Uzucapiune. Decizia nr. 1324/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1324/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 5687/105/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1324
Ședința publică din data de 01.10.2013
PREȘEDINTE: - N. C.
JUDECĂTORI:- M. R.
- M. N.
GREFIER: - R. C.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. V. cu domiciliul în Comarnic, .,. Județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 498/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații P. ORAȘULUI COMARNIC PRIN PRIMAR cu sediul în Comarnic, ., județul Prahova și C. L. COMARNIC cu sediul în Comarnic, ., județul Prahova.
Cererea netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul reprezentat de mandatar P. N., lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței . nr._/9.08.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, s-a depus întâmpinare.
Contestatorul prin apărător solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un set de înscrisuri, prin care face dovada că instanța în mod greșit a considerat că terenul solicitat este proprietate publică, motiv pentru care solicită obținerea de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova relații cu privire la numerele cadastrale ale imobilului dacă acestea sunt înscrise în cartea funciară.
Tribunalul ia act că mandatarul P. N. depune la dosar pentru contestatorul P. V., un set de înscrisuri, respectiv adresă ca răspuns la cererea formulată de contestator.
Contestatorul prin mandatar depune la dosar în copie planul cadastral al imobilului și solicită emiterea unei adrese către OCPI pentru a comunica dacă numerele cadastrale 2146-2147 sunt înscrise în cartea funciară în baza unui document.
Mai învederează instanței că s-a făcut vorbire de accesul pietonal pentru vecini, dar este la limita proprietății contestatorului, întrucât limita proprietății este în prelungirea celorlalte proprietăți conform planșelor foto pe care le depune la dosar.
Tribunalul respinge cererea formulată de contestator prin care solicită emiterea unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova întrucât numerele cadastrale indicate nu sunt relevante în cauză, iar pe de altă parte contestatorul avea posibilitatea de a depune la dosar dovada dacă aceste numere sunt înscrise în cartea funciară și în baza cărui act.
Contestatorul prin mandatar depune la dosar alte înscrisuri ce nu conțin ștampile și semnături ce aparțin Theotop, apreciind că acestea nu sunt veridice. De asemenea, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile contestatorului, prin mandatar, în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatorul prin mandatar având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată întrucât primăria nu a dovedit calitatea procesuală pasivă, deși instanțele de fond au solicitat, în condițiile în care imobilul se învecinează cu drumul Ploiești – Predeal.
Mai învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri prin care face dovada dreptului de proprietate din 1923, proprietari care au vândut imobilul, în cauză condițiile vânzării imobilului fiind determinat, sens în care solicită admiterea contestației în anulare și în consecință și se dispună anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a da posibilitatea Primăriei Comarnic să își dovedească calitatea procesuală pasivă în cauză. .
TRIBUNALUL
:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 09.04.2010, sub nr. de dosar_, reclamantul P. V. a solicitat inițial în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova o cerere de modificare a cărții funciare.
În motivarea cererii inițiale, reclamantul a învederat faptul că stăpânește acest teren din anul 1970 și din anul 1974 figurează în registrul agricol al or. Comarnic conform adeverinței nr. 2451/2010, precum și că, la întocmirea lucrării cadastrale, a constatat că suprafața reală este mai mare cu cca. 227 mp.
A menționat reclamantul faptul că în cursul anului 1991, socrii săi i-au vândut prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1322/ 21.03.1991 terenul respectiv.
La data de 03.05.2010, pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PRAHOVA a formulat întâmpinare.
La data de 31.05.2011, reclamantul a depus la dosarul cauzei cererea de modificare a acțiunii introductive, prin care a precizat că solicită constituirea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în Comarnic, . pe baza uzucapiunii de lungă durată și joncțiunea posesiilor, în contradictoriu cu Orașul Comarnic, prin primar, și C. L. Comarnic.
În motivarea cererii modificatoare, reclamantul aarătat că, în fapt, socrii săi O. G. și O. A. au cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/13.01.1964 de fostul notariat de Stat local Câmpina o suprafață de 1500 mp, teren situat în Comarnic, ., jud. Prahova. Astfel, limitele proprietății cumpărate de aceștia erau inserate în cuprinsul actului, iar la V terenul se învecina cu DN 1.
