Contestaţie la executare. Decizia nr. 1419/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1419/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 687/310/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1419

Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2014

PREȘEDINTE - G. M.

JUDECĂTORI - C.-A. M.

- M. N.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurenții - contestatori M. W., CNP_ și M. F., CNP_, ambii domiciliați în București, Calea Moșilor, nr. 294, ., sect. 2 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. S. și Nazat, cu sediul în București, ., parter, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 740/26.08.2014 pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiești, .. 22, jud. Prahova și SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BUȘTENI, cu sediul în orașul Bușteni, ..3, județul Prahova.

Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10.000 lei, conform chitanțelor nr._/05.11.2014 și nr._ din 05.11.2014, chitanțe anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-contestatori reprezentați de avocat Cartrinoiu L., lipind intimatele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, recurenții-contestatori au depus la dosar, în copie, dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care,

Apărătorul recurenților-contestatori, avocat Cartrinoiu L., depune la dosar, împuternicire avocațială și, în original, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.000 lei, conform chitanțelor nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014 și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurenților-contestatori, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, conform motivelor de recurs formulate și casarea sentinței civile atacate, arătând că obligarea acestora la plata sumei de bani trecută în procesul-verbal ar fi o formă de executare. Susține că a formulat recurs deoarece suma stabilită în sarcina de plată a contestatorilor este inexactă, nefiind o formă de executare, însă nu au avut altă soluție și au atacat în instanță procesul-verbal. Arată că aceștia au făcut dovada sumelor, motiv pentru care solicită anularea procesului verbal emis de intimată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul ia act de susținerile apărătorului recurenților-contestatori și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.

TRIBUNALUL

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei S. la data de 05.06.2014 și înregistrată sub nr._, contestatorii M. W. si M. F., în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F. Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova si Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare făcute în dosarul execuțional nr._/2014 de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni, deoarece consideră executarea silită nelegală si se solicita anularea Procesului verbal de sechestru asigurator pentru imobilul situat in S., . C., nr. 22, . încheiat la data de 20.05.2014.

În motivarea contestației la executare, contestatorii au învederat faptul că în dosarul de executare nr._/2014 executarea silita începuta de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni, îi prejudiciază în mod grav, iar sumele solicitate conform Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii dispuse de parchet prin Ordonanța procurorului din 25.06.2012 si Sentința penala nr. 860/1.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția I penala în dosarul_/3/2012 definitivă prin Decizia penala nr. 540/28.04.2014 a Curții de Apel București Secția II penala, este in vădita neconcordantă cu cele dispuse de către instanțele de judecată, mai ales că partea civila . a încheiat Acordul de Mediere la 28.02.2014 .

Contestatorii, prin avocat, au susținut că s-au dat două hotărâri judecătorești însă prin niciuna nu s-a reținut obligarea la plată a vreunei sume de bani cu titlu de prejudiciu sau confiscarea de către instanță a vreunei sume de bani. Prejudiciul stabilit în mod definitiv de către Curtea de Apel București. Secția a II - a Penală în sarcina inculpatului M. W. nu este de 957.525 lei, astfel cum în mod greșit a reținut Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni în procesul verbal întocmit la data de 20 mai 2014. ci constă în obligarea la plata sumei de 21.612,20 Euro în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății efective, în solidar a tuturor inculpaților către partea civilă . și la confiscarea în total a sumei de 50.358,5 lei de la inculpatul M. W., însă, față de precizările învederate, în ceea ce privește pretențiile financiare ale părții civile ., arată că aceasta nu mai are nicio cerință față de M. W., astfel cum reiese din Acordul de Mediere încheiat la data de 28.02.2014, în baza Contractului de Mediere nr. 7 din 28.02.2014 (atașat contestației).

Pe de altă parte, cu privire la suma ce urmează a fi confiscată de la contestatorul M. W., au învederat faptul că suma de 71.620 lei proprietatea acestuia, asupra căreia este instituit sechestru asigurător este îndestulătoare, acoperind integral sumele de bani ce ar urma să fie confiscate de la contestator (în total 50.358.5 lei).

În drept au fost invocate prevederile art.129 alin 11 din OG 92/2003 raportat la OG 92/2003.

Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat in principal respingerea contestației la executare ca neîntemeiata întrucât nu au făcut decât sa respecte cele stabilite prin Decizia penala nr. 540/A din 28.04.2014 a Curții de Apel București Secția penala în dosar nr._/3/2012.

În cauză s-a administrat proba cu acte, fiind depuse la dosarul cauzei și actele dosarului de executare silită cu nr._/2014 cât și sentințele penale despre care s-a făcut mai sus vorbire, Sentința penală nr. 860/1.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția I penala cât și Decizia penală nr. 540/A din 28.04.2014 a Curții de Apel București Secția II –a Penala în dosar nr._/3/2012.

Prin sentința nr 740/26.08.2014 Judecătoria S. a respins contestația la executare ca neîntemeiată si a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că obiectul ce formează executarea silită începută împotriva contestatorilor M. W. si M. F. îl constituie titlul executoriu reprezentat de Decizia penala cu nr. 540A/28.04.2014 a Curții de Apel București Secția II penală pronunțata în dosarul nr._/3/2012 prin care se mențin celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate respectiv Sentința penală nr. 860/1.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția I penala.

Intimatele, în baza acestei decizii penale de mai sus au început executarea silita, astfel înființând sechestrul asigurator asupra bunului imobil situat in S., . C., n . 22, ., . la data de 20.05.2014.

La momentul respectiv Tribunalul București Secția I penala a menținut masurile asiguratorii dispuse de către P. de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, masuri asiguratori care au fost, de altfel, menținute și prin Decizia penala nr. 540/A din 28.04.2014 a Curții de Apel București.

Instanța de fond, analizând motivele contestației la executare a considerat că acestea nu se situează în sfera celor reglementate de art. 129 si 172 din Codul de Procedură Fiscala respingând contestația introdusă de cei doi contestatori.

Referitor la fondul contestației la executare, instanța a apreciat contestația ca neîntemeiată având în vedere următoarele:

Prin Decizia de instituire a masurilor asigurătorii emisă de către P. prin Ordonanța din 25.06.2012 si Sentința Penala nr. 860/01.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția Penala, în dosarul cu nr._/3/2012 definitivă prin Decizia Penală nr. 540/28.04.2014 a Curții de Apel București - Secția a II - a Penala, Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni a procedat corect la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorilor M. W. si M. F. pentru un prejudiciu de 957.525 lei. Sechestrul asigurător s-a aplicat pentru imobilul situat in S., . C., nr. 22, ., ..

Astfel, masurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constând în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popriri sau a sechestrului asigurător aplicat asupra debitorului, odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplății, urmează a se transforma in măsurii executorii.

Contestatorii M. W. si M. F. fac referire la o suma le 71.620 lei ce se afla poprită și de o suma datorata de_,5 lei fapt care ar duce la acoperirea acesteia, dar în realitatea suma datorată pentru care P. de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus instituirea masurilor asigurătorii este de 957.525, suma care nu ar fi acoperită cu sumele aflate în conturile celor doi contestatori .

Potrivit prevederilor art. 129 alin. 3 Cod procedura fiscala masurile asigurătorii, poprirea si sechestrul asiguratoriu, pot fi dispuse si înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv in cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.

Pe de altă parte contestatorii nu fac critici la nici o neregulă a formelor de executare silită, vreun motiv de nulitate a procesului verbal de sechestru asigurător făcând referire strict la doar la procedura de instituire a masurilor asigurătorii care a avut o alta cale de atac, această cerere putând fi promovată inclusiv în faza judecării apelului.

Instanța a respins ca neîntemeiată aceasta contestație, deoarece orice hotărâre judecătorească definitivă trebuie respectată conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a respins această contestație și din acest motiv.

În cauza Ș. împotriva României, Hotărârea din data de 24.03.2005, Curtea a reamintit că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”.

În sensul art. 6 & 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.

Aceeași opinie este reflectată de Curte și în Cauza A. împotriva României, astfel odată ce o hotărâre internă definitivă este pronunțată de instanțele naționale, ea trebuie să fie pusă în practică cu o claritate și coerență rezonabilă de autoritățile (naționale) publice pentru a se evita pe cât posibil nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept private de aplicarea sa.

