Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 1926/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1926/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 4124/105/2013
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr.1926
Ședința publică din data de 03 iulie 2013
Președinte – M. G.
Grefier – M. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect cerere de exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine), formulată de petentul C. V. cu domiciliul în B., .. 64, ., județul B..
Cerere legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 conform chitanței fiscale nr._/30.05.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ , petentul C. V. a solicitat pronunțarea unei „hotărâri de recunoaștere a unei hotărâri străine” și anume a deciziei de schimbare a numelui nr. C 621 644 pronunțată la data de 05.12.1986 de Curtea Superioara a Statului California, regiunea Los Angeles, având ca obiect schimbarea numelui reclamantului din C. V. Vilchew în C. V..
În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea petentului este întemeiată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1094 NCPC hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept in România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate ., au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecare părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrare ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.
Art. 1095 din același act normativ arată că hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1094 pot fi recunoscute in România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: hotărârea sa fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicțiiși există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Alineatul al doilea al aceluiași articol stabilește că dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că părții i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței si că, i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii, întrucât în aliniatul 3 se arată în privința caracterului nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, acesta poate fi invocat numai de către acea persoană.
Din cuprinsul hotărârii ce se cere va fi recunoscută, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile menționate în considerentele anterioare și, ca urmare, văzând și prevederile art.1097 și urm. NCPC tribunalul va admite cererea petentului si va dispune recunoașterea pe teritoriul României a deciziei de schimbare a numelui nr. C 621 644 pronunțată la data de 05.12.1986 de Curtea Superioara a Statului California, regiunea Los Angeles, având ca obiect schimbarea numelui reclamantului din C. V. Vilchew în C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul C. V. cu domiciliul în B., .. 64, ., județul B., și în consecință:
Dispune recunoașterea pe teritoriul României a deciziei de schimbare a numelui nr. C 621 644 pronunțată la data de 05.12.1986 de Curtea Superioara a Statului California, regiunea Los Angeles, având ca obiect schimbarea numelui reclamantului din C. V. Vilchew în C. V..
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013.
Președinte, Grefier,
G. M. E. M.
Red G.M./ Tehnored. M.E.
3 ex/10.07.2013
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
.>
10.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 238/2013. Tribunalul PRAHOVA | Cereri. Decizia nr. 1325/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|