Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 934/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 934/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 1013/105/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 934
Ședința publică din data de 27.03.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: B. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „Despăgubiri Legea nr.221/2009 Lg.221/2009”, acțiune formulată de reclamantul D. I., domiciliat în Comuna Urlați, .. 7, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul D. I., reprezentat de avocat L. G., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantului depune la dosar note de ședință în care se indică perioadele și sentințele penale în baza cărora solicită admiterea acțiunii.
Având pe rând cuvântul, reprezentanta reclamantului și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 14.11.2012, constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamantului conform notelor de ședință și acordarea daunelor morale menționate în cererea de chemare în judecată și a cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea acțiunii, întrucât potrivit deciziilor nr. 1354 și nr. 1358/2010 ale Curții Constituționale, dar și deciziei nr. 12 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție art. 5 din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub dosar nr._ reclamantul D. I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului la plata sumei de 5.000.000 euro echivalentul in lei la data plații efective reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este fiul defunctului D. V., decedat la data de 22.01.1964, potrivit certificatului de deces nr. 457/1964, iar în perioada comunista, autorul său a suferit mai multe condamnări, așa cum rezulta din certificatul eliberat de Ministerul Justiției la data de 17 mai 1952 si adresa emisa de Administrația Naționala a Penitenciarelor - Penitenciarul cu regim de Maxima Siguranța B. nr. F_/13.03.2006.
Mai arată reclamantul că, potrivit adresei nr. P 2446/ 15.03.2006 eliberata de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se precizează ca tatăl său figurează cu dosare penale, respectiv dosarul nr._/ București si dosarul nr. 1718/ B., ce au fost predate Ministerului Justiției, urmând ca, ulterior, sa fie preluate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Reclamantul precizează că o prima condamnare a avut loc în anul 1948 pentru delict electoral, când a fost închis in perioada 1.12._49 la Penitenciarul G., conform sentinței nr. 543/ 1948 a Curții G., după care a fost din nou condamnat tot cu executare pedeapsă in perioada 1.12.1949 pana la 7.01.1951.
Reclamantul a mai arătat că, autorul său a fost din nou condamnat la 3 ani de închisoare pentru uneltire, in baza decizei penale nr. 247/ 25.09.1962 a Tribunalului Supreme al R.P.R. Colegiul M., sî a executat pedeapsa începând cu 11 .01.1962 in Penitenciarul de Maxima Siguranța B. pana la data de 22.01.1964 când a decedat.
Reclamantul a menționat că pe lângă aceste condamnări, prin procesul verbal din 22.11.1961 încheiat de cate Ministerul Afacerilor Interne Direcția Regionala Ploiești a fost pusa sub sechestru si jumătate din casa de locuit compusa din 5 camere situata in ., împreuna cu alte bunuri ale părinților săi si abia in anul 1965 a fost ridicat sechestru, așa cum se arata in cererea formulata de mama sa, D. F. la data de 12. 01.1965 si în adresa nr. 16 din 06.04.1965 eliberata de Sfatul Popular al Raionului Rm - Sărat.
Reclamantul apreciază că toate condamnările au afectat familia sa atât în trecut, cât și în prezent, frica nedispărând niciodată, deoarece traumele suferite de părinții săi in acele timpuri au influențat si existenta mea, transmițându-i acea stare de nesiguranța a faptului ca oricând poți fi condamnat pe nedrept si, de asemenea, tot datorita acestor condamnări ale tatălui său, nu a putut merge la facultate până în anul 1960, fiind în permanența urmărit de securitate.
In drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii 221/2009, art. 274 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: certificat de deces D. V., certificat de naștere D. I., certificat nr. 1208 din 17.05.1952, adresa nr. P 2446/ 15.03.2006 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, adresa din data de 13.03.2006 eliberata de de Administrația Naționala a Penitenciarelor - Penitenciarul cu regim de Maxima Siguranța B., proces verbal de sechestru din 22.11.1961 și sentința civila nr._ 1962 a Tribunalului Popular al Raionului Rm – Sărat, Reg. Ploiești.
La data de 23.06.2010 pârâta legal citată a formulat întâmpinare la acțiunea formulată, întrucât reclamantul D. I. nu indica ce prevedere din Legea nr. 221/2009 se aplica in cauza dedusa judecații, având în vedere că din conținutul acțiunii se retine ca autorul reclamantului D. V. a fost condamnat pentru "delict electoral", astfel încât temeiul de drept al condamnării nu se încadrează in faptele enumerate la art. 1 alin. 2 lit. "a - j " din actul normativ susmenționat și nici în prevederile alin. 3 ale art. 1.
Pârâta a menționat că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracțiunile politice de cele de drept comun, distincția fiind făcuta in raport de elementele laturii subiective, respectiv mobilul si scopul făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, in sensul ca, prin mobilul sau împrejurările săvârșirii, o infracțiune, aparent de drept comun, capătă caracter politic, dorind sa despăgubească acei făptuitori care au luptat împotriva regimului totalitar, care s-au implicat activ in răsturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimității puterii politice din acea perioada.