În această manieră, autorii au stăpânit terenul și ulterior l-au vândut reclamantului fiind înscris în cartea funciară cu o suprafață de 1850 mp, pe baza unor măsurători mai exacte.
Susține reclamantul că, deși a stăpânit în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar tot terenul până la aliniamentul cu DN 1, nu a putut intabula întreaga suprafață din cauza inexistenței titlului de proprietate asupra acestuia, respectiv asupra unei diferențe de teren de 227 mp, amplasată la capătul proprietății sale, limitrof trotuarului cu DN 1.
În cauză s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu pârâtul inițial OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PRAHOVA și s-au citat în calitate de pârâți Orașul Comarnic, prin primar, și C. L. Comarnic.
Pârâtul Orașul Comarnic, prin Primar, a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 608/16.05.2011, Judecătoria S. a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentinta instanța de fond a arătat că imobilul a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expertul tehnic G. E. și înregistrat sub nr. 1097/28.10.2010, ca având suprafața de 218 mp din măsurători, situat în orașul Comarnic, Republicii nr. 128, jud. Prahova, având o valoare de_ lei, teren care cuprinde și drumul care figurează în Planul de Urbanism General al Consiliului L. Comarnic la limita dintre planșele 5 și 8 ca drum public.
Motivează instanța de fond că, astfel, porțiunea de teren cu privire la care reclamantul susține că a uzucapat este format din 2 porțiuni: una notată cu drum și descrisă anterior ca fiind drum public și o altă porțiune mărginită pe latura de Vest cu zid din beton pentru a proteja eventualele alunecări de teren spre DN 1 A, porțiune care este în pantă de 45-60 grade, aspecte constatate și de instanța cu ocazia deplasării la fața locului.
Mai arată prima instanță că martorii audiați în prezenta cauză au confirmat faptul că terenul aflat deja în proprietatea reclamantului și cu privire la care are deja intabulat dreptul de proprietate a fost întotdeauna delimitat cu gard și nu s-au modificat laturile de-a lungul timpului, precum și că din DN 1 spre locuința reclamantului există o potecă utilizată drept linie de acces și de alți locuitori din zonă în mod frecvent, precum și că reclamantul a efectuat o . lucrări de întreținere a drumului și a zonei verde dinspre DN 1.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de alta parte, uzucapiunea este instituită de lege ca o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsa de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane.
Astfel, pentru ca prescripția achizitivă să-și producă efectele, se cere îndeplinirea condițiilor privind termenul de 30 de ani, în cazul uzucapiunii lungi, invocate în cauză de față, existența unei posesii utile, caracterizată potrivit art.1847 C.civ. și a unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.
Plecând de la aceste dispoziții, rezultă că numai bunurile imobile proprietate privată, indiferent însă de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune, prevederile legale amintite coroborându-se actualmente cu prevederile art.11 al.1 din Legea nr.213/1998.
Astfel, se reține că pentru a se putea prescrie, se cere ca, potrivit prevederilor art. 1847 C.civ., posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Instanța de fond a constatat în raport de dispozițiile legale sus-menționate că era necesar ca în cauză să rezulte că reclamantul împreună cu cei a căror posesie o invocă spre joncțiune au posedat lucrul în tot intervalul cerut de lege în mod neîntrerupt or, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, autorii reclamantului, socrii săi O. G. și O. A. au cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/13.01.1964 de fostul Notariat de Stat local Câmpina o suprafață de 1500 mp, teren situat în Comarnic, ., jud. Prahova. Astfel, limitele proprietății cumpărate de aceștia erau inserate în cuprinsul actului, iar la V terenul se învecina cu DN 1.
Ulterior, numiții O. G. și O. A. au vândut reclamantului din cauza de față, respectiv lui P. V., ginerele lor, aceeași suprafață de teren, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1322/21.03.1991 de Notariatul de Stat L. Câmpina, însă de această dată limita proprietății pe latura de Vest era descrisă în modul următor: „pe o lungime de 42,65 mp cu drum de acces din . de drum identificată și de expert și inclusă în Planul de Urbanism General al Consiliului L. Comarnic la limita dintre planșele 5 și 8 ca drum public.