Împotriva acestei soluții contestatorii M. W. și M. F. au formulat recurs, considerând-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, au arătat că, la data de 28 aprilie 2014, prin decizia penală nr. 540/28.04.2014 a Curții de Apel București, s-a finalizat procesul penal în cadrul căruia petenții au avut calitatea de inculpați.

Ulterior, prin procesul verbal încheiat la data 20 mai 2014 de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni s-a reținut că numiții M. W. si M. F. înregistrează obligații de plată în cuantum total de 957.525 lei, invocându-se faptul că în acest mod a fost stabilit prin „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii dispuse de către P. prin Ordonanța din 25.06.2012 și Sentința Penală nr. 860/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul_/3/2012, definitivă prin Decizia Penală nr. 540/28.04.2014 a Curții de Apel București-secția a l a Penală".

Ca urmare a mențiunilor eronate cuprinse în cadrul procesului verbal menționat, a fost formulată contestație la executare, care a fost respinsă de către Judecătoria S. ca neîntemeiată.

In motivare, s-a susținut că procesul verbal întocmit de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni este nelegal, cuprinzând mențiuni care nu sunt în conformitate cu cele reținute de instanțele penale.

Pe de altă parte, încheierea acestui proces-verbal reprezintă o adevărată formă de executare, iar stabilirea unor obligații de plată mult peste cele stabilite în mod definitiv în procesul penal prejudiciază în mod indubitabil drepturile petenților.

Totodată, susținerile potrivit cărora procesul verbal atacat conține date eronate, învederate și instanței de fond, sunt justificare de modalitatea în care s-a soluționat procesul penal în cadrul căruia contestatorii au fost condamnați, cele reținute în cuprinsul procesului verbal de sechestru asigurător invocat mai sus fiind în vădită neconcordantă cu cele dispuse de către instanțele de judecată.

În acest sens, a menționat faptul că prin ordonanțele din data de 13.06.2012, 14.06.2012 și 25.06.2012 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile proprietatea soților M..

De asemenea, aspectul care nu poate fi contestat este cel potrivit căruia prin rechizitoriul nr. 349/D/P/2011 din data de 03.12.2012 emis de DIICOT - Structura Centrală, cuantumul total al prejudiciului creat a fost calculat (la acel moment procesual) la suma de 957.525.25 lei.

Însă, prin sentința penală nr. 860/F din 01.11.2013 a Tribunalului București Secția I penală s-a dispus, în ceea ce privește latura civilă a cauzei:

- obligarea în solidar a 13 inculpați printre care si M. W. la plata sumei de 23.467,20 Euro în favoarea părții civile .:

- obligarea în solidar a 11 inculpați printre care si M. W. la plata sumei de 130.789,89 lei în favoarea părții civile AIG Limited Londra - Sucursala București.

Prin aceeași sentință, s-a dispus în temeiul art. 112 lit. „f Cp rap. la art. 118 lit. „e" Cp:

- confiscarea sumei de 5.937 lei de la inculpatul M. W., având în vedere că . nu s-a constituit parte civilă;

- confiscarea sumei de 13.090,5 lei de la inculpatul M. W., având în vedere că LEVI Strausse Europe SCA/Comm nu s-a constituit parte civilă;

- confiscarea sumei de 896 lei de la inculpatul M. W., având în vedere că S.C. TIBBETT LOGISTICS S.R.L nu s-a constituit parte civilă;

- confiscarea sumei de 1.917 lei de la inculpatul M. W., având în vedere că DHL FREIGHT MAGYARROSZAG KFT nu s-a constituit parte civilă;

- confiscarea sumei de 28.518 lei de la inculpatul M. W., având în vedere că S.C. Philip Morris Trading S.R.L. nu s-a constituit parte civilă.