Pârâta a precizat că pentru "delict electoral" condamnarea reclamantului nu atrage, prin sine, o condamnare politica.
Mai precizează pârâta că în situația în care instanța va retine caracterul politic al condamnării solicită cenzurarea pretențiilor reclamantului in ceea ce privește suma ce reprezintă despăgubiri având în vedere practica CEDO din care se desprinde ideea conform căreia "despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei neurmărindu-se, practic, repunerea in situația anterioara care nu este posibila. In plus, tot CEDO statuează: "compensare suficienta si echitabila este considerata si constatarea faptei ilicite, aceasta având caracter reparatoriu".
Tinand cont de faptul ca jurisprudenta CEDO si recomandările Consiliului Europei sunt obligatorii si acestea arata ca: "despăgubirea are ca scop de a da o satisfacție sau o compensare victimei", pe cale de consecința nu se urmărește repunerea . care nu este posibila, ci se urmărește o compensație, "acordarea unei sume de bani care ar permite victimei sa uite..."
Daunele morale trebuie concretizate si dovedite de partea care le solicita, nefiind suficienta doar o simpla cerere, fara argumentație, care sa justifice prejudiciul moral, cu atat mai mult cu cat despăgubirile bănești acordate vor avea drept urmare creșterea patrimoniului victimei, care nu a fost diminuat.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.
In acest sens, s-a pronunțat si fosta Curte Suprema de Justiție - Secția civila prin Decizia nr. 3812/05.12.2000: " pentru ca instanța sa poată aplica aceste criterii apare insa necesar ca cel ce pretinde daunele sa producă un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce măsura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate si, pe cale de consecința, sa se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează sa compenseze prejudiciul".
In caz contrar, se poate ajunge in situația îmbogățirii fara just temei a reclamantului, si nu credem, asa cum am mai arătat, ca aceasta a fot intenția legiuitorului.
In același timp, chiar daca s-ar retine de catre instanța ca reclamantul trebuie despăgubite, este statuat in practica înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila si de proprietate intelectuala (Decizia nr. 3189/20.04.2005) ca "factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării,
[...] indiferent de consecințele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei in cauza", acest lucru fiind valabil si in cazul descendenților.
De altfel, la noi se întâlnesc des cereri de acordare a unor sume fabuloase de bani, care depășesc ceea ce se înțelege in tarile europene, s-a înțeles si la noi in trecut si ar trebui sa se înțeleagă si in viitor prin despăgubiri pentru repararea daunelor morale. Aceste pretenții nesăbuite denota necunoașterea roiului despăgubirilor bănești pentru repararea unora din aceste daune, desconsiderarea valorii banului.
Instanța trebuie sa faca o apreciere obiectiva a valorii patrimoniale care ar putea compensa eventualul prejudiciu moral cauzat
Ca o paranteza, pentru a ne face o idee asupra practicii internaționale in materia despăgubirilor, in dreptul anglo-saxon, in cazul suferinței cauzate prin decesul unei persoane apropiate despăgubirea este stabilita la o suma de 3500 de lire, or, in situația de fata urmările sunt mult mai puțin grave si chiar reparabile in timp, nu ca in cazul unei deces (vezi: G. V., C. F., Daunele morale - studiu de doctrina si jurisprudența, Editura Allbeck, București 2002, p. 141).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constanta, statuând in echitate si in raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderata prin sumele rezonabile acordate. Spre exemplu, in cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), in care Curtea a constatat violarea art. 5 par. 1 prin arestarea nelegala, a acordat 3000 euro pentru "prejudiciul moral incontestabil" suferit de reclamant. In cauza C., pentru detenție nelegala, neaducerea in fata unui magistrat si interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat reclamantului suma de 12.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Si in alte hotărâri din anul 2008 (incalcarea art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), Curtea a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse intre 1000 - 5000 euro pentru prejudiciul moral(Cauza Tara Lunga - hotărârea din 29.07.2008, Cauza Dekany - hotărârea din 01.04.2008). "
La termenul de judecată din 24.06.2010, reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar la termenul de judecată din 7.07.2011 precizare la acțiune față de solicitarea reclamantului la obligarea Statului Român la acordarea de daune morale in temeiul dispozițiilor art.5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 întrucât prevederile art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009, au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicata in M.O. Din 15.11.2010, astfel încât instanța trebuie sa aibă in vedere dispozițiile art. 31 alin 1 din Legea nr. 47/1992 si dispozițiile art. 147 din Constituție.
Astfel încât, potrivit art. 147 din Constituție, decizia prin care o norma de drept a fost declarata neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea in M. O., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept .Chiar daca termenul de 45 de zile nu ar expira pana la data soluționării apelului, dispozițiile declarate neconstituționale nu se mai pot aplica, suspendarea echivalând cu inexistenta normei juridice, cu atât mai mult cu cat se prevede expres ca după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele .
In condițiile stabilite de art. 31 alin 1 si 3 din Legea nr. 47/1992 si art. 147 alin 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstitutionala o dispoziție legala este definitiva si obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng si la alte cauze, este opozabila " erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești si are putere numai pentru viitor. Aceasta inseamna ca, dupa publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate in curs de soluționare sau care se vor soluționa in viitor.