Așadar limitele de teren obiect al convenției de vânzare-cumpărare au fost clar delimitate, drumul de acces fiind recunoscut cu identitate proprie, ceea ce se coroborează și cu susținerile pârâtului Or. Comarnic, prin Primar, în sensul că această porțiune de teren face parte din domeniul public.
Aceleași date se regăsesc și în cuprinsul documentelor de cadastru imobiliar aflate la filele 76-78 în dosarul cauzei referitoare la această parte a or. Comarnic.
Mai mult decât atât, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate al terenului de la socrii săi, prin contract, cu limitele imobilului clar identificate, însă, chiar dacă asupra terenului în litigiu a efectuat acte materiale de folosință (a cosit iarba, a plantat arbuști decorativi, a întreținut drumul…) aceasta nu este de natură de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate cu privire la acea suprafață de teren, care este inalienabilă, insesizabilă și imprescriptibilă, mai ales că proprietatea reclamantului, aflată în imediata apropiere a terenului de 218 mp, a fost întotdeauna delimitată conform poziției actuale, ceea ce înseamnă că niciodată autorii săi nu au deținut mai mult decât atât.
În plus, deși reclamantul a invocat și joncțiunea posesiilor, instanța de fond a constatat faptul că această instituție de drept civil nu este aplicabilă în cauză cu atât mai mult cu cât ea presupune anumite condiții în persoana autorului, respectiv, prin autor, în sensul art. 1860 Cod civil, se înțelege persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real, pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor, nu și în cazul în care titularul dreptului îl transmite succesorului său, caz în care pretențiile reclamantului sunt nejustificate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea deoarece din interpretarea contractelor de vânzare cumpărare din anii 1923 și respectiv 1964, rezultă că cei care au cumpărat succesiv au devenit proprietarii unei suprafețe de 1500 m.p. dar au primit în posesie o suprafață mai mare de 1500 m.p., lungimea laturilor și configurația geometrică a terenului demonstrând că suprafața reală este de cca 2000 m.p., atât socrii săi, cât și el stăpânind și porțiunea de teren dintre gard și DN 1, plantând pomi și arbuști ornamentali și întreținând acest teren.
Mai arată recurentul, că martorii audiați au precizat, iar instanța a și constatat cu ocazia cercetării la fața locului că celelalte proprietăți vecine cu a sa la Sud și Nord se întind până la DN 1, iar el a amenajat și întreținut poteca de trecere pentru vecinii săi care folosesc această cale de acces cu consimțământul său, ceea ce înseamnă că a dobândit suprafața de 1500 m.p., însă a dobândit și porțiunea de 218 m.p. fiind ca atare îndeplinite condițiile prescripției achizitive, făcând joncțiunea posesiilor.
Un alt motiv de recurs, vizează faptul că în mod greșit instanța de fond a stabilit că terenul aparține domeniului public ținând seama doar de susținerile pârâtului și de lucrarea cadastrală întocmită de o firmă specializată, probe care însă nu sunt suficiente pentru a reține apartenența la domeniul public a terenului în litigiu, nefăcându-se nicio dovadă că poteca în litigiu fiind folosită de pe vreme comunismului a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, or, în lipsa unei asemenea dovezi posesia achizitivă exercitată de recurent nu a fost paralizată, astfel că acțiunea sa este admisibilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 07.07.2011.
La data de 25.01.2012, pârâtul orașul Comarnic - prin Primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamantul nu a demonstrat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege pentru a se putea constata de către instanță efectul uzucapiunii, mai ales că nu poate invoca nici joncțiunea posesiilor cât timp nu s-a făcut dovada unei posesiuni succesive.