Nu în ultimul rând, Tribunalul București, Secția I Penală, a hotărât menținerea măsurilor asigurătorii dispuse de către P. asupra:

- imobilului teren în suprafață de 89,5 mp și construcție în suprafață de 57 mp situată în București, pe ., sector 2 având ca proprietari pe M. F. și M. W.;

- imobilului în suprafață de 58,24 mp situat în București, Calea Moșilor nr. 294, ., ., având ca proprietari pe M. F. și M. W.;

- imobilului situat în București, ., ., sector 2, având ca proprietari pe M. F. și M. W.;

- imobilului în suprafață de 58,80 mp situat în S., . C. nr. 22, ., ., având ca proprietari pe M. F. și M. W.;

- sumei de 71.620 lei ridicate de la inculpatul M. W.;

- autovehiculul marca F. DOBLO cu nr. de înmatriculare_, proprietatea inculpatului M. W..

De asemenea, petenții au mai fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către stat în cuantum total de 22.000 lei (11.000 pentru fiecare).

Prin urmare, un prim aspect care reiese din acest ciclu procesual desfășurat în fața Tribunalului București este acela potrivit căruia în sarcina contestatoarei M. F. nu a fost reținută nicio obligație ia plata vreunei sume de bani (cu excepția cheltuielilor de judecată), fie cu titlu de prejudiciu, fie în vederea confiscării.

Ulterior, pe parcursul desfășurării căii de atac a apelului în fața Curții de Apel București, contestatorul M. W. a încheiat cu cele două societăți, care s-au constituit părți civile în proces, două acorduri de mediere prin care părțile s-au împăcat și, pe cale de consecință, . si AIG Limited Londra - Sucursala București nu mai au nicio pretenție financiară fată de contestatorul M. W.. Astfel, se observă că, în ceea ce privește latura civilă, în sarcina lui M. W. au rămas, așa cum detaliat le-am prezentat mai sus, doar sumele de bani ce urmează a fi confiscate, respectiv: 5.937 lei; 13.090,5 lei; 896 lei; 1.917 lei; 28.518.

Față de aceste aspecte, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, prin decizia nr. 540/2014 pronunțată la data de 28.04.2014 a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă . si a obligat în solidar pe inculpații Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. D., N. F., M. R., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., N. I., la plata sumei de 21,612,20 Euro în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății efective, precum și a dobânzii legale aferente. A admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă . - Sucursala București (fostă Chartis Europe Limited Londra) si a obligat în solidar pe inculpații Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. Dănut, N. F., M. M. A., D. N., losif V. loan si C. R., la plata sumei de 106.282,65 lei. În temeiul art. 112 lit. f Cod penal din 1969 raportat la art. 118 alin. 1 lit. e și alin. 4 Cod penal din 1969: - confiscă suma de 5937 lei de la fiecare dintre inculpații Porumbiță Santer, Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. D., N. F., M. R., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., N. I., având în vedere că S. C. Adidas ROMÂNIA S. R. L. nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. - confiscă suma de_,5 lei de la fiecare dintre inculpații Porumbiță Santer, Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. D., M. R., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., N. I., având în vedere că partea vătămată LEVI Strausse Europe SCA/Comm nu s-a constituit parte civilă. - confiscă suma de 896 lei de la fiecare dintre inculpații Porumbiță Santer, Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. Danul N. F., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., având în vedere că S.C. TIBBETT LOGISTICS S.R.L nu s-a constituit parte civilă în cauză. - confiscă suma de 1917 lei de la fiecare dintre inculpații Porumbiță Santer, Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. Danul N. F., M. R., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., N. I., având în vedere că partea vătămată DHL FREIGHT MAGYARROSZAG KFT nu s-a constituit parte civilă în cauză. - confiscă suma de_ lei de la fiecare dintre inculpații Porumbiță Santer, Porumbiță A., B. (fost Porumbiță) P., H. F. M., I. Danul M. R., M. M. A., D. N., losif V. loan, C. R., M. W., N. I., având în vedere că partea vătămată S.C. Philip Morris Trading S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate".

Prin urmare, se observă că, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, referitor la AIG Limited Londra-Sucursala București, instanța de apel a ținut cont de acordul de mediere încheiat între partea civilă și contestator, modificând sentința Tribunalului București, M. W. neregăsindu-se printre persoanele care au rămas obligate în solidar la plata către AIG Limited Londra - Sucursala București a sumei de 106.282.65 lei.

