune singurul efort al executorului judecătoresc este cel legat de emiterea somației, iar cel al creditorul este, legat de înaintarea către executor a titlului executor. Cheltuielile de executare privesc doar aceste aspecte și nu pot avea valori foarte mari, în caz contrar fiind nejustificate, valoarea cheltuielilor de executare în această situație ar trebui să fi constituite la valoarea minimă prevăzută de Uniunea Executorilor Judecătorești. Nerespectarea acestor valori minimale este consideră ca infracțiunea de evaziune fiscală din partea executorului judecătoresc.
Contestatoarea a mai precizat că debitorul, în cazul în care a achitat debitul integral până la primul termen stabilit conform somației, va fi obligat să plătească cheltuieli de executare doar potrivit Procesului verbal de închidere a dosarului de executare și doar pentru operațiunile realizate de executorul judecătoresc. În cauza de față, suma datorată către intimatul Sireș D. L. este de 4.594 lei, iar conform Procesului verbal privind piața cheltuielilor de executare, doar onorariul executorului judecătoresc este de 2.728 Iei, deci mai mult de jumătate (59%) din suma de executat, fapt ce contravine dispozițiile imperative ale Legii nr. 188/2000 si Ordinului nr. 2550/C/2006, iar suma totală a cheltuielilor de executare fiind de 2.867,20 lei.
Conform anexei nr. 1 la Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/C/ 2006, pct. 1, cheltuielile de executare trebuiau să se încadrează în limitele prevăzute pentru notificarea si comunicarea actelor de procedura, onorariile minimale fiind de 20 lei iar onorariile maximale fiind de 400 lei în cazul de față onorariul este mai mult decât disproporționat.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 08.01.2013, sub același număr de dosar,_ .
Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare prin care să își exprime un punct de vedere.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenta-contestatoare, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, între părți a avut loc un litigiu de muncă, ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2004 pronunțată de Tribunalul Prahova în acest dosar, contestatoarea SNTFM CFR Marfă SA a fost obligată să plătească fiecăruia dintre intimații Sireș D. L. și Sireș A. G. câte o sumă de bani cu titlu de drepturi salariale.
Deoarece contestatoarea nu a achitat de bună voie sumele de bani respective, intimații au procedat la recuperarea lor pe calea executării silite, formându-se dosarul de executare nr. 22/2012 al B. R. R., ce face obiectul prezentei contestații la executare.
Examinând motivele de recurs invocate de contestatoare, tribunalul observă că ele sunt identice cu motivele formulate de aceasta prin contestația la executare însăși.
Astfel, în ce privește primul motiv de recurs, referitoare la neregularitatea comunicării actelor de executare, tribunalul constată că în cadrul executării silite contestatoarei i-au fost comunicate aceste acte de executare la adresa punctului de lucru din Ploiești, unde cei doi intimați și-au desfășurat activitatea.
Așadar, așa cum a reținut și instanța de fond, executorul judecătoresc nu a pretins că în Ploiești este sediul social al societății contestatoare, ci a comunicat aceste acte de executare (somația etc.) la adresa din Ploiești unde contestatoarea avea unde punct de lucru, în cadrul căruia intimații și-au desfășurat activitatea și de unde urma ca aceștia să își încaseze drepturile salariale cuvenite.
În ce privește greșita începere a executării silite pentru intimatei-creditoare, pe motiv ca drepturile salariale îi fuseseră deja achitate, tribunalul constată că, în materia litigiilor de muncă, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, art. 3711 alin. 1 prevede că Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar la alin. 2 se menționează că În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
În cauza de față, tribunalul constată că sentința, ce este executorie de drept conform art. 274 din Codul Muncii, și care a constituit titlu executoriu, a fost pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 21.11.2011, dată de la care contestatoarea avea posibilitatea de a achita din proprie inițiativă obligația de plată către intimați, stabilită în sarcina sa, însă contestatoarea nu a înțeles să își execute de bună voie obligațiile stabilite prin titlul executoriu.
Din dosarul de executare, depus în copie la instanța de fond se observă că intimata-creditoare Sireș A. G. s-a adresat executorului judecătoresc la data de 21.02.2012, iar până la această dată contestatoarea nu a fcăut vreo dovadă că ar fi achitat de bună voie debitul către intimată.
Faptul că, ulterior demarării procedurii de executare silită, contestatoarea a achitat o sumă de bani intimatei Sireș A. G. nu are relevanță, atâta timp cât intimata a investit executorul judecătoresc cu executarea silită împotriva contestatoarei, pentru recuperarea sumei de bani, mai ales că societatea contestatoare a plătit acea sumă de bani tot la o solicitare a intimatei, și nu din proprie inițiativă.
Prin urmare, și acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins.
În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs invocat de contestatoare, tribunalul constată că suma menționată de executorul judecătoresc, în cuprinsul procesului verbal privind plata cheltuielilor de executare (fila 41 dosar fond) cu titlu de onorariu executor judecătoresc, respectiv suma de 2.728 lei, tribunalul constată că aceasta a fost stabilită prin aplicarea procentelor prevăzute de Legea 188/2000 la întreaga sumă datorată de contestatoare către cei doi intimați și, prin urmare, a fost corect stabilită, așa cum temeinic a reținut și instanța de fond, sens în care va înlătura și această critică adusă sentinței pronunțate de instanța de fond.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 312 cu aplicarea art. 3041 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare SNTFM CFR Marfă SA împotriva sentinței civile nr._/18.10.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații SIREȘ D. L. și SIREȘ A. G., ambii domiciliați în Ploiești, ., nr. 210A, ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2013.
Președinte Judecători
M. C.-A. P.-A. A. Ș. O.-C.
Grefier
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
2 ex./26.04.13
d. f._ Judecătoria Ploiești
j. f. A. V.
Operator de date cu caracter personal 5595
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 248/2013. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 809/2013.... → |
|---|