Prin decizia civilă nr.498 din 29.03.2012, Tribunalul Prahova a respuins recursul ca nefondat, reținând că, prin contractul de vânzare cumpărare aut. nr.65/13.01.1964 numiții P. S. și E. M. au vândut numitului O. G. un teren loc de casă în suprafață de 1500 mp. situat în vatra orașului Comarnic, vecin la Nord pe o lungime de 47,15 m.l cu P. I., la Sud pe o lungime de 33,10 m.l cu drumul de acces, la Est pe o lungime de 55 m.l. cu P. S. și I. și la Vest pe o lungime de 39,60 m.l. cu DN1, menționându-se în cuprinsul contractului că terenul astfel cum a fost descris l-au dobândit prin cumpărare cu actul nr.860/1923.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare aut. nr. 1322/ 21.03.1991 numiții O. G. și A. au vândut ginerelui lot respectiv reclamantului P. V. terenul sus menționat împreună cu locuința edificată pe acest teren pentru prețul de 25.000 ROL.
Potrivit schițelor de plan întocmite cu ocazia solicitării reclamantului de a-și extinde locuința /filele 10, 11 dosar fond), acesta a împrejmuit o suprafață totală de 1850 mp. reprezentând, conform cadastrului, limitele proprietății acestuia, fiind poziționată în afara limitelor proprietății încă o porțiune de teren de 227 mp., suprafață în litigiu învecinată cu DN1.
Martorii C. I. și N. M. au arătat că această porțiune de teren existentă între proprietatea reclamantului și DN1, reprezintă o potecă folosită drept cale de acces și de alți locuitori din zonă, potecă pe care reclamantul a pietruit-o, iar pe o porțiune de teren în parte reclamantul a plantat pomi fructiferi si ornamentali, folosind acest teren de peste 30 de ani.
Conform raportului de expertiză topo întocmit de expert G. E., schiței de plan depusă la fila 89 dosar fond, terenul în litigiu are suprafața de 218 mp. fiind identificat prin conturul 1-A-B-C-D-19-20-21-22-23-24-25-1, din care face drumul în suprafață de 123 mp., contur 1-A-B-G-F-E-D-19-20-21-22-23-24-25-1, drum care figurează în planul de urbanism general al Consiliului L. Comarnic ca și drum public, astfel încât terenul de 218 mp. asupra căruia reclamantul solicită să se constate dreptul său de proprietate este format din două porțiuni, respectiv porțiunea de 123 mp. reprezentând drum public și porțiunea notată cu cotele B-C-D-E-F-G, în suprafață de 95 mp. mărginită pe latura de Est cu Zid de beton pentru a proteja eventualele alunecări de teren spre DN1A, porțiune care este in pantă de 45, 60 grade.
Dispozițiile art.111 Cod pr. civ. stipulează că partea care are interes poate să formuleze cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cu excepția cazului în care are posibilitatea formulării cererii în realizarea dreptului.
De asemenea disp. art.1837 si următoarele cod civil, nemodificat, în vigoare la data soluționării cauzei la instanța de fond, prevedeau că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate constând în exercitarea unei posesii neîntrerupte, continue, netulburată și sub nume de proprietar timp de 30 de ani asupra bunului respectiv.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1322/21._, reclamantul a dobândit în proprietate de la socrii săi terenul în suprafață de 1500 mp. situat vatra orașului Comarnic, vecin la Nord pe o lungime de 47,15 m.l cu P. I., la Sud pe o lungime de 33,10 m.l cu drumul de acces, la Est pe o lungime de 55 m.l. cu P. S. și I. și la Vest pe o lungime de 39,60 m.l. cu DN1, teren dobândit de către vânzători în baza contractului de vânzare cumpărare nr.65/1964, de la numiții P. S. si E. M. care la rândul lor îl dobândiseră prin contractul de vânzare cumpărare nr.860/1923.
Reiese totodată că in prezent conform lucrării de cadastru întocmită de reclamant acesta stăpânește o suprafață totală de 1850 mp reprezentând limitele proprietății sale, în afara acestei proprietăți fiind identificată o porțiune de 218 mp. din care 123 mp. figurează in PUG-ul orașului Comarnic ca drum public, iar 95 mp. reprezintă un drum în pantă mărginit cu zid de beton pentru a evita eventualele alunecări de teren pe DN1.