Însă, cu privire la Ekol Logistic GmbH. în pofida faptului ca situația dintre această parte civilă și contestator era identică celei prezentate mai sus, existând și între aceste două părți un acord de mediere, instanța de apel, apreciem noi că dintr-o eroare materială, l-a menținut pe contestator printre persoanele obligate în solidar la plata sumei de 21.612.20 Euro.

Aprecierea referitoare la eroarea materială cuprinsă în decizia Curții de Apel este fundamentată pe faptul că, în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, instanța de apel a ținut cont de ambele acorduri de mediere încheiate cu cele 2 părți civile, stabilind că pentru complicitate la furt calificat, și în cazul acestui inculpat urmează a fi reținute circumstanțe atenuante, față de lipsa antecedentelor penale, faptul că este asociat la o societate comercială, a încheiat acorduri de mediere cu 2 părți si a avut o atitudine procesuală parțial sinceră - fila 123 din decizia penală nr. 540/A din 28.04.2014 a Curții de Apel București.

Prin urmare, prejudiciul stabilit în mod definitiv de către Curtea de Apel București. Secția a II - a Penală în sarcina inculpatului M. W. nu este de 957.525 lei, astfel cum în mod greșit a reținut Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni în procesul verbal întocmit la data de 20 mai 2014, ci constă în obligarea la plata sumei de 21.612,20 Euro în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plătit efective, în solidar a tuturor inculpaților către partea civilă . și la confiscarea în total a sumei de 50.358,5 lei de la inculpatul M. W..

Însă, față de precizările învederate, în ceea ce privește pretențiile financiare ale părții civile ., a arătat că aceasta nu mai are nicio cerință față de M. W., astfel cum reiese din Acordul de Mediere încheiat la data de 28.02.2014, în baza Contractului de Mediere nr. 7 din 28.02.2014 (atașat contestației).

Pe de altă parte, cu privire la suma ce urmează a fi confiscată de la contestatorul M. W., a învederat faptul că suma de 71.620 lei proprietatea acestuia, asupra căreia este instituit sechestru asigurător astfel cum am arătat, este îndestulătoare, acoperind integral sumele de bani ce ar urma să fie confiscate de la contestator (în total 50.358.5 lei).

Mai mult, trebuie menționat faptul că, în faza de judecată a apelului, petentii nu au fost obligați la plata vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că apelul formulat de către inculpații din dosarul penal a fost admis. Prin urmare, singurele sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată reținute în sarcina celor doi sunt cele stabilite de Tribunalul București, care, astfel cum rezultă din documentele anexate, au fost achitate.

De asemenea, în sarcina contestatoarei M. F. instanțele de judecată nu au reținut nicio obligație la plata vreunei sume de bani, cu excepția cheltuielilor de judecată. Or, având în vedere că:

- prin procesul verbal încheiat la data 20 mai 2014 de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni, care reprezintă un veritabil act de executare, s-a reținut că numiții M. W. si M. F. înregistrează obligații de plată în cuantum total de 957.525 lei:

- M. W. a fost obligat în procesul penal la: i) plata sumei de 21.612,20 Euro în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății efective, în solidar cu ceilalți inculpați către partea civilă ., societate care nu mai are nicio pretenție civilă față de M. W., dat fiind acordul de mediere încheiat; ii) confiscarea în total a sumei de 50.358.5 lei, însă face de aceasta obligație este acoperită de sumă în cuantum de 71.620 lei, care este sechestrată; și iii) plata sumei de 11.000 iei cu titlu de cheltuieli de judecată, obligație care poate fi acoperită din tot din suma de 71.620 lei sechestrată.

- M. F. a fost obligată în cadrul procesului penal doar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.000 lei, sumă care a fost integral achitată potrivit documentelor atașate, a apreciat că procesul verbal încheiat la data 20 mai 2014 de către Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni, prin care se rețin obligații de plată în sarcina petenților în cuantum de 957.525 lei, este lovit de nulitate, din moment ce această sumă, stabilită în mod abuziv drept obligație de plată, nu poate fi justificată, exercitarea acestei forme de executare reprezentând o procedură nelegală.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului formulat si anularea procesului verbal încheiat la data 20 mai 2014 de Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni.

Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 c.pr.civila, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Serviciul Fiscal Orasenesc Busteni a emis Procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile din data de 20.05.2014 in temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia penala cu nr. 540A/28.04.2014 a Curții de Apel București Secția II penală pronunțata în dosarul nr._/3/2012 prin care s-au menținut celelalte dispozițiile sentinței penale nr. 860/1.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția I penala, in ceea ce privește masurile asiguratorii dispuse de către P., prin ordonanța din data de 25.06.2012, inclusiv cu privire la înființarea sechestrului asigurator asupra bunului imobil situat in S., . C., n . 22, ., ., emiterea acestui proces verbal reprezentând consecința punerii in aplicare a unei hotărâri penale definitive.

Ca atare, in mod corect, instanța de fond, analizând motivele contestației la executare a considerat că acestea nu se situează în sfera celor reglementate de art. 129 si 172 din Codul de Procedură Fiscala si a respins contestația introdusă de cei doi contestatori ca neîntemeiata, reținând ca, fata de conținutul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii emisă de către P. prin Ordonanța din 25.06.2012 si Sentința Penala nr. 860/01.11.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția Penala, în dosarul cu nr._/3/2012 definitivă prin Decizia Penală nr. 540/28.04.2014 a Curții de Apel București - Secția a II - a Penala, Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni a procedat corect la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorilor M. W. si M. F. pentru un prejudiciu de 957.525 lei.

Masurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constând în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popriri sau a sechestrului asigurător aplicat asupra debitorului, odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplății, urmează a se transforma in măsurii executorii.

Sumele la care fac referire contestatorii sunt lipsite de relevanta, raportat la actul de executare contestat care nu este decât o punere in aplicare, așa cum am arat a masurilor asigurătorii emise de către P. prin Ordonanța din 25.06.2012( in condițiile in care P. de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus instituirea masurilor asigurătorii este de 957.525, suma care nu ar fi acoperită cu sumele aflate în conturile celor doi contestatori) asupra bunului imobil situat in S., . C., nr. 22, ., ., ca garanție pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiune, fara a reprezenta o executare silita asupra sumei reținute in procesul verbal. Aspectele legate de cuantumul prejudiciului reținut in sarcina contestatorilor ( astfel cum sunt menționate si prin cererea de recurs) urmând a fi lămurite in faza executării acestora.

Totodată, tribunalul retine ca art. 129 alin. 3 Cod procedura fiscala prevede ca masurile asigurătorii, poprirea si sechestrul asiguratoriu, pot fi dispuse si înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv in cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, astfel ca emiterea actului contestat este efectuata in considerarea dispozițiile legale anterior menționate.

Pe de altă parte, corect instanța fondului a reținut ca contestatorii nu fac critici cu privire la nici o neregulă a formelor de executare silită, vreun motiv de nulitate a procesului verbal de sechestru asigurător făcând referire strict la doar la procedura de instituire a masurilor asigurătorii care a avut o alta cale de atac, această cerere putând fi promovată inclusiv în faza judecării apelului.

Ca atare, criticile formulate in prezentul recurs care, in esența, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii de natura a fi încadrate in prevederile art. 304 c.pr.civ. care prevăd cazurile de casare sau modificare a hotărârii, ci o reluare a dispozițiilor titlului executoriu sus indicat, sunt nefondate, motiv pentru care, tribunalul, in temeiul art. 312 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefundat si va menține ca temeinica si legala sentința recurata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenții - contestatori M. W., CNP_ și M. F., CNP_, ambii domiciliați în București, Calea Moșilor, nr. 294, ., ., sect. 2 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de proceduă la C.. Av. S. și Nazat, cu sediul în București, ., parter, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 740/26.08.2014 pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiești, .. 22, jud. Prahova și SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BUȘTENI, cu sediul în orașul Bușteni, .. 3, județul Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică azi 20.11.2014.

Președinte, Judecători,

G. M. C.-A. M. M. N.

fiind in concediu medical

semnează Președintele instanței

Grefier,

M. - D. B.

Red. /dact/GM

2ex/27.02.2015

Operator date cu caracter personal 5595

J f M. Ș. V.

D f_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1419/2014. Tribunalul PRAHOVA