Concluzionând, pârâta arată că, în prezent, nu mai exista temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca masuri reparatorii, in temeiul unei dispoziții declarate neconstituționale.
La solicitarea instanței, la data de 15.01.2013 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus la dosar cu adresă documentele existente în dosarele P_ și P_ privind pe autorul reclamantului defunctul D. V..
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 543/1948 a Curții G., autorul reclamantului, numitul D. V., în prezent decedat, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea delictului electoral, potrivit art. 62 C.p., pedeapsă executată în perioada 01.12._49. Ulterior, prin sentința penală nr. 169/1938 a Tribunalului Râmnicu-Sărat, același autor a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare corecțională și 10.000 lei amendă în folosul statului, precum și la o pedeapsă de 5 ani interdicție corecțională cu pierderea dreptului de a fi ales sau alegător, în baza art. 12 C.p., cu referire la art. 62 și 63 din legea electorală nr. 560/1946, pedeapsă executată în perioada 01.12._51.
De asemenea, prin decizia nr. 247/1962 a Tribunalului Suprem al RPR Colegiul M., autorul reclamantului a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare corecțională și la 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale, prin schimbarea de calificare din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 209 C.p., executată în perioada 11.01._64, dată la care a decedat.
Tribunalul reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”.
De asemenea, conform alin. 3 al aceluiași articol, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 06.03._89 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă, prin săvârșirea acestora, s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu mod.și complet. prin legea nr. 568/2001, cu mod.și complet.ult.
Astfel, în temeiul art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 mod.și complet.prin legea nr. 568/2001, cu mod.și complet.ult
“ (1) Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
c1 ) de împotrivire cu arma și rasturnare prin forta a regimului comunist
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială”.
Față de aceste considerente, constatând îndeplinite prevederile art. 1 al.2 din legea nr. 221/2009 în privința delictului de uneltire contra ordinii sociale săvârșit de autorul reclamantului și ale art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/1999 mod.și complet.prin legea nr. 568/2001, cu mod.și complet.ult. în privința delictelor electorale săvârșite de autorul reclamantului, Tribunalul va admite, în parte, acțiunea și va constata caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul reclamantului D. V. pentru pedeapsa de 1 an închisoare corecționala prin sentința nr. 543/1948 a Curții G. pentru delict electoral, 3 ani închisoare corecționala si 10.000 lei amenda în folosul statului si 5 ani interdicție corecționala cu pierderea dreptului de a fi ales sau alegator, prin sentința penala nr. 169/1948 a Tribunalului Râmnicu Sărat si a pedepsei de 3 ani închisoare si 3 ani interdicție corecționala prin decizia nr. 247/1962 a Tribunalului Suprem al RPR Colegiul M..
De asemenea, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 5.000.000 euro, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit prin condamnare.
Referitor la repararea acestui prejudiciu, se cuvine făcută precizarea că, prin natura lor, daunele morale nu sunt susceptibile de un calcul precis, nici sistemul nostru legislativ și nici chiar normele comunitare neprevăzând un mod concret care să le repare pe deplin, fie ele constând în dureri fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă ar putea aduce victimei unele alinări sau satisfacții în această materie, iar principiul reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi chiar și o sumă de bani, de natură a-i permite să-și aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite exercitată împotriva sa.
Acesta a fost și raționamentul legiuitorului la adoptarea Legii nr.221/2009, care în forma sa inițială prevedea în cuprinsul art.5 alin.1 lit.a teza I posibilitatea persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, a soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prevederea legală menționată anterior a fost, însă, declarată ca fiind neconstituțională prin decizia nr.1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
S-a mai apreciat, totodată, că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, s-a mai reținut ca instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 alin.3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Conform prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul constată că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin urmare, în baza acestor considerente, va respinge în rest acțiunea, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 al.1 C.p.c., raportat la art. 276 C.p.c., va dispune admiterea în parte a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, urmând a dispune obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu apărător ales, conform chitanței din 27.03.2013, aflată în original la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte acțiunea precizata de reclamantul D. I., domiciliat în Comuna Urlați, .. 7, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, cu sediul în București, ., sector 5.
Constată caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul reclamantului D. V. pentru pedeapsa de 1 an închisoare corecționala prin sentința nr. 543/1948 a Curții G. pentru delict electoral, 3 ani închisoare corecționala si 10.000 lei amenda în folosul statului si 5 ani interdicție corecționala cu pierderea dreptului de a fi ales sau alegator, prin sentința penala nr. 169/1948 a Tribunalului Râmnicu Sărat si a pedepsei de 3 ani închisoare si 3 ani interdicție corecționala prin decizia nr. 247/1962 a Tribunalului Suprem al RPR Colegiul M..
Respinge in rest acțiunea ca inadmisibila.
Obliga paratul la plata către reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. I. B. A.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. I.C./Tehnored. R.C.
4 ex./30.04.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 258/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 902/2013. Tribunalul... → |
|---|