Ca atare, atât timp cât reclamantul, ca și socrii acestuia și de la care a cumpărat imobilul, au dobândit în proprietate în baza contractelor de vânzare cumpărare nr.1322/1991, nr.65/1964 imobilul situat în Orasul Comarnic, ., compus din teren în suprafață de 1500 mp., în prezent constatându-se că limite proprietății reclamantului împrejmuiesc o suprafață totală de 1850 mp., iar porțiunea de teren de 218 mp. excede suprafeței de teren cumpărată, înseamnă că reclamantul nu poate pretinde dobândirea unui drept de proprietate și asupra porțiunii de 218 mp., întrucât pe de o parte reclamantul a dobândit în proprietate doar terenul de 1500 mp., împrejmuind o suprafață de 1850 mp. ce ar reprezenta conform lucrării de cadastru limitele proprietății acestuia, iar pe de altă parte exercitarea folosinței asupra acestei porțiuni de teren de 218 mp. nu conferă în favoarea reclamantului exercitarea cu bună credință, pentru sine, a unei posesii continue, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar ci pur si simplu reprezintă stări de fapt, fără niciun efect juridic.
De altfel, reclamantul si-a intabulat deja dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren mult mai mare decât cea cumpărată, respectiv 1850 mp., astfel cum rezultă din schițele de la dosar ca fiind limita proprietății acestuia, porțiunea de 218 mp. fiind suprafața în afara cadastrului și cu privire la care reclamantul nu a făcut nicio dovadă privind exercitarea unei posesii utile și neviciate.
Astfel, exercitarea de către reclamant a folosinței asupra porțiunii de 218 mp. și care excede suprafeței de 1500 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1322/1991, prin pietruirea acestuia, plantarea de pomi fructiferi si ornamentali invocându-se declarațiile martorilor C. I. și N. M., nu poate avea drept efect dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant asupra acestui teren pe calea prescripției achizitive în condițiile în care reclamantul a cunoscut faptul că acest teren nu-i aparține, fiind astfel imposibil să exercite, în mod valabil, cu bună credință, o posesie pentru sine asupra terenului în litigiu.
Or, în condițiile în care reclamantul și socrii acestuia dobândiseră în proprietate terenul de 1500 mp. în anii 1964, 1991, dată de la care reclamantul pretinde că socrii săi și implicit și el au intrat și în posesia porțiunii de teren de 218 mp., cunoscând că au un drept de proprietate doar asupra terenului de 1500 mp., înseamnă că exercitarea unei folosințe asupra porțiunii de 218 mp., nu reprezintă prin însăși natura sa o posesie utilă, neviciată, ci pur și simplu atestă acapararea de către reclamant și socrii acestuia a unei parcele de teren care nu le aparținea, nu le aparține și pe care nu o dobândise în mod legal.
Mai mult chiar, nu există nicio dovada la dosar care să ateste modul în care reclamantul și socrul acestuia au exercitat pretinsa posesie asupra terenului de 218 mp., cât timp aceștia au dobândit în proprietate doar un teren de 1500 mp. întrucât declarațiile martorilor audiați in cauza atesta doar o stare de fapt constând în folosirea acestei suprafețe de teren și nicidecum modalitatea în care ar fi intrat în stăpânirea acesteia, în care ar fi exercitat posesia și cu ce titlu, mai ales că terenul în litigiu reprezintă drum public, fiind înscris ca atare în PUG-ul Orașului Comarnic și fiind astfel inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Dacă s-ar considera că reclamantul și socrii săi ar fi exercitat de-a lungul timpului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietari asupra porțiunii de 218 mp., ar însemna ca orice persoană care nu are nici un drept de proprietate asupra unui teren să îngrădească, să-l folosească timp de 30 de ani pentru ca ulterior să invoce dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune a supra terenului în litigiu, ceea ce este inadmisibil și inechitabil, întrucât s-ar ajunge la situația de a se proteja și recunoaște din punct de vedere juridic, un drept de proprietate dobândit prin acapararea nelegală a unei suprafețe de teren.
Susținerea reclamantului că deși vânzătorii, respectiv socrii săi și apoi el au dobândit conform contractelor de vânzare-cumpărare o suprafață de 1500 mp. însă în realitate au exercitat și transmis posesia și asupra porțiunii de teren în litigiu, nu poate fi avută în vedere cât timp nu există nicio dovadă cu privire la exercitarea unei posesii utile și neviciate asupra porțiunii de teren în litigiu în condițiile în care au cunoscut că sunt proprietarii doar ai terenului de 1500 mp. și că, deci, porțiunea de teren ce excede acestei suprafețe nu le aparține, ceea ce denotă că în realitate au acaparat o suprafață de teren pe care nu au dobândit-o în mod legal, teren care de altfel reprezintă drum public, caz în care nu putea face obiectul unei posesii, utile și neviciate de către persoane fizice.
Astfel, toate probele administrate inclusiv raportul de expertiză topo efectuat în cauză atestă că porțiunea de teren în litigiu a reprezentat întotdeauna drum de acces, figurând ca atare în PUG - ul Orașului Comarnic, în suprafață de 123 mp., iar porțiunea de 95 mp, în panta de 45, 60 de grade este mărginită cu zid de beton pentru a proteja eventualele alunecări de teren spre DN1 A, ceea ce înseamnă că terenul în litigiu face parte din domeniul public al Orașului Comarnic, fiind astfel inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.
Față de aceste considerente, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt si a respins acțiunea, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de artr.1837 și urm. cod civil nemodificat și ale art.111 cod pr. civilă.
Criticile recurentului în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi respins acțiunea deoarece din interpretarea contractelor de vânzare cumpărare din anii 1923 și respectiv 1964, rezultă că cei care au cumpărat succesiv au devenit proprietarii unei suprafețe de 1500 mp. dar au primit în posesie o suprafață mai mare de 1500 mp., lungimea laturilor și configurația geometrică a terenului demonstrând că suprafața reală este de cca. 2000 mp., atât socrii săi, cât și el stăpânind și porțiunea de teren dintre gard și DN1, plantând pomi și arbuști ornamentali și întreținând acest teren, sunt neîntemeiate întrucât reclamantul nu poate pretinde un drept de proprietate asupra parcelei de teren în litigiu în condițiile în care el și socrii săi au dobândit în proprietate doar un teren de 1500 mp. iar simplele declarații de martori vizând folosirea terenului, nu constituie probe elocvente de natură să ateste exercitarea unei posesii pentru sine, cu bună credință, cât timp se bazează pe descrieri ale unei situații de fapt, percepute de persoanele respective.
Împrejurările invocate de către recurent în sensul că martorii audiați au precizat, iar instanța a și constatat cu ocazia cercetării la fața locului că celelalte proprietăți vecine cu a sa la Sud și Nord se întind până la DN 1, iar el a amenajat și întreținut poteca de trecere pentru vecinii săi care folosesc această cale de acces cu consimțământul său, ceea ce înseamnă că de iure a dobândit suprafața de 1500 mp., însă de facto a dobândit și porțiunea de 218 mp. fiind ca atare îndeplinite condițiile prescripției achizitive, făcând joncțiunea posesiilor, sunt nejustificate, întrucât pe de o parte în cauză nu se pune în discuție întinderea dreptului de proprietate al altor proprietăți învecinate, ci dacă pretențiile reclamantului sunt sau nu întemeiate în raport de pârât, iar pe de altă parte în cauză nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată cât timp atât reclamantul cât și socrii săi au dobândit în proprietate doar terenul de 1500 mp. cunoscând astfel că porțiunea de teren în litigiu nu le aparține, acaparând-o în mod nelegal, fiind astfel imposibil să exercite asupra acestei porțiuni de teren o posesie cu bună credință pentru sine.
Pretențiile recurentului conform cărora în mod greșit instanța de fond ar fi stabilit că terenul aparține domeniului public ținând seama doar de susținerile pârâtului și de lucrarea cadastrală întocmită de o firmă specializată, probe care însă nu ar fi suficiente pentru a reține apartenența la domeniul public a terenului în litigiu, nefăcându-se nicio dovadă că poteca în litigiu fiind folosită de pe vreme comunismului a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, or, în lipsa unei asemenea dovezi posesia achizitivă exercitată de recurent nu a fost paralizată, astfel că acțiunea sa este admisibilă, sunt nefondate, întrucât toate probele administrate atestă cu certitudine că terenul în litigiu aparține domeniul public, reclamantul fiind de altfel cel care pretinzând un drept de proprietate asupra terenului trebuie să facă dovada ca acest teren nu aparține domeniului public și că a exercitat asupra acestuia o posesie utilă și neviciată timp de 30 de ani, dovadă pe care nu a făcut-o.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul P. V. arătând că, instanțele s-au pronunțat pe dovezi lipsite de veridicitate și fără forță probantă, lucrarea cadastrală depusă de Primărie la dosar fiind nulă de drept, acesteia lipsindu-i elementele de formă, cerințe ale actului administrativ autentic și veridic (număr de înregistrare, data, semnătura și ștampila, document neasumat și neînsușit, în sens generic.
Intimații nu au făcut dovada că suprafața de teren în litigiu de 218 mp este trecută în mod legal în domeniul public sau în domeniul privat, din care s-ar putea constata data, perioada și titlul sub care ar fio fost trecut din proprietatea privată a lui O. G., respectiv, titlul sub care ar fost trecut din proprietatea privată a lui O. G., respectiv, posesia intimatului recurent, în proprietate publică ( domeniul public sau privat al orașului).
Susține contestatorul că instanța nu a pus în discuție calitatea procesuală a părților, iar P. și C. L. Comarnic n-au făcut dovada calității lor procesuale pasive, această calitate putea să o aibă numai comoștenitorii vânzătorului O. G., proprietar din 1964 al întregii suprafețe mărginite la vest de DN1 Ploiești-B., dată în posesie din 1970 ca zestre fiicei lor la căsătorie cu intimatul reclamant, iar din 1974 acesta este înregistrată la partida de rol.
Contestatorul arată că, instanța a dat o interpretare greșită faptului juridic uzucapiunea de lungă durată ca urmare a darului de înzestrare cu întreaga suprafață cumpărată de O. G. în ]1964, care dintotdeauna s-a învecinat la vest cu DN1 și vândută reclamantului, ginerele său în 1991.
Hotărârea dată de instanță este rezultatul erorii substanțiale de înțelegere, interpretare și determinarea obiectului juridic din actele de vânzare cumpărare succesive, astfel: imobilul teren mărginit la vest de DN 1 este definit și determinat juridic în primul rând de vecinătăți, așa cum rezultă din toate actele succesive, începând cu anul 1923; suprafața este element secundar rezultat al ariei cuprinsă în perimetrul determinat de vecinătățile neschimbate din 1923, apreciată la 1500 mp putând să fie o suprafață mai mare, de regulă apreciată după gradul de utilitate.
Instanța, prin rolul său activ, trebuia să constate că primăria și consiliul încă nu pot avea calitate procesuală pasivă, iar interesul lor de a trece acest teren în domeniul public sau privat al primăriei trebuie să fie just, moral și numai în condițiile legii.
Contestatorul arată că, prin respingerea acțiunii și a recursului, instanțele au aplicat reclamantului o sancțiune ( nerecunoscându-i cel puțin posesia) eronat pe faptul că, socrul său în perimetrul delimitat de vecinătățile neschimbate din 1923 până în 1964 și după, a dobândit o suprafață de teren, care prin mijloacele tehnice actuale s-a dovedit a fi mai mare. Din motivarea deciziei rezultă eronat că, uzucaparea se solicită față e proprietate publică, care încă nu s-a putut proba și dovedi, când a fost trecută în domeniul public și cu ce titlu.
Susține contestatorul că, instanța pune la îndoială actul autentic, pe care îl înlătură de la judecată, act care timp de peste 40 de ani nu a fost contestat.
Din considerentele deciziei, rezultă că, instanța în mod netemeinic și nelegal modifică obiectul contractului nr. 65/13.01.1964 contract ce are ca obiect vânzarea terenului mărginit de vecinătățile neschimbate din 1923, instanța prezumând că se află în domeniul public din vremea când încă nu era edificat drumul de acces ci era o petecă pe care n-a revendicat-o nimeni și care ar fi făcut parte din proprietatea publică.
În cauză au fost depuse înscrisuri, respectiv, copii fotografice, fișa bunului imobil.
Contestatorul a indicat a temei de drept al cererii sale, disp. art. 317 alin. 2, art. 318 C. pr. civ., art. 962, art. 964, art. 969, art. 973, art. 977 Cod civil.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia contestată, motivele contestației în anulare, contestația formulată și față de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:
Inițial, contestatorul a solicitat modificarea cărții funciare, ulterior modificându-și cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Comarnic, ., pe baza uzucapiunii de lungă durată și joncțiunea posesiilor, arătând că socrii săi O. G. și oancea A. au cumpărat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 65/13.01.1964 de fostul Notariat de Stat L. Câmpina o suprafață de 1500 mp teren, limitele proprietății cumpărate de aceștia fiind inserate în cuprinsul actului.
Judecătoria S. a respins acțiunea modificată ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 608 din 16.05.2011.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefundat de Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. 498 din 29 martie 2012, cu motivarea că, reclamantul a dobândit împreună cu socrii săi o suprafață de teren de 1500 mp situat în orașul Comarnic, ., județul Prahova.
A reținut instanța de recurs că, reclamantul nu poate pretinde dobândirea unui drept de proprietate și asupra suprafeței de 218 mp, întrucât reclamantul a dobândit dreptul de proprietate doar asupra suprafeței de teren de 1500 mp iar exercitarea folosinței asupra acestei porțiuni de 218 mp nu conferă în favoarea sa exercitarea cu bună credință, pentru sine, a unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar.
Instanța de recurs a reținut că toate probele dosarului atestă că terenul aparține domeniului public.
Contestatorul a inovat ca temei de drept al contestației sale în primul rând disp. art. 317 alin. 2 C. pr. civ.
În conformitate cu disp. art. 317 alin. 2 C. pr. civ., contestația poate fi primită și când motivele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca să fi fost judecat în fond.
Tribunalul constată că recursul a fost respins ca nefundat, însă din analiza deciziei civile pronunțate de instanță în recurs se constată că, au fost analizate criticile formulate de recurentul reclamant împotriva sentinței instanței de fond, fiind argumentate amplu considerentele deciziei contestate.
Recursul este judecat în fond nu numai când calea de atac este admisă, ci și atunci când recursul este respins după analizarea criticilor formulate de recurent.
Un alt temei de drept invocat de recurent în sprijinul contestației sale este art. 318 C. pr. civ., care prevede două motive de contestație: dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și, al doilea caz, când instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În privința primului motiv, textul are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, ca de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, anularea recursului ca netimbrat, constatarea nulității recursului pentru nemotivare.
Greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății.
Tribunalul constată că nu paote fi primită contestația atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecieriiprobelor sau a interpreării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată
Greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseqamnă că în lipsa ei soluția ar fi fost alta.
Greșeala materială la care se referă art. 318 C. Pr. Civ., nu se confundă cu erorile sau omisiunile prev. De art. 291 C. Pr. Civ., pentru că acestea nu sunt de natură să influențeze soluția dată în cauză.
Al doilea motiv al contestației în anulare specială prevede că aceasta poate fi formulată când recursul a fost respins sau admis înparte și când instanța a omis să cerceteze un motiv de casare sau de modificare.
Tribunalul constată că nu este incident nici unul din motivele prev. de art. 317 și 318 C. Pr. Civ.
Astfel, instanța de recurs prin decizia pronunțată a analizat motivele de recurs și a arătat argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Prin contestația formulată, contestatorul, de fapt, invocă critici ce au făcut obiectul analizei de către tribunal prin decizia pronunțată în recurs.
Așa fiind, tribunalul va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatorul P. V. cu domiciliul în Comarnic, .,. Județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 498/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații P. ORAȘULUI COMARNIC PRIN PRIMAR cu sediul în Comarnic, ., județul Prahova și C. L. COMARNIC cu sediul în Comarnic, ., județul Prahova, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. N. R. M. N. M.
GREFIER
C. R.
Operator de date cu caracter personal 5595
Redactat/tehnored. CN
2 ex./15.10.2013
Dr._ Tribunalul Prahova
Jr. R. C., H. A. G., C. R. I.
| ← Cereri. Decizia nr. 1325/2013. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 1661/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
